827 matches
-
au atacat pe ambele flancuri, și de o forță aeropurtată combinată americano-britanică (parașutiști și infanterie transportată cu planoarele). Comandourile americano-canadiene au cucerit două insule din regiunea de debarcare, pentru a asigura protecția forțelor aliate. Protecția navală a fost asigurată de crucișătoare, cuirasate, distrugătoare și portavioane franceze, americane și britanice, care au sprijinit debarcarea aliată prin asigurarea acoperirii de artilerie și celei aeriene. În prima zi a operațiunii au fost debarcate aproximativ 94.000 de militari și peste 11.000 de vehicule
Istoria militară a Franței în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314363_a_315692]
-
apărau capitala. El considera că orașul este bine apărat împotriva oricăror atacuri Aliate. În acest timp, francezii și britanici plănuiau un atac direct împotriva Istanbulului, sperând să oblige Imperiul Otoman să capituleze. O forță navală importantă, compusă în special din crucișătoare vechi, care nu puteau fi folosite împotriva flotei de suprafață germane, a fost alcătuită în 1915 pentru un atac împotriva strâmtorii Dardanele. Atacul (precursorul campaniei eșuate de la Gallipoli) l-a demoralizat pe Enver. Ca urmare, el a predat comanda lui
İsmail Enver () [Corola-website/Science/326753_a_328082]
-
Riose. Bayta Darell din "Fundația și Imperiul" și nepoata ei Arkady Darell din "A doua Fundație" sunt de asemenea descendentele lui. În secolele următoare, Mallow este rememorat ca primul dintre Marii Neguțători și ca un erou legendar al Terminusului. Un crucișător al Fundației care îi purta numele este distrus de către flota Kalganului la începutul războiului cu Lordul Stettin din "A doua Fundație", iar lui Golan Trevize i se pune la dispoziție o navă numită "Far Star" la începutul nuvelei "Marginea Fundației
Hober Mallow () [Corola-website/Science/329165_a_330494]
-
de acțiunea lui Holmes de a se expune ca agent britanic și de a dezvălui spionului german ce informații furnizate au fost false ("amiralul german s-ar putea să constate că tunurile sunt mai mari decât se aștepta și probabil crucișătoarele sunt o idee mai rapide"). Într-adevăr, judecat după standardele literaturii de spionaj de mai târziu, acțiunea lui Holmes ar părea o gafă inexplicabilă: după ce a petrecut timp și a cheltuit efort pentru a acționa ca agent dublu ale cărui
Ultima reverență (povestire) () [Corola-website/Science/325509_a_326838]
-
spre estul insulei în încercarea de evitare a unei încercuiri. Amiralul Andrew Cunningham era hotărât să nu permită niciunui transport naval de trupe germane să ajungă în porturile insulei. Pentru aceasta a trimis „Forța C” sub comanda amiralululi King (trei crucișătoare și patru distrugătoare) prin Strâmtoarea Kaso în Marea Egee să atace un al doilea transport de trupe escortat de torpilorul italian "Sagittario". În timp ce un caic german fusese scufundat de aliați, vasul aliat HMS "Naiad" a fost avariat. King, a cărui forță
Bătălia din Creta () [Corola-website/Science/313089_a_314418]
-
avea un avantaj copleșitor, King a hotărât să nu atace. Totuși, „Forța C” a reușit să-i oblige pe germani să renunțe la operațiunea de debarcare amfibie. Flotila lui King a suferit pierderi importante - HMS "Naiad" fusese grav avariat, iar crucișătorul HMS "Carlisle" fusese de asemenea avariat, într-o mai mică măsură însă. Decizia de retragere și neatacarea torpilorului italian au fost aspru criticate de amiralul Cunningham. „Forța C” s-a alăturat „Forței A1” a viceamiralului Rawling în canalul Kithera. Ambele
Bătălia din Creta () [Corola-website/Science/313089_a_314418]
-
în canalul Kithera. Ambele flotile au fost atacate de aviația germană și au suferit pierderi. Bombele au lovit distrugătoarele "Warspite" și "Greyhound", iar ultimul s-a scufundat. King a trimis vasele "Kandahar" și "Kingston" să salveze supraviețuitorii de pe Greyhound, în vreme ce crucișătoarele "Gloucester" și "Fiji" au avut sarcina să asigure acoperirea antiaeriană. În condițiile crizei de muniție antiaeriană, "Gloucester" nu și-a putut îndeplini sarcina, ba mai mult, a fost la rândul lui lovit de bombe de aviație. King s-a retras
Bătălia din Creta () [Corola-website/Science/313089_a_314418]
-
A1 și C au continuat. Bombele au avariat grav vasele "Valiant" și "Fiji", ultimul fiind scufundat în cele din urmă. Cinci sute de supraviețuitori au fost salvați a doua zi dimineața de "Kandahar" și "Kingston". Royal Navy a pierdut două crucișătoare și un distrugător, dar a reușit să oprească din misiune flotele de debarcare. Forțele de apărare din insulă au fost nevoite să se retragă treptat spre sud, trebuind să facă față trupelor germane proaspăt sosite. Flotila a 5-a de
Bătălia din Creta () [Corola-website/Science/313089_a_314418]
-
593 bărbați, 1.113 femei și 869 copii. Documentele germane dau o cifră de 3.474 de civili executați prin împușcare. Atacurile avioanelor de bombardament germane, în special Ju-87 și Ju-88, au dus la scufundarea mai multor vase britanice: trei crucișătoare - "Gloucester", "Fiji" și "Calcutta" - și șase distrugătoare - "Kelly", "Greyhound", "Kashmir", "Hereward", "Imperial" și "Juno". Alte șapte vase au fost avariate, printre ele fiind și cuirasatele "Warspite" și "Valiant" și crucișatorul "Orion".
Bătălia din Creta () [Corola-website/Science/313089_a_314418]
-
Clasa "Alaska" a constat în 6 crucișătoare comandate înainte de al Doilea Război Mondial pentru Forțele Navale ale Statelor Unite. Erau clasificate oficial "crucișătoare mari" (CB), dar alte surse le-au considerat ca fiind crucișătoare de linie. Toate au fost numite după „teritoriile insulare” ale Statelor Unite, simbolizând statutul lor
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
Clasa "Alaska" a constat în 6 crucișătoare comandate înainte de al Doilea Război Mondial pentru Forțele Navale ale Statelor Unite. Erau clasificate oficial "crucișătoare mari" (CB), dar alte surse le-au considerat ca fiind crucișătoare de linie. Toate au fost numite după „teritoriile insulare” ale Statelor Unite, simbolizând statutul lor intermediar, între cuirasatele mai mari și crucișătoarele grele și ușoare mai mici. Din cele 6
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
Clasa "Alaska" a constat în 6 crucișătoare comandate înainte de al Doilea Război Mondial pentru Forțele Navale ale Statelor Unite. Erau clasificate oficial "crucișătoare mari" (CB), dar alte surse le-au considerat ca fiind crucișătoare de linie. Toate au fost numite după „teritoriile insulare” ale Statelor Unite, simbolizând statutul lor intermediar, între cuirasatele mai mari și crucișătoarele grele și ușoare mai mici. Din cele 6 nave planificate, doar 2 au fost finalizate, construcția celei de a
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
pentru Forțele Navale ale Statelor Unite. Erau clasificate oficial "crucișătoare mari" (CB), dar alte surse le-au considerat ca fiind crucișătoare de linie. Toate au fost numite după „teritoriile insulare” ale Statelor Unite, simbolizând statutul lor intermediar, între cuirasatele mai mari și crucișătoarele grele și ușoare mai mici. Din cele 6 nave planificate, doar 2 au fost finalizate, construcția celei de a treia a fost suspendată la 16 aprilie 1947, iar construcția celorlalte 3 fiind anulată. USS "Alaska" (CB-1) și USS "Guam" (CB-2
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
în Marina Statelor Unite în timpul ultimului an din al Doilea Război Mondial, fiind folosite la bombardamente și la escorta portavioanelor rapide. Au fost retrase din serviciu în 1947 după numai 32, respectiv 29 de luni în funcțiune. Ideea unei clase de crucișătoare mari își are originea la începutul anilor 1930, când Marina SUA căuta să contracareze „cuirasatele de buzunar” din clasa "Deutschland" lansate de Germania. Planificarea construirii tipului de nave care, în cele din urmă, au format clasa "Alaska", a început la
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
construirii tipului de nave care, în cele din urmă, au format clasa "Alaska", a început la sfârșitul anilor '30, după lansarea de către Germania a cuirasatelor din clasa "Scharnhorst" și după apariția zvonurilor conform cărora Japonia construia o nouă clasă de crucișătoare de linie. Destinate a servi ca „distrugătoare de crucișătoare”, capabile de a detecta și distruge crucișătoarele grele construite după adoptarea Tratatul Naval de la Londra, navelor din această clasă le-au fost destinate tunuri mai mari și mai grele construite după
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
au format clasa "Alaska", a început la sfârșitul anilor '30, după lansarea de către Germania a cuirasatelor din clasa "Scharnhorst" și după apariția zvonurilor conform cărora Japonia construia o nouă clasă de crucișătoare de linie. Destinate a servi ca „distrugătoare de crucișătoare”, capabile de a detecta și distruge crucișătoarele grele construite după adoptarea Tratatul Naval de la Londra, navelor din această clasă le-au fost destinate tunuri mai mari și mai grele construite după un proiect nou și costisitor, protecție balistică limitată împotriva
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
sfârșitul anilor '30, după lansarea de către Germania a cuirasatelor din clasa "Scharnhorst" și după apariția zvonurilor conform cărora Japonia construia o nouă clasă de crucișătoare de linie. Destinate a servi ca „distrugătoare de crucișătoare”, capabile de a detecta și distruge crucișătoarele grele construite după adoptarea Tratatul Naval de la Londra, navelor din această clasă le-au fost destinate tunuri mai mari și mai grele construite după un proiect nou și costisitor, protecție balistică limitată împotriva proiectilelor de 304 mm, precum și motoare capabile
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
această clasă le-au fost destinate tunuri mai mari și mai grele construite după un proiect nou și costisitor, protecție balistică limitată împotriva proiectilelor de 304 mm, precum și motoare capabile să dezvolte viteze de 31-33 noduri (58-61 km/h). Dezvoltarea crucișătoarelor grele a stagnat între Primul și al Doilea Război Mondial grație condițiilor impuse de Tratatul Naval de la Washington și tratatele și conferințele ulterioare, în care Statele Unite, Regatul Unit, Japonia, Franța și Italia au convenit să limiteze deplasamentul crucișătoarelor grele la
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
h). Dezvoltarea crucișătoarelor grele a stagnat între Primul și al Doilea Război Mondial grație condițiilor impuse de Tratatul Naval de la Washington și tratatele și conferințele ulterioare, în care Statele Unite, Regatul Unit, Japonia, Franța și Italia au convenit să limiteze deplasamentul crucișătoarelor grele la 10.000 de tone și la un armament principal de 202 mm. Până la clasa "Alaska", crucișătoarele Statelor Unite proiectate între cele 2 războaie mondiale au respectat acest model. Impulsul inițial pentru proiectarea clasei "Alaska" a venit de la lansarea așa-
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
Naval de la Washington și tratatele și conferințele ulterioare, în care Statele Unite, Regatul Unit, Japonia, Franța și Italia au convenit să limiteze deplasamentul crucișătoarelor grele la 10.000 de tone și la un armament principal de 202 mm. Până la clasa "Alaska", crucișătoarele Statelor Unite proiectate între cele 2 războaie mondiale au respectat acest model. Impulsul inițial pentru proiectarea clasei "Alaska" a venit de la lansarea așa-numitelor „cuirasate de buzunar” de către Germania, la începutul anilor 1930. Deși SUA nu a luat nicio măsură imediată
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
așa-numitelor „cuirasate de buzunar” de către Germania, la începutul anilor 1930. Deși SUA nu a luat nicio măsură imediată, ideea a redevenit de actualitate la sfârșitul aceluiași deceniu când au apărut informații ce indicau că Japonia intenționa să construiască „super crucișătoare” care ar fi fost cu mult mai puternice decât crucișătoarele grele aflate în înzestrarea Forețelor Navale ale Statelor Unite. Marina SUA a reacționat în 1938 când Consiliul Director a solicitat "Biroului pentru Construcții și Reparații" să intreprindă „"un studiu comprehensiv al
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
1930. Deși SUA nu a luat nicio măsură imediată, ideea a redevenit de actualitate la sfârșitul aceluiași deceniu când au apărut informații ce indicau că Japonia intenționa să construiască „super crucișătoare” care ar fi fost cu mult mai puternice decât crucișătoarele grele aflate în înzestrarea Forețelor Navale ale Statelor Unite. Marina SUA a reacționat în 1938 când Consiliul Director a solicitat "Biroului pentru Construcții și Reparații" să intreprindă „"un studiu comprehensiv al tuturor tipurilor de nave în vederea inițierii unui nou program de
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
vreme, Franklin D. Roosevelt, să fi avut un rol principal în luarea deciziei de construire a navelor din clasa Alaska, având în vedere dorința sa de a a avea un mijloc de contracarare a capacității de efectuare de raiduri ale crucișătoarelor japoneze și ale cuirasatelor de buzunar germane. Deși aceste afirmații sunt greu de verificat, ele au dus la apariția de speculații că decizia de construire a acestor nave a fost „motivată politic”. Un istoric a descris proiectarea design-ului clasei
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
motivată politic”. Un istoric a descris proiectarea design-ului clasei "Alaska" ca fiind „chinuitor” din cauza numeroaselor schimbări și modificări făcute proiectului navelor de către numeroase departamente și persoane. Într-adevăr, au existat nouă variante diferite ale proiectului, care au variat de la crucișător antiaerian de 6.000 de tone până la crucișător greu de 10.000 de tone superdezvoltat și chiar mini-cuirasat de 38.000 tone, înarmate cu 12 tunuri de 304 mm și 6 tunuri de 127 mm. Consiliul Director al Marinei, într-
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
-ului clasei "Alaska" ca fiind „chinuitor” din cauza numeroaselor schimbări și modificări făcute proiectului navelor de către numeroase departamente și persoane. Într-adevăr, au existat nouă variante diferite ale proiectului, care au variat de la crucișător antiaerian de 6.000 de tone până la crucișător greu de 10.000 de tone superdezvoltat și chiar mini-cuirasat de 38.000 tone, înarmate cu 12 tunuri de 304 mm și 6 tunuri de 127 mm. Consiliul Director al Marinei, într-o încercare de a menține deplasamentul noilor nave
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]