8,371 matches
-
Dacă antologia adună mecanic-recapitulativ cele mai bune poeme din cărțile trecute, noul volum (mai puțin realizat decât cele deja cunoscute) își întoarce creator privirea înapoi, țintind autoscopic semnificațiile întregului parcurs, într-o încercare de a surprinde dacă nu desenul din covor, măcar starea actuală a țesăturii. Dar, mai ales, a țesătorului.
Poeme retrospective în două variante by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12869_a_14194]
-
Irina Marin În țara care nu există Tatiana Covor ne propune, sub forma unui jurnal de călătorie, o aventură emersoniană pe meleaguri thailandeze. Aflată în căutarea eului pierdut al copilăriei, autoarea speră că pe tărâmuri exotice va redobândi acea privire edenică, liberă de orice prejudecăți, pe care o prețuiau
Așteptări... thailandeze by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/12975_a_14300]
-
ar încerca, călătorul poartă inevitabil cu sine experiența locurilor de baștină și sistemul de valori aferente), totuși, încetul cu încetul, inerția vechilor automatisme de gândire se dizolvă, percepția sclerotică se frăgezește și redevine elastică, gata să asimileze experiențe noi. Tatiana Covor are darul povestirii. Peripețiile sale thailandeze sunt, în fond, ale oricărui turist. Și, totuși, istorisirea curge captivant, plină de umor, sau de ceea ce la momentul respectiv trebuie să fi fost haz de necaz, adăugându-se la aceasta ochiul atent la
Așteptări... thailandeze by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/12975_a_14300]
-
prin ochii copilului de altădată, autoarea vine la întâlnirea thailandeză cu orizontul de așteptare al europeanului, cartea consemnând cu umor și uneori cu resemnare tribulațiile diaristei care își vede scurtcircuitate, la fiecare pas, toate clișeele culturale, toate imaginile preconcepute. Tatiana Covor, Țara care nu există, Editura Albatros, București, 2003, 185 p.
Așteptări... thailandeze by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/12975_a_14300]
-
insuficientă, spațiul strâmt dintre rafturi induceau un sentiment de claustrofobie ce se accentua pe măsură ce discuția atingea chestiuni din ce în ce mai fierbinți. Sigur, intrarea într-o arhivă, și încă una militarizată, nu trebuie să arate ca holul unui teatru, iar decorația, podelele sau covoarele n-au de ce să rivalizeze cu suratele lor din hotelurile de lux. Și totuși, senzația de fief al unui ceaușism neatins de trecerea vremii îți dădea fiori reci pe șira spinării. Mesajul era limpede: aici suntem tot noi, cei vechi
Preumblare pe lângă dosare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13033_a_14358]
-
începutul perorației mele, prin care-mi îndemnam Patria să-și țină firea: “Oricâtă furtună pe umerii tăi s-ar abate, o Românie...” De altminteri, furtuna se abătea cu o anumită regularitate, în strânse formațiuni de Eliberatoare, venind și plecând, lansând covoare de bombe în cetate, cu acel zgomot de spargere a văzduhului pe care nu-l realizează decât marile seisme. Spectacolul a fost un succes, ciorogârlenii au plecat numai după ce serbarea a luat sfârșit, la finele nobilei manifestări artistice s-a
Un tăciune și-un cărbune by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13019_a_14344]
-
Petersburgului și a fost rău impresionat de grămezile de gunoi pretutindeni împrăștiate, pe câmp, de-a lungul șoselelor. Obsedat de hamletica întrebare a fi sau a nu fi în U.E., nu i-a scăpat efectul asupra unui străin al acelor covoare ale pestilenței. S-a trezit în el stăpânul, dominus, împăratul și precum Darius a poruncit să fie biciuită marea, pentru neobrăzarea-i, iar căpitanii săi au și intrat la apă, ca s-o pliciue, tot astfel primarii localităților în chestiune
Un tăciune și-un cărbune by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13019_a_14344]
-
nu mai este întunericul, nu mai este nici un palpit/ nici un sentiment, nu mai este nimic, ci doar acest vacuum, acest deșert,/ această singurătate, care-și rodește și își înmulțește celule gelatinoase/ fibroase - magma unui vulcan care stă să erupă, de sub covor, de sub cărți,/ printre tablouri, gălbenele, frunze uscate” (Povestiri despre nimic). O modalitate convenabilă a acestui lirism impregnat de real este jurnalul. Maria Urbanovici înregistrează ce i se întîmplă în cutare ocazie, “cîntă” ocazia însăși. Datele nude apar uneori mai relevante
Lupta cu artificiul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13060_a_14385]
-
stofei, alta în dungulițe, precum și o nuanță de bleu în ton cu pietrele și splendidul albăstrui-oțel al vestei. Încalț pantofii cei noi, cumpărați alaltăieri. Ajung la timp pe Pod, mă postez în fața Casei Grecianu. Curând caii încep să pășească în covorul de nisip care-i împiedică să alunece pe caldarâm. Atacă defilarea primarul Donescu în caleașcă firetuită, cu frac și joben. Îl urmează sumedenie de uniforme strălucitoare. În privința asta Carol dă dovadă de inspirație și novațiune - două lucruri ce-au lipsit
Primăvara pe Pod by Ion Iovan () [Corola-journal/Imaginative/8733_a_10058]
-
val, întoarse către sine, gata să se spargă, oprite deodată în prăbușirea lor, de nevăzutul suflu glacial. La fel de încremenite, umbrele lor - volute de ger și întuneric - se desenează ritmic, strecurându-se printre imenșii țurțuri, alternând cu albele lor plecăciuni pe covorul sticlos al bolovanilor de gheață.
Marea și Visul File din carnetul unui memorialist - vara 1992 by George Radu () [Corola-journal/Imaginative/9057_a_10382]
-
și inătoare poruncă! Ce Ignat divin! Ce plugușor În adâncul ființei din lucruri, ce buhai zgomotos de-ntristare, cu Bădița Traian, cu Vicleimul ascuns, cu irozi fulguiți, strânși laolaltă Într-un bulgăre de zăpadă. Sub mantia albă, strălucitoare de cântec, covoare albe și moi lingușesc iazul de oglindă al vieții! Ce frumoasă ești viață, cu mijlocul strâns În bete de dor! Îngerește-mă, Clipă, mai fă-mă odată Atotziditor! Acum, zăpada, ca un ocean de ninsoare mă năpădește, ca fiorul absenței
EVANGHELIA INIMII ANOTIMPURI Jurnal de poet. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Theodor Răpan () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1553]
-
de opinteli, de pietre veșnic rostogolite, simte miros de praf și de pulbere, un gust de sudoare și sânge. Ajung până la El, amestecându-se cu tămâia, și nori de respirație puturoasă. Dar mai sunt și roze, mai sunt și pe covoare se mai toarnă parfume tari, și mai adie, totuși, câte-o mireasmă dinspre crângul acela înflorit. Doar uneori se-ntoarce spre Sine și-și zice: Doamne, de ce nu pot, totuși, să-i și pipăi, Eu, Cel cu degete fără număr
Poezie by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/9516_a_10841]
-
femeilor Cum îmblânzirea în leu cum acrul în dulce Cum în rânjet adie mila cum lemnul picură lemn cum ungherele își alăptează nevrozele Cum bate pendula deși timp nu e cum de la florărie te cumpăr pe tine Cum fluturii bat covoarele raiului Cum o caleașcă aurită străbate la trap Pădurea mea de mucegai Ai văzut n-ai văzut a trecut ai pierdut... Omul meu Ca și vremea omul meu are obiceiul să lase o umbră ușoară ca ceaiul pe toate argintăriile
Poezie by Ovidiu Genaru () [Corola-journal/Imaginative/9419_a_10744]
-
de viață, materializate atât de firav sub ochii săi între fotoliu și televizor. Se uită fulgerător spre nevastă-sa și înțelese imediat că și ea asista la același spectacol, năucită și înfiorată de sunetele subțiri care păreau că dansează pe covorul pufos. Zgomotul se sfârșise, dar cele 8 sunete continuau să se miște, ridicân-du-se ca niște fire de păpădie. Pluteau foșnind pe sub nasul bărbatului, înțepenit în fotoliu, fuioare luminoase ieșite din sufletul muribund al unei femei îndrăgostite. Cristian se ridică ușor
Cristian by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/9686_a_11011]
-
zări (continuare) din cauza unor căști enorme, terminate Într-un fel de coroane cu fire lungi, tremurând În licărirea lor, răspândind lumină. Apoi flacăra lumânării se rigidiză și se mări nefiresc de mult. Bărbatul o scăpă din mână Înspăimântat. Căzută pe covor lumânarea Își continuă arderea. Femeia se repezi s-o ridice, dar rămase uimită cu ea În podul palmei. ― E rece, mai putu ea să rostească rigidizându-se la fel ca bărbatul. Rămasă ca de piatră, cu lumina izvorând din palmă, femeia
Hamilcar. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Neagu () [Corola-journal/Science/76_a_325]
-
la ciudații vizitatori mârâind. Hamilcar ! striga Georgescu vrând să-l oprească. Dar era prea târziu. Un fascicol luminos țâșni dintr-una din razele coroanei, spre țeasta câinelui dezlănțuit. Un schelălăit și trupul Îi căzu inert pe pardoseala holului, alăturea de covorul lung ce traversa spațiul Încă de la intrare. Un firicel de sânge i se prelingea ușor, sub privirile bărbatului Încremenit la rându-i cu lumina În mână. Copilul ce privise uluit desfășurarea rapidă a celor Întâmplate, se repezi la rându-i
Hamilcar. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Neagu () [Corola-journal/Science/76_a_325]
-
din apartament mai pâlpâiră o clipă, după care Începură să pălească, până când bărbatul scoase un strigăt de durere, din cauza lumânării ce-și recăpătase căldura firească. Rigiditatea corpurilor dispăru ca prin farmec, odată cu dispariția luminii nefirești. Lumânarea căzută din nou pe covor fu ridicată cu repeziciune de femeia grijulie fată de soarta covorului. Ce-i asta ? Îi zise bărbatul privind la trupul Întins peste pragul lor. Femeia privi la rându-i nedumerită, la necunoscutul prăbușit, apoi la câinele ce stătea nemișcat În
Hamilcar. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Neagu () [Corola-journal/Science/76_a_325]
-
până când bărbatul scoase un strigăt de durere, din cauza lumânării ce-și recăpătase căldura firească. Rigiditatea corpurilor dispăru ca prin farmec, odată cu dispariția luminii nefirești. Lumânarea căzută din nou pe covor fu ridicată cu repeziciune de femeia grijulie fată de soarta covorului. Ce-i asta ? Îi zise bărbatul privind la trupul Întins peste pragul lor. Femeia privi la rându-i nedumerită, la necunoscutul prăbușit, apoi la câinele ce stătea nemișcat În holul lor. L-a omorât ! L-a omorât cu satârul, zise
Hamilcar. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Neagu () [Corola-journal/Science/76_a_325]
-
soiurilor de moarte, un praznic Înfloritor. Fiecare Ținut exersa moartea”, iar buruienele Își Înfigeau colții În „marginea verzulie a urechilor” morților. Spaima de copil se traduce În dorința arzătoare de a pleca de pe „franjurii de pământ” pentru a trăi pe covorul de asfalt al orașului, etanș, astfel Încât face imposibilă trecerea morții către glezne. Însă odată ajunsă la covor, ființa umană realizează cu uimire că regele se strecoară și pe aici, sub forma „morții planificate de stat”, a „represiunii”: „Regele de la oraș
ALECART, nr. 11 by Herta Muller () [Corola-journal/Science/91729_a_92307]
-
verzulie a urechilor” morților. Spaima de copil se traduce În dorința arzătoare de a pleca de pe „franjurii de pământ” pentru a trăi pe covorul de asfalt al orașului, etanș, astfel Încât face imposibilă trecerea morții către glezne. Însă odată ajunsă la covor, ființa umană realizează cu uimire că regele se strecoară și pe aici, sub forma „morții planificate de stat”, a „represiunii”: „Regele de la oraș nu te lasă să-i ghicești slăbiciunile: când se- mpleticește, zici că se-nclină, dar el se
ALECART, nr. 11 by Herta Muller () [Corola-journal/Science/91729_a_92307]
-
ascund conotații profunde, se ghicesc sensuri de o Înfricoșătoare complexitate, de neșters. Cele trei cămăși pe care le evocă abțibildul din trenurile germane sunt: prima, cea cusută de bunica ei când părăsește satul pentru a face Întâiul contact cu etanșul covor de asfalt de sub care moartea o va pândi de atâtea ori; a doua, cea purtată de o călătoare alături de care Herta Müller și-a petrecut noaptea Într-un tren românesc, după ce, cu câteva minute Înainte de plecarea trenului, fusese amenințată de către
ALECART, nr. 11 by Herta Muller () [Corola-journal/Science/91729_a_92307]
-
îi lipsisem. Nici nu era nevoie, căci mie încă nu-mi venea să cred că era acolo. Brusc, își începu apoi jocul amețitor și, până să mă dezmeticesc eu, pete diverse de noroi au apărut peste tot: pe pat, pe covor, chiar și pe pereți, nimic n-a scăpat "pensulei" noului pictor. Când a obosit, s-a așezat pe lăbuțele dinapoi, privindu-mă cu un aer candid. Așa mic cum era, mi se părea imposibil să încerc să-l mai împiedic
ALECART, nr. 11 by Elis Maruseac () [Corola-journal/Science/91729_a_92904]
-
aproape palpabile. Poate exact această inocență păstrată intactă?! „ Aș vrea să fiu copil din nou, mi-e dor/ S-alerg prin iarba crudă, la izvor.” Aproape că îți vine să alergi. Simți impetuos nevoia de a-ți cufunda tălpile în covorul moale. „Aș vrea să -mi spună, tainic,seara o poveste / Cu-a fost odată și cu... nu mai este.” Și-aș vrea și eu, și-ai vrea și tu, nu-i așa? „Mi-e dor de glasul tău, bunică dragă
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93853_a_95145]
-
elemente ornamentale (oglinzi, peteala, canafi, mirt, panglici). Pentru a fi purtat în timpul jocului, capul de cal este fixat într-un suport de lemn, de obicei o covata găurita la mijloc sau două vesce de sita, care se acoperă cu un covor sau o fustanela din pânză albă sau colorată. Peste aceste țesături se coș elemente decorative (batiste, ștergare, panglici etc). Tinerii care joacă caiutii se dezlănțuie în cerc sau se desfasoara liniar și radial, față în față, simulând o șarja de
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93797_a_95089]
-
la vechii traci era simbolul soarelui. În cadrul obiceiurilor de Anul Nou, impresionează fastuozitatea personajului. Asemănător măștii de capră, mască de cerb se compune tot din cap sculptat în lemn, ce are un maxilar mobil (clampanitor), si trup realizat dintr-un covor sau lăicer, ornate cu năframe. La prima vedere te impresionează aspectul general al acestui personaj, cu herbul măștii (alcătuirea coamelor) și împodobirea capului cu diverse materiale strălucitoare. În sate există unii oameni specializați în împodobirea cerbului, iar alții în jocul
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93797_a_95089]