559 matches
-
patru cnezate costale cunoscute ca fiind Neretva, Zahumnlje, Konavle, Travunia și Doclea. Teritoriul se întindea din estul Alpilor Dinarici către nord spre Râul Sava, si cuprindea regiunea Bosniei. A păstrat vechiul nume "Șerbia" numită adesea de către bizantini "Șerbia Botezata", datorită creștinării acesteia (spre deosebire de păgânii slavi din nordul Europei). Lucrarea De Administrando Imperio lui Constantin, a atras intense dezbateri academice. Pe de-o parte, unii cercetători consideră a fi adevărată afirmația conform căreia Neretvanii, Zahumnljenii, Konavlenii, Travunienii și bosniacii din sud-est sunt
Istoria Serbiei Medievale () [Corola-website/Science/319556_a_320885]
-
perioada 2400-2300 Î.Hr. Scrisul a jucat un rol major în susținerea religiei organizate prin standardizarea ideiilor religioase indiferent de timp și loc. Noile religii ale lumii din timpul prezent s-au stabilizat pe cuprinsul Eurasiei în timpul Evului Mediu prin: Creștinarea lumii occidentale; delegațiile Budiste în Asia de Est; declinul Budismului pe subcontinentul Indian; și răspândirea Islamului pe cuprinsul Orientului Mijlociu, Asia Centrală, Africa de Nord și părți din Europa și India. În timpul Evului Mediu, musulmanii erau în conflict cu zoroastrienii în timpul cuceririi Islamice
Istoria religiilor () [Corola-website/Science/320628_a_321957]
-
care a murit, de asemenea, împăratul Valens. După jefuirea diferitelor așezări, au devenit oficial "foederati", rămânând astfel un element destabilizator, precum și un element de stabilizare în cadrul Imperiului. Mai mult decât în Est, a existat, de asemenea, opoziție în politica de creștinare a împăraților în jumătatea vestică a Imperiului. În 379, succesorul și fiul lui Valentinian I, Grațian, a refuzat să poarte mantia de "Pontifex Maximus", iar în 382 a anulat drepturile preoților păgâni și a eliminat altarul păgân din Curia Romană
Imperiul Roman de Apus () [Corola-website/Science/302542_a_303871]
-
1950 și 1960 de exploratorul Helge Ingstad și soția sa, arheologul Anne Stine Ingstad, au identificat o așezare vikingă localizată în extremitatea nordică a Newfoundland, cunoscută ca L'Anse aux Meadows, ce a fost corelată cu așezare lui Leif. După creștinarea sa, Leif este trimis înapoi în Groenlanda pentru a răspândi creștinismul, cu ajutorul unui preot și al unui învățător. Când se întoarce în Groenlanda, stă la Brattahlíð, împreună cu tatăl său, Erik. Auzind porecla de "Leif cel Norocos", acesta îi spune că
Leif Eriksson () [Corola-website/Science/315171_a_316500]
-
va fi hirotonisit preot și va fi trimis în Franța ca misionar. El va întreprinde călătorii pentru a-i creștina pe frizoni, un trib germanic care trăia la coasta Mării Nordului în Țările de Jos și în Germania. Această acțiune de creștinare eșuează din cauza prințului frizon Radbod, care era un dușman înverșunat al francilor. Wynfreth se va reîntoarce în Anglia unde va intra în contact cu Willibrord, un alt misionar anglo-saxon din Frizia. În anul 718 va părăsi Anglia pentru a face
Bonifacius () [Corola-website/Science/316440_a_317769]
-
270-275) a decis retragerea administrației și a legiunilor romane în sudul Dunării (în provinciile Moesia Superior, Dacia Ripensis, Dacia Mediterranea, Dardania). Practicarea creștinismului în aceste locuri este atestată prin urme arheologice. Biserica Ortodoxă Română atribuie prin tradiție apostolului Andrei începutul creștinării dacilor. Existența unei vieți creștine în epoca postromană este confirmată de diverse descoperiri arheologice, printre care se numără și un "donarium" (un obiect votiv) descoperit la Biertan, care conține inscripția latină "EGO ZENOVIVS VOTVM POSVI" (Ego Zenovius votum posui), (în
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]
-
un principat slav independent, pe măsura creșterii amenințarii avarilor, s-a supus ducelui Odilo de Bavaria, el însuși vasal al francilor. Prin aceasta, frontiera Bavariei s-a extins, iar fiul lui Odilo, Tassilo al III-lea de Bavaria, a început creștinarea triburilor slave de dincolo de râul Enns. În 788, Carol cel Mare a integrat cu totul teritoriul Carintiei (Carantaniei) în statul franc, care a devenit parte a Ducatului de Friuli, alături de Marca de Istria. În acest nou context, activitatea misionară a
Marca de Carintia () [Corola-website/Science/325426_a_326755]
-
benedictină din Austria. Ea este considerată una dintre cele mai vechi mănăstiri din spațiul de limbă germană. Mănăstirea Sf. Petru a fost fondată în anul 696 de Sfântul Rupert pe locul unei biserici din Antichitatea târzie originară din perioada Primei creștinări săvărâșită de Severin de Noricum. Înființarea mănăstirii a fost menită să organizeze lucrarea misionară în Alpii Estici. Până în 987 funcția de stareț a fost deținută de arhiepiscopul de Salzburg: cele două funcții au fost deținute întotdeauna de un aceeași persoană
Mănăstirea Sfântul Petru din Salzburg () [Corola-website/Science/328300_a_329629]
-
celui înviat la figura celui torturat pe cruce. Acestui accent pe suferință și violență, corect interpretat, susține Schnädelbach, arată că ideea umanizării lumii păgâne de către creștinism este un mit. Al treilea defect este convingerea că toată lumea trebuie să devină creștină. Creștinarea este o "misiune". De aici decurge, după Schnädelbach, imposibilitatea de a tolera cu adevărat pe cei care nu cred. Iudaismul, adaugă Schnädelbach, este tolerant, în măsura în care nu este animat de un spirit misionar. Chiar Islamul, în ciuda ideii sale de război sfânt
Herbert Schnädelbach () [Corola-website/Science/309876_a_311205]
-
din antichitate sunt acum acoperite de ape. În ciuda inevitabilelor războaie și schimbări de stăpâni, orașul a prosperat timp de 1200 de ani, uneori liber, alteori sub stăpânirile succesive ale perșilor, ale macedonenilor, ale dacilor, și ale romanilor, deveniți bizantini prin creștinare (timpurie aici, cum o dovedesc cercetările arheologice, începute în 1915 de Vasile Pârvan). Cetatea, însă, este distrusă odată cu năvălirea popoarelor migratoare din secolele VIII și IX, din ea rămânând o simplă așezare de pescari. Este parțial reclădită în secolul al
Mangalia () [Corola-website/Science/296976_a_298305]
-
cunoscut al locului, Parentus, a fost menționat în secolul al IV-lea. Tradiția însă îl consideră pe Sfanțul Ovidiu (+135 d.H) drept unul din cei dintâi episcopi din localitate. Orașul Braga a jucat un rol cheie în procesul de creștinare al Peninsulei Iberice. La începutul veacului al V-lea a trăit aici Paulus Orosius din Braga, prieten al Sfanțului Augustin și autorul mai multor cărți însemnate în domeniul teologiei și istoriei. În secolul al VI-lea o personalitate de prim
Braga () [Corola-website/Science/297300_a_298629]
-
bisericii catolice. În secolul al VI -lea aici s-au ținut două sinoduri cu prilejul cărora vizigoții au renunțat și ei în mod solemn la „erezia” ariana și la cea prisciliană. În afara câtorva evenimente deja menționate,legate de procesul de creștinare a locuitorilor regiunii, se știu puține lucruri despre istoria orașului în vremea vizigoților și în epoca cuceririi mauro-arabe musulmane. În anul 714, în cadrul campaniei sale victorioase pe meleagurile actuale ale Portugaliei, comandantul maur Abd al-Aziz Ibn Musa a cucerit și
Braga () [Corola-website/Science/297300_a_298629]
-
crescut în timpul domniei hanului Krum , care în 811 a obținut o victorie decisivă împotriva armatei bizantine conduse de Nicephorus I, în bătălia de la Pliska. Începând cu anul 814 slavii sudici și bulgarii au dezlănțuit persecutarea creștinilor Persecuția va înceta după creștinarea slavilor sudici. În 864, Bulgaria s-a creștinat și a acceptat ortodoxismul ca religie și a devenit o mare putere în secolele IX și X, timp în care s-a luptat cu Imperiul Bizantin pentru supraviețuire. În acea perioadă alfabetul
Istoria Bulgariei () [Corola-website/Science/304078_a_305407]
-
urmă ocupată de Parthia, însă cultura elenistică a rezistat în locuri depărtate, cum ar fi Regatul greco-bactrian din Bactria sau Regatul indo-grec din nordul Indiei sau Bosforul cimerian. Cultura elenistă a rămas dominantă în partea răsăriteană a Imperiului Roman până la creștinarea acestuia și perioada de tranziție către Imperiul Bizantin. Sfârșitul perioadei elenistice este considerat anul 31 î.Hr., când regatul Egiptului ptolemeic a fost înfrânt de romani prin Bătălia de la Actium. Ca urmare, ultimul monarh al Egiptului, Cleopatra, s-a sinucis, iar
Civilizația elenistică () [Corola-website/Science/303917_a_305246]
-
ocazie cu care Bulciu însuși a fost capturat, apoi executat. Această înfrângere catastrofală a determinat aristocrația tribală să-și reorienteze politica internă și externă. Înțelegând situația în care se aflau ungurii, conducătorul uniunii tribale, principele Géza (971-997), a pregătit premisele creștinării ungurilor și ale întemeierii statului maghiar. Fondarea Regatului Ungar și începutul convertirii ungurilor la catolicism au fost înfăptuite de fiul său, Ștefan I al Ungariei (997-1038). Maghiarii și-au extins statul atacând și cucerind pe rând Moravia, Francia Răsăriteană. După
Maghiari () [Corola-website/Science/296871_a_298200]
-
o căpetenie irlandeză cu scopul de a supune insula. Planurile lui nu s-au concretizat. Primele referiri clare la evenimente ce s-au petrecut pe insulă, asociate începutului Evului Mediu Timpuriu, apar pe la începutul secolului al V-lea e.n., odată cu creștinarea teritoriului. La 431, papa Celestin I l-a trimis pe Palladius să fie episcop al creștinilor irlandezi, ceea ce dovedește existența cultului creștin pe insulă. Prin tradiție, misiunea Sfântului Patrick este considerată a fi avut loc în această perioadă, dar scrierile
Irlanda () [Corola-website/Science/297681_a_299010]
-
să fie episcop al creștinilor irlandezi, ceea ce dovedește existența cultului creștin pe insulă. Prin tradiție, misiunea Sfântului Patrick este considerată a fi avut loc în această perioadă, dar scrierile lui nu sunt databile cu exactitate. Cert este că procesul de creștinare a Irlandei a fost unul îndelungat, Patrick și Palladius fiind principalii misionari cunoscuți de istorie. De-a lungul Evului Mediu Timpuriu, Irlanda era omogenă etno-cultural, fiind locuită de triburile celtice agrariene ale galilor, dar era divizată din punct de vedere
Irlanda () [Corola-website/Science/297681_a_299010]
-
prin care reglementa probleme religioase ce țineau de organizarea clericală, decreta posturi și rugăciuni, își numea favoriții în posturi cheie. Recunoștea autoritatea abaților sau episcopilor pe domeniile bisericești. În rândul missi-lor, unul era episcop, celălalt comite. S-a implicat în creștinarea neamurilor germanice rămase păgâne că saxonii, trimițând misionari să predice de la răsărit de Elba, și în Iutlanda. Palatul a devenit un centru cultural. Regele era interesat de promovarea cunoașterii, curtea fiind școală, biblioteca, loc de adunare a cărturarilor și centru
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
fel ca în majoritatea statelor creștine. Crăciunul a fost introdus odată cu apariția creștinismului în Polonia, sărbătoarea dezvoltându-se treptat de-a lungul secolelor, începând din cele mai vechi timpuri. Vechile obiceiuri păgâne s-au combinat cu obiceiurile religioase importate odată cu creștinarea Poloniei de către Biserica Romano-Catolică. Printre sarcinile speciale efectuate de polonezi în casele lor în timpul Adventului (un timp de așteptare pentru sărbătorirea Nașterii lui Iisus) se numără și coacerea unor turte dulci de Crăciun numite "piernik", precum și realizarea unor decorațiuni de
Tradiții de Crăciun () [Corola-website/Science/335231_a_336560]
-
o carte sfântă. Miturile nordice erau transmise oral sub forma unor poeme. Transmiterea orală a continuat și în era vikingilor, cunoștințele noastre despre mitologia nordică bazându-se cel mai mult pe Edde și pe alte texte medievale scrise abia după creștinarea populației scandinavice. În folclorul scandinavic, vechile credințe păgâne au rezistat, iar unele s-au păstrat până astăzi în zonele rurale. Altele au fost readuse la viață sau inventate de neopăgânismul germanic. Mitologia nordică rămâne, de asemenea, o sursă de inspirație
Mitologia nordică () [Corola-website/Science/297539_a_298868]
-
al Marelui Ducat al Lituaniei. Elita conducătoare practica toleranță religioasă, iar slavona era folosită ca limbă auxiliară latinei pentru documentele oficiale. În 1385, marele duce Jogaila a acceptat oferta Poloniei de a-i deveni rege. Jogaila s-a angajat în creștinarea treptată a Lituaniei și a creat o uniune personală între Polonia și Lituania. Lituania și-a păstrat independența, fiind una dintre ultimele regiuni păgâne ale Europei care au trecut la creștinism. După două războaie civile, Vytautas cel Mare a devenit
Lituania () [Corola-website/Science/296909_a_298238]
-
iar acum înregistrează treia cea mai mare rată de sinucideri din lume. Lituania are și cea mai mare incidență a omuciderilor din UE. Conform recensământului din 2011, 77,2% dintre lituanieni aparțineau Bisericii Romano-Catolice. Aceasta a fost religia majoritară de la creștinarea Lituaniei de la sfârșitul secolului al XIV-lea. Unii preoți au condus activ rezistența împotriva regimului comunist (fapt simbolizat de ). În prima jumătate a secolului al XX-lea, biserica protestantă luterană avea în jur de 200.000 de membri, 9% din
Lituania () [Corola-website/Science/296909_a_298238]
-
origine slavă, care amintește de perioada năvălirii slavilor în teritoriile românilor este explicată în felul următor: slavii păgâni i-au alungat pe protoromâni din șesuri și văi și aceștia s-au retras în zonele împădurite și spre munți dar, după creștinarea slavilor, românii au revenit în locurile de baștină (aproximativ secolul al X-lea) și a început simbioza româno-slavă ; toponimele importante au fost transmise de protoromâni slavilor și mai târziu au fost transmise de slavi iar românilor după revenirea acestora la
Istoria limbii române () [Corola-website/Science/306408_a_307737]
-
din Polonia. După alegerile legislative din 1957, au urmat mai mulți ani de relativă stabilizare În 1965, Conferința Episcopală Poloneză a emis „Scrisoarea de Reconciliere a Episcopilor Polonezi cu Episcopii Germani”. În 1966, aniversarea a 1.000 de ani de la creștinarea Poloniei, oficiată de cardinalul Stefan Wyszyński și de alți episcopi s-a transformat într-o uriașă demonstrație de forță și popularitate a Bisericii Catolice poloneze. Sub conducerea lui Gomułka și a successorilor săi s-a dezvoltat o viață culturală sofisticată
Istoria Poloniei () [Corola-website/Science/304275_a_305604]
-
Novgorodului. Vladimir a ajuns la putere în Kiev după moartea tatălui său, Sviatoslav I, în 972 și după ce l-a învins pe fratele său vitreg Iaropolk, în 980. Ca prinț al Kievului, cea mai mare realizare a sa a fost creștinarea supușilor săi, proces care a început în anul 988. Cronicile rusilor consemnează că, atunci când Vladimir a hotărât să adopte o nouă credință în locul vechilor credințe păgâne idolatre ale slavilor, el și-a trimis cei mai de încredere sfătuitori în diferite
Rusia Kieveană () [Corola-website/Science/301537_a_302866]