4,021 matches
-
-ie /-(ăr)ie și -ție. Sufixul din urmă este caracteristic tot limbii culte, moderne. În limba populară este așadar frecventă mai ales categoria derivatelor în -(ăr)ie (mândrie, prostie, beție, măcelărie); celelalte apar tot mai mult ca preluări din registrul cult. Excepția formulată ca o subregulă nu este atît o trăsătură intrinsecă a sistemului lingvistic, cît o regularizare impusă în procesul relativ recent (din ultimele două secole) de normare a limbii române, în care pare să fi acționat în bună măsură
Normă și eufonie by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12072_a_13397]
-
exagerările și implicit aspectele caricaturale. (După Ștefan I.Nenițescu Ťs-ar putea spune că multe din curentele moderne sunt caricaturiť). Compozitorul-conchistador urmărește anexarea unor noi teritorii unde să-și impună legea, obiceiurile, cultura sa (Ťcivilizareať muzicilor extraeuropene, bunăoară, după canoanele muzicii culte). Uneori însă, conchistadorul este el însuși contaminat de specificul noilor teritorii (oralizarea, aleatorizarea și orientalizarea muzicii savante europene). Atît metropola, cît și coloniile suferă astfel un proces de hibridizare, originalitatea conchistadorului fiind, în acest caz, interferențială. De la impresioniști încoace compozitorul-conchistador
Originalitatea călătorului by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12077_a_13402]
-
se identifice cu ipostaza compozitorului-conchistador, respectiv, peregrin. Și nu neapărat că ceva a fost foarte rău, de vreme ce aceste modele (mode) s-au schimbat de-a lungul evoluției muzicii savante, ci poate că un căpcăun capricios, furișat în măruntaiele fenomenului sonor cult, a înghițit mereu tot ce era vechi, uzat, ori că muzica e o fiică a cărei mamă nu vrea (sau nu poate) să-i supraviețuiască. A visa înseamnă a crea. A crea este o dorință ca o chemare. Chemarea deschide
Originalitatea călătorului by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12077_a_13402]
-
s-a observat că nu e o diferență semnificativă între pronunțarea integrator silabică și cea care recurge la numele literelor: cea din urmă nu e mai instabilă, ci formează la fel de bine un cuvînt adaptat morfologic: teve-ul. Mai mult contează tendința cultă de a păstra sigla ca un simplu semn convențional pentru sintagma abreviată: folosită invariabil sau producînd un acord nu cu acronimul potențial (un SRL), ci cu elementul abreviat (o SRL, pentru că S stă pentru cuvîntul "societate"). Dar chiar în cazurile
Semese și (i)esemes by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12091_a_13416]
-
RÎMÎ" (= Republica Moldova, A. Bodiu, Bulevardul eroilor, 2004, p. 228). Oscilația în rostire se observă și în cazul modernului SMS (scurt mesaj telefonic, abreviere din "Short Message Service"): forma semese (sistemul DOOM) pare mai populară și mai adaptată, forma esemes mai cultă și mai străină; trebuie să observăm că, efectiv, prima e mai aproape de obișnuințele de pronunțare românești, de structura tip a silabei (în mod normal consoana se grupează cu silaba următoare, pentru esemes pronunțarea-tip fiind în contradicție cu originea: e-se-mes
Semese și (i)esemes by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12091_a_13416]
-
altă parte gradul de precizie al indicației numerice. în română, de exemplu, nouă sute nouăzeci și nouă e hiperbola tipică basmelor, în vreme ce o mie e forma potrivită conversației banale ("ți-am spus de o mie de ori" ); milionul e cu siguranță cult și modern ("un milion de posibilități!"), iar zecile de mii, în forma fonetică redusă - j'de mii - caracterizează registrul familiar. în basm, e drept, cifrele oscilează între o lectură figurată și una fabuloasă, deci literală. în disputele copiilor, cifrele devin
Hiperbole numerice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12137_a_13462]
-
DEX), prin slavă sau prin turcă (Ciorănescu, Dicționarul etimologic al limbii române). În terminologia veche, de mult ieșită din uz, sînt și alte împrumuturi - din slavă (deseatină), din grecește (mortasipie) etc. Modernizarea aduce neologisme, prin franceză (taxă) și prin refaceri culte după latină (impozit). În lexicul vechi atrag atenția sensurile legate de situații foarte particulare (cuniță desemnează, printre altele, impozitul suplimentar plătit de fata care se căsătorește în alt sat) și chiar evoluțiile peiorative: mîncătura - "contribuție suplimentară pentru hrana slujbașilor" - pare
Biruri,taxe, impozite by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12183_a_13508]
-
mai curând, fructul unei gândiri ascuțite, redată printr-o expresie simplă, directă. 14. Un alt topos, cel melancolic, înlesnește (ca și cel sanguin) proliferarea muzicii savante (cele două toposuri fiind, de altfel, singurele care ocrotesc și hrănesc muzica de tip cult). De data aceasta însă creațiile sonore par a sta sub semnul pasiunii, ca sevă învietoare a afectivității ori ca presentiment al dragostei și al infinitului după care tânjește orice suflet sensibil. 15. Muzica epocilor melancolice se impune prin eleganța și
Un model sonor temperamental by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12141_a_13466]
-
a numelor comune (Maria " Mariei, că familia - familiei), în vreme ce numele cu terminații atipice (diferite de a) primesc articolul lui antepus, după modelul numelor masculine (e corect să spunem "lui Mimi", exact ca "lui Dan"). Și totuși, observăm că în stilul cult actual se manifestă (sporadic) o anume tendința de evitare a articolului masculin lui în flexiunea femininelor. Într-un titlu recent găsim, de pildă: "Umbră Iris-ei Murdoch..." (Observator cultural, 207, 2004, 11). Prin simpla raportare la recomandările gramaticilor, forma Iris-ei ar
"Caty-ei" și "lui Caty" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12721_a_14046]
-
Într-un titlu recent găsim, de pildă: "Umbră Iris-ei Murdoch..." (Observator cultural, 207, 2004, 11). Prin simpla raportare la recomandările gramaticilor, forma Iris-ei ar părea un caz de hipercorectitudine; e însă mai curînd o marcă de diferențiere stilistica, între stilul cult și cel popular, între scris și oralitate, păstrînd ecouri din dezvoltarea istorică a normei, din ambiguitatea valorizării sale. Se pare că lui " condamnat că incult în construcția cu femininele tipice (lui Maria) - este încă perceput că "tolerat", chiar în combinațiile
"Caty-ei" și "lui Caty" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12721_a_14046]
-
Eliade recurge constant la genitiv-dativul cu articol postpus " Maitreyei sau Maitreyiei (diferența depinde de ediție); această formă reprezintă de altfel chiar ultimul cuvînt al românului, fixîndu-se astfel mai bine în memoria cititorului: "aș vrea să privesc ochii Maitreyiei". O variantă culta din aceeași perioadă, mai apropiată de pronunțarea curentă, a fost citată de Domnită Tomescu, în Gramatică numelor proprii în limba română, 1998: "vizită Doly-i" (la Ibrăileanu). Și Călinescu preferă formă "culta": în Scrinul negru, de pildă, sînt nenumărate ocazii de
"Caty-ei" și "lui Caty" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12721_a_14046]
-
cititorului: "aș vrea să privesc ochii Maitreyiei". O variantă culta din aceeași perioadă, mai apropiată de pronunțarea curentă, a fost citată de Domnită Tomescu, în Gramatică numelor proprii în limba română, 1998: "vizită Doly-i" (la Ibrăileanu). Și Călinescu preferă formă "culta": în Scrinul negru, de pildă, sînt nenumărate ocazii de a utiliza numele personajului feminin la genitiv-dativ, în formă Caty-ei ("făcu o vizită de curtoazie Caty-ei"); deși uneori se alege o variantă a numelui (Caterinei), iar notele pregătitoare conțineau și forma
"Caty-ei" și "lui Caty" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12721_a_14046]
-
se știe, teoria lui Pumnul se întemeia pe evoluțiile normale în trecerea de la latină la română, în care terminația -tionem devenise -ciune (ca în rugăciune, tăciune), pentru a propune forma tradițională ca transpunere firească în adaptarea și crearea unor neologisme culte după model latino-romanic. Româna literară a preferat totuși paralelele în -țiune și mai ales -ție, formele propuse de Pumnul și adepții săi fiind ironizate de scriitorii vremii (Negruzzi, în Muza de la Burdujăni: "De nu vrei protestăciune / Să întind în orice
„Furăciune” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12758_a_14083]
-
barbare de crack-uri, soft-furăciune, DivX-uri prost ripuite" (revistahifi.ro). Din punct de vedere stilistic, cuvîntul e folosit atît în expresii populare, în care substituie sinonimul hoție - "Furăciune ca-n codru. Sunteți niște nesimțiți" (sportplus.ro), cît și în contexte culte, în alăturări contrastante destul de stridente: "descoperim o poveste similară, dar cu elemente de furăciune mai pronunțate" (revistapresei.ro). Cred că impunerea lui furăciune a fost favorizată și de existența adjectivului furăcios "care are obiceiul să fure". Mi se pare destul de
„Furăciune” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12758_a_14083]
-
domnul Ciulei. Mi-aduc aminte, și în zilele acestea cu atît mai tare, acum cînd Festivalul de la Sibiu începe, de regizorul și directorul Teatrului "Radu Stanca", Iulian Vișa, discipol al lui David Esrig, un artist de o mare finețe, rafinat, cult, nebun după teatru. Prietenii lui, Constantin Chiriac și Virgil Flona, i-au transformat visul în realitate. Oamenii dau din pinteni ca să ajungă la Sibiu, acolo unde pot vedea ce se întîmplă prin lumea mare a teatrului, acolo unde nu se
Locuri și întîmplări by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12815_a_14140]
-
lui j în scris în locul lui ș (ca în transcrierile fonetice) creează un efect puternic de oralitate populară. într-un articol din 1932, Al. Graur vorbea despre ,legea sforțării minime" în articularea curentă, dar și despre ,sforțarea maximă" a pronunției culte, care caută să se diferențieze de aceasta; lingvistul își ilustra considerațiile cu exemple precum zlab și jmecher, ,pronunțări care nu se întîlnesc decît în popor" (Puțină gramatică, I, p. 92). Dată fiind oscilația pronunțării, apariția în scris a lui j
Ș/J by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12356_a_13681]
-
observă că un defect important al colecției mari este amestecul proverbelor cu idiotismele, afirmă că ea "este una din cele mai bune, poate cea mai bună colecție de literatură populară românească." "Folosul cel mare ce-l poate trage un om cult din cunoașterea proverbelor, este îmbogățirea stilului cu formule scurte, cuprinzătoare, pregnante și sugestive" - încheie criticul ieșean. Un articol de semnalare a apariției volumului I este cel din Resboiul (an. XXII, nr. 7019, din 4 august 1898), de fapt o reproducere
O restituire necesară by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/12449_a_13774]
-
operei literare") și se pune, pe sine, în postura cititorului ideal al lui Creangă. De pe această "poziție superioară" (a catedrei gimnaziale?) criticul literar ad-hoc ne aduce, tuturor, iluminarea: Creangă nu e un poporean care scrie precum vorbește, e o "conștiință cultă", așa că unele lucruri n-ar trebui luate "drept bune", iar altele nu sunt ceea ce par a fi. Un lector neavizat ar putea să aibă, fără mâna sigură și ochiul experimentat al profesorului, surprize. Nici n-am început bine să mă
Creangă și bâtă de aur by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/12511_a_13836]
-
Cine se așteaptă însă la un pitoresc lingvistic masiv, în genul memorialisticii voit argotice, va fi dezamăgit: deținuții intervievați nu recurg decît sporadic la argou, în primul rînd pentru că nu le-o cere situația de comunicare: dialogul cu un reporter cult, pe teme în genere grave, care îi implică existențial. Argoul nu e o limbă maternă unică, ci un cod suplimentar și alternativ, utilizat de preferință între argotizanți, care sînt conștienți de caracterul său coeziv, diferențiator și chiar secret, și îl
Limbajul de pe Rahova by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11435_a_12760]
-
Muguraș Constantinescu Cunoscut autor al unor studii și lucrări despre ospitalitate, al unui celebru volum despre basmul cult, tradus și la noi, Alain Montandon, membru în Institutul Universitar din Franța, profesor la Clermont-Ferrand și director al unui important centru de cercetare, a publicat recent la editura pariziană Autrement, o surprinzătoare carte intitulată Sărutul. Este vorba despre o adevărată
Alain Montandon - Sărutul sacru by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11465_a_12790]
-
dedicată muzicii) este el însuși în egală măsură balzacian și proustian, acoperind un spațiu imens (de la cronică, recenzie și portret, pînă la eseu, studiu și analiză), dar și un timp dilatat (de la prezervarea capodoperelor renascentiste, baroce ori a începuturilor muzicii culte românești pînă la prezumția de veridicitate a muzicii viitorului). Totul vă este la îndemînă. Totul pare familiar. Și, ca orice familist convins, sunteți confiscat de grijile și nevoile fiecăruia. De împlinirile și aspirațiile membrilor spiței celor ce slujesc muzica fără
Scrisoare deschisă by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11484_a_12809]
-
dintre scriere și pronunțare, cît și - mai ales - în cea a raportului dintre sens și formă; sursa e o sintagmă din engleză, dar elementele componente sînt latine: mass provine indirect din latină, prin intermediul francezei, în vreme ce media este chiar un latinism cult. Pronunțarea specific engleză este transpusă, adaptată în grade diferite, deoarece cuvîntul e destul de transparent și permite o lectură potrivit normelor românești ale corespondeței scriere-pronunțare. În uzul românesc actual circulă două variante de pronunțare: șmas'mediaț și (mai apropiat de engleză
Mass-media by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11520_a_12845]
-
a făcut ca în multe limbi latinismele să-și păstreze identitatea și chiar trăsăturile gramaticale (a se vedea și neutrele plurale varia, miscellanea etc.). Desigur că mass-media este un latinism intrat în română prin engleză, dar engleza însăși conservă tradiția cultă. În The Concise Oxford Dictionary, 1999, cuvîntul media este însoțit de o notă de uz, în care se reamintesc recomandările docte, de folosire a sa ca plural, dar se precizează și că uzul a impus considerarea ca singular colectiv. În
Mass-media by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11520_a_12845]
-
se pune mai ales în exprimarea orală, pentru că în scris data este de obicei marcată convențional, prin cifră - 2, 12, 22 - fără a se face diferența de gen gramatical. Redactorii de radio și televiziune care își propun să utilizeze româna cultă se află însă adesea în mare încurcătură: dacă rostesc ,doi septembrie", riscă să fie acuzați de ignoranță și ,stricare a limbii" de către unii; dacă aleg forma ,două septembrie", aceasta va suna ciudat - în cel mai bun caz prețios și arhaizant
"Două Mai" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11542_a_12867]
-
extinderi sînt automate și radicale: nimeni nu spune clasa doi în loc de clasa a doua. În cazul datei - ca și în cel al orei, pe care l-am discutat altă dată în această rubrică (ora unu, ora două, ora douăsprezece), norma cultă nu este tocmai ,logică". A explicat acest lucru, cu claritate, Mioara Avram, în Gramatica pentru toți (1997, p. 150): ,normele limbii literare prezintă unele Ťcuriozitățiť - dacă se poate spune așa - sau inconsecvențe care dau loc la diferite greșeli din partea vorbitorilor
"Două Mai" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11542_a_12867]