187 matches
-
pe cel ce poartă de cel care e purtat. Se adresează celor care „îl împart” pe Cristos, separînd Logosul de om. Am amintit divergențele actuale suscitate de interpretarea tratatului: A. Grillmeier (la fel și Hesse) vede aici o polemică împotriva „cristologiei diviziunii” cultivate de călugării origeniști care, la sfîrșitul secolului al IV-lea, ar fi atribuit sufletului lui Cristos acțiunile mîntuitoare din cadrul „economiei” dumnezeiești, începînd cu Venirea în trup; alții (Chadwick) îl consideră o distanțare de calcedonism. Bibliografie. Textul tratatelor 1-10
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
alții „transmitere ierarhică a harului” (hierarchikê eucharistia); e vorba probabil de Crez, introdus în liturghie abia din 476. Firește, monahismul și riturile sale, în special mărturisirea, așa cum sînt descrise în corpus, sînt greu de imaginat în secolul I. Autorul cunoaște cristologia celor două naturi definită de Calcedon în 451 (astfel, de exemplu, folosește frecvent vocabula asynchytos, „neamestecat”, tipică pentru controversele cristologice din prima jumătate a secolului al V-lea și definită apoi la Calcedon: de exemplu, în Numele divine, 1, 4; 592B
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
o concepție de origine stoică, însă trebuie amintit că, pentru stoici, divinitatea este absolut imanentă lumii. Apoi, creația este echivalentă cu proodos, care produce ființele făcîndu-le să iasă din divinitatea care le conținea (de exemplu, Numele divine 5, 9: 825A). Cristologia lui Dionisie nu se abate de la dogma stabilită la Calcedon în privința unirii celor două naturi, umană și divină, în Cristos (de exemplu, Numele divine 2, 10: 648D-649A), însă terminologia referitoare la caracterul inalterabil al naturii divine în Cristos și la
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
elemente doctrinale propriu-zise. Cercetătorii au crezut că există unele amănunte care îl apropie de doctrinele teologice ale lui Iustinian, cum e formula „unul din Sfînta Treime s-a întrupat”, care provocase perplexitate la Roma; același lucru se poate spune despre cristologia poetului, asemănătoare cu cea a lui Iustinian. El nu e de acord cu cei ce fac din Cristos „un simplu om”, fie el și perfect, formulă pentru care Iustinian îi condamnase pe Origen și Teodor de Mopsuestia, tot așa cum îi
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
M. Aubineau, acest mare savant și investigator de manuscrise, a descoperit în manuscrisul sinaitic grecesc 492, din secolul al IX-lea, două Omilii pentru Paști ale lui Hesychius de Ierusalim, unde e glorificată Crucea lui Cristos și este expusă și cristologia autorului. Hesychius era mai apropiat de școala din Alexandria decît de cea din Antiohia. Hesychius nu a scris doar opere de exegeză biblică. Este, între altele, și autorul unei Istorii bisericești din care ne-a rămas doar un fragment referitor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pe exegeții antiohieni atunci cînd discută, cu competența pe care i-o permite formația sa, probleme de istorie biblică sau de interpretare a Psalmilor, ori legate de autenticitatea unor opere. Se pare că scriitorul nutrește un oarece interes chiar pentru cristologia lui Nestorie. După cum ne spune el însuși, Cosma ar fi scris și o explicație a Cîntării Cîntărilor, un Manual de geografie și un Manual de astronomie; toate s-au pierdut. Unele informații referitoare la Evanghelii sau la Psalmi pe care
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sa găsim într-un Comentariu la Apocalipsă care-i aparține și a fost descoperit acum șaptezeci de ani. Aici, autorul declară că scrie la aproape cincizeci de ani după viziunea lui Ioan. Totodată, referirile la doctrinele creștine, mai exact la cristologie și la doctrina origeniană a apocatastazei, condamnată în acea vreme la Constantinopol, pe care le găsim în această operă ne permit să-l plasăm pe Ecumenius în secolul al VI-lea; comentariul a fost tradus în siriacă în secolul al
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
că această scurtă prezentare justifică îndeajuns adoptarea termenului „mit” în lucrarea de față. În încheiere, dorim să atragem atenția cititorului asupra întrebuințării câtorva termeni sau expresii tehnice, ca de exemplu „anticristologie”, „viziune” sau „sinteză anticristologică” etc. Așa cum vorbim de o cristologie a Sfinților Părinți, ni se pare perfect legitim să putem vorbi de asemenea, în cazul lor, de o „anticristologie”, care să rezume viziunea lor teologică asupra adversarului lui Cristos de acum și de la sfârșitul veacurilor. Am optat pentru ortografierea „Anticrist
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
istoricitatea și corporalitatea întrupării, ar fi dus la o „privatizare” extrem de primejdioasă a mesajului creștin. Episcopii, a căror autoritate începe să se facă simțită în epocă din ce în ce mai mult, au denunțat cu siguranță caracterul neconform cu doctrina creștină al acestei teologii. Cristologia docetistă face obiectul capitolelor 6-11 ale Urcării la cer... Grupul se revendică de la o tradiție profetică venerabilă, al cărei fondator nu este altul decât profetul Isaia. Atribuind această viziune unui personaj de o asemenea anvergură, unanim recunoscut și respectat, harismaticii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
o mică parte a credincioșilor - în speță, mișcarea profetică din care acesta face parte. Cea mai mare parte a Bisericii, devenind lumească, instituțională, se înscrie așadar într‑o tradiție stigmatizată, la originea căreia se află Beliar și acoliții săi. Respingând cristologia, teologia radicală a grupului profeților sirieni respinge în ultimă instanță anticristologia. Cristos nu se face om în mod deplin. „Întruparea” îl ascunde, în loc să îl descopere. În consecință, el nu se poate face cunoscut la nivelul limbajului rațional uman, ci numai
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de instituționalizare a figurii Anticristului, chiar dacă numele ca atare rămâne încă neformulat. 2. Cele două Apologii, Dialogul cu Trifon și tratatul (care nu s‑a păstrat) Împotriva ereticilor formează un vast proiect dogmatic, care acoperă mai multe domenii: teologie (diteism); cristologie (cele două parusii); eshatologie (milenarism); demonologie; ereziologie etc. Tema „adversarului eshatologic” nu se bucură de un tratament special în Dialogul cu Trifon. Apologetul, așa cum am văzut, atinge în treacăt această temă, insistând însă asupra iminenței celei de‑a doua parusii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Cercetătorul american consideră că apariția mitului în secolul al II‑lea nu este deloc întâmplătoare. Într‑adevăr, conflictul între evrei și creștini, între Sinagogă și Biserică ajunge la apogeu în această epocă. Un rol important a fost jucat aici de cristologia dualistă a lui Marcion. Hill insistă asupra faptului că Marcion nu se mulțumește să distingă între un Dumnezeu bun și milostiv, al Evangheliilor, și un Dumnezeu drept și înfricoșător, al Vechiului Testament, ci distinge de asemenea între Mesia al creștinilor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și înfricoșător, al Vechiului Testament, ci distinge de asemenea între Mesia al creștinilor, care a fost răstignit, și cel al iudeilor, care va veni la sfârșitul veacurilor. Credința în acești doi mesia opuși, adversari, va marca, într‑o anumită măsură, cristologia secolului al II‑lea. Plecând de la aceasta, o altă teorie, complementară, ia naștere, în mod firesc: cea a doi anticriști, unul iudeu, celălalt păgân. Commodian, de altfel, îi va distinge ca atare. În cazul lui Irineu, și ulterior al lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui Marcion, în care ereziarhul este denunțat ca aliat al iudeilor împotriva Bisericii, pentru interpretarea eronată a Scripturilor. Tratatul, de o lungime și de o ambiguitate uneori exasperante, ne interesează mai ales datorită expunerii detaliate pe care o propune asupra cristologiei lui Marcion, care nu este de fapt decât o anticristologie catolică răsturnată. Expunerea ocupă cea mai mare parte a cărții a III‑a, dar ecourile sale se regăsesc în aproape întreg corpusul. În acord cu doctrina lui Marcion, Cristos despre
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a duce vestea cea bună până în iad, unde îi va mântui nu numai pe cei care s‑au supus legii Demiurgului (Abel, Avraam și urmașii lui), ci și pe cei care au respins cu îndrăzneală această lege (Cain și ceilalți). Cristologia marcionită reflectă perfect dualismul fundamental al gândirii sale care distinge între doi mesia, cel al creștinilor (sau universal) și cel al iudeilor (sau naționalist), negând totodată celui dintâi orice caracter istoric. Această concepție a unui dublu Mesia implică respingerea celor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
întreaga omenire a venit deja și este încă așteptat în vederea Judecății Pornind de la această schemă, putem înțelege mai ușor strategia polemică pe care o adoptă Tertulian. Într‑adevăr, ceea ce își propune el să realizeze după ce va fi desființat mecanismul falsei cristologii a lui Marcion este să denunțe această cristologie ca o variantă, destul de prost construită, în definitiv, a cristologiei iudaice pe care ereticul pretinde să o desființeze. Pentru aceasta, el se oprește asupra temei centrale a schemei, și anume Cristos însuși
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
așteptat în vederea Judecății Pornind de la această schemă, putem înțelege mai ușor strategia polemică pe care o adoptă Tertulian. Într‑adevăr, ceea ce își propune el să realizeze după ce va fi desființat mecanismul falsei cristologii a lui Marcion este să denunțe această cristologie ca o variantă, destul de prost construită, în definitiv, a cristologiei iudaice pe care ereticul pretinde să o desființeze. Pentru aceasta, el se oprește asupra temei centrale a schemei, și anume Cristos însuși. În concepția polemistului, Cristos închipuit de Marcion, Cristos
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ușor strategia polemică pe care o adoptă Tertulian. Într‑adevăr, ceea ce își propune el să realizeze după ce va fi desființat mecanismul falsei cristologii a lui Marcion este să denunțe această cristologie ca o variantă, destul de prost construită, în definitiv, a cristologiei iudaice pe care ereticul pretinde să o desființeze. Pentru aceasta, el se oprește asupra temei centrale a schemei, și anume Cristos însuși. În concepția polemistului, Cristos închipuit de Marcion, Cristos care nu s‑a născut dintr‑o femeie reală, ci
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
chip mincinos: [de la] întâlnirile sale, contactele, relațiile sociale, până la minunile sale. Cristosul‑fantomă al lui Marcion nu există pentru Tertulian. El nu este decât o abstracțiune imposibil de identificat istoric și material, o teorie lipsită de eficacitate soteriologică. În consecință, cristologia eretică se întâlnește cu cea iudaică, și ea în afara planului mântuitor al lui Dumnezeu. Schema dublului Cristos se reduce astfel la simpla prezență a lui Dumnezeu și a omului, unul în fața celuilalt, fără vreo comunicare reală între ei. Ciprian al
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
rațiuni de prietenie sau pastorale, la originea programului hermeneutic al episcopului Cyrului se află un alt motiv, mult mai profund, pe care J.‑N. Guinot îl rezumă în acești termeni: „Așa cum lectura Bibliei poate să ofere baza teologiei trinitare și cristologiei definite la sinodul de la Niceea, tot astfel ea arată și realitatea diofizismului antiohian. Iată de ce Theodoret are mare grijă să noteze în comentariile sale ceea ce se referă la natura umană și ceea ce revine naturii divine: neamestecarea naturilor este astfel fără
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
neamestecarea naturilor este astfel fără încetare amintită și pare înscrisă în chiar în litera textului. [...] Fără polemică și fără patimă, ci cu o aplicare metodică, Theodoret se dovedește încă o dată, prin comentariile sale exegetice, apărătorul tezelor antiohiene în materie de cristologie”. Dacă este adevărat că în spatele acestui mare proiect se ascunde ca motiv principal justificarea cristologiei antiohiene, nu este mai puțin adevărat că acesta nu este singurul. De cele mai multe ori, Theodoret își expune intențiile, mai bine zis „ideologia”, în prefețele care
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Fără polemică și fără patimă, ci cu o aplicare metodică, Theodoret se dovedește încă o dată, prin comentariile sale exegetice, apărătorul tezelor antiohiene în materie de cristologie”. Dacă este adevărat că în spatele acestui mare proiect se ascunde ca motiv principal justificarea cristologiei antiohiene, nu este mai puțin adevărat că acesta nu este singurul. De cele mai multe ori, Theodoret își expune intențiile, mai bine zis „ideologia”, în prefețele care însoțesc întotdeauna operele sale. Dar mai întâi, să prezentăm pe scurt motivele pentru care am
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de dogmatică, cuprinde cinci părți, din care primele patru prezintă un inventar cvasicomplet al doctrinelor eretice, în timp ce ultima, cea mai dezvoltată dintre toate, prezintă o expunere sistematică a doctrinei ortodoxe: Treimea (1‑3); creație, angelologie, antropologie (4, 9); providență (10); cristologie (11‑15); bunătatea și dreptatea lui Dumnezeu (16); unitatea celor două Testamente (17); botez (18); eshatologie (19‑23); etică (24‑29). Este vorba, așadar, de un veritabil „manual de dogmatică”, menit să ofere o idee cât se poate de clară
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cea de‑a patra fiară din Cartea lui Daniel, capitolul 7. Trăsăturile de caracter - aroganța, megalomania, violența - sunt transformate în trăsături fizice, care subliniază monstruozitatea personajului. În fine, un ultim lucru de precizat este că nu poate exista anticristologie fără cristologie, așa cum nu poate exista Anticrist fără Cristos. Mitul pe care l‑am studiat, așa cum se reflectă în scrierile Sfinților Părinți, face parte dintr‑un ansamblu, mai bogat și complex, care este mitul eshatologic creștin, construit în jurul celei de‑a doua
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
antiochenus Syrorum, Maguntiae, 1899. Il Testamento siriaco di Nostro Signore, in Apocalissi apocrife, A. M. Di Nola (éd.), Milan, 1993, pp. 137-144. Studii, eseuri, lucrări diverse Abel, F.-M., Les Livres des Maccabées, Paris, 1946. Acerbi, A., L’Ascensione di Isaia. Cristologia e profetismo in Siria nei primi decenni del II secolo, Milan, 1989. Alexander, P. J., Byzantine Apocalyptic Tradition, Berkeley, 1985. Alexandre, M., Philon d’Alexandrie, De congressu eruditionis gratia, Paris, 1967. Alexandre, M., Le Commencement du Livre. Genèse, I-V
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]