214 matches
-
a obține mărturii ale unor delicte neexistente. Spinelli este de aceeași teapă cu Xaravas. O căzătură excomunicată de Biserică, iar voi asculați ce vă zice ca de cuvintele Evangheliei. El, la Squillace, m-a amenințat și m-a lovit cu cravașa, m-a torturat și umilit. Și mai păcătos s-a purtat cu mine în temnița de la Gerace pentru a-mi smulge denunțuri pe care ar fi trebuit să le născocesc, așa cum au făcut-o atâția. Adevărul e cu totul altul
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
atât de înfricoșați sunt că nu mai bagă de seamă ce săvârșesc? Sau au ales anume niște monștrii, niște sadici? Nu erau mai prejos nici judecătorii, asistând din fotoliile lor comode, nepăsători la ceea ce se petrecea între o lovită de cravașă și alta, între o întrebare și o amenințare. Mai ales acel Giovanni Sanchez de Luna, ce se uita la el pieziș, cu viclenie și încruntat în răutatea lui fără margini. Se spune că ar fi mâncat carne de om, bucățele
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
au părăsit-o pentru totdeauna. Vorba lui Bulgakov: ce se întîmplă cu "un om mare" când dă un cancer peste el? Devine un "om mic", un omuleț. Ce se întîmplă cu anchetatorul lui Noica (cel care îl bătea cu o cravașă pe spate), zece ani după proces, când Noica îl întîlnește pe stradă, află că a făcut o pareză, că trage un picior și că e tutungiu? A devenit omuleț. Ce se întîmplă când nemții intră pe neașteptate în Rusia, când
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Straus and Giroux, 1974, p. 303. (trad. n.) 274 Povestirea economului), căreia terminația accio îi completează sensul de „urât” sau „rău”1025. O altă sursă a termenului poate fi regăsită în spaniolul corbacho sau în francezul courbache care desemnează o cravașă, un bici, reliefând astfel faptul că romanul se dorește un pamflet.1026 Probabil că acest apelativ se referă și la personajul feminin ce devine o anti eroină în această satiră și care determină diatribele misogine, ocupând o bună parte din
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Straus and Giroux, 1974, p. 303. (trad. n.) 274 Povestirea economului), căreia terminația accio îi completează sensul de „urât” sau „rău”1025. O altă sursă a termenului poate fi regăsită în spaniolul corbacho sau în francezul courbache care desemnează o cravașă, un bici, reliefând astfel faptul că romanul se dorește un pamflet.1026 Probabil că acest apelativ se referă și la personajul feminin ce devine o anti eroină în această satiră și care determină diatribele misogine, ocupând o bună parte din
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
erau conduși de Petre Petre. Venind din București în calitate de ziarist, Titu Herdelea urmărește îngrozit executarea unor țărani și unele secvențe inexplicabile: Niculina, fiica preotului, a vrut să ridice cadavrul tatălui ucis de un glonte rătăcit și a fost lovită cu cravașa de maiorul Tănăsescu. Romanul este alcătuit din două părți: "Se mișcă țara!" și "Focurile", împărțite în câte șase capitole. În prima parte, întâmplările se acumulează și acțiunea se desfășoară lent; în partea a doua, ritmul este dinamic, evenimentele sunt dramatice
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
se întoarce spre mine uimit, și îmi răspunde cu un zâmbet împăciuitor: "Sunt măgari!". Sunt măgari: asta spune tot... În 1889, la Torino, ieșind din hotelul unde stătea și văzând un vizitiu care-și biciuia calul cu lovituri brutale de cravașă, Nietzsche se apropie de animal, îl îmbrățișă pe după gât, își ceru scuze pentru Descartes și izbucni în plâns. Din clipa când a lăcrimat pentru soarta calului, Nietzsche s-a rupt de umanitatea rațională. A doua zi, se prăbușea în nebunie
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
cu brațe tari arbaleta. În amurg când trofeele erau suficiente, având alături pe voievodul Costea, prințesa rostea rugăciuni de bogdaproste și mulțumire, avântându-și alaiul către cetatea de scaun. -Vezi gorganul acela mare de acolo-arătă prințesa lui Costea, cu mânerul cravașei, o movilă de pământ cât un munte. Bogdan infidelul a hăcuit tătarii care prădau țara. Se spune că acolo în gorgan au fost aruncate o mie de leșuri de tătari. Alături de ei și cei din rândul tătărașilor, robii țigani ferarii
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
însă brusc, zărind pe cărarea dinspre sat un grup de ofițeri care se apropiau cu o gravitate solemnă. În frunte venea însuși comandantul diviziei, mic, gras, cu picioarele scurte și foarte roșu la obraz, bătîndu-și nervos carâmbul cizmei cu o cravașă, în vreme ce pretorul militar, un căpitan burtos, cu mustăți sure, îi explica ceva gesticulând larg cu mâna dreaptă, în care ținea o foaie de hârtie... ― Vine convoiul... Uite și generalul! șopti Bologa, clipind repede către căpitanul care se dădea mai înapoi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
veni în fuga mare și se opri tremurând lângă stâlpul spânzurătorii. ― Ce-ai făcut, ticălosule? Unde-i călăul? se repezi pretorul, scrâșnind dinții. Am să te... am să... ― Treizeci de zile închisoare! interveni generalul, smulgîndu-și mustața stângă și amenințând cu cravașa. Acuma însă trebuie comandat un om numaidecât... ― Caporal, tu vei fi călăul! zise pretorul repede, mai ușurat. ― Domnule căpitan, vă rog cu supunere, iertați-mă... bolborosi caporalul, îngălbenind. Eu, domnule căpitan, vă rog cu supunere... Pretorul nici nu-l auzi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
știe? O nouă vizită de lucru? O altă viață? O altă lume? ILUZIA UNEI LUMI un mic scenariu de film Ca un „Vede-tot” rău, care poate spațializa orice tip de relief și volum, cu mișcarea nervoasă și amplă a unei cravașe vii, venind din alte lumi, lovind când În dreapta când În stânga, când deasupra când dedesubt, loviturile nemiloase ne pun În evidență părțile componente, statice și În mișcare ale unei locomotive ce străbate solitară imensa, nemărginita, necuprinsa câmpie Înfășurată În aburi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
fierul care vine. Impactul o spulberă Într-o fracțiune de secundă, Împrăștiind sub roți, printre grelele spițe, peste biele și motor bucăți de carne, piele, oase, viscere și valuri de sânge pe care locomotiva le duce sub bătăile ucigașe ale „cravașei” acum spre un definitiv pierdut orizont. Imensa câmpie e devastată de o liniște absolută. Locomotiva ucigașă a trecut pe aici precum glonțul prin ceață. Departe, aproape insesizabil, ciobanul cu oaia lui, Încremenit În timp și spațiu. Câmpie În față, câmpie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
peste cap, întrebuințând volubil, vocabularul de bordel. Nici un agent de moravuri nu a găsit-o, însă, până astăzi, nicăieri, ca să mi-o aducă acasă cu capul tuns chilug și cu cărțulia în regulă. Aș fi ucis-o din bătaie, cu cravașa câinilor, pentru tăcerea ei, și pentru cele câteva considerațiuni despre suflet și morală, ce mi le predică în fiecare zi, zguduită de sughițuri. Și pentru nimicirea unui păduche ce mi s-a suit de pe talpă până sus în cap, voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Lui Vladimir nici nu-i trecu prin cap că în culcușul de frunze, sub zăpada dindărătul zidului de piatră, nimerise peste Mesalina, cerșetoarea cea mai amărâtă, dintre cei mai săraci cu duhul boschetari ai orașului, pe care noaptea viscolită și cravașa crivățului înverșunat o mânaseră din urmă, până aici, așa cum stihiile Istoriei îi zburătăciseră, din Cadrilater și până în Moldova, segmentele sorții ei amarnice de neam de refugiați. Toate aceste tărășenii nu se răsfrânseră asupra grabei lui Vladimir către repaus, provocându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
martori involuntari, fapt cu atât mai penibil pentru ea. Toți cei prezenți, chiar și Marius, se așteptaseră la o explozie de indignare în fața criticilor lui, îndreptățite totuși. Dar fata nu replicase în nici un fel. Ascultase tăcută, lovindu-și alene cu cravașa cizmele de călărie. Doar bărbia ce pornise să tremure subțire îi trădase tulburarea interioară. La vremea respectivă întâmplarea făcuse senzație printre obișnuiții hipodromului și nu numai. Cine nu o cunoștea pe doamna Sofia Hagiaturian, mama Smarandei? Ultima descendentă a influentei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
stimă la adresa lui, prețuire concretizată prin acordarea medaliei "Crucea de fier" clasa I. Foarte repede se făcuse remarcat și prin atitudinea lui intransigentă față de comportamentul ofițerilor subalterni. Tot comandamentul armatei știa ce pățise locotenentul care ordonase aplicarea a douăzeci și cinci lovituri de cravașă unui soldat rătăcit în timpul unui atac, dar revenit miraculos în liniile românești. Respectivul ofițer fusese obligat să alerge o oră întreagă pe un teren accidentat, având în spate echipamentul complet de luptă. "Militarul trebuia interogat despre ceea ce văzuse la inamic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
neagră. Tacticos, cu pumnul mâinii stângi bine proptit în șold, cel care provocase îngrijorarea santinelelor pășește cu atenție pe asfaltul curățat lună. Ocolește cele câteva minuscule pete de zăpadă transformate în bălți de soarele după-amiezii. În mâna dreaptă are o cravașă și, din când în când, bate alene cu ea peste carâmbii cizmele lustruite oglindă. Cu mișcări precise, ireproșabile, gărzile îi prezintă onorul. Le răspunde cu o înclinare scurtă a capului, apoi dispare în interior. În holul mare, chiar lângă monumentalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ăsta?" Deși abia îi ajunge cu nasul până la umăr, ofițerul se postează curajos în fața SS-istului oprit lângă o ușă capitonată, groasă ca blindajul unui cuirasat. Pe cine trebuie să anunț domnului maior? Cu o privire disprețuitoare, celălalt sprijină vârful cravașei pe umărul ofițerului, obligându-l să se îndepărteze de lângă ușă. Mă anunț eu singur! Apasă clanța cu un gest brusc și intră în cameră. Pătrunde într-o încăpere nu prea mare, cu pereți albi. În mijloc, o masă dreptunghiulară maro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
spun. Îți pierzi timpul, inclusiv pe al meu, spunând lucruri pe care nu le crede nimeni. Vreau să aflu locația partizanilor. V-am spus doar că habar nu am despre ce vorbiți, răspunde prizonierul cu voce seacă. Cureaua subțire a cravașei șuieră prin aer, apoi brăzdează pielea de pe fața prizonierului. Pe chipul lui apare o dungă lată, roșiatică. Își încrucișează privirea cu cea a lui von Streinitz care întoarce jenat capul. Vezi că nu e bine să fii încăpățânat? Glasul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
subsolul, să nu fie montat ceva explozibil acolo. Am înțeles! Mă anunți dacă găsești ceva. Carol și Romulus aduc pe brațe o femeie leșinată. Locotenentul îi luminează fața cu lanterna. Dungi subțiri și lungi, cu margini însângerate, lăsate de o cravașă, sunt perfect vizibile pe față și umeri. Ce-i cu ea? Am găsit-o în biroul de 'colo șa! Cu un gest scurt al capului, Carol arată spre spatele lor. Spotul luminos se oprește pe o ușă capitonată deasupra căreia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
începerii atacului. Se pare că interoga o partizană. Mai bine zis, o tortura. Singurul cuvânt care-mi vine pe buze este monstruos. Astfel de indivizi mânjesc uniforma oricărei armate din lume. Biata fată a scăpat numai cu câteva lovituri de cravașă. Sanitarul nostru face tot ce poate pentru ea. Spuneți-mi, ați primit ordine speciale în ultimul timp? Doar unul singur, în afară celui privitor la evacuare. NSFO155, Hauptamann Schiell, este singurul care știe ce conține cu exactitate. Se pare că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
și-ale scriitorilor), le ascultam la televizor (în cele două ore de program alb-negru), le citeam în ziare (sub pozele zâmbitoare, dar întotdeauna severe, ale Tovarășilor). Într-o dimineață, m-am hotărât să trec la fapte. Am pus mâna pe cravașa bunicului Vitalian și-am luat la rând borcanele din bucătărie. Loveam repede, ordonat, cu furie. Dulcețurile zburau în toate părțile (cojile de lămâie se lipeau cel mai bine de pereți) și, odată cu ele, și iluziile mele într-o memorie blândă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Febra mă răsfăța ușurel. Sigur că nu puteam privi înăuntru, să-mi văd ficatul acoperit cu plăci negre și fărâmicioase: n-aș mai fi râs atâta. Când doctorii au aflat despre ce e vorba, bunică-meu a pus mâna pe cravașă și-a scos-o în șuturi pe Jeni din casă. Nu te jucai cu bunicu’ Vitalian, fostul ofițer de cavalerie bătea calm, preocupat, violent; parcă îi părea rău că ești atât de tâmpit încât trebuie s-o facă. Pe Jeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
bunei-înțelegeri fizice: ce nu se pricepea cu vorba bună, era întărit cu sculele-autorității strămoșești. Nimeni nu crâcnea. Străbunicul Ionel bubuia cu pistolul în tavan, dacă se întâmpla să nu îi vină ciorba caldă; bunicu’ Vitalian își strunea familia cu-o cravașă superbă, cu mânerul din lemn vișiniu de cireș; taică-meu mă atingea cu-o nuielușă sau o curea (în funcție de măgăria săvârșită). Așa am ajuns și noi, și Moroienii, un ansamblu prosper, disciplinat. Cum spuneam, însă, de la un anumit moment încolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
din cărți și dosare, cu ei mergeam înainte, încărcat de emoții și amintiri pe care mi le reprimam cu grijă. În galeria obiectelor pierdute ori furate (ca bicicleta „Pegas“ sau memoria copilăriei), ei ocupau locul de frunte: bunicu’ Vitalian, cu cravașa lui lustruită, lopata Lineman și secretele războiului, și taică-meu Victor, cu ciorapii cârpiți și problemele lui cu Securitatea. Am fost foarte atent la viața taților noștri. Am reținut esențialul din ea: frica, încăpățânarea, și-o brichetă lăsată pe cutia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]