991 matches
-
capetele plecate/ te văd umblînd prin cameră/ fîșia de lumină care te urmează/ e a altui timp, ce face eforturi să mai privească/ înainte de a se instaura subteranele...” Înăuntrul lor își va face sălaș „un om bătrîn”, ocupînd treptat „toate cotloanele trupului”. Pe măsură ce bătrînul crește înlăuntrul poetului, în acel negru pe negru, tot universul îmbătrînește. Îmbătrînesc orele, secundele, veacurile. Îmbătrînesc timpul și spațiul, și cuvintele care le definesc pe amîndouă: „se instalează în mine un om bătrîn [...] el crește din lucrurile
Negru pe negru și negru pe alb by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/4299_a_5624]
-
fără niciun fel de succes. Din păcate, domnia sa și poate și alți intelectuali își imaginează că un partid poate fi făcut de pe Calea Victoriei. Nu, un partid sau o mișcare politică trebuie pornită de jos în sus, nicidecum din cine-știe-ce ce cotloane ale centrului Bucureștiului. Nu are niciun fel de șansă. Sau, de exemplu, poate citi ce a scris Caragiale despre moft. Un moft”, a declarat Hașotti, întrebat ce părere are despre mișcarea civico-politică pe care fostul premier Ungureanu dorește să o
Hașotti: Ungureanu să citească “aflarea în treabă la români”, de Țuțea () [Corola-journal/Journalistic/44615_a_45940]
-
De bal e vorba! Unde a auzit ea vorbindu-se de bal? Ce bal? Când frontul s-a dat peste cap și din clipă-n clipă totul se așteaptă să sară-n aer, când nimeni nu știe unde să caute cotlonul cel mai ferit, să se bage și-n gaură de șarpe... Îți bați joc de mine! Nu, serios, clătină ea mustrător, privindu-l cu intensitate, cu ochii mijiți de încordare, și buzele groase i se subțiară dureros și disprețuitor, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ziua bună apoi Întrebase: Ce ați mai făcut voi astăzi? Le privea insistent pe gemene. Ce te uiți așa la noi? Noi nu am făcut nimic... Foarte rău că nu faceți nimic, fiecare trebuie să facă curat măcar acolo În cotlonul unde stă, că nu vine nimeni din afară să facă curat după voi dar, de mâncat ce ați mâncat? Mai nimic răspundeau ele Într-un glas, am așteptat să veniți voi cu ceva de mâncare. Dar ouăle vecinilor cine le-
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
sări Bărzăunul fericit. Venim cînd vrei tu și-ți prind o mulțime de păstrăvi... Dacă ții neapărat, îți prind și acum, că pentru mine nu-i greu. C-c-cum să-i prinzi f-fără undiță? se miră Nuțu. Bine... Cu mîna, din cotloanele stîncilor. Vreți să vă arăt cum? Nu acum Bărzăune... se opuse Ilinca cu glas stins și încărcat de regrete... Hai să lăsăm pe altă dată... cînd o să venim special pentru asta... Acum trebuie să mergem unde ne-am pornit... Vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
urma peste tot, vesel, bucălat și zâmbitor - scutier, aghiotant, geamăn mai mic. La doi pași de noi, țăcănitul unei mașini de scris. Egal, nervos. Egal. Adormeam uneori, cu capul pe câte-un Balzac sau pe câte-un Proust, chirciți în cotloanele lumii noastre, tulburate doar de zgomotul unei pendule din alt timp, care ne trezea dintre indieni și cowboy și ne chema în prezentul cu bomboane Pez și miros de cafea răzbătând din direcția țăcănitului ritual. Lea se ridica, ne ciufulea
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
-i privească: se agitau, curioși, răscolind cu labele prin toate ascunzișurile; săreau, se-mpingeau, se mușcau prietenesc-dușmănește de urechi sau de bot, măsurîndu-și puterile, se rostogoleau printre picioarele adulților, se alintau sau își disputau te miri ce ciudățenie găsită prin cotloane întunecate. Uneori, Lupino se trezea prins în joaca lupișorilor și păcat ar fi fost să nu admită că trăia atunci cele mai fericite momente din viața lui. Lupino era băiat de pripas. Îl găsiseră lupii, într-o dimineață cețoasă, stînd
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
odihnea, doborîtă de oboseală, sub crengile abia înmugurite ale unui stejar. De dimineață întruna alergase pe urmele lui Lupino. Devenea din ce în ce mai greu să țină pasul cu el. Puiuțul vroia să vadă tot, să înțeleagă tot, să știe tot. Răscolea fiecare cotlon, întorcea pe toate fețele fiecare piatră, mirosea fiecare fir de iarbă răsărit din pămînt; escalada mușuroaiele, alerga încolo și-ncoace, cu o energie care părea să nu-l părăsească niciodată. Încerca sărmana lupoaică să-i facă față, dar numai ea
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
falansterul uriaș care se poticnise în regulile unei societăți prea plictisite ca să mai guste idei inovatoare. Aici, de fapt, intrăm în sfârșit în zona curioasă a șușanelelor-de-viță-nobilă. Căci, dincolo de cele ce au fost scrise, transmise pe cale orală sau anesteziate în cotloanele memoriei, s-a păstrat în mod cu totul neașteptat tocmai acel zvâcnet al spiralei temporale care face obiectul șușanelelor-de-viță-nobilă. Anna, mai frumoasă chiar decât fusese imaginată și mai pasională decât sperase însuși autorul, își făcu apariția pe aleea conacului. Aceeași
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
pe harță. Până au ieșit vecinii și i-au amenințat că, dacă nu se potolesc cu țipetele, cheamă poliția. S-au potolit. Spaima de hârțogăraie și de umblat pe la secții dădu încă o dată roade și blocul se cufundă amorțit în cotloanele îmbălsămate în ceapă călită. Din loc în loc, în mai puțin de două ore, domnul Avram se trezi că-i cresc niște pete mari și roșii pe piele. Atât de mari și atât de roșii, încât începură să-l mănânce. Așa că
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
pentru sine, cât și pentru ceilalți, deși știe bine că asta nu este posibil și că, atunci când e, nu duce decât la alienare atât față de propria persoană, cât și față de cei din lumea exterioară? Scormoni întregul oraș. Scotoci prin toate cotloanele societății, își abandonă pantofii lângă un tomberon și atinse cu piciorul gol și cu un soi de satisfacție crudă stradă după stradă, suportând cu bucurie durerea frigului de primăvară și pietricelele ascuțite care îi tăiau talpa. Curând, își scoase și
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
pici cu ceară, Plescăială, zis uneori și Plictiseală, nu și aducea aminte nimic despre această chestiune. Din două una: ori sertarul în care fusese stocată informația se blocase ireversibil, ori informația în sine nu se mai afla în nici unul din cotloanele chițibușarei memorii. Cert este că lui Plescăială, căruia i se mai spunea și Plictiseală, ceea ce începuse să-l cam enerveze, nici prin minte nu-i trecea să cugete ori, și mai rău, să se îndoiască în privința unui lucru de a
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
din fața ei o inundă și o face prizonieră. Sophia își retrage mâna și spune stai să vezi ce ți-am adus. Apoi fuge sprinten până la poșeta pe care a lăsat-o să cadă pe covor. Degetele ei caută febril prin cotloanele poșetei, găsesc ceva și se închid în jurul obiectului cel prețios. Închide ochii, spune Sophia. Cava nosa își acoperă automat ochii cu pleoapele brăzdate de vinișoare verzui. Sophia îngenunchează lângă el și mâna ei se deschide. Pot să mă uit? spune
Romantic porno by Florin Piersic Jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1344_a_2728]
-
În fiecare cameră. În fiecare cămară. Mâna lui merge țintă spre locul de pe perete unde se află întreru pătorul, în timp ce el strigă scurt ca să-și facă curaj, în caz că vreun Gollum din Doom 3 o să-i sară în cap. Verifică fiecare cotlon al casei. Deschide brusc toate dulapurile și e pregătit să primească palme și pumni de la niște mâini cu gheare lungi și galbene. Și după ce deschide ușa dressingului, tresare ca ars când zărește un gândac negru care se agită la colțul
Romantic porno by Florin Piersic Jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1344_a_2728]
-
obeze ce fugeau tropăind greoi pe țigle, chirăind în ploaie, și care mâncau mizerii din streașină înainte de-a se mânca între ele. Casa aia cu pescăruși unde am trăit câteva luni cu Saskia Cunninklings era atât de mare, cu cotloane obscure și hămesite, ce nu figurau în cadastru, încât, când voiam să ne luăm de mână sau să ne batem, trebuia să ne căutăm bâjbâind ore-n șir, pentru că, ne știind cum să ne strigăm unul pe altul, evitam să
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
se sinchisiră să l Întrebe de ce cămașa lui cea verde e verde ăi pălărioara lui cea albă e albă. Mama Zmeioaica Îl Îndrăgi și ea, Însă i-a spus că deși are voie să se joace prin toate odăile și cotloanele castelului, numai o anumită ușă nu are voie să o deschidă. Și era ușa aceea mare, din lemn frumos mirositor, și avea mâner greu din fier. Cine știe ce o fi fost dincolo de ea. Nici eu nu știu că dacă știam vă
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
la istoria cea adevărată. Nu numai că nu am reușit să ne obișnuim cu lumina după ieșirea din peștera întunecoasă a comunismului, dar nici măcar nu ne pasă că ea există. Nu ne interesează cîtuși de puțin să o aducem prin cotloanele trecutului ca să înțelegem exact cine sîntem și ce s-a întîmplat. Ca în Germania, ca în Cehia și așa mai departe. Este an electoral și nu avem nevoie de limpezirea apelor și de alegerea bobului de neghină, ci dimpotrivă, de
Istoria în impas by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8803_a_10128]
-
protestelor și doleanțelor sindicale. De data aceasta, primii care-au ieșit din amorțeala zilelor de sărbătoare au fost profesorii. Nici nu e de mirare: dacă a existat în România postdecembristă o clasă batjocorită fără milă, umilită, împinsă cu cinism în cotloanele mizeriei sociale și morale, aceea a fost cu siguranță a profesorimii. Nu mai reiau amănuntele știute de-o lume întreagă, dar salut dârzenia de ultimă oră a dascălilor, hotărâți în fine să nu mai cedeze în fața nesimțirii și cinismului guvernanților
Eminescu, șef de sindicat by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8881_a_10206]
-
Deși în anii anteriori publicația promitea, prin câteva semnături de marcă (de la Gabriel Andreescu la Ioan Groșan), să joace un rol în modernizarea României, ne-am trezit în fața unui spectacol aiuritor: o echipă de condeieri apăruți ca la comandă, din cotloanele resentimentului și urii, a dezlănțuit o serie nesfârșită de atacuri împotriva unora dintre cei mai importanți reprezentanți ai societății civile. Dacă nu știi puțină istorie, n-ai cum să înțelegi această bruscă centrare pe oameni și idei care, orice am
Noaptea Zilei by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8833_a_10158]
-
cei doi scriitori i-o creează. Dacă în jurnalul său Cărtărescu își declară dezinteresul față de oameni și înalta autoconsiderație, diaristul dintr-o altă generație se visează o "muscă mică și fâșneață care să se strecoare terorizată de plici în cine știe ce cotlon de cameră și să asculte ce mama dracului tot vorbesc oamenii, cum se comportă ei, cum respiră" (p. 37). Observațiile lui au precizie și finețe disociativă, amestecând comicul cu tragicul, dar separând lucrurile cu miez de cele fără. Această operațiune
Meseria de povestitor by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9814_a_11139]
-
apăsat în cele având ca materie problematică supraviețuirile în anii comunismului. Are dreptate Adina Kenereș, în scurta și expresiva ei introducere: "Dincolo de autor și emblemă feminină, în paginile de față se regăsește acum plenar lumea anilor '80, cu multe din cotloanele sale în care mai pâlpâia - umilă și totuși sălbatică - viața". Singura adăugire ce trebuie făcută e una de extensie temporală: nu numai anii '80, mizeri, dar și cei dinainte, scuturați de febrele revoluționarismului (O zi de vacanță în '55 surprinde
Cum ne trece viața by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9916_a_11241]
-
exceselor, aberațiilor și nedreptăților strigătoare la cer sunt ziariștii. Goana după senzațional (deși nu știu ce poate fi senzațional în a pune pe pagina întâi fotografia unui cretin precum Nicolae Ceaușescu - doar asta făcea, zi de zi, și presa comunistă!), cotrobăirea prin cotloanele murdare ale istoriei a devenit un fel de sport național. Nu știu dacă urgența numărul unu a societății românești e reabilitarea și transformarea în vedete publice a progeniturilor comuniste. Dacă tot suntem puși pe reparații, există zeci și sute de
Încă un tango cu Ceaușescu by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/9910_a_11235]
-
protejații regimului Iliescu. România e o zonă râvnită atât de est, cât și de vest. Rămânem un spațiu de întâlnire al marilor interese regionale, cu atât mai mult cu cât oligarhia locală a dobândit știința manevării în cele mai ascune cotloane ale infracționalității. De la înălțimea mormanelor de bani adunați cu viteza fulgerului, eliminarea fizică a adversarilor nu constituie decât un detaliu rezolvat prin fluturarea neglijentă a mâinii în care odihnește leneș trabucul. După natura alianțelor șocante care se profilează pe scena
Etichete pe borcane goale by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/9934_a_11259]
-
de mare, iată că schimbă cursul patericului meu, deoarece mă găsesc în fața nevoinței de a inventa ce a fost - istoria pe care am prăpădit-o (prăpădul istoriei, dragii mei). Și așa voi face până mi-o descoperi cineva, prin vreun cotlon al odăii, caietul rătăcit, fiindcă eu din scris nu mă opresc nici fără el, altfel toate amărăciunile și suspinele s-ar lăsa peste mine" (pp. 210-211). Scrisul lui Dan Perșa este unul de o densitate cu totul neobișnuită, în care
Rătăciți în ficțiune by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9983_a_11308]
-
amestecată cu ulei de motor și cu noroi, formează un fel de mîzgă perpetuă. Geamuri întregi și geamuri sparte filtrează lumina soarelui sau a nopții într-un mod ciudat, îmblînzind-o parcă. O atmosferă stranie mătură întreg peisajul. Diferite unghiuri și cotloane adăpostesc puțină melancolie, nostalgie, resemnare. Resturi de șine, poate de tramvai, îmi poartă ochii peste tot și niciunde. Trasee altădată clare, ordonate, sînt acum frînte, pierdute într-un desen dezordonat. Pare să fi fost aici un depou. Dar, cine știe
Foarte scurtă istorie incompletă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8948_a_10273]