KorAP: Find »[drukola/base=copeică & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 4 5 6 >

137 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488

mare și mai puternic decât mine, așa că m-a bătut de-a-binelea, iar eu m-am retras într-un colț îndepărtat și am început să scâncesc. Nu mă durea nimic, dar plângeam pentru că am primit bătaie din cauza unei chifle de trei copeici, spre care mi-am întins mâna nu ca s-o fur, ci ca să-mi ofer prilejul de a-mi dărui prietenia, de a oferi o parte din sufletul meu. Bătut ca în copilărie, rătăceam acum pe străzi în nopțile lungi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
arătând cu bărbia spre hârtia de o sută de ruble. Dacă aș fi avut mărunțiș, ți-aș fi dat chiar zece ruble. Dar am o singură hârtie și nu intenționez să o schimb, chiar dacă ai avea nevoie doar de zece copeici. O sută de ruble schimbate nu mai sunt o sută de ruble, mă lămuri el, pierzându-și, evident, răbdarea și, nu știu de ce, arătându-mi palma întoarsă. Banii schimbați sunt bani începuți și, prin urmare, bani pierduți.“ „Desigur, desigur“, i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
ochii de la Hirghe, de parcă făcea calculul cum e mai bine să-l atace: aplecată sau stând în picioare? Hirghe își șterse fruntea obosit și, mișcându-și limba și buzele în silă, spuse: - Astăzi, gramul costă șapte ruble și cincizeci de copeici, deci atâta aveți de dat fiecare. Ultimele cuvinte îmi erau adresate mie și, văzând că Zander îmi face semn din ochi, plin de neliniște, de parcă ne-am fi înțeles mai devreme ce trebuie să fac, am spus, de parcă mi-aș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
și, văzând că Zander îmi face semn din ochi, plin de neliniște, de parcă ne-am fi înțeles mai devreme ce trebuie să fac, am spus, de parcă mi-aș fi amintit și eu abia atunci, că am cincisprezece ruble fără câteva copeici. - Mie, dă-mi un gram, spuse Nelly pe neașteptate, mușcându-și buza de jos până ce aceasta se făcu albă. Închizând ochii a încuviințare, Hirghe își coborî capul abia sesizabil, puse țigara aprinsă pe marginea mesei și, fără a-i acorda

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
voită (căci cocaina fusese dizolvată într-un pahar cu apă și băută) și moartea prin sufocare. La piept, într-un buzunar interior al hainei, au fost găsite: 1) un săculeț vechi din bumbac, cu zece monede de argint de cinci copeici cusute în el și 2) un manuscris care avea pe prima pagină scrijelite, cu litere mari și neregulate, trei cuvinte: „Burkeviț a refuzat“. Remarcabil în sine, Romanul cocainei a suscitat și continuă să suscite, atât în Rusia, cât și în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923

să nu mă uitați în mâinile pravoslavnicii poliții, care poate nici n-așteaptă altceva decât să puie mâna pe biata mea piele, bortilită de bube și de boale. Toți îmi spun că o scrisoare în România nu costă decât 7 copeici. Încrezîndu-mă în spusa tuturor, o franchez pe aceasta simplu. Să nu te superi dacă-i avea de plătit vro suprataxă. Îndealtmintrelea repet ceea ce-am zis în scrisoarea trecută. Ne mănâncă urâtul pe toți și lumea a-nceput a se

Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

milion și ceva, și asta pe puțin, o, Doamne! exclamă funcționarul, plesnind din palme. Ia spuneți, rogu-vă, ce folos are din asta! spuse iritat și răutăcios Rogojin, arătând iarăși cu capul spre funcționar. Păi nu ți-aș da nici o copeică, chiar dacă ai umbla cu picioarele-n sus în fața mea. — Și-o să umblu, o să umblu. — Na-ți-o bună! Păi oricum nu-ți dau, nu-ți dau, chiar dacă o să joci o săptămână. — Nici să nu-mi dai! Așa-mi trebuie; nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
înainte de cercei mi-ați plăcut, deși fața vă e posomorâtă. Vă mulțumesc pentru hainele și blana promise, deoarece curând voi avea într-adevăr nevoie de haine și de o blană. În momentul de față aproape că nu mai am nici o copeică. — Bani vom avea, vom avea diseară, vino! — Vom avea, vom avea, repetă funcționarul, vom avea încă înainte de asfințitul soarelui! — Dar în ce privește partea femeiască, prințe, sunteți mare amator? Spuneți-mi din timp! — Eu, n-n-nu! Doar... Poate că nu știți, dar din pricina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ai mei, mi i-a dat Schneider, profesorul meu, la care m-am tratat și am studiat în Elveția; mi-a dat exact câți să-mi ajungă de drum și acum, de pildă, nu mi-au mai rămas decât câteva copeici. Ce-i drept, am și o chestiune de rezolvat și v-aș cere sfatul, dar... — Spuneți-mi, cum aveți deocamdată de gând să vă câștigați existența și care vă sunt intențiile? îl întrerupse generalul. — Aș vrea să muncesc undeva. — O

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
se grăbi generalul să dea explicații. E ca un copil vrednic de milă; are niște crize de boală; tocmai s-a întors din Elveția, a venit direct de la gară, e îmbrăcat ciudat, parcă nemțește, și pe deasupra n-are literalmente nici o copeică în buzunar; mai că nu plânge. I-am dat eu douăzeci și cinci de ruble și vreau să-i găsesc o slujbă de copist la noi la cancelarie. Iar pe voi, mesdames, vă rog să-l serviți cu ceva pentru că pare și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ar putea. — Și filosofia dumneavoastră e exact ca a Evlampiei Nikolaevna, interveni iarăși Aglaia, știți, e văduva unui funcționar, care ne vizitează uneori ca să cerșească. Toată menirea vieții ei e ieftinătatea; numai să poată trăi cât mai ieftin, numai de copeici vorbește și, vă rog să rețineți, are bani, dar e șireată. Exact la fel e și cu viața enormă din închisoare, poate și cu fericirea de patru ani trăită la țară, pentru care ați trădat orașul Neapole, l-ați vândut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
din scurta lui îngândurare. Pentru ce ne-ați povestit toate acestea? — Așa... mi-am adus aminte... pentru că veni vorba... Sunteți foarte prăpăstios, observă Alexandra. Prințe, sunt sigură că ați dorit să demonstrați că nici o clipă nu trebuie prețuită într-o copeică și că uneori cinci minute sunt mai scumpe decât o comoară. Toate acestea sunt lăudabile, dar, dați-mi voie, ce-a făcut amicul care v-a povestit aceste grozăvenii... doar spuneați că i s-a comutat pedeapsa, deci i s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
oameni care rezistă, deși sunt toți cămătari, însă eu vreau să rezist. În problema asta, principalul e să duci lucrurile până la capăt, asta-i toată dificultatea! Ptițân a dormit șaptesprezece ani pe străzi, vindea bricege și a început cu o copeică în buzunar; acum are șaizeci de mii, dar ce gimnastică a făcut pentru ele! Uite, tocmai această gimnastică o s-o sar și o să încep având capital; peste cincisprezece ani, lumea o să zică: „Iată-l pe Ivolghin, regele iudeilor“27. Îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mi-aș mai putea găsi una. Acum nu-l rog decât să-mi dea cincisprezece ruble și îi promit că n-o să-i mai cer niciodată și că, pe deasupra, în decursul primelor trei luni, îi achit toată datoria, până la ultima copeică. Și-o să mă țin de cuvânt. Știu cum să rezist trei luni numai cu pâine și cvas, pentru că am voință. În trei luni primesc șaptezeci și cinci de ruble. Cu banii de dinainte, i-aș datora în total treizeci și cinci de ruble, deci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
spre dreapta și inima i se zbătea din pricina nerăbdării alarmate. Însă iată prăvălia, a găsit-o în cele din urmă! Era aproape de ea, la vreo cincizeci de pași, când se gândise să se întoarcă. Iată și obiectul de șaizeci de copeici; „desigur, șaizeci de copeici, nu face mai mult!“ își spuse el și acum, izbucnind în râs. Dar râse isteric; își simți sufletul foarte greu. Își aminti clar că tocmai aici, stând în fața acestei ferestre, întorsese brusc capul, ca mai înainte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
i se zbătea din pricina nerăbdării alarmate. Însă iată prăvălia, a găsit-o în cele din urmă! Era aproape de ea, la vreo cincizeci de pași, când se gândise să se întoarcă. Iată și obiectul de șaizeci de copeici; „desigur, șaizeci de copeici, nu face mai mult!“ își spuse el și acum, izbucnind în râs. Dar râse isteric; își simți sufletul foarte greu. Își aminti clar că tocmai aici, stând în fața acestei ferestre, întorsese brusc capul, ca mai înainte, când surprinsese privirea lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
să se apropie de Rogojin și să-i spună lui „ai cui erau ochii“! Dar coborâse în grabă din vagon și se dezmeticise de-abia în fața tarabei meșterului de cuțite în clipa când se oprise și evaluase la șaizeci de copeici un obiect cu mânerul din corn de cerb. Ciudatul și teribilul demon se agățase definitiv de el și nu mai voia să-l lase în pace. Acest demon îi șoptise în Grădina de Vară, când stătea sub tei, cufundat în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mai întâi ca gimnazist, apoi ca student, care frecventează niște cursuri utile, având în vedere scopul pe care și l-a propus. Dar parcă mult poți căpăta pentru meditații de la negustorul rus care nu-ți dă mai mult de 10 copeici pentru o lecție, pe deasupra mai având de îngrijit și o mamă bolnavă care, murind până la urmă în gubernia ei îndepărtată, aproape că nu i-a adus nici o ușurare? Acum ne punem întrebarea: cum ar fi trebuit să judece cu dreptate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
părerea oamenilor, nu a dumneavoastră. M-am convins prea bine că dumneavoastră, stimate domn, sunteți, poate, mai bun decât alții. Nu sunt de acord cu Doktorenko și în această privință avem opinii diferite. N-o să primesc niciodată de la dumneavoastră nici o copeică, însă ați ajutat-o pe mama mea și pentru asta sunt obligat să vă fiu foarte recunoscător, deși o fac din slăbiciune. În orice caz, acum am altă părere despre dumneavoastră și am considerat că e de datoria mea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
prieten al casei noastre! Dar oare-i posibil ca Aglaia să fie încântată de pocitania asta? Doamne, bat câmpii! Ptiu! Suntem originali... ar trebui să fim puși în vitrine de sticlă, eu prima, și să fim arătați oamenilor cu zece copeici intrarea. Asta n-o să ți-o iert, Ivan Feodorovici, niciodată n-o să ți-o iert! Și acum, mă rog, ea de ce nu-l ia la refec? A promis că-l ia și uite că nu-l ia! Da, da, face

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
parcă agățându-se iarăși de toți cu fosta lui expansivitate îndreptată parcă asupra tuturor. Vă e... teamă? se răsuci el iarăși către prinț. — De ce? întrebă acesta, schimbându-se din ce în ce mai mult la față. — Are cineva o monedă, una de douăzeci de copeici? sări deodată Ippolit de pe scaun, de parcă l-ar fi împuns cineva cu acul. Orice monedă, cât de mică? — Uite! îi întinse imediat Lebedev o monedă; i se năzărise că suferindul Ippolit înnebunise. — Vera Lukianovna! făcu Ippolit în grabă o invitație

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
a povestit un om care a fost deportat în Siberia că el personal fusese martor cum criminalii cei mai înveterați își aminteau de general, când, la drept vorbind, vizitând convoaiele, generalul arareori putea să împartă mai mult de douăzeci de copeici de om. Ce-i drept, nu și-l aminteau cu cine știe ce înflăcărare sau la modul foarte serios. Câte unul dintre «nenorociți», care a omorât și el douăsprezece suflete acolo, care așa, pentru plăcerea lui (se zice că au existat și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și se jenează să intre deoarece are un topor în mână; că au cumpărat ariciul și toporul de la un țăran cu care s-au întâlnit pe stradă. Țăranul le-a vândut ariciul și le-a luat pe el cincizeci de copeici, iar toporul l-au convins ei să-l vândă, pentru că s-a nimerit tocmai la țanc și toporul e foarte bun. Atunci Aglaia a început deodată să insiste pe lângă Kolea să-i vândă ei ariciul, și-a ieșit din sărite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870

deposedarea de pământul pe care-l avea ca moștenire de la bunicii mei. Și de inventarul agricol plug, grapă, căruță, sanie, de cai și de boi. Apoi munca istovitoare pe câmpurile colhoznice de cu primăvară devreme până toamna târziu pentru niște copeici, pe care, parcă o văd aievea, îi strângea într-o năframă, legată nod ca nu cumva să le piardă și să n-aibă pe ce ne cumpăra niște hăinuțe sărăcăcioase nouă, celor patru copii ai ei. Parcă-i văd mâinile

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219

dat să mă coafez cu bonetu dă bucătar, am și ginit că În cămară haleala făcea pași. Nu iera vro minune: deși prăpădea camăta dân ochi dă dragă, pretinu Kosher mi-a cântat că n-o să-mi mai deie nici o copeică; furnizorii obișnuiți mi-a dat decât Yerba Gato, o linguriță scurtă dă zahăr și niște resturi dă coji dă portocală pă post dă magiun. Am zis la unu și la toți pă biteș că aveam mosafir la quinta un mahăr

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]