25,812 matches
-
a devorat era mama mea, creație de certă aluzie psihanalitică, perspectiva construcției rămîne în continuare genuină, marcată evident de percepțiile copilăriei, și împinge decis într-un plan secund întregul eșafodaj conceptual și savant. Acest orizont infantil-arhaic, în care copilăria individuală, copilăria speciei și copilăria limbajului se amestecă insesizabil și inseparabil, indiferent de fluiditatea lui și de instabilitatea sa formală, rămîne unul aproape obiectiv, ingenuu prin însăși natura lui, adică nemarcat de voința explicită a pictorului și incapabil să exprime vreo intenție
Oglinda lui Victor Brauner by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15505_a_16830]
-
mama mea, creație de certă aluzie psihanalitică, perspectiva construcției rămîne în continuare genuină, marcată evident de percepțiile copilăriei, și împinge decis într-un plan secund întregul eșafodaj conceptual și savant. Acest orizont infantil-arhaic, în care copilăria individuală, copilăria speciei și copilăria limbajului se amestecă insesizabil și inseparabil, indiferent de fluiditatea lui și de instabilitatea sa formală, rămîne unul aproape obiectiv, ingenuu prin însăși natura lui, adică nemarcat de voința explicită a pictorului și incapabil să exprime vreo intenție didactică sau vreo
Oglinda lui Victor Brauner by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15505_a_16830]
-
tare pe armean, fiindcă în tinerețe ea fusese "damă" la un stabiliment din orașul faimos din stânga Dunării. Iar Garabet știa... Nu auzisem, încă, de Romeo și Julieta, fiind prea mic. Dar aveam înaintea mea perechea ideală, cea dintâi văzută în copilărie: Pe Mița și pe Garabet. Astfel încât, dacă, pe lângă cei opt, aș mai fi vorbit cu domnul Garabet încă zece ani și mai bine și nu m-aș fi dus la nici o școală, aș fi vorbit și azi, dacă nu chiar
Prietenul meu greu, Garabet -variantă- by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15522_a_16847]
-
înțeleg formalitatea... Am auzit însă, după aceea, că groparii, pregătindu-se să-l lase în groapă, chingile care țineau coșciugul se rupseseră deodată din cauza greutății mortului, iar acesta, rupând și fundul coșciugului, căzuse, se prăvălise direct în neant. La capătul copilăriei mele cele dintâi, Garabet stă și vorbește ori mă ascultă cu burta revărsată, veșnic asudat. El, care iubi o femeie pierdută. El, care prezise unui băiețel de opt ani un lucru de neînțeles. " A murit nen-tu, Gabaret" mi se văita
Prietenul meu greu, Garabet -variantă- by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15522_a_16847]
-
al lui Mircea Dinutz ne propune, în prima sa parte, investigarea unor formule de roman, în diferite vîrste ale istoriei genului la noi: romanul clasic (avînd ca repere Dafnis și Chloe și Scrisorile persane), romanul primului război mondial și romanul copilăriei rurale. Autorul căruia i se aplică grila clasică, cu nuanțările și observațiile de rigoare, este Duiliu Zamfirescu, puțin cunoscut prin prisma preferințelor sale pentru modele latine și elene. în Viața la țară, ne spune criticul, "viziunea dominantă este cea clasică
Despre Cetate și timpurile ei by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15533_a_16858]
-
pe o "schelărie rigidă și livrescă", fără putința de adaptare și au "nostalgia cuplului primordial", izbîndind să ajungă, în plan ideatic, la "suprema reușită revelatorie a ordinii ascunse a lumii", aceasta fiind accederea la solidaritatea universală în cazul lui Gheorghidiu. Copilăria este, pentru Marin Preda, "locul de refugiu al întrebărilor insolubile" și în Moromeții nu atît timpul se schimbă, cît iluzia personajului, că "lumea poate fi stăpînită prin înțelegere", prin cuvînt, deci, devine evidentă. Profilurile contemporane aduc cîteva micromonografii ale unor
Despre Cetate și timpurile ei by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15533_a_16858]
-
În mod obișnuit, tăiați-mă, dar nu-mi amintesc de copilărie! Ceva tulbure, încețoșat ca într-un film foarte vechi, de parcă n-ar fi deloc viața mea. Niște imagini acolo, fragmentare. Despre copilărie știu mai mult din povestirile rudelor. M-am născut în perioada evacuării, în Urali, în Republica Autonomă Sovietică
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]
-
În mod obișnuit, tăiați-mă, dar nu-mi amintesc de copilărie! Ceva tulbure, încețoșat ca într-un film foarte vechi, de parcă n-ar fi deloc viața mea. Niște imagini acolo, fragmentare. Despre copilărie știu mai mult din povestirile rudelor. M-am născut în perioada evacuării, în Urali, în Republica Autonomă Sovietică Socialistă Bașkiria, unde familia noastră a fost adusă din Moscova, când nemții atacau capitala. Orășelul unde m-am născut mi-a dat
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]
-
și malițios. Locuiam atunci în apropiere de Piața Pușkin, într-o veche casă de lemn, tipică pentru Moscova, cu două nivele și cu tencuială în partea superioară. Pe strada noastră erau trei asemenea case, una lângă alta, și încă în timpul copilăriei mele o anumită comisie le-a verificat și a stabilit că nu sunt proprii pentru locuit. Pe colțurile fiecăreia s-a scris cu vopsea roșie "CDD", ceea ce însemna "Casă De Demolat". Totuși au rezistat până în anul 1970 și în tot
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]
-
trecea, organizația nu era depistată și KGB-ul se pierdea în presupuneri. Totuși nu se încumetau să facă arestări, pentru a nu "speria" mitica organizație. Știam deja atunci toate aceste detalii, întrucât, datorită vechilor relații, încă de pe timpul conspirației din copilărie, aveam mulți cunoscuți în comitetul orășenesc al Comsomolului și chiar în comandamentul operativ comsomolist, care trebuia, formal, să ne alunge, să ne împrăștie și care lucra mână în mână cu KGB-ul. Prin acești cunoscuți primeam informații destul de exacte cu privire la
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]
-
visat altele pe care nu eram în stare să le obțin sau n-am îndrăznit să mă bat pentru ele; era mai comod să-mi găsesc consolări și scuze. Spre deosebire de alții, cunosc nu numai ziua, ci și ora ieșirii din copilărie. Tata pusese ceasul deșteptător să sune și, la opt fără un sfert, pălăria metalică s-a pornit să zbârnâie. Am deschis ochii și am văzut ferestrele albe. Peste puțină vreme, mă aflam pe gardul din capătul grădinii. }in minte și
Octavian Paler by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14335_a_15660]
-
corect de spus cu mai multe vieți efemere) coagulează energiile creatoare ale tinerilor, dar ar fi incorect să nu observăm că în programul lor coexistă spectacolele ale vanităților nesatisfăcute alături de impulsurile realmente novatoare. Nu e grav, cum se spunea în copilărie, urma alege. Uneori rebeliunea anilor tineri este recuperată de instituția teatrală cu majusculă și reîntâlnim pe afișul unor profesioniste alcătuiri comerciale pe foștii fanatici ai adevărului crud și dur. Cu atât mai meritorie a fost inițiativa fostului director al Teatrului
Voci tinere by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/14412_a_15737]
-
i-am arătat cum și unde să caute pe internet datele de care avea nevoie, mi-am adunat bruma de cunoștințe în limba ei maternă, care se reduc la Ce mai faci ? cu răspunsul Bine sau Rău. Le știam din copilărie, deoarece bunicul meu, medic în Brașov, își făcuse un punct de onoare să vorbească în limba lor cu toți pacienții, nu numai cu românii. Maghiara și germana nu-i puneau probleme, căci le știa perfect, era însă încîntat că învățase
Țiganii și ușa interzisă by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14441_a_15766]
-
în motto-ul cărții: „La vida no es la que uno vivió, sino la que uno recuerda y cómo la recuerda para contarla". împărțit în 8 capitole, volumul publicat de editura mexicană Diana surprinde în cele aproape 600 de pagini copilăria, adolescența și prima tinerețe a autorului, până în anul 1953, când acesta părăsește pentru prima oară Columbia, plecând la Geneva. Cartea uimește prin stilul deloc elaborat. Scriitorul matur și experimentat în exercițiul narațiunii nu se simte. Copilul pe care ni-l
Viața lui e un roman by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14417_a_15742]
-
îmi trezea o dorință irezistibilă de a scrie pentru a nu muri". Ca și în ficțiuni, Márquez pornește de la o imagine, iar din prima frază deducem esențialul: „Mama m-a rugat să merg cu ea ca să vândă casa". Casa însemnând: copilăria, persoanele dragi, bogăția spirituală contrastând cu sărăcia materială, prietenii, muzica, politica, dragostea. Drumul la Aracataca împreună cu mama devine o călătorie inițiatică. Gabo își retrăiește copilăria, cu satul bunicilor materni, un sat aidoma acelui Macondo mitic din Veacul de singurătate (Macondo
Viața lui e un roman by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14417_a_15742]
-
deducem esențialul: „Mama m-a rugat să merg cu ea ca să vândă casa". Casa însemnând: copilăria, persoanele dragi, bogăția spirituală contrastând cu sărăcia materială, prietenii, muzica, politica, dragostea. Drumul la Aracataca împreună cu mama devine o călătorie inițiatică. Gabo își retrăiește copilăria, cu satul bunicilor materni, un sat aidoma acelui Macondo mitic din Veacul de singurătate (Macondo există de fapt în realitate, fiind o mică haltă în drum spre Aracataca), cu plantațiile de bananieri, cu legendele locului, cu acele pasquines - denunțuri anonime
Viața lui e un roman by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14417_a_15742]
-
bucurii sau distrug destine, cu lipsuri care formează caractere. Când revine de la Aracataca, fără să fi vândut casa, Gabo simte că trebuie să scrie primul său roman. Acesta va fi Hojarasca (Vârtejul de uscături). Două persoane dragi i-au marcat copilăria: bunica Tranquilina și bunicul, colonelul Márquez. Bunica e un personaj mitic, care nu făcea nici o deosebire între vii și morți - vorbind cu morții, ascultându-le suspinele și chiar auzindu-i cum recită sau cântă - și care povestea firesc lucruri inimaginabile
Viața lui e un roman by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14417_a_15742]
-
să-și facă un rost sau se înglodează în datorii deschizând farmacii în care nu prea se înghesuie clienții. Și totuși, afirmă autorul: „Niciodată nu mi-aș fi putut imagina un mediu familial mai propice decât acea casă lunatică". Magia copilăriei are însă un pol opus: sărăcia. Această sărăcie, care devine o a doua natură a autorului, transpare în carte direct, fără false pudori. Copilul obligat la 12 ani să lucreze pentru a-și ajuta frații mai mici, adolescentul care stă
Viața lui e un roman by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14417_a_15742]
-
scurt decît cel de la Timișoara la București. Nimeni nu știe însă la fel de bine ca Ioan Holender, cel mai longeviv director din istoria Staatsoper din Viena, cît de mare poate fi, în timp, distanța (amplificată de dorul de locurile și amintirile copilăriei ) dintre cele două orașe în care s-au scris pagini importante din istoria culturală a Mitteleuropei. Ioan Holender nu mai este de multă vreme un necunoscut în țara noastră. în ultimii ani a fost de mai multe ori invitat de
VIP-ul din stația de metrou by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14425_a_15750]
-
Holender nu este tentat - precum mulți autori de memorii de la noi și de aiurea - să-și retușeze viața prin îngroșarea unor tușe, astfel încât să stîrnească admirația contemporanilor și, mai ales, să dea bine în ochii posterității. Autorul își povestește anii copilăriei și ai adolescenței timișorene cu un soi de naivitate sentimentală. Scoate cu inocență la lumină fapte pe care, probabil, 95% dintre oameni, în situația lui, ar fi preferat să le îngroape definitiv în uitare, dacă nu să le confere un
VIP-ul din stația de metrou by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14425_a_15750]
-
decît în Banat, iar în teritoriile recucerite (Basarabia și Bucovina) erau extreme, dat fiind colaboraționismul populației de origine evreiască cu autoritățile sovietice (p. 35). De mare valoare documentară sînt paginile în care autorul descrie viața cotidiană a Timișoarei din vremea copilăriei sale. Constat cu surpriză că, în pofida schimbărilor radicale din viața politică, puține lucruri s-au schimbat în Timișoara între anii '40 (copilăria lui Ioan Holender) și anii '60 (propria mea copilărie timișoreană). Citind paginile lui Holender am recunoscut locurile și
VIP-ul din stația de metrou by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14425_a_15750]
-
p. 35). De mare valoare documentară sînt paginile în care autorul descrie viața cotidiană a Timișoarei din vremea copilăriei sale. Constat cu surpriză că, în pofida schimbărilor radicale din viața politică, puține lucruri s-au schimbat în Timișoara între anii '40 (copilăria lui Ioan Holender) și anii '60 (propria mea copilărie timișoreană). Citind paginile lui Holender am recunoscut locurile și obiceiurile din primii mei ani de viață. Faimosul Corso își păstrase neștirbită puterea de seducție pentru timișoreni. Părinții mei se aflau printre
VIP-ul din stația de metrou by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14425_a_15750]
-
care autorul descrie viața cotidiană a Timișoarei din vremea copilăriei sale. Constat cu surpriză că, în pofida schimbărilor radicale din viața politică, puține lucruri s-au schimbat în Timișoara între anii '40 (copilăria lui Ioan Holender) și anii '60 (propria mea copilărie timișoreană). Citind paginile lui Holender am recunoscut locurile și obiceiurile din primii mei ani de viață. Faimosul Corso își păstrase neștirbită puterea de seducție pentru timișoreni. Părinții mei se aflau printre cei care ieșeau să se plimbe și să se
VIP-ul din stația de metrou by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14425_a_15750]
-
Herbert von Karajan, Carlos Kleiber, Zubin Mehta, Eberhard Waechter, Placido Domingo, Riccardo Muti, Seiji Ozawa, Mstislav Rostropovitch sînt doar cîteva nume), a fost primit și decorat de șefi de stat, a avut șansa de a se întoarce glorios în orașul copilăriei sale (în 1966 visul de a cînta în sala Operei din Timișoara), iar astăzi cota sa de popularitate în România o concurează serios pe cea din Austria. Nici gloria, nici banii nu i-au schimbat însă modul de viață. Pentru că
VIP-ul din stația de metrou by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14425_a_15750]
-
austriac (actuala ediție românească este traducerea volumului publicat în anul 2001 la Viena), nu celui românesc. Prin publicarea acestui volum memorialistic, unul dintre cei mai cunoscuți oameni ai vieții culturale vieneze face, în fața publicului austriac, o neașteptată reverență spre țara copilăriei și tinereții sale, România. Un gest sublim menit să sugereze că România poate fi privită și altfel decît ca țara mîncătorilor de lebede.
VIP-ul din stația de metrou by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14425_a_15750]