159 matches
-
colțurile mesei, să nu cadă. — Ce s-a întâmplat? întreabă speriat. Libertul se prăvălește, greoi, în genunchi și începe să se tâ rască înspre el. Cerșește, cu brațele întinse, mila împăratului: — Iertare, preamilostive stăpâne, dar înălțându-l astfel, îl con damni fie la moarte, fie la nebunie, fie la amândouă la un loc. — Cum îndrăznești? șuieră Augustus. — Preabunule, iartă-mi cutezanța, se smiorcăie secretarul. Atinge podeaua cu fruntea. Împăratul îl privește consternat preț de câteva minute bune. Înțelege că e vorba
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
războaielor napoleoniene, din aventurieri și mercenari. Sunt fel de fel de oameni, cea mai mare parte englezi. Unul din aceștia, Doyle, excentric și fanfaron (O. Martins) proclamă că trebuie să se facă ceva pentru eliberarea "acelor nenorociți de indigeni" (those damn'd natives). Indigenii erau portughezii terorizați de Don Miguel. În Londra apăreau afișe cu următorul text: Se caută de către o companie comercială și colonială, bărbați activi și inteligenți, pentru a lucra ca fermieri în Brazilia sau aiurea". Oamenii se înrolează
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Învățătorule», I-a șoptit Iuda (posteritatea, revizuind istoria, a reprimat, mai târziu, această mențiune din textele oficiale, dar o găsești în evangheliile apocrife). Iisus s-a uitat încă o dată la el cu iubire nesfârșită, știind că memoria lui va fi damnată, deși el, Iuda, era singurul care, de fapt, cunoștea adevărul. Și vorbele s-au rostogolit grele din gura lui: Ceea ce ai de făcut, fă acum!». Atunci s-au îmbrățișat, și Iuda I-a mai sărutat încă o dată fața Lui chinuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
pe acesta în eternitate. Astfel, îndepărtarea celui în care s-a investit pe sine echivalează cu o descomplectare ontică, cu o decupare și trunchiere metafizică. Conștiința ce devine aici lucidă întru solitudine înțelege și își asumă părăsirea la care o damnează îndepărtarea celui drag drept un exil nedrept și înjositor. Umilința ca situație și fapt afectiv real se rezumă pentru cel astfel abandonat la postularea nu numai a relativității ființei și fidelității celuilalt dar și la evocarea relativității proprii în sensul
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
care suferă îi determină să zăbovească în mărunțișul metafizic al unei lumi pe care o fragmentează. Ei sunt în căutarea unor noi și inedite repere care, oricât de neînsemnate ar părea, să-i poată susține compensând lipsurile ce i-au damnat anormalității. Aici amănuntul survine în prim plan ca deschidere spre alte extensii de cunoaștere. El trebuie asimilat și depășit în ritmul lent și calm al unei analize ce se dorește sigură prin cercetarea sa meticuloasă. Între cel ce îndură suferința
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
sens fiind nedeterminată, adică necircumscrisă sau incompatibilă cu demersul unei definiri cuprinzătoare, se între-zărește pentru suferind, pentru intuiția sa palpitândă drept dimensiunea primordialităților întemeietoare. Cel pătruns de sfâșierea ascuțită ce sfredelește dinspre trup spre spirit ca durere a corporalității, cel damnat la calvarul deficiențelor și incompletitudinii trupești sau conștiința apăsată dramatic de tragediile spiritului trei ipostaze în care ființa umană este retopită metafizic în lavele unor încercări titanice dobândind putința saltului întru profunzime spre energiile întemeietoare. Aceste energii sunt asumate de
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
corupții metafizice. A recunoaște în suferind un spirit ce dobândește gradual accesul la saltul spre transcendență implică acceptarea fundamentelor transcendente ale imanentului și diminuarea valorii ontice acordate mundaneității de zi cu zi. Într-un asemenea context, viața terestră nu este damnată la un statut de paradigmă ce trebuie negată ci este postulată ca deținând temelie și sens vital numai dinspre și întru transcendență. Imanentul se relevă, din această perspectivă, ca perimetru finit, insular așezat în infinitatea unui absolut armonic. Un astfel
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
reîncadra respectiva conștiință îndurerată în perimetrul restrâns al excepțiilor izolate. Astfel, cei a căror suferință nu poate fi stinsă trăiesc printre ceilalți semeni purtând însemnul apartenenței la o solitudine circumscrisă și delimitată în interiorul mundaneității cotidiene și de către aceasta. Ei sunt damnați la o singurătate în mijlocul lumii sociale și nu în afara freamătului de cetate al conviețuirilor umane. Daca pentru cei a căror suferință s-a stins metamorfozele interioare remise de aceasta se păstrează în efectele lor, pentru cei constant îndurerați efervescența prefacerilor
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
complexității existențiale. Dar această poziționare superficială a cunoașterii, această evitare și ocolire trepidantă a realităților prime oricât de mult ar amplifica hipnoza optimismului ce îndrumă ființa umană punctată de iureșul colectiv zi de zi nu poate înfrunta perturbând temporalitatea ce damnează la disoluție și efemer. Timpul pășește peste cetatea umană ruinând-o gradual, dispănd-o în nisipuri răsfirate în secole și milenii. Ecoul optimismului de mult apus se stinge și el întru final purtat și fragmentat în adierile cursivităților istorice. Speranțe și
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
mai fi atât de ridicol de încântată de mine însămi. Nu sunt decât o păcătoasă împuțită. Mă rog, nu chiar împuțită!“. Doamna Bradstreet, turista, avea un păcat foarte serios pe conștiință, legat de răposatul ei soț. Uneori simțea că e damnată, alteori gândea că ar trebui să se ducă și să mărturisească totul la poliție („Oare cât or fi știind?“). Hotărî că, pentru moment, o să urmeze sfatul lui William Eastcote și o să-și pună speranța în iubire și credință. Mai făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
spre el, Împingând jetoanele cuvenite pe postav până ce se opriră În fața sa. Le ridică În căușul palmelor, Îi zâmbi Paolei și, pe cea mai puternică voce pe care-o auzise la Casinò de ani de zile, strigă În engleză: — Hot damn. 10 Nu vedea ce rost avea să se deranjeze să meargă la Questura În dimineața următoare și, În schimb, rămase acasă până fu timpul să ia tenul de Vicenza. Îl sună Însă pe maggiore Ambrogiani și-l rugă să i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
mă atașez vreunei femei, mi-e imposibil să mă abandonez ei. N-am găsit-o pe nici una suficient de frumoasă. Destul de frumoasă interior sau exterior. Am sacrificat totul unei idei nebunești despre frumusețe”. Un personaj demonic, așadar, un posedat, un damnat din familia marilor romantici. Nu lipsește din repertoriul său - ba chiar prisosește - terifianta problemă a morții. Anul 1940 Începe sub dublul semn al frustrării artistului și al spaimei individului prins În plasa fără ieșire a presiunii Însumate a creației și
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de ruși ai federației în fața a douăzeci de milioane de români. Se întreabă Golubițki: "De ce eu, de ce anume eu, trebuie să trăiesc cu sentimentul că sunt cetățean al unei țări care săvârșește pe față și cinic cea mai oribilă crimă damnată de codul moralei creștine: înșelarea celor care ți-au dat încredere? La Dante Alighieri, cei care au înșelat încrederea sunt supuși la cele mai îngrozitoare cazne în cea de-a noua și ultima treaptă a Iadului: pe lacul înghețat Cozit
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
Deal intra în orice magazin și lua de pe rafturi tot ce-și dorea și cât putea căra: proprietarii degeaba alertau poliția nimeni nu-și lua răspunderea să completeze un proces de constatare cu numele conținând litera damnată. (Pe bună dreptate, damnată!) Așa că oamenii responsabili au hotărât să meargă noaptea la locuința lui R. și să-i dea foc. Chiar dacă gazdele ar scăpa cu viața, n-ar putea să semneze nici o plângere! se încurajau făptuitorii.) Însă nici planul acesta n-a izbutit
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
Deal intra în orice magazin și lua de pe rafturi tot ce-și durea și cât putea căra: proprietarii degeaba alertau poliția nimeni nu-și lua răspunderea să completeze un proces de constatare cu numele conținând litera damnată. (Pe bună dreptate, damnată!) Așa că oamenii responsabili au hotărât să meargă noaptea la locuința lui R. și să-i dea foc. Chiar dacă gazdele ar scăpa cu viața, n-ar putea să semneze nici o plângere! se încurajau făptuitorii.) Însă nici planul acesta n-a izbutit
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
69, 104, 130-133 râs - Antiphon 94-95; Democrit 69-70, 258-259, 298; Epicur 181, 218; Lucrețiu 258-259, 284 simțuri - nobile și josnice 27, 106-108, 121; vectori ai certitudinii 65, 119, 185, 193, 209, 259-260, 270-271 suflet - și artă 202; constituire 60-61, 208; damnat 177; fermitate 66; instanță materială 61-62, 65, 88, 173, 186, 209; liniște 64, 66, 87, 182, 196-197, 203, 247; loc 61-62, 186, 263; medicație 88, 174, 182; metempsihoză 72, 187-188, 275; metensomatoză 36, 72, 187-188, 275; muritor 274; nemuritor 13
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
împacă această proiecție cu nostalgia barbariei, primitivismului, elementarității și a anonimatului? În plus, cum să explici o criză de o asemenea anvergură Ă care distruge și neagă totul Ă doar prin insomniile din tinerețe? Nu e prea puțin pentru ancorarea damnată în luciferic și demonism? Și peste toate, Cioran știe să râdă. În acest caz, nu este nihilismul numai un joc de societate, care să excite gustul rafinat și decadent al francezilor? În ce mă privește, astfel de acuzații (fie ele
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cunoscut și necunoscut; iar dacă ar trebui neapărat să aleg, aș prefera anonimatul (cred)” (II, 179). Paranteza aceasta din urmă spune mult despre ezitările lui Cioran. Disprețuiește gloria, îi găsește cauzele în golul interior, crede eventual în orgolioșii care sunt damnați și infirmi, dar în același timp nu-și poate anula cu totul obsesia celebrității, nemaisusținută, oricum, de chemarea spre faptă din tinerețe. N-are importanță faptul că îi este rușine de nevoia ascunsă de glorie. „Simpla idee că aș putea
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
deschizător de drumuri și creator de școală. Capitolul II Direcții principale ale activității lui Ovid Densusianu 2.1. Ovid Densusianu - profesor și cercetător „Scund de statură, firav până a lăsa impresia unei debilități constituționale, cu o figură suptă și palidă, damnată de o frunte înaltă peste care un păr negru lucios potrivit ca îngrijire lăsa uneori o șuviță rebelă îndată îndreptată cu o mișcare aproape reflexă a brațului drept. Ovid Densusianu se prezenta la orele de curs îmbrăcat în negru, ținând
Metodica folclorică şi concepția folcloristică la Ovid Densusianu by LIVIU MIRON () [Corola-publishinghouse/Science/1692_a_2975]
-
fiului răzvrătit descensiunea. Tatăl știe că josul dezamăgește Întotdeauna pe plerontici și pe esențializații numinoși. Pentru că daca i-ar fi permis acea descensus ad inferos care este pămîntul blestemat de la Adam prințul stelar ar fi repetat angoasa unui alt erou damnat prin iubire ar fi cîntat și el aria perdantului „je suis le tenebreux, le veuf, l-inconsole, le prince a la Tour abolie, ma seule Etoile este morte, et mon luth constelle porte le soleil noir de la melancolie”. Și pentru că Tatăl
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
taina în moscheie,/ Ca jertfa răsărind blând pe altare. // Tăcerea rănii clipa ți-o supune, / Te-nchidă-n rouă și-n blestem curat./ Bruma se-aprinde-n iederă și-apune/ Când lacrimile reci te-au fulgerat. // Pe trupul tău înzăpezit de teamă/ Damnat mă las jertfit de-atâtea ori./ Emoții crude precum umbra-n ramă/ Ne regăsesc în tainicii fiori.// Se-aprinde bruma-n palme și-n orbire/ Pe trupul tău sfios se-ncheagă-un mire". În totul, prin urmare, un poet "din
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
lipită/ Pe partea interioară a cuvintelor, ca-ntr-un album.../ Nu știu eu oare desparte sau nici nu se poate desparte/ Lumea de lumea cuvintelor mele de-acum?" (Darul) Trăind într-un univers al cuvintelor, poetul se simte, însă, uneori damnat de virtualul care sălășluiește în acestea, cuvântul poetului neavând puterea Logosului divin, dătător de viață si creator de lumi: "Amân mereu să trec precum moartea-n cuvinte,/ (...) O, de-aș avea riscanta credință a dacilor,/ Orice secundă să simt că
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
captive în blocul care servește drept piedestal. În primul caz, figura eminesciană se detașa prin forța gândirii ca simbol al cunoașterii, Sfinxul, dar și ca geniu apoteozat malefic, Zeul Războiului. Pe filiera comentariului dantesc rodinian, geniul apare în dimensiunea sa damnată către care deschide Poarta Infernului. Figurile din piedestal, menite să reflecte travaliul creator, îl apropie la limită de exacțiunile damnaților, geniul singur este capabil să se situeze deasupra acestui nod inform într-o seninătate sceptic-detașată, pe care o evocă versurile
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
A se vedea De peccatorum meritis et remissione, I, 20, 21, 28; Epistola 186, 27. Detalii în acest sens oferă și Philip Schaff, op. cit., p. 482. Totuși, nu putem spune despre copiii mici sau nou-născuții care mor nebotezați că sunt damnați. Ei rămân la mila lui Dumnezeu. Părintele Profesor de vrednică amintire și pomenire - Constantin Galeriu - mărturisea la una din conferințele sale susținute la Iași că noi îndrăznim a crede că acești copii ai noștri care mor nebotezați ar beneficia de
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
Aristotel: a[rcein eijkov~ (Euripide, Ifigenia În Aulis, 1400 eijko;~ a[rcein). Aelianus, Varia historia, 7, 39 a conservat trei versuri din finalul autentic al Ifigeniei În Aulis a lui Euripide. Din literatura latină: Cicero: quin (Plaut, Trin., 705 qui); damna pere gre rediens semper secum cogitet (Terențiu, Phorm., 243 damna exilia peregre rediens semper cogitet). Aulus Gellius: dies (Vergiliu, Georgicele, I 208 die); ore (Cicero, Phil., II 77 capite); enim mortalia (Lucre țiu II 1153 e immortalia). Între lecțiunile eronate
Papirus, pergament, hartie. Începuturile cărţii by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]