337 matches
-
punct de fixație, teoria cloacală. Copilul a avut după aceea scaune supraomenești. Reconstituirea acestei manifestări regresive îi va permite lui Erikson să afle de la tatăl copilului că simptomul de retenție a scaunelor viza să-i permită copilului o identificare cu dădaca sa, „o tânără orientală, cu voce și gesturi pline de blândețe”, care-l părăsise cu trei luni înainte, când copilul, aflat în perioada de emergență a masculinității, începuse să-i vorbească urât. Îngrijorată de acest comportament și considerând că este
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
copilul de care avea grijă devine prea mare. Din acel moment, copilul a manifestat o constipație puternică, având multiple semnificații pentru economia sa psihică. Constipația era semnul unei regresii, văzută ca reacție la decizia parentală de a o concedia pe dădaca mult iubită, precum și ca o manifestare a nemulțumirii. În același timp, toate acestea îi permiteau băiețelului să beneficieze, într-un moment de vulnerabilitate psihică, de îngrijirile și atenția specifice primei copilării. De altfel, Erikson notează că acest simptom avea origini
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
131, n. 59. Olympienii și eroii maternă era reprezentată plastic și într-un chip atât de grotesc încât cercetătorii ezită să recunoască acolo o divinitate grecească. Artemis era venerată de către femei ca Locheia, zeița nașterilor. Ea era, de asemenea, kuroârophos, "dădacă" și instructoare a tinerilor, în unele din ritualurile sale atestate în epoca istorică se poate descifra moștenirea ceremoniilor inițiatice feminine a societăților egcene din mileniul al II-lea. Dansurile în cinstea lui Artemis de la Alpheea, ca de altfel dansurile zeiței
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
terasa noastră de la etajul șase. În timp ce ferestrele Întregului imobil s-au făcut țăndări, taică-meu a avut fulgerător instinctul bun de a mă lua În brațe și, cu mama de mână, ne-a condus În adăpostul antiaerian din subsol. Anica, dădaca mea, cea care m-a Îngrijit cu dragoste și devotament până la plecarea mea În America, Împreună cu simpaticul ei soț, Niculae Călin (amândoi făgărășeni mândri), ne-au urmat În grabă, aducând și coșul cu provizii care era mereu la Îndemână, În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
sau New York. Dilema În care mă aflam era greu de tranșat. Pe de o parte, inima mă tragea să mă Întorc la ai mei. Eram epuizat și simțeam nevoia să dorm În patul meu, În așternuturile ireproșabil călcate de Anica, dădaca mea credincioasă. Dar mi-am amintit de sfatul bun primit de la Beligan: „Stai pe lângă cei mari, nu te Întoarce, acasă nu ești dorit“. Și În orice caz, după Brook nu mai puteam lucra ca Înainte, deci nu mai puteam lucra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
el și nimeni nu găsește pe nimeni“). Spectacolul se juca fără pauză. Spectatorii erau așezați În balcoanele lungi ale sălii care, În geografia construită a spațiului, păreau că fac parte din arhitectura casei. Bând ceai din samovar, oferit de personajul „Dădaca“, ei se simțeau astfel invitați discreți ai familiei și martori ai acțiunii ce lua, pe Întinderea vastă, proporții epice neașteptate, neobișnuite pentru o piesă intimă ca Vania. Joe Chaikin, un actor delicat și subtil, era un Vania În care prospețimea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Încât să audă chiar de la distanță scârțâitul penițelor din groapa de unde Vania și Sonia se străduiau să țină conturile proprietății, Învățând să sufere și să trăiască. Și totuși cronicarului de la Times ori nu i-a plăcut gustul ceaiului servit de Dădacă, ori i s-a părut incomod scaunul de la balcon, căci a scris cu ironie că spectatorii sunt puși să-l privească „de sus“ pe Cehov. Și cum New York Times e Olimpul ce hotărăște soarta teatrului În New York, Vania a fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
cu ochi albaștri". Îmi aduc aminte de un cântecel din vremea copilăriei, care spunea cam așa: "Țăranul e pe câmp, țăranul e pe câmp, ura, drăguța mea, țăranul e pe câmp! El are o nevastă..., nevasta un copil..., copilul o dădacă..." Și soția mea avea un tată, nu țăran, ci funcționar și nu lucra pe câmp, era impiegat de mișcare la CFR! Îl chema George Predescu, provenea dintr-o familie cu mai mulți copii, un frate de al său fiind botezat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
la noi stăpânul. Îi zic: „Mărite stăpâne, ai răbdare cu vânătoarea, până fac un ocol să-mi aduc bastarda la noi acasă, să i-o Încredințez nevesti-mii ca s-o crească.“ și domnul duce lasă vânătoarea baltă și face pe dădaca. Cum adică, femeie, crezi că ducele ar fi În găduit una ca asta? Nu-l cunoști prea bine? Copila e de neam mare, Rishawa, și domnul duce o protejează cu toată bună tatea și autoritatea lui. Te-a crezut o
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ale mele dacă nu le-ar plăcea să se mute și să trăiască și ei aici. V-am spus eu și altădată cum sau mutat aici, îndemnați de mine, frate-miu Victor și soră-mea Vasilica. Mătușa voastră a fost dădaca băiatului boierului, Jac care a rămas orfan de mamă după ce s-a născut. știți și voi și mama voastră Maria, cum ne-am luat eu și bunica, cum ne-a ajutat boierul cel bătrân cu lemne de ne-am ridicat
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
Dar nimic nu se întîmplă dacă toată inițiativa noastră se reduce doar la speranță. Speranța este doar un sedativ, o modalitate foarte ingenioasă de a ne amăgi singuri. Pe cine așteptăm? Ce așteptăm? Pe Dumnezeu? Destinul? Dumnezeu nu este o dădacă universală care ne răsplătește dacă stăm cu mîinile în sîn. De aceea este foarte adevărat proverbul care spune că cel ce cîntă doar melodia speranței, se va împiedica după cîțiva pași. VALORILE TREBUIE SĂ FIE COMPATIBILE CU SCOPURILE Eram disperat
Calea spre independenţa financiară. Cum să faci primul milion de dolari în şapte ani by Bodo Schäfer [Corola-publishinghouse/Administrative/903_a_2411]
-
Cele două lucruri - statutul de actor bun și cel de ve detă - nu se prea împacă și trebuie făcută o alegere. Iar Pa padopol a ales. Și astfel a devenit vedetă Acasă. A început prin a juca întrun sitcom jenant, Dădaca (jenant, judecândul ca sitcom, nu comparândul - Doamne ferește! - cu nu știu ce film de artă). Scenariul - prost, dialogurile - penibile; astfel stând lucrurile, erai tentat să pui jocul de toată jalea al lui Papadopol pe seama scenariului. El nu putea fi atât de slab, că
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
disputat bărbăția, șarmul și talentul cu nimeni altul decât Fizz (cum, nu știți cinei Fizz?). Cea mai recentă realizare a sa - deține un rol principal în prima telenovelă românească, Numai iubirea. În virtutea eșecurilor trecute ale televiziunilor noastre la capitolul seriale (Dădaca de pe Acasă, În familie de pe Prima, Hacker de pe TVR ș.a.), mă așteptam să văd o în cro peală tipic românească, cu scenariu prost și actori pe măsură. Nu este, însă, deloc așa. Ca telenovelă, Numai iubirea e absolut OK. Respectă
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
400 de lei la un salariu total de 1.800. Tot deadea Vanea Uzunov m-a ajutat vorbind cu farmacistul Țopescu care mi-a deschis credit. Aur de trei salarii. Doamna Iziumeco a intrat, drăguța de ea, pe post de dădacă, obligându-mă zilnic la porția de osânză pe pâine, telemea și lapte cu cacao și ouă, "gogăli-mogăli". Pe domnul Izumenco nu l-am prea văzut prin casă, majoritatea timpului petrecându-și-o în atelierul de cizmărie unde era și patron
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
era greu de locuit întro singură cameră. După multe căutări am găsit o casă cu două camere și antreu, la șosea, proprietatea unui cetățean Ilie Hagioglu care stătea la Bolgrad. În timp ce soția se ocupa de școală eu eram dădacă titularizată și șef de șantier la lucrările pe care, cu puținii bani pe care îi aveam le făceam totuși sperând să avem mai multă prospețime pe obrazul unei case nelocuite demult timp. În schimb ne bucuram că aveam o verandă
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
silabe sau cuvinte trifonemice: tac, tic, toc, pat, mat, lat. - Sonorizarea fonemului t în d este „un defect' binevenit, care impune consolidarea și explicarea diferenței de transcriere grafică a fonemului d, ce se introduce în silabe și cuvinte ca: da, dădaca, duda. Fonemul d este foarte greu de emis, încât eliminarea vibrațiilor în vederea pronunției corecte a fonemului t poate fi amânată într-o anumită măsură până când, prin palparea laringelui, demonstrăm logopatului că vibrațiile lipsesc în articularea fonemului t. (22, 184, 228
Recuperarea şi investigaţii le paraclinice în tulburările de comunicare verbală by Bogdan Dionisie () [Corola-publishinghouse/Science/91643_a_93183]
-
gemu Jayne, scufundându-se în fotoliu. - Nu, sincer. De câte ori l-ai lăsat când tu mergeai la filmări? Cu Marta? Cu părinții tăi? Cu cine altcineva? Vreau să spun, iubito, că în mare parte băiatul a crescut cu o serie de dădace fără identitate... - Ăsta e exact motivul pentru care nu cred că ședințele astea de consiliere ajută la ceva, îi zise Jayne doctoriței Faheida. Exact motivul ăsta. O mare glumă. Pierdere de timp. - E o mare glumă pentru tine, Bret? întrebă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
1930, în perioada de apogeu a imigrației bretonilor la Paris, o paradă comunitară străbătea în fiecare an străzile din Montparnasse. Aceasta marca deopotrivă voința de integrare a exilaților bretoni și mîndria lor identitară, deteriorată oarecum de personajul Bécassine 13, o dădacă înfățișată cît se poate de puțin flatant. Astăzi nu mai există o paradă bretonă, însă de mai mulți ani comunitățile chineze din al 13-lea arondisment străbat străzile din China-town-ul parizian cu ocazia noului an asiatic. Această voință de integrare
by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
noiembrie 2004 (n.t.). 13 Bécassine este un personaj de benzi desenate apărut în 1905 în primul număr al unei publicații pentru fetițe, La Semaine de Suzette. Povestea creată de Jacqueline Rivière și ilustrată de Joseph Pinchon redă pățaniile unei dădace de origine bretonă la Paris. Personajul a fost vreme îndelungată renegat de bretoni, care văd în Bécassine expresia disprețului elitelor pariziene față de provinciali, prezentați ca "sălbatici" și ridicoli (n.t.). 14 Maghreb desemnează în limba franceză ansamblul țărilor din Africa de Nord
by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
hrana bună ce li se dăduse: carne de porc cu varză, brânzoaice de cozonac; țuica însă n-ar fi trebuit tolerată, dar Lili Fălcoianu nu îndrăznea să fie severă, de frica revoltelor. [Pentru cei doi copii și mai ales pentru dădaca lor elvețiană, Mariuța făcuse un mititel pom de Crăciun. Ei umblau bine și au încremenit înaintea bradului. Sandu, îndată ce a primit o jucărie, s-a dat în lături, iar fetița, cât au fost lumânările aprinse, nu a înce tat să
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
că e grav... Darcey îi telefonă lui Nieve și-i povesti totul, pe jumătate sperând că prietena ei, care se arătase atât de dornică să se întoarcă în țară și să-și găsească de lucru, va lăsa baltă slujba de dădacă și va veni cu ea. Fu puțin surprinsă când Nieve o anunță că rămânea pentru că avea o datorie față de soții Christie; dar nu avu timp să se gândească prea mult la asta deoarece rezervase un loc la cursa spre Shannon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
ar descurca și cu familie, și cu serviciu. Nu prea era corect față de colegii tăi să o ștergi de la lucru pentru plozi. Dar n-ar fi fost nevoită să le facă ea pe toate, nu? Își permitea să angajeze o dădacă sau o guvernantă. Gândul acesta o făcu să se strâmbe, amintindu-și de vremurile când fusese ea bonă la familia Christie și cât de lehamite îi fusese de plozii ăia pretențioși! Oare, în ciuda a ceea ce spusese Aidan, nu cumva avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
strâmbe, amintindu-și de vremurile când fusese ea bonă la familia Christie și cât de lehamite îi fusese de plozii ăia pretențioși! Oare, în ciuda a ceea ce spusese Aidan, nu cumva avea să fie o mamă groaznică? Oare nu fusese o dădacă groaznică? La urma urmei, singura ei bucurie în acele zile fusese timpul liber, când putea să scape de toți și să se vadă cu Darcey la un suc pe plajă. Cine știe dacă Darcey și Aidan nu ar fi avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
să se retragă. Omul dădu din cap și, ridicându-și-l din poală pe Samboshi, Îl puse În brațele doicii din spatele lui. Samboshi părea foarte Încântat de marea mulțime a oamenilor În ținută completă de gală și respinse violent mâna dădacei. Când aceasta Îl luă În brațe și se ridică să iasă, Începu, dintr-o dată, să dea din mâini și din picioare, izbucnind În plâns. Apoi, aruncă Îndoitura din hârtie În mijlocul seniorilor așezați. Dintr-o dată, ochii tuturor se umplură de lacrimi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
expresii ale abuzului de autoritate din partea profesorului sunt tot atâtea surse de „inducție afectivă negativă“ (M. Golu, 1993,p. 152) asupra elevului care fac să eșueze relația pedagogică și orice încercare de dobândire a autonomiei. La fel de ineficient este și „profesorul dădacă", „profesorului marionetă", „profesorului delăsător", „profesorului care pune numai note mari" etc. I. G. Stanciu, în articolul deja invocat din Revista de pedagogie, nr. 1/1991 referitor la necesitatea autorității în relația pedagogică observă că încă de la naștere copilul nu este
LUPAŞCU ANDREEA MILENA by INSTITUŢIA ŞCOLARĂ ŞI FORMAREA ADOLESCENTULUI () [Corola-publishinghouse/Science/91892_a_92862]