1,164 matches
-
Moldova, în AARMSI, t. XXVII, 1905, p. 247-332; C. Auner, Episcopia Milcoviei, în Revista Catolică, București, I, 1912, p. 533-551; I. Ferenț, Istoria catolicismului în Moldova. Epoca teutonă, în rev. Cultura creștină, Blaj, an IX, 1920, p. 136-154, 193-211; Idem, Cumanii și episcopiile lor, Blaj, 1931, 152 p. ; Const. I. Andreescu, Reacțiuni ortodoxe în contra catolicizării regiunilor carpato-dunărene în prima jumătate a sec. al XIII-lea, în B.O.R., 1938, nr. 11-12, p. 770-779; Gh. I. Moisescu, Catolicismul în Moldova până la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
năvălirile în sudul Dunării au încetat (vezi capitolul X). Pe fondul hărțuielilor cu pecenegii, în a doua jumătate a secolului al XI-lea, s-a declanșat năvălirea uzilor, dar aceștia nu au staționat aproape deloc în regiunile nord-dunărene datorită presiunii cumanilor, și au trecut în sudul fluviului unde au fost secerați de boli. Dar acalmia de la Dunăre n-a însemnat un răgaz pentru Imperiu, deoarece la hotarele estice din Caucaz au atacat turcii selgiucizi, care i-au înfrânt pe bizantini la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Berladnicul), pretendent la tronul Rusiei haliciene. El este amintit pentru prima dată la Dunăre, în 1144, în momentul în care este izgonit de cneazul Vladimir al Kievului. Cneazul Ivan rămâne mai mult timp în regiunile dunărene, apoi, sprijinit de "mulți cumani" și berladnici (turanici), el pătrunde pe teritoriul Haliciului. De-aici rezultă că prezența efemeră a lui Rostislavici în teritoriile din sudul Moldovei nu implică apartenența acestora la statul Halici. Nici acordarea de posesiuni la Dunăre unor cneji ruși de către împărații
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și ele au rămas neschimbate până la integrarea Haliciului la regatul polon, la mijlocul secolului al XIV-lea. Dealtfel, ocuparea de către Halici a regiunilor de câmpie din nordul Dunării era cu totul exclusă, deoarece aceste teritorii se aflau sub dominația politică a cumanilor și erau folosite ca locuri de atac împotriva Ungariei și Bizanțului.2 Revolta vlahilor și bulgarilor din 1185 și constituirea unui stat puternic între Dunăre și Haemus, sfârșitul dinastiei Comnenilor și instalarea Anghelilor au slăbit mult Bizanțul, umbra celui de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
erau folosite ca locuri de atac împotriva Ungariei și Bizanțului.2 Revolta vlahilor și bulgarilor din 1185 și constituirea unui stat puternic între Dunăre și Haemus, sfârșitul dinastiei Comnenilor și instalarea Anghelilor au slăbit mult Bizanțul, umbra celui de altădată. Cumanii din câmpia munteană au cooperat cu vlahii din sudul Dunării, iar populația autohtonă românească din regiunile extra-carpatice a susținut și ea pe Asănești. Pentru a bloca sprijinirea statului Asăneștilor de cumanii din Moldova, diplomația bizantină a reușit, prin anii 1200-1201
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Anghelilor au slăbit mult Bizanțul, umbra celui de altădată. Cumanii din câmpia munteană au cooperat cu vlahii din sudul Dunării, iar populația autohtonă românească din regiunile extra-carpatice a susținut și ea pe Asănești. Pentru a bloca sprijinirea statului Asăneștilor de cumanii din Moldova, diplomația bizantină a reușit, prin anii 1200-1201, să convingă pe cneazul Haliciului, Roman Mstislavici, să organizeze o expediție împotriva turanicilor din această zonă. În final, la 13 aprilie 1204, Constantinopolul era ocupat de cavalerii cruciați și, pe ruinele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
teutoni în sud-estul Transilvaniei. După îndepărtarea acestora, în 1225, regalitatea ungară a continuat politica de dominație politică la sud și est de Carpați. În acest scop, ea a conlucrat strâns cu papalitatea, cu ordinele călugărești, centre ale prozelitismului catolic printre cumani și români (vezi mai jos).3 Revenirea Imperiului la Dunărea de Jos Bizanțul a promovat în vremea dinastiei macedonene (867-1025) o politică de extindere teritorială, o nouă fază a universalismului roman, după epoca lui Justinian, ultima a strălucirii sale. În
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
populației pe căile continentale. În legătură cu prezența și rolul precumpănitor al coloniștilor germani, trebuie spus că sașii n-au adus viața orășenească în Transilvania, ci au cooperat în împrejurări favorabile la începuturile ei, susține P. P. Panaitescu. Mai ales după înfrângerea cumanilor și năvălirea tătarilor, s-au fondat în Transilvania, aflată sub stăpânirea regilor unguri, orașele săsești (autonome), centre de meseriași și negustori, care poartă denumiri străvechi slavo-române, ca Bistrița, Brașov, Sibiu, doar coloniștii le-au numit altfel. Ele erau legate de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
medieval, încă înainte de întemeierea statului-la sud de Carpați, nu aflăm, în 1247, nici un singur oraș. Cel mai vechi oraș amintit în Țara Românească este Câmpulungul (1300), conform inscripției latine de pe mormântul comitelui Laurentius, așadar înainte de descălecare. În Moldova, întemeierea Episcopiei cumanilor, în 1227, a dus la apariția unei curți și a unui târg-un act al papii amintește cu prilejul năvălirii mongolilor de "civitas de Mylco" (Milcov), civitas, adică orășel întărit, aflat pe drumul din Moldova de Jos. Alte orașe amintite
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pustiite se numără și "cetățile Paristriului" până la Vidin.18 Fapt este că la începutul domniei lui Alexie Comnenul (1081-1118) situația de la Dunărea de Jos și din sudul ei devenea tot mai dificilă pentru Imperiu. Valuri de pecenegi, urmate curând de cumani, se revărsau continuu în sud, îngroșând rândurile celor revoltați cărora li se alăturau bogomilii, instalați de Ioan Tzimiskes în regiunea Philipopol, aflați acum în conflict cu stăpânirea bizantină. În acest context, Anna Comnena amintește, la 1086, numele unor conducători locali
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
militară a societății locale, dar pierzându-și caracterul nomad, ele au fost asimilate, împreună cu locuitorii de același neam cu acestea, de către autohtoni (români). După multe lupte, soldate cu victorii și înfrângeri, cu revoltații, bogomilii și pecenegii, aliați cu ungurii și cumanii, împăratul Alexie, în înțelegere cu cumanii, i-a zdrobit pe pecenegi la Lebunion (1091), care au fost eliminați din zona Dunării. În acest fel, în timpul lui Alexie, stăpânirea bizantină s-a instalat temeinic la Dunăre, fiica sa, Anna Comnena, scria
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
-și caracterul nomad, ele au fost asimilate, împreună cu locuitorii de același neam cu acestea, de către autohtoni (români). După multe lupte, soldate cu victorii și înfrângeri, cu revoltații, bogomilii și pecenegii, aliați cu ungurii și cumanii, împăratul Alexie, în înțelegere cu cumanii, i-a zdrobit pe pecenegi la Lebunion (1091), care au fost eliminați din zona Dunării. În acest fel, în timpul lui Alexie, stăpânirea bizantină s-a instalat temeinic la Dunăre, fiica sa, Anna Comnena, scria că "Dunărea poartă corăbii mari cu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
zile de drum, pe Dunăre, până la Vicina, la gurile ei, "un oraș cu mulți locuitori". Regele pecenegilor, cu carele și călăreții săi, se întărise cu șanțuri și doar intervenția gărzii bizantine asigura victoria împăratului. Față de "sciții" vecini, pecenegi și (ulterior) cumani, atitudinea cetăților de la Dunăre (Istru) era una de cooperare, ei vin aici pentru hrană, iar o clientelă era și peste Dunăre (în nord), o regiune bine locuită. Față de Imperiu, care stăpânea Dunărea și controla vămile, și urmărea o stăpânire directă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
aici, iar numele de Vlașca, dat unei părți a câmpiei muntene, este o confirmare. După 1091, Anna Comnena menționează ca "duce al Paradunavonului" pe Leon Nikerites, general bizantin destoinic. După înlăturarea amenințării pecenege, împăratul Alexie a fost confruntat cu atacurile cumanilor la sud de Dunăre. În 1094, cumanii, susținând un pretendent la tronul Bizanțului, au trecut Dunărea prin vadul de la Isaccea și au înaintat până la Constantinopol. În acest context, Anna Comnena amintește pe un Pudilă (Pudilas), "fruntaș al vlahilor", poate comandant
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
părți a câmpiei muntene, este o confirmare. După 1091, Anna Comnena menționează ca "duce al Paradunavonului" pe Leon Nikerites, general bizantin destoinic. După înlăturarea amenințării pecenege, împăratul Alexie a fost confruntat cu atacurile cumanilor la sud de Dunăre. În 1094, cumanii, susținând un pretendent la tronul Bizanțului, au trecut Dunărea prin vadul de la Isaccea și au înaintat până la Constantinopol. În acest context, Anna Comnena amintește pe un Pudilă (Pudilas), "fruntaș al vlahilor", poate comandant al frontierei de la Dunăre, care l-a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
care l-a înștiințat pe împărat despre atacul cuman (Anna Comnena, X, 2, în Fontes, III, p. 115). Pe de altă parte, scriitoarea bizantină precizează că românii din sudul Dunării, buni cunoscători ai drumurilor din zonă, îi călăuzeau pe năvălitori (cumani) prin defileele munților, în înaintarea lor spre Adrianopol. Dar, în final, expediția din 1094 s-a încheiat prin capturarea pretendentului și prin respingerea cumanilor. Un alt atac cuman a avut loc în 1114, în zona Vidinului, dar împăratul Alexie i-
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
precizează că românii din sudul Dunării, buni cunoscători ai drumurilor din zonă, îi călăuzeau pe năvălitori (cumani) prin defileele munților, în înaintarea lor spre Adrianopol. Dar, în final, expediția din 1094 s-a încheiat prin capturarea pretendentului și prin respingerea cumanilor. Un alt atac cuman a avut loc în 1114, în zona Vidinului, dar împăratul Alexie i-a silit să treacă Dunărea înapoi și apoi i-a urmărit până au trecut Oltul. Aceste formațiuni statale de la Dunăre, menționate în secolul al
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
românii din Moldova. Acești români din est, ca toți românii după revenirea Imperiului la Dunăre, erau în strânse legături cu Bizanțul, mai mult, se aflau în slujba lui. În secolul al XII-lea, în aceste părți de la est de Carpați, cumanii exercitau o stăpânire nu tocmai efectivă, încât armata bizantină a trecut de mai multe ori în nordul Dunării, în urmărirea lor. În 1148, după un nou atac al cumanilor, împăratul Manuel Comnenul trece Dunărea în urmărirea lor, pe la Zimnicea, unde
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
secolul al XII-lea, în aceste părți de la est de Carpați, cumanii exercitau o stăpânire nu tocmai efectivă, încât armata bizantină a trecut de mai multe ori în nordul Dunării, în urmărirea lor. În 1148, după un nou atac al cumanilor, împăratul Manuel Comnenul trece Dunărea în urmărirea lor, pe la Zimnicea, unde s-a descoperit, dealtfel, un tezaur de 2000 monede bizantine din vremea Comnenilor. În timpul acestei expediții, cronicarul bizantin Ioan Cinnamus menționează râurile Vedea și Teleorman, din câmpia munteană. O
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
viață nomadă, numiți în limba populară vlahi" (Anna Comnena). Acești nomazi erau păstori vlahi transhumanți, care locuiau în părțile centrale ale Munților Haemus și în Rodopi. Vlahii din Haemus aveau un rol însemnat, ei îi călăuzeau pe potecile munților pe cumani, deducem că locuiau în partea de est, în fața Dobrogei. În același timp, un fruntaș al vlahilor, Pudilă, îl vestea pe împărat, aflat la Anchialos, pe litoralul Mării Negre, despre trecerea cumanilor peste Dunăre. Dar, în general, stăpânirea bizantină ce s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
un rol însemnat, ei îi călăuzeau pe potecile munților pe cumani, deducem că locuiau în partea de est, în fața Dobrogei. În același timp, un fruntaș al vlahilor, Pudilă, îl vestea pe împărat, aflat la Anchialos, pe litoralul Mării Negre, despre trecerea cumanilor peste Dunăre. Dar, în general, stăpânirea bizantină ce s-a prelungit două secole la sud de Dunăre, a sfârșit prin a nemulțumi pe cei de jos, agricultori și păstori, din cauza fiscalității și a nedreptăților din Imperiu. Pe lângă privilegiile economice și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și a nedreptăților din Imperiu. Pe lângă privilegiile economice și politice, românii sud-dunăreni aveau și unele obligații militare, precum apărarea frontierei nordice a Imperiului. În regiunile dintre Dunăre și Haemus, trăiau alături de români și bulgari, și grupuri răzlețe de pecenegi și cumani, rămași aici din cursul năvălirilor anterioare. Sub aspect politic și administrativ, regiunea dintre Dunăre și Haemus aparținea statului bizantin și făcea parte din thema Paradunavon, cu capitala la Dristra, care îngloba și teritoriul Dobrogei (vezi mai sus). În secolul al
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de trupele din garnizoanele de pe malul drept și de flota fluvială. Însă, în urma năvălirilor tot mai frecvente și mai violente ale populațiilor turanice, apărarea graniței nordice, din zona Dunării și Dobrogei, a fost dezorganizată încât, în secolul al XII-lea, cumanii treceau fluviul fără teamă: 1114, 1122, 1148, 1150, 1154,1159. Aceste năvăliri erau însoțite de jafuri, distrugeri, luarea de captivi și ucideri. Incapacitatea cronică a Imperiului de a asigura securitatea frontierei dunărene și, implicit, a populației locale (românii) se reflectă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
năvăliri erau însoțite de jafuri, distrugeri, luarea de captivi și ucideri. Incapacitatea cronică a Imperiului de a asigura securitatea frontierei dunărene și, implicit, a populației locale (românii) se reflectă și în izvoarele vremii. Astfel, Ioan Cinnamus, referindu-se la năvala cumanilor din 1148, consemnează reproșul făcut lui Manuel Comnenul de un barcagiu de la Dunăre: "Împăratul de s-ar fi îngrijit de nevoile noastre, Demnitzikos n-ar fi fost cucerit și nici bunurile noastre n-ar fi fost luate de cumani" (Cinnamus
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
năvala cumanilor din 1148, consemnează reproșul făcut lui Manuel Comnenul de un barcagiu de la Dunăre: "Împăratul de s-ar fi îngrijit de nevoile noastre, Demnitzikos n-ar fi fost cucerit și nici bunurile noastre n-ar fi fost luate de cumani" (Cinnamus, p. 93, în Fontes, p. 235). Din cauza numeroaselor invazii, bizantinii nu mai reușeau, în secolul al XII-lea, să asigure o apărare serioasă a frontierei dunărene, în schimb ei continuau să încaseze de la populația locală impozite din ce în ce mai mari. În
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]