881 matches
-
o făptură îndepărtată, înspăimântătoare, acră și, într-un fel pe care acum îl înțelegeam mai bine, inaccesibilă mie. Încă ploua. Ploua de câteva zile. Am ajuns în Hereford Square, mi-am scuturat apa de pe haină și am agățat-o în cuier și am intrat în salon. Focul ardea strălucitor în cămin și toate luminile erau aprinse. Draperiile nu erau încă trase și, prin fereastra luminată, se vedea magnolia încărcată de apă. Antonia, care citea lângă foc, sări să mă întâmpine. Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
în care am împins ușa locuinței din Pelham Crescent mi-a trecut prin minte că s-ar putea ca în cursul acestei misiuni nici să nu dau ochii cu Honor. Am închis ușa după mine și mi-am agățat în cuier haina udă. Plecasem, firește, mult prea devreme din Hereford Square și mersesem pe jos prin ploaie un timp încercând să-mi regăsesc calmul și echilibrul. Cu toate astea bătăile inimii aproape că mă sufocau când am bătut la ușa biroului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
redus“ nu e cuvântul potrivit: concentrat În - dorințele mele. Dacă Înainte fusesem o persoană cu o biografie, acum am devenit un sex fără trecut. În spatele tejghelei de la recepție stătea un bărbat atât de uscățiv, Încât dezbrăcat putea să pară un cuier montat pe o mătură. Avea craniul lucios ca o măciulie de baston, dar În nas și În alte orificii Îi creștea o cantitate de păr generoasă. Presupun că nu era prima oară când juca mica șaradă căreia, din câte mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Sascha... continuă Dora, de parcă nu m-ar fi auzit. Aici pe chestionar scrie „Anton“. Dar tocmai ai spus că profesorul Îți zicea Sascha. Ăsta e numele tău adevărat? „Sascha“? S-a Îndreptat spre haina pe care i-o agățasem pe cuierul de pe ușă. Brusc, Îngrozit și alert, am bâlbâit că avea dreptate. Dar, pe bune, chiar am vrut să-i dezvălui numele meu adevărat. Nu, nu. Pe bune. Chiar Îmi părea rău. Bineînțeles că ar fi trebuit să-i spun. Doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
dacă nu, atunci domnul Eckman. Își turnă singur Încă un pahar. Curios, se gândi, că el, cel care călătorea cu peste nouăzeci de kilometri pe oră, era cel liniștit, nu domnul Eckman, ce-și Încuia biroul, Își lua pălăria din cuier și cobora scările mestecând, cum se spune, telegrama primită de la firmă Între dinții lui proeminenți și ascuțiți. „Domnul Carleton Myatt sosește la Istanbul pe data de 14. Aranjați Întâlnire cu Stein.“ În tren, indiferent de viteza cu care se deplasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
lungă, coșurile Înalte scoteau flăcări. Dogoarea lor nu pătrundea prin peretele de sticlă. Era teribil de rece - o noapte de aprilie precum o ilustrată de Crăciun de modă veche, sclipind de promoroacă. Myatt Își luă haina de blană dintr-un cuier și ieși pe coridor. La Köln trenul stătea aproape patruzeci și cinci de minute, Îndeajuns ca să bea o ceașcă de cafea fierbinte sau un pahar de vinars. Până atunci putea să se plimbe, Înainte și Înapoi, asemeni omului În balonzaid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
pelerina să fluture, deschisă, În briza nopții; Își netezi vesta; pipăi cu degetele lanțul de argint; Își ridică pălăria moale și cenușie, făcută de cel mai bun pălărier din Viena, dar puțin prea mică pentru el, pentru că fusese șterpelită din cuierul unei toalete, În fața unei cunoștințe feminine imaginare. Eu, Josef Grünlich, am ucis un om. Sunt deștept, se gândi el. N-au cum să-mi vină de hac. De ce să mă grăbesc să mă furișez În gară ca un pungaș care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
10 Când mă întorc în redacția de știri, îi găsesc pe toți foarte tăcuți. Unii vorbesc în șoaptă lângă filtrul de cafea. Alții ascultă cu gura căscată. Nimeni nu țipă. Henderson mă prinde în timp ce-mi pun haina în cuier și zice: — Ai sunat la Regent-Pacific Airlines în legătură cu păduchii lați? Și-i zic că nimeni nu scoate o vorbă până nu intră pe rol procesul. Henderson zice: — Ca să știi și tu, de-acuma cu mine lucrezi. Duncan nu s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
că trebuie să-i freci la cap pe ăia de la Treeline dacă vrei să faci vreo treabă! Și, cât ai clipi, cât îmi ia ca să străbat coridorul, descântecul mi se derulează în gând, în timp ce-mi culeg haina din cuier și pornesc spre ușă. Dar nu. Niciodată n-o să-l mai folosesc. Am zis. Nu mai vreau. Niciodată. Capitolul 11 Obsedații de zgomot. Oamenii ăștia alergici la liniște... Prin tavan se aude o tobă care bubuie, bubuie, bubuie. Prin pereți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cred? Poate că cenușiul din oglindă, viitorul, nu-mi este limpede pentru că în momentul ăsta nu mi-e limpede nimic. Și Helen îmi lasă mâinile să cadă. Face un gest larg spre șifonierele neoclasice, spre birourile în stil federal și cuierele în stilul Renașterii italiene și zice: — Păi atunci, dacă realitatea nu e decât o vrajă și tu nu-ți dorești cu adevărat ceea ce crezi că-ți dorești... Se vâră în sufletul meu și zice: — Dacă nu ai liber arbitru... Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
își urăște copilul, iar cel care îl iubește îl ceartă la vreme." Să vii, Ileană, duminică la biserică, ai auzit? Duminică, la sfîrșitul slujbei, după predica despre binefacerile colectivizării, cînd țăranii începeau să se foiască, să-și ia pălăriile din cuierele de pe pereți iar femeile, aflate în pronaos, ieșeau, știind că le vor aduce acasă bărbații nafură într-un colț de batistă, preotul s-a grăbit să adauge că anume a scurtat slujba să-i rămînă timp mai mult pentru cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
bine mersi, operată, în afară de pericol; stă la Sălcii, nu în cîmp. Du-te mai bine și-o vezi pe femeia de ieri, că nici cinci sute, cît ai luat, nu se dau de pomană la ce-a-pe. Radu pornește înfuriat spre cuierul de pe hol, cu gînd să scoată banii din portmoneu și să-i arunce Paulei între ochi, dar își amintește că a cheltuit jumătate din ei, așa că se oprește lîngă telefon: Am să mă duc! Anulează tu comanda cu Sălcii. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
arată chelnerul spre bani ajunge de două mici. Fie, totuși, cum zici. Cu o întrebare însă: face chelnerul un semn discret să se retragă spre capătul barului ce-ai vrut să zici aseară cu icoana? În cameră, pe perete, lîngă cuier precizează Lazăr. Ți-e teamă de ea c-o să te blesteme cu vorbele lui Villon: "tăiați la beregăți să-i rupă chinul / și-n fund de iad să stea cît mai curînd / crîșmarii care ne botează vinul"? Eu și teama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cuvînt măcar, va scoate bani de pe cec, atît cît să-i ajungă pentru a depune taxa de divorț, după care va pleca la mama ei, să stea împreună cu copilul și să lucreze la dispensarul din comună. Radu aruncă prosopul pe cuier, își îmbracă bluza și pleacă spre cabinet. Să nu fii supărat c-am redeschis-o eu, îi spune doctorul Runca, ajungîndu-l pe culoar -, dar nu credeam că mai vii azi... Altfel, nu mă amestecam. Chirurgul șef, bătrînul Tudoriu, care stă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
aflată în magazin, l-au urmărit tot timpul. *** Imediat ce intră în garsonieră, Mihai lasă cutia cu vodcă jos, sub masa de lucru, scoate din buzunar revista și o aruncă pe masă, își dezbracă paltonul împreună cu haina de la costum, agățîndu-1 în cuier, căciula o așază într-un cui să se usuce, apoi, transpirat tot, se spală pe față și, cu prosopul în mîini, să se șteargă, merge la fereastră să o deschidă, după ce trage într-o parte draperia de pluș verde. Rămîne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
încet-încet; rămîne ca eu să insist... Va reacționa desigur, dar mai cu teamă, fără convingere..." Mihai se mișcă puțin pe marginea patului și, ca și cum ar fi văzut abia acum blana femeii aruncată lîngă perete, o ia și o agață în cuierul de pe ușă, plecîndu-și cu plăcere obrazul în ea, răscolit de parfumul ușor perceptibil. "Maria Săteanu!" gîndește el, înfiorat profund, cum numai în adolescență i s-a mai întîmplat, cînd descoperea dimensiunea sentimentelor. O clipă are intenția de a-i atinge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
a fetei cu care este el prieten, soție a consăteanului și prietenului său, ar trebui să știe să se comporte ca un om civilizat, Da, cînd i se spune clar pentru ce a fost deranjat răspunde Mihai tăios, îndreptîndu-se spre cuier, de unde ia blana Mariei și i-o aduce: Te rog, poate te grăbești. Mă dai afară deci pufnește Maria într-un surîs scurt, ridicîndu-se din fotoliu. Același gest ca al eroului din piesa ta. Gide spunea, parcă: "Cei mai profilici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
clatină Maria din cap afirmativ, pierzîndu-și privirea în jos. Mi s-a părut că am avut doar intenția, ori că țipătul s-a dezlănțuit doar în mine... Mihai ridică blana și o agață la locul ei de mai înainte, în cuier, apoi, tăcut, cu privirea nehotărîtă, mai mult spre fereastra acoperită cu draperia de pluș, se lipește de pat și se așază pe marginea din fier, așteptînd, simțind că Maria va spune mai multe. Cîndva, o aude după un timp lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
prieten și are locurile șase-șapte. Înțelegi? Aș vrea să nu fiu de acord. Înseamnă răutate și nu trebuie să ne caracterizeze. Ia-o ca o ironie, Doina. Atunci..., da. Mihai traversează sufrageria, cu telefonul într-o sacoșă, oprindu-se la cuierul de la intrare, să-și îmbrace paltonul. Știi, Mihai..., începe Doina timid, ajutîndu-l să-și potrivească fularul mă gîndesc că ai putea să judeci sever cele discutate, ba ai să ajungi să dai vina pe coniac. Să n-o faci. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
iasă din sat cu fruntea sus, ca ascensiunea lui să devină rapidă, pînă la situația de acum, cînd prepelițele îi sînt aduse pe tavă, nici măcar nu mai trebuie să umble în contra vîntului. Ești rău! țipă Doina, întorcîndu-se cu fața spre cuier, îndesîndu-și-o în poala hainei sale de blană. Nu vezi decît răul din om, decît cea ce-ți convine! Tata e un om bun. A plecat de acasă pentru că bunicul... Vă place să judecați numai din punctul vostru de vedere! îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
vorba aia, viscolul trece, leafa merge... Cum de lucrezi? Șeful mi-a transmis... Ziua, el e mai de folos. Cum doriți cafeaua? Fără zahăr, că-mi pun eu. Săteanu își scoate căciula, fularul și scurta din piele îmblănită, agățîndu-le în cuier. Lasă zahărul! face el un gest spre Mihai, care s-a intimidat și vrea să pună zahăr în ibric. Femeile trebuie să fie dulci; cafelele, amare precizează Săteanu. Băuturile tari, mîncărurile consistente adaugă rîzînd, așezîndu-se în locul lui Mihai. Ia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de culoarea ficatului nu ascundeau nici o surpriză. — Așa cum spuneam în povestire, am încercat să mi-o trag singur, doar că rezultatele nu au fost dintre cele mai satisfăcătoare... Se dezbrăcă și de jacheta de tweed, pe care o atârnă în cuierul din compartiment. Își scoase cravata, slăbind nodul cu o mână, așa cum fac băieții sau bărbații lipsiți de experiență. Trase de ea cu putere; poate că se simțea ușor jenat să se dezbrace astfel, în public. — Cu fiecare sarcină pierdută, mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
definitiv un ziarist, își va deschide gura lui cea mare. Dar mai știe că va trece cu bine de asta pentru că, la urma urmelor, e un familist. Imaginați-vă cum descuie ușa cu cheia și își pune servieta neagră în spatele cuierului din hol. Și pe Cecile, care aleargă spre el cu piciorușele-i durdulii. Alan o ridică și îi sărută obrăjorii lipicioși. Și imaginați-v-o și pe Naomi, cu aerul ei devotat. Proaspăt ieșită din baie, încă înfășurată în prosop
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
mai rotund). Dup-aia, dacă tot ne jucam de-a mama și de-a tata, a trebuit să ne dezbrăcăm în pielea goală și să stăm și noi prin casă, să ne uităm la televizor, ne-am agățat hainele în cuier, o cruce de lemn (pe care cineva cioplise niște litere și niște numere), dar tot nu era bine, fiindcă mama și copilul n-aveau puțe, așa că am căutat două bețe mici și le-am potrivit cum trebuie, ca să aibe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
pur, cât mai ales simplu, ideea asta de datorie mi-a fost înlocuită (înfrântă, spulberată) de ceva mult mai puternic, mai puțin palpabil, dar cu adevărat răscolitor. Ca să fiu exact, era vorba de un ditamai simbolul proțăpit la noi în cuier. O stemă. Iar stema asta se afla într-o cârdășie strânsă (atât de strânsă încât, oricât m-am străduit, n-am reușit s-o dezlipesc de-acolo niciodată) cu un obiect aproape mistic, care îmi trezea tot felul de stări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]