KorAP: Find »[drukola/base=culi & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...4 5 6 ...10 >

240 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

A izbit ușa și i-a prins coada. Vidra a dat un țipăt ascuțit. Nana Floarea face un semn plictisit cu mâna. Adică: Lehamite! așa face acest Culi totdeauna. Bolnava râde puțintel strâmb; soacră-sa o pândește cu coada ochiului. Culi se duce la căsuța calului și a vacilor. Alăturea, în bucătărie, doarme sluga. Ce slugă, de unsprezece ani? Iaca, Ion Bezarbarză n-are decât unsprezece ani vârstă și slujește cum se cuvine, după puterile lui. Mulge vaca, înhamă calul, taie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cuvine, după puterile lui. Mulge vaca, înhamă calul, taie lemne, aduce apă; toate le face cu grabă și-i place să duduie subt el pământul. Nana Floarea se tânguie că ar fi mâncând prea mult. Lasă-l să mânce, râde Culi, ca să prindă putere. La vară, are să se ia la trântă cu ursul cel de un an din râpa Varului. Mâncă bine, se duce, vine, trântește, își scoate căciula și rămâne cu părul zburlit. Lui Culi îi place să-l strige

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Lasă-l să mânce, râde Culi, ca să prindă putere. La vară, are să se ia la trântă cu ursul cel de un an din râpa Varului. Mâncă bine, se duce, vine, trântește, își scoate căciula și rămâne cu părul zburlit. Lui Culi îi place să-l strige: Bezarbarză! Numai după asemenea nume se cunoaște că are să fie om strașnic. Culi nu știa că asemenea nume e de pe vremea lui Decebal-Crai. Pe întuneric, și-a scos o țigară din tabachere și a aprins

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cel de un an din râpa Varului. Mâncă bine, se duce, vine, trântește, își scoate căciula și rămâne cu părul zburlit. Lui Culi îi place să-l strige: Bezarbarză! Numai după asemenea nume se cunoaște că are să fie om strașnic. Culi nu știa că asemenea nume e de pe vremea lui Decebal-Crai. Pe întuneric, și-a scos o țigară din tabachere și a aprins un lemnuș. A văzut cum stau vacile și juncile pe așternutul lor, rumegând. Calul era în picioare; a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
făcut: Hn-hn! A tras ușa după el și a strâns-o în clanță; s-a aplecat la geamul de alături: —Bezarbarză! Numaidecât s-a auzit frământare dincolo și Bezarbarză și-a vârât creasta de păr în fereastră. —Onule, a poruncit Culi; când s-a face ziuă, să fie Murgu înhămat și sania plină de fân. Auzit-ai? — Auzit; se face întocmai! a răspuns sluga. S-a ferit de la geam și s-a dus la patul lui de lângă sobă; a plecat fruntea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
În fund, în pădure, i se părea încă deasă. Dar dinaintea casei se destrămase. Se vedea cum de pe vânătul zăpezii se preling în sus fantome. Se ridicau un timp, apoi coborau la vale; apăsa asupra lor tăcerea înghețată a înălțimilor. Culi clocea în el o mânie amestecată cu dezgust. Se îngrețoșa de ea ca de un venin; nu se putea elibera de dânsa; îl amețise și-l tulburase, încât nu mai rămăsese nimic din judecata aceea polițistă cu care se fudulea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Așa a clipit ursul din râpă, cătră el, numai c-un ochi. L-a clătinat de umăr nana Floarea. L-a clătinat de două ori; era căzut cu pieptul pe marginea vetrei. Abia când l-a clătinat a treia oară, Culi a suspinat. A tresărit, a întors fruntea, s-a zvârlit în picioare, posomorât. Toate erau în el; nu se despărțise de nimic. Cu aceeași îndârjire, știa ce are de făcut. —Ai putea oare să-mi spui ce gând ai? l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
îmbrobodită, rezemată în perine. Nana Floarea începu să șoptească nedeslușit umblând prin casă și căutând în toate cotloanele o sută de lucruri. Câteodată se oprea și gemea. Pornea iarăși să caute; uita ce o doare; după aceea se tânguia iarăși. Culi își stropi ochii cu apă și-și clăti gura amară. Trase de mânici haina cea groasă, căptușită cu blană de miel, și ieși hotărât, tropăind. Cățelușa de vânătoare îl urma. Din camara de alături, alese sarica ce era de trebuință

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și Vidra se împotrivește, râse într-un dinte nana Floarea. Paznicul nu catadicsi să răspundă la asemenea observație. Încă se amestecau în el otrăvurile și dezgusturile și încă nu-i venise vremea să rupă din el mânia. —Așa-i acest Culi totdeauna! oftă bătrâna. Feciorul ei ieșise, întorcând aceleași sprâncene posomorâte. Sania era trasă dinaintea ușii; calul înhămat. Vremea se arăta moale și senină. Ion Bezarbarză, sluga, umbla aprig împrejur, grămădea fânul în lada săniei, întindea bine cergile. Tropăia cu bocancii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Sebeșul! Departe ori nu, tu să faci cum spun. —Bine, am să fac, că de asta-s pus. —Așa; atuncea să spui tu cum te-i pricepe; și scoate afară sarica. Eu viu cu pruncul. Se întoarse în casă și Culi, ca să ajute pe Ana. Dar Ana încerca să umble singură. Culi îi puse o mână pe umăr și i se îmblânziră privirile. Cu cealaltă mână o cuprinse pe sub coaste și o ridică, purtând-o. Ea se lipise de el; Culi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
să fac, că de asta-s pus. —Așa; atuncea să spui tu cum te-i pricepe; și scoate afară sarica. Eu viu cu pruncul. Se întoarse în casă și Culi, ca să ajute pe Ana. Dar Ana încerca să umble singură. Culi îi puse o mână pe umăr și i se îmblânziră privirile. Cu cealaltă mână o cuprinse pe sub coaste și o ridică, purtând-o. Ea se lipise de el; Culi îi simțea bătaia inimii odată cu a ornicului. Ornicul bătea ceva mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Culi, ca să ajute pe Ana. Dar Ana încerca să umble singură. Culi îi puse o mână pe umăr și i se îmblânziră privirile. Cu cealaltă mână o cuprinse pe sub coaste și o ridică, purtând-o. Ea se lipise de el; Culi îi simțea bătaia inimii odată cu a ornicului. Ornicul bătea ceva mai repede și cu mult mai tare. Cu brațul liber, bolnava se închină spre candelă de trei ori. Avea nădejde bună. Era însă prea ușoară în brațele celui ce-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ce-o purta. Cum o așeză în sanie și o învăli cu lăvicerele, omul veni iar în casă și opri limba ceasornicului. A oprit limba ceasului, zise tainic Bezarbarză cătră nana Floarea. Ea ridică din umeri cu obidă. Faptele lui Culi erau cu totul neînțelese, ca și această plecare pripită, dis-de-dimineață. Sluga făcu: Hm! Vârî carabina și înfipse biciul la bourii săniei, dădu fuga să-și ia căciula, și-o îndesă peste părul răzvrătit, căută un toiag într-un cotlon și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și o luă repegior pe cărare, spre Braniște. Astfel, între el și stăpân rămânea pace; nu lăsa răgaz nourilor de vreme rea să se spargă. Am adăpat vaca! precum și junincile! strigă el din capătul poienii. Am pus arma și biciul! Culi umbla prin jurul săniei, pipăind. Ce spune nebunul ăla? Nana Floarea voia să-i dea lămuriri. El nu le mai așteptă. —Ei, v-ați așezat? ori mai aveți mult? —Vai, băiete, cum grăiești tu așa de răstit! — Grăiesc cum trebuie; nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
pe care le putea purta, c-un cui de lemn, cel ce le știa sama, însă nu era nevoie numaidecât de asta, căci, în aceste singurătăți, și mai ales la o vreme ca asta, nu era nici o primejdie de hoți. Culi nici nu privi ceea ce lăsa în urmă și îndemnă calul. După ce ieși la drumușor, băgă de samă că Vidra umbla în urma săniei. Opri și opinti un răcnet cumplit, adăogind o sudalmă cu totul neașteptată, încât cățelușa își supuse coada și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
a avea în ea o putere nouă; îi înfloriseră obrajii. Un răstimp de jumătate de oră, sania merse destul de bine. Calul pufnea în răcoarea dimineții și răsăritul încununa cu aur depărtările de codri. Apoi calea poticni într-un loc râpos. Culi coborî cu mișcări rupte și luă pe Murg de căpăstru. Îl duse până la altă așezătură. După acea așezătură se grămădeau grunzuri de ape înghețate. Nu mult apoi ajunseră la izvoare revărsate și la mărghile moi. Culi îndemna calul cu asprime

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
într-un loc râpos. Culi coborî cu mișcări rupte și luă pe Murg de căpăstru. Îl duse până la altă așezătură. După acea așezătură se grămădeau grunzuri de ape înghețate. Nu mult apoi ajunseră la izvoare revărsate și la mărghile moi. Culi îndemna calul cu asprime și-l îmboldea necontenit. Nana Floarea nu mai putu răbda și trebui să-și desclește vorba: Tu nu te sui în sanie, băiete? Nu mă sui. —Culi, dragul meu, așa mergem prea încet. Mergem cum putem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
apoi ajunseră la izvoare revărsate și la mărghile moi. Culi îndemna calul cu asprime și-l îmboldea necontenit. Nana Floarea nu mai putu răbda și trebui să-și desclește vorba: Tu nu te sui în sanie, băiete? Nu mă sui. —Culi, dragul meu, așa mergem prea încet. Mergem cum putem. —Vai, vai, suflete, se întoarse ea spre bolnavă, spune-i și tu omului tău să se îmblânzească. Sania se zgudui. Nana Floarea dădu un țipăt. —Stăi puțin, Culi, să văd ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Nu mă sui. —Culi, dragul meu, așa mergem prea încet. Mergem cum putem. —Vai, vai, suflete, se întoarse ea spre bolnavă, spune-i și tu omului tău să se îmblânzească. Sania se zgudui. Nana Floarea dădu un țipăt. —Stăi puțin, Culi, să văd ce face pruncul. Culi n-auzea. Scutură de frâu, împinse pe Murg cu umărul. Drumul acesta prin locuri frânte și prin zăpezi neașezate îl întărâta și mai mult și era, în același timp, tocmai ceea ce așteptase el. Tocmai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
așa mergem prea încet. Mergem cum putem. —Vai, vai, suflete, se întoarse ea spre bolnavă, spune-i și tu omului tău să se îmblânzească. Sania se zgudui. Nana Floarea dădu un țipăt. —Stăi puțin, Culi, să văd ce face pruncul. Culi n-auzea. Scutură de frâu, împinse pe Murg cu umărul. Drumul acesta prin locuri frânte și prin zăpezi neașezate îl întărâta și mai mult și era, în același timp, tocmai ceea ce așteptase el. Tocmai asta aștepta, și râdea în sine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
îmbodoli. Privi apoi spre bolnavă; îi pieriseră rujele feței. — Spune, suflete, dacă trebuie să ne oprim, își ridică ea glasul cu îngrijorare. Ana făcu semn cu ochii: nu. Paznicul intră în sanie și întrebuință de două ori biciul. Încet, băiete. Culi întrebuință biciul și a treia oară, și a patra oară. —Of! Dumnezeule Doamne! se jelui maică-sa. Culi întrebuință biciul a cincea oară și se uită spre dealuri cu fălcile strânse, scrâșnind. Calul se poticni iar în mlaștini de izvoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ea glasul cu îngrijorare. Ana făcu semn cu ochii: nu. Paznicul intră în sanie și întrebuință de două ori biciul. Încet, băiete. Culi întrebuință biciul și a treia oară, și a patra oară. —Of! Dumnezeule Doamne! se jelui maică-sa. Culi întrebuință biciul a cincea oară și se uită spre dealuri cu fălcile strânse, scrâșnind. Calul se poticni iar în mlaștini de izvoare. Așa au mai mers un ceas și încă unul. Cătră ceasul al unsprezecelea, soarele se stânse în neguri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
se stânse în neguri și începu să tragă un vânt tăios de la miezul nopții. Când se lărgi valea spre râul cel mare, se învârteji viscol asupra călătorilor. Fulgii băteau grăbit și treceau spulberați, fâșâind. Calul se opri, cu grumazul plecat. Culi îl îndemnă, îndărătnic. Murgu se împotrivi o clipă, cârnind spre stânga; paznicul îl arse în coasta dreaptă. Sania se zgudui la o podișcă. Murgul poticni între bârne rupte, se cufundă cu piciorul drept, se lăsă în partea cufundată, cu toată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
zgudui la o podișcă. Murgul poticni între bârne rupte, se cufundă cu piciorul drept, se lăsă în partea cufundată, cu toată greutatea. Se cutremură cu spaimă, icnind, încercând să se elibereze; păru a se ghemui asupra căzăturii, apoi se destinse. Culi sări de la locul lui, deșertat de o parte din mânia care-l ținea amețit. Se opinti c-un răcnet, trăgând de jos în sus jugul; Murgul rămase moale; necheză ușurel, într-un chip nou, cu totul straniu, cum nu-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
locul lui, deșertat de o parte din mânia care-l ținea amețit. Se opinti c-un răcnet, trăgând de jos în sus jugul; Murgul rămase moale; necheză ușurel, într-un chip nou, cu totul straniu, cum nu-l auzise niciodată Culi. „I s-a rupt piciorul de la genunchi“, gemu el în sine, fără cuvinte. Îi desfăcu șleaurile pripit, urni sania la o parte. Nana Floarea se desprinse numaidecât din locul ei, înfășură pruncul în sarică, potrivindu-l în golul pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]