288 matches
-
influență asupra afacerilor interne și externe ale Greciei, încât este considerat „"făuritorul Greciei moderne"” și a fost supranumit "Etnarhul". Prima sa apariție pe scena internațională a avut loc odată cu asumarea unui rol important în procesul de obținere a autonomiei Statului Cretan, iar mai târziu, în cel de unirii Cretei cu Regatul Greciei. La scurtă vreme după acest moment, el a fost invitat în Grecia continentală să ajute la rezolvarea impasului în care se afla clasa politică elenă și să accepte funcția
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
au schimbat patronimicul în nume de familie, numindu-se „Venizelos”. Eleftherios s-a născut Mournies, lângă Chania, în Creta, care pe acea vreme era sub stăpânirea Imperiului Otoman. El a fost fiul revoluționarului cretan Kyriakos Venizelos. Când a izbucnit revolta cretană din 1866 familia lui Venizelos a fost obligată să fugă insula Syros, datorită participării lui Kyriakos la mișcarea revoluționară . Familia Venizelos nu a putut să se întoarcă în Creta până în 1872, când Abdülaziz a dat o amnistie. Eleftherios a urmat
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
pentru elocventă și opinii radicale. Numeroasele rebeliuni din Creta din timpul și după Războiul de Independență al Greciei, (1821, 1833, 1841, 1858, 1866, 1878, 1889, 1895, 1897), rezultatul dorinței locuitorilor insulei de realizare a Enosis - unirea cu Grecia. În timpul revoluției cretane din 1866, cele două tabere, sub presiunea Marilor Puteri, au ajuns la o înțelegere, care a fost finalizată în Pactul de la Halepa. Mai târziu, acest pact a fost inclus în prevederile Tratatului de la Berlin, care suplimenta concesiunile acordate deja cretanilor
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
cretane din 1866, cele două tabere, sub presiunea Marilor Puteri, au ajuns la o înțelegere, care a fost finalizată în Pactul de la Halepa. Mai târziu, acest pact a fost inclus în prevederile Tratatului de la Berlin, care suplimenta concesiunile acordate deja cretanilor. Pactul garanta în principal un grad mare de autoguvernare a grecilor din Creta, sperându-se în schimb limitarea dorinței lor de indepență . În schimb, turcii cretani, care considerau insula parte inseparabilă a Imperiului Otoman, nu au fost mulțumiți de aceste
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
pact a fost inclus în prevederile Tratatului de la Berlin, care suplimenta concesiunile acordate deja cretanilor. Pactul garanta în principal un grad mare de autoguvernare a grecilor din Creta, sperându-se în schimb limitarea dorinței lor de indepență . În schimb, turcii cretani, care considerau insula parte inseparabilă a Imperiului Otoman, nu au fost mulțumiți de aceste reforme, deoarece considerau că în acest fel, administrația insulei era predată în mâinile grecilor creștini. În practică, autoritățile otomane nu au reușit să impună punerea în
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
a Pactului, în acest fel alimentând tensiunile dintre cele două comunități. Autoritățile otomane au încercat în schimb să mențină ordinea prin transferarea pe insulă a unor forțe militare numeroase în perioada 1880 - 1896. De-a lungul acestei întregi perioade, „Chestiunea Cretană” a fost un motiv major de fricțiune între Grecia independentă și Imperiul Otoman. În ianuarie 1897, violențele și dezordinile au crescut în intensitate și au dus la polarizarea populației. Au avut loc atacuri sângeroase împotriva populației creștine din Chania și
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
din Grecia, dar și din Europa, unde situația creștinilor care luptau pentru libertate și erau bombardați de flotele creștine aliate cu ocupanții turci au produs indignare populară. În întreaga Europă Occidentală au apărut manifestări de simpatie populară pentru cauza creștinilor cretani, iar cauza rebelilor greci a câștigat noi sprijinitori. Marile puteri au trimis pe 2 martie o notă verbală guvernelor Greciei și Imperiului Otoman, prezentând posibilile soluții ale „Chestiunii Cretane”. Astfel, Creta ar fi putut să devină un stat autonom sub
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
Europă Occidentală au apărut manifestări de simpatie populară pentru cauza creștinilor cretani, iar cauza rebelilor greci a câștigat noi sprijinitori. Marile puteri au trimis pe 2 martie o notă verbală guvernelor Greciei și Imperiului Otoman, prezentând posibilile soluții ale „Chestiunii Cretane”. Astfel, Creta ar fi putut să devină un stat autonom sub suzeranitatea sultanului. Poarta a răspuns trei zile mai târziu, acceptând în principiu propunerile, dar, pe 8 martie, guvernul elen a respins soluția marilor puteri, pe care o considera nesatisfăcătoare
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
pierderi teritoriale în nordul Tesaliei, plus despăgubiri de război de aproximativ 4.000000£, dar la o mare victorie diplomatică. Marile puteri (Regatul Unit, Franța, Rusia și Italia), după massacrul de la Heraklion de pe 25 august, au impus o soluție finală „Chestiunii Cretane”. Creta a fost proclamat sta autonom sub suzeranitatea otomană. Venizelos a jucat un rol important în negocierea acestei soluții, nu doar ca lider al rebelilor cretani, dar și ca diplomat priceput, comunicând frecvent cu amiralii marilor puteri. Cele patru mari
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
patru mari puteri și-au asumat administrarea Cretei. Prințul George al Greciei, al doilea fiu al regelui George I, a fost numit Înalt comisar, iar Venizelos ministru de justiție (1899 - 1901) . Prințul George a fost numit Înalt comisar al Statului Cretan pentru un mandat de trei ani. Pe 13 decembrie 1898, el a sosit la Chania, unde s-a bucurat de o primire entuziastă. Pe27 aprilie 1899, Înaltul comisar a numit un Comitet executiv compus din principalii lideri de pe insulă. Venizelos
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
proclamat „unirea politică a Cretei cu Grecia într-un stat unic liber și constituțional” . Proclamația a fost înmânată marilor puteri, în fața cărora rebelii au susținut că aranjamentul provizoriu nelegitim împiedică creșterea economică a insulei și singura soluție logică a „Chestiunii Cretane” ar fi fost doar unirea cu Grecia. Înaltul comisar, care se bucura de sprijinul marilor puteri, a anunțat că se va folosi forța militară împotriva rebelilor . În perioada care a urmat, mai mulți deputați s-au alăturat lui Venizelos la
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
regelui George I al Greciei, prin aceasta anulând de facto suzeranitatea sultanului otoman. Un fost premier al Greciei, Alexandros Zaimis, a fost ales să exercite funcția de înalt comisar, iar ofițeri și subofițeri eleni au fost numiți să organizeze jandarmeria cretană. De îndată ce organizarea jandarmeriei s-a încheiat, trupele străine au început să se retragă de pe insulă. Această retragere a devenit o victorie personală a lui Venizelos, ceea ce i-a adus o mare faimă atât în Grecia și în alte state europene
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
acest scop începuse încă de pe vremea mandatului lui Georgios Theotokis), iar economia Greciei nu era revitalizată. În aceste condiții, Venizelos le-a propus turcilor recunoașterea dreptului cretanilor să-și trimită deputați în parlamentul elen, ca o soluți pentru rezolvarea „Chestiunii Cretane”. Junii Turci aflați la conducere la Constantinopol se simțeau foarte încrezători după victoria din războiul greco-turc din 1897, au amenițat că vor ocupa Atena dacă grecii vor continua cu cererile lor. Atunci când Venizelos a constatat că nu se fac progrese
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
aflați la conducere la Constantinopol se simțeau foarte încrezători după victoria din războiul greco-turc din 1897, au amenițat că vor ocupa Atena dacă grecii vor continua cu cererile lor. Atunci când Venizelos a constatat că nu se fac progrese în „Chestiunea Cretană” și nedorind ca țara să să rămână inactivă ca în timpul războiul ruso-turc din 1877, când neutralitatea îndepărtase Grecia de participarea la discuțiile de pace, a decis să se alăture altor state balcanice (Serbia, Bulgaria și Muntenegru) și alianței lor, Liga
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
octombrie 1912. Pe 18 octombrie 1912, aliații balcanici au declarat război Turciei. Începuseră luptele Primului Război Balcanic. Pe 1 octombrie, Venizelos a anunțat intenția de declarare a războilui în sesiunea ordinară a parlamentului. În aceeași ședința a anunat acceptarea deputaților cretani în rândurile parlamentarilor de la Atena și unirea Cretei cu Grecia, punând astfel capăt „Chestiunii Cretane”. Populația elenă a primit vestea despre aceste evenimente cu mare entuziasm. Declanșarea luptelor Primului Război Mondial a cauzat numeroase necazuri lui Venizelos în relația sa cu prințul
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
Război Balcanic. Pe 1 octombrie, Venizelos a anunțat intenția de declarare a războilui în sesiunea ordinară a parlamentului. În aceeași ședința a anunat acceptarea deputaților cretani în rândurile parlamentarilor de la Atena și unirea Cretei cu Grecia, punând astfel capăt „Chestiunii Cretane”. Populația elenă a primit vestea despre aceste evenimente cu mare entuziasm. Declanșarea luptelor Primului Război Mondial a cauzat numeroase necazuri lui Venizelos în relația sa cu prințul moștenitor Constantin. O parte a problemelor ar putea fi atribuite complexității relațiilor oficiale dintre cei
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
Macedonia au fost împărțite între Italia (vest) și Bulgaria (est). Pe 20 mai 1941, parașutiștii germani au fost lansați deasupra aeroporturilor din nordul insulei Creta. Asaltul parașutiștilor a fost întâmpinat cu o rezistență puternică de apărători - trupele aliate și populația cretană - dar aceștia au fost până la urmă covârșiți de forțele germane. Totuși, pierderea unui mare număr de parașutiști a obligat Comandamentul Suprem al Forțelor Armate Germane (OKW) să reconsidere doctrina operațiunilor aeropurtate. După această victorie costisitoare, Hitler a interzis organizarea oricăror
Campania din Balcani (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/313218_a_314547]
-
târziu, Heracle a venit aici cu o armată și l-a ucis pe Augias și pe aliații săi, inclusiv pe regele Neleus din Pylos. Apoi a organizat pentru prima oară, după legendă, Jocurile Olimpice. La a șaptea ispravă, anume prinderea Taurului Cretan, Heracle a folosit un lasou pentru capturarea tarului. Eurystheus a vrut să sacrifice taurul în cinstea Herei, dar aceasta nu a acceptat, pentru că reflecta gloria lui Heracle. Taurul a fost lăsat liber pe câmpia Maratonului și a fost ucis mai
Eurystheus () [Corola-website/Science/311855_a_313184]
-
Zorba Grecul, cunoscut și sub titlurile Alexis Zorba și Viața și peripețiile lui Alexis Zorbas, (în , în traducere ad-literam " Viața și peripețiile lui Alexis Zorbas") este un roman existențialist scris de autorul cretan Nikos Kazantzakis și publicat pentru prima oară în 1946 de Editura Dimitrakos din Atena. El descrie relația specială de prietenie care se formează între un tânăr intelectual grec care încearcă să scape de viața sa monotonă și plictisitoare prin luarea
Zorba Grecul (roman) () [Corola-website/Science/336724_a_338053]
-
Anagnostis și a lui Kondomanolios, proprietarul cafenelei locale, și sunt găzduiți la hanul lui madame Hortense, care era alcătuit din câteva cabine de baie vechi, lipite unele de altele. Naratorul își petrece duminica plimbându-se pe malul mării, admirând peisajul cretan care îi amintește de "„o proză de bună calitate: bine lucrat, sobru, lipsit de înflorituri inutile, viguros și reținut”" și citind din "Divina Comedie" a lui Dante. Reveniți la han pentru cină, cei doi tovarăși o invită pe madame Hortense
Zorba Grecul (roman) () [Corola-website/Science/336724_a_338053]
-
fost falimentară, iar cei doi bărbați s-au despărțit în septembrie 1917. Zorbas s-a îndreptat către Halkidiki și apoi în Serbia, iar Kazantzakis a plecat în Elveția, unde a fost găzduit timp de aproape un an de prietenul său cretan Yannis Stavridakis, ce fusese numit consul al Greciei la Zürich. Legătura dintre Zorbas și Kazantzakis nu s-a întrerupt, iar fostul miner i-a mai adresat câteva scrisori „pline de pitoresc” fostului său asociat de afaceri. Primul ministru Eleftherios Venizelos
Zorba Grecul (roman) () [Corola-website/Science/336724_a_338053]
-
de acest gen - majoritatea ipotezelor vorbind despre posibilitatea unei erupții vulcanice în regiune și a unui tsunami. Un vulcan care a erupt prin sec. XII-XI î.Hr. a fost probabil Tera, vulcanul din Creta care a erupt și a distrus civilizația cretană. În Biblie sunt descriși niște stâlpi de fum și de foc. Era de ajuns ca un vulcan din apropierea Mării Roșii să fi erupt, pentru ca lava să fi format un istm de cenușă doar pentru 1-2 ore. Unii consideră ca marea
Moise () [Corola-website/Science/298697_a_300026]
-
Greciei și Imperiul Otoman. Cauza imediată a reprezentat-o disputa cu privire la statutul provinciei otomane Creta, a cărei populație în majoritate greacă își dorea mult unirea cu Grecia. În ciuda victoriei militare otomane decisive, a fost înființat în anul următor un stat cretan autonom sub suzeranitate otomană (ca urmare a intervenției postbelice a Marilor Puteri), ce a fost condus de prințul George al Greciei și Danemarcei în calitate de primul Înalt Comisar. Acesta a fost primul război al Greciei după Războiul de Independență din 1821
Războiul Greco-Turc (1897) () [Corola-website/Science/336756_a_338085]
-
al insulei Creta, dar încercarea lui Karatheodori de a implementa acordul a fost întâmpinată cu furie de către populația musulmană de pe insulă și a condus la noi ciocniri între comunitățile greacă și turcă în 1896 (comunitatea turcă era formată din greci cretani care se convertiseră la islamism). Pentru a potoli tulburările, otomanii au trimis întăriri militare, în timp ce voluntari greci au sosit pe insulă în sprijinul populației grecești. În același timp, flotele Marilor Puteri au patrulat prin apele teritoriale ale Cretei, ceea ce a
Războiul Greco-Turc (1897) () [Corola-website/Science/336756_a_338085]
-
s-au diminuat. Violențe între cele două tabere au reizbucnit în ianuarie 1897 pe măsură ce ambele părți încercau să-și consolideze puterea. Cartierul creștin din Chania a fost incendiat, iar mulți localnici au cerut ajutor flotelor străine ancorate în afara orașului. Revoluționarii cretani au declarat începerea luptei pentru independență și pentru unirea cu Greciai. Primul ministru grec Theodoros Deligiannis a fost supus unor critici acerbe de către adversarul său Dimitrios Rallis din cauza presupusei sale neputințe de a gestiona problema. Demonstranții din Atena i-au
Războiul Greco-Turc (1897) () [Corola-website/Science/336756_a_338085]