123 matches
-
la Buda, sub titlul "Biblioteca românească", Zaharia Carcalechi. "Biblioteca românească" nu are preocupări strict literare, propunându-și să informeze pe cititori, dându-le cunoștințe despre istoria românilor, moravurile și legea lor. Istorismul iluminist avea să fie rezolvat aici în spirit cronicăresc, așa cum erau și vechile cronografe din Moldova, realizate după modele bizantine. Sfera literară era foarte redusă, de aceea s-a simțit nevoia să fie completată cu "anecdote sau povești trecătoare". "Bibliotecii românești" a lui Zaharia Calcalechi îi lipsesc atributele esenția1e
REVISTE LITERARE DIN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA by Brinduşa – Georgiana Popa [Corola-publishinghouse/Science/91761_a_92854]
-
nu optează, ci se lasă cotropită, nu pentru că nu are voință, ci pentru că nu mai are forța vitală necesară. Romanele par, astfel, o dezvoltare (născută dintr-o exacerbare afectivă a conștientizării de către autor a unei "rupturi” de familie) a ipostazei cronicărești "a omului aflat sub vremi”, răzvrătindu-se fără substanță, dar căruia-i rămâne mereu ceva de apărat, în cazul lui Ilie Moromete familia, nucleu dezvoltat parcă pe principiul cercurilor concentrice, printr-o cuprindere perspectivistă a romanelor ce preiau preocuparea pentru
„Moromeţii” - cronică de familie sau roman social-istoric?. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Butnaru () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1382]
-
Carabogdan, pentru că moldovenii știu cine a fost Ștefan și fiul său, Bogdan. În loc să ne străduim ca să potrivim nume și date, pentru a stabili că, în 1486, Ștefan a închinat țara turcilor, mai firesc era să se pornească de la tradiția noastră cronicărească și să se caute în documentele vremii, dacă aceasta pornea de la un sâmbure de adevăr sau era doar rodul unei fantezii. Parcurgând Diariile lui Marin Sanudo (în italiana modernă se scrie Marino Sanutto), se poate constata că, începând cu anul
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
cu mare oaste de călăreții și pedestrași” și a lovit pe poloni. Informația din Cronica Byhovec ar trebui privită cu prudență: în 27 octombrie nu ninsese în Moldova, pentru ca domnul să fie transportat cu sania. Așa cum reiese din celelalte informații cronicărești, e mai potrivit să acceptăm ideea că Ștefan cel Mare a condus lupta, că el a fost creierul care a coordonat toate acțiunile moldovenilor în campania din 1497 și că, personal, a fost prezent în locul în care s-a dat
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
națiune de sine stătătoare. Ceilalți trebuiau să aibă ceva diferit de ei. Ei erau singurii oameni. De fapt, cu „o“mare (pag. 86). Textul era bășcălios, însă parodia nu era îndreptată neapărat spre personaje, ci polemiza cu un anume stil cronicăresc prăfuit. Oamenii s-au simțit cu musca pe căciulă. S-au sesizat. Dar nu au luat textul și referirile le persoana lor ca pe o ofensă personală, ci ca pe o diminuare a prestigiului întregului sat. Și, o dată ce scade prestigiul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Și am lucrat cu doamna Papadache pe text, așa că m-am familiarizat cu aceste cărți ale lui Joyce. Doamna Papadache era o foarte, foarte bună traducătoare, dar avea anumite idei fixe și, mai ales, foarte multe arhaisme, neaoșisme, cuvinte vechi, cronicărești, care nu mergeau la Joyce. Dum neai mergea pe o românizare puternică. Țin minte că Alice în Țara Minunilor devenise Alisa în Țara Minunilor. Asta a fost problema de care m-am lovit ca redactor la Joyce. Până la urmă, a
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
te desparți de ei. Nu pretind nici o secundă că această culegere se poate compara, fie și în glumă, cu ale ei ; și cu atît mai puțin cu ale unui AndrØ Bazin, la care fiecare articol (deși scris în același regim cronicăresc în care lucrăm cu toții, producînd reflecții de circumstanță despre fenomene trecătoare) are calități transcendente iluminează (și adesea inegalabil) o problemă mai largă de estetică, filozofie sau sociologie. Nu-mi fac nici un fel de iluzii în privința distanței care mă separă de
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
urmă; uciderea fiului lui Eminek Han s-a petrecut după lupta de la Lipnic în 1469 etc., etc. ... Limbajul este limba zilelor noastre, cu un ușor iz moldovenesc, pentru culoare locală -, dar fără regionalisme, fără arhaisme, care cu tot parfumul limbajului cronicăresc ar face însă înțelegerea greoaie. Și-apoi, în trecerea acelei punți între trecut și prezent, a fost un obiectiv urmărit "actualitatea". Deliberat, ostentativ din aceleași motive am folosit și neologismele (baron, șpagă, afacere, bacșiș...), cu trimiteri țintite spre actualitate: aceiași
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
românească din perioada interbelică. Genul proxim al celor opt texte - unele în proză, altele în versuri și fiecare de altă factură stilistică, având ca ramă pretextul manuscrisului găsit - ar fi povestirea, iar diferența specifică - pastișa cu efecte comice a stilului cronicăresc și a graiului moldovean, întrețesute ingenios, dar nesilit cu neologismul tehnic (oenologic și gastronomic) și cu citatul erudit. T. este un artist al cuvântului, un voluptuos al miresmelor fonetice și lexicale și un virtuoz al compoziției intertextuale. Rezultatul acestui joc
TEODOREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290137_a_291466]
-
și până de curând liniște. Afirmații incitante cum sunt: poetul e un eseist viguros, el practică cultul marilor colectivități, al noroadelor imperisabile, un populism admirabil și cu o prelungă tradiție în literatura românească, el desfășoară o admirabilă poezie cu parfum cronicăresc, el ne este prezentat ca un de tot remarcabil poet al paradisului ritualistic și folcloric, condiția ireductibilă a poeziei sale este pasionalitatea exuberantă și extatică, este un admirabil liric al imprecației, cu un simț al dimensiunilor apocaliptice și al viziunilor
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
narative, al spiritului ludic, parodic și autoironic. De asemenea, sunt evidente calitățile prozatorului de a construi - în special pe o tematică rurală - în spațiul realismului canonic, de a da verosimilitate unor atitudini, scene, psihologii, personaje, fire epice. Pastișând subțire stilul cronicăresc ceremonios și afectat, nuvela Potop (1948) e o fantezie narativă care pretinde, cu haz cvasidetectivistic, a reconstitui după unele hrisoave condițiile în care un papă din secolul al XV-lea ar fi fost tras pe sfoară de cardinalul Marcianus Lombardus
GALAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287132_a_288461]
-
Deși narațiunilor nu le lipsește o anume sobrietate, acestea rămân, totuși, marcate de autoritatea modelului, care poate fi identificat în proza lui I.Al. Brătescu-Voinești. Când își ia ca punct de plecare istoria, prozatorul dă unele pagini frumoase, cu parfum cronicăresc, dar în pofida ambițiilor, romanul Săraca țară a Moldovei... este o realizare modestă. Dintre piesele de teatru (rămase în cea mai mare parte în manuscris), i-au fost reprezentate și publicate drama Ardealul (1919) și Femeia care s-a vândut (1929
CEHAN-RACOVIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286155_a_287484]
-
de d-na Gabriela Adameșteanu. Cel din urmă articol al d-lui Iorgulescu este consacrat volumului de memorii al colegului nostru de redacție, G. Dimisianu, Amintiri și portrete literare. Cu ocazia post-scriptum-ului de despărțire, dl Iorgulescu își relatează precedenta încercare cronicărească din România literară, sfîrșită în colapsul cultural din vara lui 1971. * O bună publicație culturală (am mai spus-o) este Semn care apare la Bălți, în Basarabia. Numărul 3-4 din 2003 conține un excepțional interviu cu E. Coșeriu (liceean la
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13077_a_14402]
-
reușit să stăpînească pentru scurt timp, la 1599-1600, cele trei țări reunite, trei veacuri mai târziu, în România modernă, începe a fi receptat ca unificator abia spre mijlocul secolului al XIX-lea. O asemenea interpretare lipsește cu desăvîrșire în istoriografia cronicărească a veacului al XVII-lea și chiar mai târziu, spre 1800, la Școala Ardeleană". Domnia lui Ieremia Movilă, devotat polonezilor, însemnase practic îndepărtarea Moldovei de Sfânta Alianță. În Transilvania, Sigismund renunța la tron în favoarea vărului său, Andrei Bathory (de asemenea
Mihai Viteazul () [Corola-website/Science/296804_a_298133]
-
și literatură română, chiar și cea dezvoltată în afara frontierelor politice, de exemplu contribuțiile Școlii Ardelene, este repudiată ca un corp străin. Imperiul Rus împiedică dezvoltarea intelectualității locale autentice și impune conceptul de limbă moldovenească, având la baza graiul popular și cronicăresc rudimentar, nemodelat de cultura modernă. Acest grai popular va fi transformat în perioada sovietică în limbă oficială, mai întâi în Republica Autonomă Moldovenească din Ucraina, apoi în R.S.S. Moldovenească, urmând ca Republica Moldova să păstreze această moștenire a subjugării sovietice prin
Rusificarea românilor () [Corola-website/Science/323488_a_324817]
-
erudiției carolingiene. Un alt mare cărturar al renașterii carolingiene, care a reînviat biografia ca operă de artă, este Eginhard. Acesta luând ca model Viețile împăraților de Suetonius a alcătuit o relatare a domniei lui Carol cel Mare, însă, în stil cronicăresc. Amploarea pe care a luat-o scrisul în perioada carolingiană a dus la apariția frumoasei "minuscule carolingiene". Spre deosebire de scrierea merovingiană mult alungită și greu de descifrat, minuscula carolingiană era o scriere ordonată, cu caractere bine definite, rotunjite grațios, ceea ce permitea
Renașterea () [Corola-website/Science/298285_a_299614]
-
dragostei din romanul său de tinerețe, aducând o perspectivă istorică mai precisă și o viziune filozofică profundă asupra istoriei. Spre deosebire de romanele istorice mai vechi, accentul este pus aici pe o meditație asupra istoriei și pe folosirea unui limbaj de factură cronicărească. După moartea lui Ștefan cel Mare (1504), Țara Moldovei trecuse prin mai multe urgii: epidemii de ciumă, foamete și mai ales nenumărate războaie pentru stăpânirea țării. Spre sfârșitul primăverii anului 1576, un grup de oșteni moldoveni în frunte cu Nicoară
Nicoară Potcoavă (roman) () [Corola-website/Science/318353_a_319682]
-
meșteșug ce l-or scorni filosofii lumii să facă din chir buruiană bună și din boier om; ori să facă să nu mai fie. Mult pătimește această țară de răul lor”". Mihail Sadoveanu folosește în romanele sale istorice un limbaj cronicăresc arhaic nu din dorința de a crea efecte de vetustate, ci pentru a aduce cititorii mai aproape de spiritul acelor vremuri îndepărtate. Criticul George Călinescu afirma că „eroii lui M. Sadoveanu se mânie și suduie, fără erori de gramatică, se jălesc
Nicoară Potcoavă (roman) () [Corola-website/Science/318353_a_319682]
-
un nou popas, unde „plăcerea de vorbă și aduceri-aminte” reînvie”, constată Eugen Simion. Personajele trăiesc din amintiri și realizează judecăți pline de tâlc cu privire la viață și istorie. Mai multe episoade literare au un ecou mitic atât datorită folosirii unei exprimări cronicărești, cât și a alunecării poetice între planul real și cel fabulos sau a declanșării sugestive unor asociații mitice. Pot fi aduse ca exemple casa presviterei Olimbiada asemănată de personaje cu locuința Sfintei Vineri din basmele românești, străjuită de "„copiii vrăciței
Nicoară Potcoavă (roman) () [Corola-website/Science/318353_a_319682]
-
nici din acea „îngăduință” pe care anii o așază peste amintirile noastre și care înfrumusețează lucrurile. O spun pentru că e adevărat... Cum să nu fie când i-am avut la catedră pe aulicul Mircea Zaciu, pe neobositul scormonitor de frumuseți cronicărești și omul de rară delicatețe sufletească Octavian Șchiau..." Profesorul Octavian Șchiau s-a dedicat mai ales punerii în valoare a textelor vechi românești, fiind un deschizător de drumuri în cercetarea circulației vechilor tipărituri de la noi. De asemenea, a fost implicat
Octavian Șchiau () [Corola-website/Science/318756_a_320085]
-
se întărea, în zonă (Polonia, Ungaria, țările române) s-a produs tocmai opusul: faza voievodală s-a încheiat, iar nobilimea și-a crescut influența în dauna puterii centrale; fărâmițarea politică corespundea celei economice. Abia în secolul al XVII-lea, literatura cronicărească introduce ideea originii latine a românilor, conștiința că este vorba despre un singur popor, însă ideea unității politice ca desiderat este străină cronicarilor, și ea a apărut abia după sfârșitul secolului al XVIII-lea.
Dualismul politic românesc () [Corola-website/Science/335325_a_336654]
-
Moldovei, "Viforul" trei ani: 1524 - 1527, iar "Luceafărul" prima domnie de unsprezece ani (1527 - 1538) a lui Petru Rareș. În primele două drame acțiunea se concentrează asupra crizei puterii politice (al "cererii socotelii"), în timp ce în ultima parte, acțiunea este epică, cronicărească, împărțită în mai multe episoade.
Trilogia Moldovei () [Corola-website/Science/335839_a_337168]
-
romanului este unul solemn, cu propoziții și fraze sentențios-naive cu caracter oral, semănând cu exprimarea dintr-o carte populară veche. Limbajul folosit este unul țărănesc plin de arhaisme și de regionalisme, ce coexistă pe alocuri cu o exprimare de tip cronicăresc. Evocarea epică a aventurilor istorice într-un stil arhaic alternează cu descrierile lirice ale peisajului străbătut de călăreți privit prin ochii artistului modern, autorul evitând astfel efectul de manierism care ar fi fost produs de menținerea constantă a unei exprimări
Șoimii (roman) () [Corola-website/Science/333819_a_335148]