590 matches
-
că nu mi-e ușor să-ți mărturisesc, pentru că știu că n-o să-ți facă plăcere. Astăzi am totuși impresia că pot vorbi despre asta. Te rog să nu mă întrerupi până termin. Adevărul e că Naoji trăiește. M-am crispat. — Acum cinci sau șase zile am primit o scrisoare de la unchiul Wada. Se pare că cineva care lucra la el a revenit de curând din Pacificul de Sud. S-a dus la biroul unchiului să-i transmită cele cuvenite și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
între dinți și inelul cuiva, însă continua să sară și să boxeze, ieșind în grabă din sala de biliard la orice nouă provocare ca să se învârtească în pantofii lui de dansator de tango și să împartă loviturile sale de pumn crispate și lipsite de greutate. Aceste bătăi nu-l pleoștiseră deloc. Eram într-o duminică pe-acolo când s-a luat de uriașul Cinci Proprietăți și l-a pocnit în piept cu mâinile, nereușind să-l clintească din loc; Cinci Proprietăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
nu doresc decât să mă vezi ca pe femeia care îl iubește pe Simon și să nu mă judeci prea aspru. De ce aș face una ca asta? Din cauza cumnatei mele? Când am pomenit-o pe Charlotte, am văzut cum se crispează. Dar după aceea și-a dat seama că nu aveam intenția s-o fac să se simtă prost. Simon vorbea mereu de Charlotte. Asta m-a surprins. Îi spunea prietenei lui: — Nu vreau să te amărăști din cauza ei. O respect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
i-au atras spre plăcerile omenești. Aztecii le-au schimonosit zeilor figurile, i-au încolăcit cu șerpi pentru a-i face cât mai teribili. Xochipilli, tânărul zeu al Frumuseții, al Tinereții, "prințul Florilor" era reprezentat cu un cap de mort crispat într-o grimasă înfricoșătoare. În ce scop? Nu pot să cred că omul a avut nevoie de artă ca să-și sporească frica. Ea există oricum. Atunci care este sensul acestor statui? Din moment ce "nu-mi place" nu e un răspuns satisfăcător
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
înțeles reticența și repulsia cu care un Elie Faure vorbește în Istoria artei de sculptura aztecă. Secole la rând arta europeană a ieșit pe țărmul mărilor s-o întîmpine pe Afrodita și nu e simplu să privești fără să te crispezi o statuie împovărată de cranii și șerpi. Statuile aztece îi amintesc istoricului de artă francez delirul vegetației tropicale, umflată de ploaie și de bulbi spongioși, de o violență tulbure. Și mă întreb dacă n-ar trebui să vedem aici mai
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
n-are destulă stăpânire de sine și riscă prea mult. Se prăbușește în arenă printre picioarele cailor. O exclamație îngrozită îngheață pe buzele tuturor și o umbră pătează sărbătoarea. E adusă în grabă o brancardă. Înghesuială în arenă și așteptare crispată în tribună. Din fericire, accidentul nu e grav. Curajosul charro se alege cu câteva contuzii, care în loc să-l stigmatizeze, îl aureolează. Va încerca în altă duminică să realizeze saltul mortal? Sunt convins că da. Atunci spectatorii îl vor răsplăti, iar
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
a dezolării. Plantă a câmpurilor golite de vegetație. Plantă a tenacității ce se cheltuie într-atît în efortul de a rezista încît nu mai găsește energia de a se împodobi. Stă goală, fără podoabe, în fața soarelui. Ca și zeii de piatră crispați de sete. Uneori, sub un cer de cenușă. Alteori, sub un cer dramatic. Totdeauna sub un cer singur. Plantă a celor tăcuți, a celor care n-au nimic decât încăpățînarea și setea lor, cactusul mi s-a părut însă și
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
În mod deliberat și sfidător nu își schimbase cu nimic înfățișarea. Părul împletit era răsucit fără nici un pic de grijă și prins, cam caraghios, pe vârful capului. Era foarte palidă, iar paloarea accentua transparența pielii ei. Făcu o mică plecăciune crispată către Antonia care încep să se frământe pe loc, neștiind dacă să-i întindă mâna sau nu. Amândouă femeile respirau anevoie. Nu doriți ceva de băut? întrebă Antonia. Emoția îi îngroșa glasul. Vă rog să luați loc, și începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
care va respira ușurat când veți pleca. — Cum adică? N-aș zice că Palmer și Antonia sunt chiar încântați să vă aibă tot timpul în preajmă, stând la pândă ca un corb. Honor Klein mă privi și trăsăturile i se crispară pentru o clipă. Apoi spuse: — Sunteți beat, domnule Lynch-Gibbon, dezgustător de beat și, chiar și când sunteți treaz, sunteți cam prostănac. Noapte bună! și se întoarse să plece. Stați așa! am rostit. Ceea ce a urmat după aceea ar putea părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
le dau înapoi. Nu, nu, nu le vreau, zise Antonia. Trebuie să-ți păstrezi lucrurile tale. — Bine, dar va trebui să vii să mă ajuți să le aranjez. Ai să vii, da? Antonia se uită la mine. Fața i se crispă, dădu din cap și încercă să vorbească. Apoi spuse: Ah, sunt atât de amărâtă, Martin! Se lăsă greoi pe pat, începu să se legene încolo și încoace scâncind jalnic. Am privit-o un timp. Se auzi din nou soneria de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
răspunse Palmer printre degete. Cred că n-am pățit nimic, dar mă doare al dracului de tare. — Exact asta am și vrut, am spus. Dă-mi voie să mă uit. I-am dat mâna la o parte cu multă blândețe. Crispată din cauza luminii, fața lui Palmer prezenta primele semne ale unui ochi vânăt de toată splendoarea. Ochiul era complet închis, iar carnea din jurul lui era umflată și tumefiată. Pe obraz, în locul în care-l lovisem, se vedea puțin sânge. — N-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
încet drumul spre salon. I-am deschis ușa și am intrat în urma ei. Cei doi, care stăteau alături pe canapea fără a-și vorbi, se ridicară. Peste umărul Antoniei am prins pentru o secundă expresia lui Alexander. Fața i se crispase ca și cum toate trăsăturile se concentrau spre un punct. Impresia se șterse imediat. Ia te uită, ce surpriză minunată! rosti Antonia cu vocea ceva mai pițigăiată decât de obicei. Dintre noi patru, ea părea a fi cel mai puțin capabilă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
până la sfârșit. Știuse pe ce „butoane“ să apese și În ce ordine; mișcările Îi fuseseră orchestrate până În cele mai fine detalii. Nu era vina lui că mie Îmi plac lucrurile ceva mai puțin controlate. Chiar În clipele În care mă crispam În extaz, o părticică din mine era detașată, ca și când priveam spectacolul trupurilor noastre proiectat pe un ecran gigantic. E imposibil să te pierzi cu totul atunci când poți practic să auzi mintea partenerului lucrând, evaluând ceea ce faceți În momentul acela și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
nevoie de un sfat. Nu. Fii fată bună, Diane. Ia spune-mi, e-adevărat că George a omorât-o pe Stella? Tot orașul vorbește. Tom rosti aceste cuvinte idioate cu intenția de a face o glumă. Dar văzu fața Dianei crispându-se brusc într-o grimasă animalică și, într-o secundă, se îndepărtă de el, iute ca o vidră, împungându-i piciorul cu călcâiul. Tom nu încercă să o urmărească. Se simțea umilit și ticălos. Își spuse: „Am să mă duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
rochia gata-gata să plesnească și stând complet nemișcată, Brandy zice: — Știi, de la șaișpe ani am fost mai mult pe cont propriu. Cu fiecare răsuflare, chiar și gurile alea de aer mici și slabe induse de supradoza de Darvon, Brandy se crispează. Zice: — A avut loc un accident când aveam cinșpe ani și, la spital, poliția l-a acuzat pe tata că a abuzat de mine. Au ținut-o langa. Eu nu le puteam spune nimic pentru că nu era nimic de spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
când aveam cinșpe ani și, la spital, poliția l-a acuzat pe tata că a abuzat de mine. Au ținut-o langa. Eu nu le puteam spune nimic pentru că nu era nimic de spus. Trage aer în piept și se crispează: — Interviurile, asistența psihologică, terapia de intervenție, totul o ținea langa. Camioneta încetini și sări de pe asfalt, intrând pe pietriș sau pe-un drum de pământ, și se mai hurducă și zdrăngăni puțin, apoi se opri. Așa de săraci eram. Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
aer. Brandy trage de gulerul rochiei și aruncă o ocheadă înăuntru la plasturele cu Estraderm de pe un sân. Dezlipește folia de pe spatele altui plasture și-l aplică pe celălalt sân, apoi mai trage o gură de aer chinuitoare și se crispează. — Tot tam-tamul s-a stins cam după trei luni de zile, toată investigația asupra abuzului, zice Brandy. Apoi, la un antrenament de baschet, când ies din sală se apropie de mine un bărbat. E de la poliție, zice, iar ăsta-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
după trei luni de zile, toată investigația asupra abuzului, zice Brandy. Apoi, la un antrenament de baschet, când ies din sală se apropie de mine un bărbat. E de la poliție, zice, iar ăsta-i un interviu confidențial. Brandy inhalează, se crispează. Depărtează iar gulerul și scoate dintre sâni o dischetă de Metadonă, mușcă jumătate din ea și restul îl pune la loc. Cabina de probă e fierbinte și neîncăpătoare, cu noi două și enormul proiect de inginerie civilă care-i rochia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
și portarul rămaseră față În față, Înfruntându-se câinește. Acum le arătăm noi cine suntem, tati, spuse Valentina, luându-l de braț. O să-și Înghită ifosele alea de rahat. — Cine Îți dă voie să vorbești așa urât? Mama ta? se crispă Antonio, trecând peste faptul că el tocmai se abandonase unui potop de injurii. — Tati, oftă Valentina, nu se vorbește despre ea, ai jurat! Dar nu mai avură timp să discute. Portarul, deoarece Îi confirmaseră prezența fiului acelui barbar la petrecere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
spectacolul nu are legătură cu ce se întâmplă azi, rămâne doar la stadiul de muzeu“. „Suntem foarte entuziasmați. Am mai fost cu acest spectacol la New York și la Berlin, iar reacția e foarte diferită. La Berlin, spectatorii au fost foarte crispați la început, pentru ca spre final să devină aproape inocenți, ca niște copii. Publicul de la Sibiu a fost de la început curios, dornic să vadă cum se desfășoară povestea. Numai aplauzele din final sunt peste tot la fel“, avea să spună regizorul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2215_a_3540]
-
și ajungeai pe o anumită stradă, pe care o puteai cumpăra. Aveai banii tăi, te mai împrumuta (cu dobândă) Banca, făceai achiziții, investiții, schimburi profitabile. Treptat, cu nițel noroc și cu multă perseverență, ajungeai să deții un domeniu, ceea ce îi crispa pe ghinioniștii nimeriți pe străzile tale. Apăreau și dispăreau case, hoteluri, se făceau ipoteci și răscumpărări. Mai stăteai la închisoare, mai trăgeai lozuri cu surprize de obicei neplăcute. Lozurile „bune“ erau de genul: ai câștigat un concurs de frumusețe, primești
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2215_a_3540]
-
el. — Plec În permisie, cap de cauciuc, Îmi zice el În timp ce stă cuminte pe un scaun În dormitorul foarte mic, identic cu cel din care am scăpat din Bărăgan. Așa că fă bine și tunde-mă cu grijă. SÎnt atît de crispat de frică, ceilalți veterani din pavilion s-au adunat și comentează, Încît clămpănesc cu foarfeca aiurea mai mult prin aer decît prin părul lui. Spre final devine tăcut, iar cînd termin se admiră Într-o oglindă și se declară mulțumit
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
importanță dramatică momentului: Pluralism politic! Îmi strigă Moise. Iar lumina albastră din televizor arde fără Încetare. Dar capul are momente În care parcă se blochează, e inerțial, realitatea Îl ia pe nepregătite și, cînd iese din starea de euforie, se crispează. Cum e posibil? Ce se Întîmplă? Atît de simplu? Atît de repede? Am scăpat așa ușor de Ceaușescu, de tot aparatul lui infernal și dement? SÎntem liberi? SÎNTEM LIBERI? Cum o să arate lucrurile de acum Înainte? Ce contează, sîntem liberi
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
bolnav, Îmi spune să mă Întorc și să privesc peretele, pe perete e o proiecție, e o imagine tremurătoare a tatălui meu, care se micșorează, se transformă Într-un copil, dar chipul Îi rămîne matur, un fior de spaimă mă crispează, imaginea Începe să se prelingă, cade cu bucăți de tencuială, se formează un ghem mocirlos, dar peretele rămîne luminat, e o lumină care tremură și care parcă izvorăște din el și apoi se aude o voce Înfundată, peretele se dilată
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
un autocar care avea viteză mare. N-au avut nici o șansă. Îmi pare rău, spuse Ruby. Nu-mi pot Închipui cum e să pierzi niște oameni dragi În asemenea Împrejurări. Cred că ești de-a dreptul furios. Am fost, se crispă el. Dar e greu să fii furios multă vreme. Încetul cu Încetul durerea și mânia nu te mai storc de puteri și te Înveți să conviețuiești cu ele. Înțeleg, spuse ea. — Ia zi, făcu el oprind la un stop, ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]