KorAP: Find »[drukola/base=contimporan & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...4 5 6 ...42 >

1,040 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837

gării centrale, apăra ca o poartă de intrare în inima Cetăței. Acum, arcul acesta, a cărui boltă zugruma adesea circulația (care de altfel n-a avut mai niciodată la Iași aspectul unui torent uman), nu mai există decât în amintirea contimporanilor lui. Pe acolo unde se întindea umbra lui familiară, strada coboară grăbit spre gară, largă și plină de lumină; și nici un semn nu arată celor care pleacă, și cu atât mai puțin celor ce vin, locul pietrelor care nu mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
incomparabili, scenele Iașului au adăpostit cele mai bune trupe și cei mai buni artiști de operetă, pe care ni i-a trimis vreodată Parisul și Viena. Și apoi câtă distanță de la vechea operetă, a lui Offenbach, Iohan Strauss și a contimporanilor săi, până la cea de azi, a lui Kalman, a lui Lehar și a altora încă! Cât timp au durat spectacolele Operetei din Craiova, ne-am dus regulat, aproape în fiecare seară, la Sidoli, la "paradis", la "hulubărie", adică la galerie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
să-l poarte, spre rușinea lor..." * Strada pe care ne găsim poartă, cum am spus, numele marelui logofăt Golia, piosul ziditor al unei biserici de demult dispărute, pe urmele căreia mai târziu Vasile Lupu a clădit încântătoarea mânăstire de care contimporanul său Paul din Allepo vorbește în mod atât de elogios. Mai târziu, strada aceasta se va numi "Cuza Vodă", întru gloria marelui voevod; altădată se numea "Ulița-pavelei-de-lemn", pe timpul când străzii Anastasie Panu îi spunea Ulița Sfânta Vineri, străzii Costache Negri

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
Journal", care de curând apărut sub direcțiunea lui Fernand Xau, avea colaborarea tuturor fruntașilor literilor și gândirei franceze (mulți din ei, favoriții noștri): Zola, Richepin, Louys, Sèverine, Mendès, Silvestre și atâția, atâția... Dintre publicațiile din țară, ne interesam, firește, de "Contimporanul" fraților Nădejde; mai târziu de "Evenimentul literar" condus de Stere (C. Șărcăleanu), de Ibrăileanu (Cezar Vraja), de Emil Fagure și de alții și în care am publicat, nu primele, dar dintre primele și puținele mele versuri. Tot pe atunci, urmăream

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
lui enigmatică și mi s-a părut că-l văd, în fața detractorului lui, zâmbind ușurel, cu puțină ironie și cu multă îngăduință. * "Cazul Coșbuc" îmi evocă o seamă de alte cazuri la fel. Să vorbesc de campania sistematică dusă de "Contimporanul" (vechea, celebra revistă socialistă de la Iași) în contra furturilor literare și științifice, atât de frecvente, de explicabile și de caracteristice la timpul acela, adică acum vreo patruzeci de ani în urmă? Denunțarea plagiatorilor a fost mult timp, pentru această prețioasă publicație

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
pagini întregi pline de texte puse pe câte două coloane: supliciul paralelelor... În epoca aceea, romantică și glorioasă, când încă socialist și ateu, făcea versuri (versuri bune și spirituale, atât lirice cât și satirice), d. A.C. Cuza, colaborator regulat la "Contimporanul", avea accente de revoltă contra acestor rele deprinderi, despre care spunea, de pildă: ...La lucru deci prieteni, gheșefte excelente Fac azi plagiatorii, adepți ai trândăviei. Netrebnicilor astăzi se dă Bene Merenti Și capetelor sparte Coroana României... ceea ce nu l-a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
divulgându-și vițiile, descoperindu-și turpitudinile, recunoscându-și erorile, exagerându-le chiar, adesea... Ipoteza din urmă, cea mai puțin obicinuită desigur, îmi pare cea mai interesantă. Ea formează cazul lui Jean Jacques din "Confessions". În ea ar intra cazurile câtorva contimporani, de pildă al lui Proust sau al lui Guéhéno din " Amintirile unui om de patru zeci de ani" ("...ce carnet où j'ai noté mes aventures, les livrées que j'ai portées..."). E mai ales cazul sfântului Augustin din povestirea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
iar noi să scriem pentru țara noastră". Costin scrie pentru tot neamul, a cărui unitate sufletească îl făcea să-i apară ca un tot nedespărțit. De altfel, spiritul acesta îl întâlnim, într-o formă ceva mai puțin precisă, și la contimporanul său, mitropolitul Varlaam care, în introducerea "Cazaniei" tipărită la Iași, se adresează "către toată semințiea românească pretutindeni unde se află pravoslavnici întru această limbă". Am putea astfel spune că, oferind neamului românesc revelația unităței lui, Moldova și Iașul se pregăteau

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
Am putea astfel spune că, oferind neamului românesc revelația unităței lui, Moldova și Iașul se pregăteau, încă de pe atunci, la sa-crificiul cu care, aproape două sute de ani mai târziu, trebuiau să contribuie la realizarea acestei unități. * Iașul în formațiunea României contimporane Durata influenței polone în Moldova a fost relativ scurtă. Încă de pe la mijlocul secolului al XVII-lea, în ambele principate, începe curentul grecesc, impregnat și el de cultura franceză, iar mai târziu, influența rusă. Pentru Moldova, schimbarea aceasta n-a însemnat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
de puțin în straturile poporului, mișcarea culturală moldovenească de atunci a avut totuși în dezvoltarea Moldovei și a Iașului, o importanță enormă. A avut asemenea importanță, nu numai pentru c-a reușit să se afirme cu destulă strălucire în mediul contimporan, dincolo de redusele confinii ale principatului (prin Miron Costin în Polonia, prin mitropolitul Petru Movilă și Cantemirești în Rusia, prin spătarul Neculai Milescu în toată Europa); dar mai ales pentru că s-a afirmat și în timp, de-a lungul secolilor următori

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
clar văzător, poate, și cel mai bine echilibrat, din toată galeria de oameni aleși ai secolului trecut. Căci Russo, Alecsandri și Kogălniceanu pot fi socotiți ca adevărații exponenți ai spiritului nou și ai spiritului critic care domină epoca formațiunei României contimporane. Ceva mai târziu, pe la 1870, Titu Maiorescu repetă aceleași idei, împrumutându-le autoritatea sa, deja formată la timpul acela: "Din momentul în care se recunoaște că suntem în stare de tranzițiune, trebuie să se recunoască și legitimitatea criticei". Acestui spirit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
oare-n societatea socialistă un ungher pentru a visa?" Ciudat lucru. Dup-atâta timp, acum câțiva ani, mi s-a întâmplat să recunosc preocuparea aceasta (mai puțin puerilă decât ar părea) la unul din spiritele cele mai pozitive ale socializmului contimporan, la comunistul Lenin. Vorbind de el, într-un articol din revista Europe, Romain Rolland arată cum marele organizator al Rusiei nouă știa să mobilizeze totul pentru acțiunea sa, toate energiile spiritului: arta, literatura, știința, până chiar la curentele elementare, din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
o știam încă în picioare, singuratecă, tristă, îmbătrânită, uitată. "Contemporanul" a apărut la 1881. A trăit până la 1893. Iată câteva fragmente din programul publicat în primul său număr: "Scopul nostru e de a face cunoscut publicului român cum privește știința contimporană lumea. Voim să aducem în țara noastră discuțiunea asupra marilor teorii științifice la ordinea zilei la popoarele civilizate din Apus. Scopul nostru mai e, de a purta o luptă înverșunată în contra producțiunilor științifice greșite și mai ales în contra cărților de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
cariera, mai toți în condiții excepționale. Mișcarea socialistă a plecat de asemenea din Iași, unde a trăit faza romantică a existenței sale. Apoi șefii au plecat și ei în Capitală. "Evenimentul literar", care a pregătit mișcarea poporanistă, făcând legătura dintre "Contimporanul" și "Viața Românească", n-a avut nici el decât o existență efemeră. "Viața Românească" la rândul său a dus mai departe acțiunea Evenimentului, răspândind pretutindeni învățăturile sale, pentru ca în cele din urmă să-și schimbe și ea așezarea, odată cu preocupările

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
Vorbe goale. Iașul nu e nimic mai mult decât un oraș de provincie, cum ar fi Tecuci, Vaslui sau Dorohoi..." Ministrul care a vorbit așa nu era ieșan; dar era român; și presupun că cunoștea cât de puțin istoria noastră contimporană și împrejurările în care s-a făcut Unirea. Antreprenorul Rameder trăia în Iași, dar era neamț. Mă-ntreb și acum, cum m-am întrebat și atunci când am auzit istoria aceasta; cine dintre acești doi oameni a dovedit mai multă înțelegere

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
decenii, orașul a trăit din resursele trecutului, cu prestigiul de veche capitală și de centru de cultură. La acea epocă au trăit în el Eminescu, Hajdeu, Conta, Maiorescu, Creangă, care veneau după Asachi, după Negruzzi, după Russo și întrucâtva după contimporanul lor Alecsandri. Artele erau în plină înflorire. Teatrul cel mare de la Copou a cunoscut cele mai frumoase zile, cu cei mai mari artiști ai țării și ai Europei; iar interiorul său impunător, dacă n-avea decorațiunea somptuoasă a noului teatru

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
însă atunci, de ostilitatea nedreaptă și absurdă a publicului. La urma toată, fapt e c-am fost fost fluerat (lucru care nu se-ntâmplă oricui; care nu i s-a întâmplat lui Turgheneff de pildă; așa că dac-aș fi fost contimporanul lui Flaubert și dacă împrejurările ar fi fost altele, aș fi putut foarte bine intra și eu în cercul celebrilor "fluerați" de la Paris). Dejunurile noastre nu ne reuneau în același loc și niciodată acasă la noi, între larii și penații

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
mă crede atins de o criză de grafomanie. Mărturisesc că ipoteza aceasta nu-mi face deloc plăcere. Cei care mă cunosc, mă știu ca avocat și ca profesor. Întâi ca avocat și apoi ca profesor. Puțini de tot (câțiva dintre contimporanii mei) își mai aduc aminte că primii pași în viața publică i-am făcut ca ziarist, acum câteva decenii, la Iași. Cele ce am întreprins de curând nu e așadar un lucru tocmai neașteptat. E o simplă revenire la o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
urmă numai, am căutat să-mi dau seama de ce sunt așa... Aș putea continua. Mai e oare nevoie? Cred că cei care mă citesc au impresia că le vorbește un om căzut din lună... Anecdota primează Eu n-am fost contimporanul Junimii; adică n-am avut și n-am putut avea nici un fel de relațiuni cu această veche asociațiune. Când ochii mei s-au deschis, cu agera curiozitate a tinereței, la lucrurile înconjurătoare, Junimea trăise. Maiorescu, Negruzzi și cei mai principali

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
O regret. Din toată inima... Pentru că, în felul acesta, m-am văzut silit să las în umbră cea mai mare parte din lumea care populează acel fantastic, delicios domeniu, care e trecutul meu... De la colegii mei de școală și de la contimporanii copilăriei mele, până la cei din urmă companioni în lunga călătorie care e viața mea; de la figurile care au format mediul meu familiar, până la cercul larg al relațiilor mele sociale... Răscolind însă vrafurile de lucruri vechi, unde mi s-a întâmplat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
Erarhi. Îndărătul prăvăliilor, astăzi dispărute, apare silueta bisericii. Pag. 76. Biserica Trei Erarhi, așa cum se vede astăzi. Clădită, din piatră și marmură, la 1639, din grija lui Vasile Lupu, cu o artă și un lux care au făcut obiectul admirațiunei contimporanilor, biserica aceasta a avut de suferit, nu numai dureroasele injurii ale timpului ci și pe ale oamenilor. Arsă de turci, deteriorată de cutremure, ea a fost restaurată, prin o reconstruire totală, cu oarecare libertate dar și cu admirabilă înțelegere artistică

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
se găsesc mormintele princepelui Ioan Sandu Sturza, cum și ale mai multor membri ai familiei Sturza. (Colecția Socec et Co., Iași) Pag. 138. Casa din Sărărie unde a locuit familia Ioan Nădejde, și unde a funcționat mult timp redacția revistei "Contimporanul". (Foto-Regal) Pag. 139. Principalii redactori ai revistei Viața Românească, în primii ani ai existenței sale. Fotografia reprezintă, jos: pe Gh. Kernbach și dr. N. Quinezu, în primul rând la spatele acestora, de la stânga la dreapta: G. Ibrăileanu, Const. Stere, Izabela

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
laurii (aplauze)." (O, naivă tinerețe! O, admirabilă naivitate!) * Anecdota primează (pag. 250). În anii la care se referă notele aceste ale mele, principalele asociațiuni literare și științifice care au trăit la Iași ar fi cam următoarele: Grupul format în jurul revistei Contimporanul, despre care am vorbit puțin mai înainte și care a durat cât a durat și revista: de la 1881 până pe la 1892. Arhiva științifică și literară, care, mult timp, a avut ca animator și conducător pe A. D. Xenopol și care la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
care au susținut-o fiecare în parte. ("Mișcare politică" nu înseamnă, firește, numaidecât și "acțiune politică"; iar ceea ce înțeleg să relev în cazurile aceste, e numai gândirea politică, mișcarea în domeniul ideilor, în afară de orice acțiune sau desfășurare de forțe). Astfel "Contimporanul" a propagat ideea socialistă și cultul democrației. "Evenimentul literar" a făcut legătura între democratismul social cu "universalul" său și viața națională cu specificul ei. Până la război, "Viața Românească" a fost propovăduitoarea doctrinei poporaniste. "Arhiva..." singură a avut în această privință

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
doctrinei poporaniste. "Arhiva..." singură a avut în această privință o linie mai puțin precisă. N-am făcut parte din nici una din asociațiile aceste, deși am avut legături cu cei mai mulți dintre membrii lor și uneori am colaborat la publicațiile lor (exceptând "Contimporanul" care, pe când părăseam băncile școalei, încetase de a mai apare.) Am luat însă de câteva ori parte la ședințele "Arhivei"; printre colaboratorii căreia am figurat, căci mă văd trecut cu această calitate și în lucrarea d-lor Nerva Hodoș și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]