149 matches
-
insulă. Insula dobândește funcția de simbol esențial al sublimării și conține în ea sâmburele începuturilor; ea ar putea fi punctul care se mișcă 322, cel întâi și singur, punct central, care din chaos face mumă, iară el devine Tatăl...323 Consubstanțialitatea ideală dintre natură, iubire și cosmos consființește absolutul erosului. Asumându-și în toată opera sa o componentă utopică, Eminescu face din Cezara o piesă reprezentativă: pentru că ea sublimează într-un tot o seamă de direcții bine marcate pe întreg traseul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
spațiul-matrice al creatorului. S-a încercat să se demonstreze prin cercetarea totalizantă a istoriei acestor locuri destinul operei eminesciene care a modelat în mod esențial destinul realității ipoteștene și care, la rându-i, a modelat viziunea despre lume a poetului. Consubstanțialitatea de adâncime a celor două destine, semnalată constant în această carte, este menită să reveleze importanța covârșitoare pe care Ipoteștii au jucat-o atât în viața mundană a poetului, cât și în viața lui transmundană convertită în operă. Invocând cuvintele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
folosire în cercurile gnostice, nu doar în cele creștine de dinainte de Niceea, atunci când a fost adoptată învăță¬tura potrivit căreia Fiul este „de aceeași esență/substanță (opoouoioq) cu Tatăl. În secolul al Il-lea, gnosticii valentinieni vorbeau de o triplă consubstanțialitate. Spiritul uman este consubstanțial (opoouoioq) cu Dumnezeu, Sufletul cu Demiurgul, iar trupul, materia în genere, cu diavolul. În veacul al IlIlea, termenul apare când Paul de Samosata este depus în 268 ca episcop al Antiohiei. Acesta vorbind de Logos ca
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
operate în terminologia filosofică a timpului va depăși în mod consistent viziunea platoniciană asupra trinității. La Platon apare ideea unei trinități consubstanțiale, Unul, Inteligența și Sufletul Lumii, temă care va face o prodigioasă carieră în tradiția care i-a urmat. Consubstanțialitatea treimii platoniciene nu va căpăta însă caracterul antinomic exprimat în doctrina creștină, ci va avea caracterul unei ierarhii care se deosebește și se împlinește datorită trecerii unuia în altul, fără încetare, a ipostasurilor, de la unul la altul, în măsura în care se oglindesc
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
trei dimensiuni: • semantică - procesualitate/dinamism • deictică - temporalitate • sintactică - asumarea predicației Această complementaritate își are originea în modul specific în care se întrepătrund în planul semantic al verbului sistemul lexical și sistemul gramatical al limbii și determină gradul maxim de solidaritate (consubstanțialitate) morfologie-sintaxă, ceea ce face din verb „purtătorul de viață al discursului, element esențial al construcției frazei.” (Otto Jespersen) Apartenența verbelor limbii române la diferite clase semantico-sintactice determină structura specifică a enunțului lingvistic pe care acestea le condiționează, prin: I. funcția sintactică
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a specificului funcțional al nivelului (unitatea fundamentală) și a structurii interne (unitatea minimală). Specificul nivelului sintactic își află întemeierea în exigențele procesului de comunicare. Aceste exigențe impun enunțul ca unitate fundamentală și propoziția ca unitate minimală. Printr-un raport de consubstanțialitate structură sintactică-structură morfologică, enunțul actualizează planul semantic al termenilor lexicali - temei în procesul de comunicare lingvistică. Prin raportul dintre planul semantic al enunțului și planul expresiei se desfășoară funcția centrală a actului de cunoaștere și comunicare lingvistică: predicația. Rezultat al
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Omul gândește. ® Cel ce gândește e om(ul). S P S P Enunțurile cu predicat absolut au dezvoltarea redusă la cei doi termeni ai nucleului predicațional: subiectul și predicatul. Verbele care realizează predicatul absolut au conținutul lexical absolutizat în desfășurarea consubstanțialității semantice subiect - predicat sau își dezvoltă o variantă proprie acestor enunțuri, a cărei caracteristică definitorie este pierderea componentei „temporalitate”. Verbul a fi este un verb existențial, sinonim „perfect” cu a exista, în enunțuri precum: „Este Dumnezeu.”, „Eu e Dumnezeu. Națiunea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
modului în care ar arăta (sau ar putea să arate) viața noastră atunci când ea ar fi absorbită de preocuparea personală, neîntreruptă, vie întru autoeducație. Este important și minunat să ne preocupe o viață întemeiată pe autoeducație, acea existență dusă în consubstanțialitate cu aceasta. Este, credem, formidabil ca viața noastră, cea a generațiilor viitoare să se identifice cu autoeducația, să fie însăși autoeducația. Așa zicând, înseamnă că este necesar și util să insistăm (atât cât ne țin puterile gândului și îndemnul sufletesc
Autoeducația. Căutări și clarificări by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/84934_a_85719]
-
înfăptuit o strălucită sinteză demonstrând necesitatea delimitării literaturii române de modele și deschizând-o spre universal. Eminescu e „poetul nepereche” ce se ridică pe verticală și ne sincronizează cu Occidentul. Nu este posibil un portret interior al poporului român fără consubstanțialitatea om natură, fără doinire, ca mod liric afectiv al tristeții, fără estomparea tragicului, fără sentimentul dorului (specific spiritualității românești), fără propensiunea spre lumină, ca modalitate de integrare în univers. În spiritualitatea românească, lumina e un simbol al vieții, o bucurie
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
Această întâlnire este o dublă reflectare a alterului în sine și invers, este o liberă și creatoare alternanță înțelegătoare, o oglindire reciprocă care se instituie și evoluează în lumina unei replieri esențiale pe sine, fără de care nu poate fi trăită consubstanțialitatea a două condiții esențial-similare. Ea ilustrează în real o dublă stratificație a conștiinței, care construiește în jurul nucleului reflexiv o prelungire dialogantă și măsoară distanțele interumane în unități ale "proiectării" de sine ("față de conștiința interioară (reflexia despre sine și asupra sa
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
spațiul interiorității aparține veritabilei reflexivități, a cărei natură fundamentală este de tip cognitiv și care nu suportă, după demonstrația fenomenologică a lui Husserl, nici în condițiile celei mai aspre reducții judicative suspendarea oricărei raportări la un obiect. Ea își trăiește consubstanțialitatea de tip intențional cu materia vizărilor ei și dezvoltă prin intermediul sensurilor pe care le conferă vieții interioare posibilitatea integrativă de care individul are nevoie în evoluția sa comunitară. Acordul mesajului personal cu structura mediului de inserție nu se poate înrădăcina
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
pot suplini la nivel logistic eternul efort de adecvare a subiectului la sarcina sa. De aceea, în ambele cazuri, prin puterea de adaptare a fiecărei dimensiuni ontologice, se restituie comprehensiunii ceea ce în existențialele fenomenologiei era destinat explicației și se remite consubstanțialității simpatetice ceea ce dincolo era hărăzit unei posturi neutre a investigației filosofice. Astfel devine accesibil oricărei conștiințe de sine responsabile și dotate intelectual genul unor considerări sintetic-doctrinare care au rolul de a caracteriza și instrumenta personalitatea și care fundamentează reconstrucția permanentă
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
cuprinzător de însumare armonică a contribuțiilor individuale, tentând o definiție esențializată a unui moment colectiv sau a unui stadiu de evoluție comunitară. Această definiție face posibilă comprehensiunea acolo unde destinul comun trebuie inspirat guvernat. De aceea viața socială pornește de la consubstanțialitatea atomară a două condiții esențial similare și se desăvârșește în unitatea structurală globală pe care o reprezintă corpusul social. William James considera că "corect vorbind, un om are tot atâtea eu-ri sociale câți indivizi care îl recunosc și care poartă
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
comunicării și cea a științelor politice în hibridarea proaspetei discipline, distingînd, pe de o parte, abordarea care disociază comunicarea și politica, dînd prioritate primului concept în înțelegerea procesului de comunicare politică, iar, pe de altă parte, abordarea care insistă asupra consubstanțialității politicii și comunicării, semnalînd practic o zonă a moștenirii comune. Deși recunoaște importanța celei de-a doua abordări, autorul, pe parcursul cărții, o va privilegia, nedeclarat, pe cea dintîi. Complexitatea obiectului este reliefată prin stabilirea a trei dimensiuni ale comunicării politice
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
accentului pe aspectul pragmatic, simbolic sau structural. Autorul sintetizează pluralismul teoretic în patru perspective: comportamentistă, structural-funcționalistă, interacționistă și dialogică. Primele două disociază comunicarea de politică, privilegiind comunicarea și aspectele pragmatic și structural, în timp ce ultimele două perspective mizează, mai curînd, pe consubstanțialitatea politicii și comunicării, privilegiind, în același timp, aspectul simbolic, dar și cel pragmatic. Primele două pleacă de la o concepție a comunicării centrată pe transmisie și circulație de informație sau, pentru a utiliza termenii lui Quéré, pe o concepție epistemologică, încă
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
din perspectiva mecanismelor de influență și de argumentare. Două abordări principale concurează în studiul comunicării politice: una dintre ele disociază comunicarea și politica, dînd prioritate primului concept în înțelegerea procesului de comunicare politică; cea de-a doua perspectivă insistă asupra consubstanțialității politicii și comunicării. Dacă tehnicile de comunicare ar cunoaște un avînt fără precedent, ar fi de dorit, mai curînd, o îndreptare a propensiunii actuale, decît să fie explicat politicul prin comunicarea însăși. Într-adevăr, orice comunicare umană are o dimensiune
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
comunicării politice: dialogul, strategia, comportamentul, sistemul, construcția socială a realității. Primele două pun accent pe praxiologie, următoarele două pe proces, iar ultima, pe interpretare. Apropierea prin dialog se situează în imediata vecinătate a teoriei tradiționale potrivit căreia accentul cade pe consubstanțialitatea politicii și a comunicării. Apropierea constructivistă este mai mult influențată de sociologia comprehensivă decît de apropierile comportamentală, sistemică și strategică. Comportamentul, sistemul, interacțiunea și dialogul permit etichetarea logicilor de analiză ale comunicării politice. 1. Abordarea din perspectivă comportamentalistă. În 1948
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
ale comunicării: intersubiectivă (interacționism simbolic) și praxiologică (interacționism strategic). Modelul dialogic se fondează pe ideea că legitimitatea constă în consensul obținut prin discuție. Acest model perpetuează o tradiție filosofică ce urcă pînă la Aristotel și care a fost caracterizată prin consubstanțialitatea dintre politic și comunicațional. Prin intermediul discursului, oamenii pot stabili puncte comune între opinii contradictorii și pot delibera, adică pot ajunge la o decizie grație unei discuții argumentate. Spațiul public rezultă din interlocutoriul cetățenilor care își desăvîrșesc libertatea prin participarea la
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
există numai ca act de comuniune cu publicul, ca participare colectivă la crearea și receptarea spectacolului" (Măciucă, 1983, pp. 196-197). 54 De altfel, se consideră că textul dramatic, în general, se diferențiază de celelalte tipuri de texte literare "pe fondul consubstanțialității structurale a textului cu creația actoricească" (Béres, 2000, p. 10). 55 "Structura semnificantă și structura semnificată sunt indisolubile" (Matei, 1971, p. 131); într-o altă formulare, spectacolul (re)prezintă "acțiunea propriu-zisă, compusă din vorbe și mișcare" (Tudose, 2002, p. 64
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă () [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
de a se identifica simultan cu realul și irealul 2. Teoria lupașciană a logicii contradictoriului rămâne esențială pentru fundamentul antropologiei Imaginarului, în măsura în care structurează principiile de organizare ale logicii imaginative, prin revalorizarea ecuației dintre narațiune și discurs, într-un raport de consubstanțialitate cu termenul de imago. 1. Funcția imaginii Orice teorie antropologică se circumscrie unei dimensiuni a Imaginarului în care aventura simbolică a imaginii este urmărită în cadrul unei sintaxe specifice, dominată de imaginația simbolică. Gilbert Durand propune două metode hermeneutice ale imaginii
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
cult și structura religioasă, precum și a importanței actului de iubire în cadrul istorico-dogmatic. În calitate de expresie a unui fond, cultul reprezintă o aprofundare a actului religios. Astfel, în măsura în care actul religios se adâncește, exprimarea religioasă se precizează ea însăși. Prin urmare, există o consubstanțialitate între credință și cult, termeni de care actul religios nu poate scăpa. Structura interioară a actului religios este peremptorie pentru forma de exprimare. Pentru iudaism în dimensiunea sa mozaică -, de pildă, expresia voinței este esențială. Nu întâmplător, creația lui Michelangelo
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
comparatistică și dezvoltând multe din ideile lui Alexandru Duțu referitoare la rolul umanismului românesc și la conștiința ortodoxă sud-est europeană, Alexandru Zub reușește să ofere un cadru esențial al raporturilor dintre teologie și politică în perioada "regenerării naționale", în care consubstanțialitatea dintre valorile tradiționale și noile achiziții devine decisivă pentru cultura românilor din perioada Luminilor. Concilierea dintre discursul spiritual și planul istoriei separate în mediul occidental în secolul al XIX-lea este realizată de pașoptiști printr-o sinteză rodnică, care dă
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
poeziei ("cunoștea neîmpărțit ființă îndelung provocată a Poeziei") - Roderick Usher / Edgar Allan Poe86: Lor prins, asociat, înalt profil tombal, Roderick Usher (mai înalt prin sălbateca, mătăsoasa și preoțeasca surpare a părului) cunoștea neîmpărțit ființă îndelung provocată a Poeziei 87. Sugestia consubstanțialității artistului cu propria-i creație putea veni, în primul rând, din Eureka lui Edgar Poe: obârșia operei de artă este chiar artistul (poetul creează din sine), care, în acest mod, încearcă să emuleze modelul divin. Iată de ce, fiecare este propriul
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
modernistă, Înlăturarea lui nunumai că nu afectează semnificația clădirii, ci o eliberează, o apropie de esență. Deși această poziție este cea care a dominat teoria și practica arhitecturală a ultimului secol, ea nu este unanimă. Louis Sullivan atrăgea atenția asupra consubstanțialității ornamentului cu corpul clădirii, asemănătoare legăturii Între floarea și frunza plantei mamă. Mai târziu, L.I. Kahn considera că „articulația este Începutul ornamentului―, afirmație ce implică imposibilitatea Înlăturării totale a acestuia, precum și legătura detaliu-ornament. Frank Lloyd Wright , ca și Loos, găsește
Polarităţile arhitecturi by Cristina Aurora Enuţă () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92992]
-
economic; scenarii cognitive Interdisciplinaritatea este unitatea întregii cunoașteri științifice, sub aspect epistemologic. Pentru Maria Theresa Cabré (M.T. Cabré, 1998) terminologia s-a impus ca o știință interdisciplinară, la nivelul căreia sunt valorificate instrumente specifice lingvisticii, științelor comunicării, științei, în general. Consubstanțialitatea dimensiunii epistemologice și culturale - la nivelul obiectului cunoașterii și al metodelor utilizate în științele socio-umane - nu a rămas fără consecințe asupra structurii expresiei lingvistice a unităților terminologice (M.T. Cabré, 1998, 48). Așa de pildă, conceptul "politica ușilor deschise" asociază un
Lingvistică și terminologie: hermeneutica metaforei în limbajele specializate by Doina Butiurcă () [Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]