525 matches
-
stau la baza acestei uniuni lingvistice. Trăsăturile comune privesc fenomene fonetice, lexicale, morfologice, sintactice, textuale. Sînt amintite, în acest sens, prezența fonemului a și închiderea lui o neaccentuat la u, prezența unor sufixe comune, articolul hotărît postpus, omonimia genitivului cu dativul, structura numeralelor de la 11 la 19, înlocuirea infinitivului cu conjunctivul, grade de comparație analitice, păstrarea vocativului, forme de viitor cu a vrea și a avea, reduplicarea complementului direct și indirect etc.; li se adaugă numeroase similitudini lexicale și frazeologice. După cum
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
deși unele dintre ele o restrîng (engleză), iar altele o elimina complet (armeana, bengali); limbile indo-europene sînt limbi acuzative, spre deosebire de cele ergative (sau neacuzative), cum ar fi cele ibero-caucaziene, australiene aborigene etc.; dacă în sanscrita întîlneam opt cazuri (nominativ, genitiv, dativ, acuzativ, vocativ, ablativ, locativ și instrumental), acest număr s-a redus permanent în limbile indo-europene: șase cazuri în latină și rusă, cinci cazuri în greacă veche, trei cazuri în hindi-urdu, două cazuri în franceză veche; în limbile sintetice cazul se
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
cu alte cuvinte din text, ci prin proiectarea cuvintelor respective pe niște coordonate logice (numărul, sexul, autorul etc.) sau situaționale din "lumea exterioară", adică din afara textului. 116 Autorul se referă la română actuala, în care formele "analitice" de genitiv și dativ (de ex. dat. la oameni în loc de oamenilor) cîștiga din ce in ce mai mult teren. Dativul cu prepoziția la a fost semnalat demult de către Iorgu Iordan (Limba română actuala. O gramatică a "greșelilor", Iași, 1943, p. 282) că fapt caracteristic romanei vorbite. Al. Graur
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
coordonate logice (numărul, sexul, autorul etc.) sau situaționale din "lumea exterioară", adică din afara textului. 116 Autorul se referă la română actuala, în care formele "analitice" de genitiv și dativ (de ex. dat. la oameni în loc de oamenilor) cîștiga din ce in ce mai mult teren. Dativul cu prepoziția la a fost semnalat demult de către Iorgu Iordan (Limba română actuala. O gramatică a "greșelilor", Iași, 1943, p. 282) că fapt caracteristic romanei vorbite. Al. Graur a susținut, cu temei, caracterul legitim al unor forme analitice de genitiv-dativ
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
Cristinei . Ca aplicație a acestei reguli elevii au avut sarcina să schimbe forma cuvintelor după model dat: Model: elevă - elevi viață - voință - salopetă - casă - bucurie - patria - Există în limba română doar patru substantive feminine terminate în bă, care au genitiv dativul în ii: barbă - bărbii iarbă - ierbii limbă - limbii treabă - trebii Terminația ei apare la: a) majoritatea substantivelor terminate în ă, b) toate substantivele terminate în ie bisilabic, c) toate substantivele și adjectivele terminate în e, d) pronumele și adjectivele pronominale
ÎNSUŞIREA NORMELOR DE ORTOGRAFIE ŞI PUNCTUAŢIE by ALDESCU DIANA () [Corola-publishinghouse/Science/1303_a_1879]
-
simplă pentru scrierea pronumelui personal, persoana a III-a, masculin și feminin, la acuzativ: Masculin Feminin Azi l-a lăudat. Azi a lăudat-o. Învățătoarea a ascultat. Învățătoarea a ascultat . Folosesc exerciții de substituire a pronumelui personal la persoana I, dativ formele persoanei a II-a. a spus a spus mie, mi a arătat ție, ți a arătat a scris a scris În alte exerciții folosesc substituirea când pronumele este așezat înaintea verbului, după verb și pronume. mia spus spunândumi spunândumise
ÎNSUŞIREA NORMELOR DE ORTOGRAFIE ŞI PUNCTUAŢIE by ALDESCU DIANA () [Corola-publishinghouse/Science/1303_a_1879]
-
în timp ce în alte limbi europene a fost condensat la auto). Mai multe elemente de compunere internaționale constituie rezultatul trunchierii prin afereză a unor cuvinte de origine greacă sau latină (v. FCLR I, p. 135). Astfel, lat. omnibus "tuturor, pentru toți" (dativul plural al adjectivului omnis) a fost preluat în sec. al XIX-lea în limbile occidentale (fr., engl. omnibus, germ. Omnibus) cu sensul "vehicul de transport în comun pentru pasageri, inițial tras de cai, apoi motorizat"56, după care a fost
Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
-
de lucru. Însușirea corectă și fluentă a unei exprimări corecte am desfășurat-o prin efectuarea de exerciții pentru explicarea unor cuvinte și expresii cum ar fi: antonimele, sinonimele, omonimele. Pentru însușirea vorbirii dialogate și folosirea substantivelor în cazul genitiv și dativ am desfășurat cu copiii jocul Spune al cui este acest obiect: A cui este...?. Scopul dialogului se caracterizează prin primatul funcției de comunicare dialogul reflectă funcția gnoseologică a limbajului și cea de comunicare, sintetizându-le în funcția de vehiculare a
DARURI ŞI GÂNDURI PENTRU MAMA by Lenţa Neacşu () [Corola-publishinghouse/Science/1153_a_2221]
-
greu; • conjuncția să; component al morfemului complex discontinuu de conjunctiv să... -Ø: să cânt-Ø, să lupt-Ø; să lupt-e; • prepoziția pe, morfem al cazului acuzativ, în anumite condiții semantic-sintactice: O aștept pe mama (ea, aceasta etc.); • prepoziția la; morfem al cazului dativ în sintagme nominale cu determinant un cuantificator (pronume sau adjectiv): Am dat la doi copii garoafe iar la trei, trandafiri., Ai promis cărți la numeroși copii dar ai rămas cu promisiunea.; • prepoziția la, morfem de dativ, în paralel cu structurile
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la; morfem al cazului dativ în sintagme nominale cu determinant un cuantificator (pronume sau adjectiv): Am dat la doi copii garoafe iar la trei, trandafiri., Ai promis cărți la numeroși copii dar ai rămas cu promisiunea.; • prepoziția la, morfem de dativ, în paralel cu structurile dezinențiale, mai greoaie, în flexiunea pronumelui: Am oferit la câțiva dintre ei., față de Am oferit câtorva dintre ei., Le-am spus la toți./ Am spus tuturora., .Le-am dat la amândoi./ Am dat amândurora.; • prepoziția de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu diferite subclase, diferențiate prin opoziția de dezinențe singular/plural, nominativ. Cele patru tipuri de flexiune se disting între ele prin numărul temelor omonime și prin raporturile dintre ele în declinarea nearticulată a substantivelor, la cazurile nominativ, acuzativ, genitiv și dativ (cele mai generale), singular și plural. Tipul I de flexiunetc "Tipul I de flexiune" Substantivele prezintă două (trei) forme în desfășurarea opozițiilor dezinențiale; se cuprind aici substantivele feminine din declinarea I și o parte din declinarea a III-a: Tema
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
întins de apă? ” (M. Eminescu, I, p. 132), „S-a stins viața falnicei Veneții,/N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri;/ Pe scări de marmură, prin vechi portaluri,/ Pătrunde luna înălbind păreții.” (M. Eminescu, I, p. 202) Genitivul și dativul sunt incompatibile cu nedeterminarea iar vocativul este în afara opozițiilor categoriei determinării. Observații: Când este determinat de adjective calificative antepuse, numai aparent substantivul se caracterizează prin nedeterminare; în sintagme precum frumoasei fete sau unei frumoase fete, morfemele -i (frumoase-i) și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
feminin este specifică întrebuințării substantivului ca singularia tantum din perspectiva subiectului vorbitor: tata = tatăl meu. În limbajul popular, morfemul de determinare rămâne în mod frecvent invariabil în funcție de caz, la substantivele mamă, tată, bunică etc., întrucât acestea exprimă cazurile genitiv și dativ prin morfemul proclitic, numai de caz, lui: „I-am dat lui mama (tata, bunicul etc.).” Substantivele masculine și neutre cu dezinența -e la singular primesc morfemul determinării -le: rege-le, nume-le. La substantivele feminine și masculine cu dezinența -ă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prepoziționale: „Am plecat cu preotul (cizmarul etc.)”: „Am plecat la preot, cizmar etc.”; în amândouă tipurile de enunțuri, sensul este de ‘cunoscut’. Negarea acestui sens se face prin reorganizarea opoziției la nivelul noii sintagme nominale. Prepozițiile care cer genitivul și dativul impun articularea substantivului: „Plopii din jurul casei s-au uscat.” Reorganizarea opoziției se realizează numai prin dezvoltarea a două sensuri: determinare minimă (nedefinită) - determinare maximă (definită). În funcție de conținutul lexical al substantivului, opoziția e condiționată sintactic sau nu, în dezvoltarea ambelor sensuri
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
substantive prin funcțiile sintactice pe care le realizează în structura enunțului lingvistic. În strânsă legătură cu configurația constituenților funcțional-semantici dintr-un enunț maximal complet, categoria gramaticală a cazului se întemeiază pe opozițiile interne dintre cinci termeni corelativi: nominativ, acuzativ, genitiv, dativ, vocativ. Termenul neutru al categoriei din planul limbii are forma cazului nominativ nearticulat: floare, stea, profesor, curcubeu. În plan semantic, individualitatea termenilor corelativi este asigurată de natura relației în care intră substantivul, de poziția lui în această relație și, în legătură cu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a prietenului meu. Când genitivul este impus de recțiunea unor prepoziții (locuțiuni prepoziționale) specifice (asupra, deasupra, contra, împotriva, în jurul, în spatele etc.), planul său semantic se amplifică prin sensuri cu originea în alte funcții sintactice: • complement indirect, când dezvoltă sensul propriu dativului - destinația: „Ah! Acele gânduri toate îndreptate contra lumei,/Contra legilor ce-s scrise, contra ordinii-mbrăcate/ Cu-a lui Dumnezeu numire-astăzi toate-s îndreptate/Contra inimei murinde” (M.Eminescu, I, p. 52); • circumstanțial: „Deasupra criptei negre a sfântului mormânt/Se scutură
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
funcții sintactice realizate în sintagme verbale sunt dezvoltate și de genitivul impus de prepoziții (locuțiuni prepoziționale) în sintagme nominale: „Apoi revoluțiile. În tot anul o revoluțiune contra aristocrației.” (M. Eminescu, P. L., p. 81), Au tăiat teiul din fața casei. Dativultc "Dativul" Sensul fundamental al cazului dativ își are originea în funcția sintactică de complement indirect: „Mai aminti-mă-va un trecător/vreunui străin, sub ceasul lor?” (L. Blaga, p.224). Impus direct de recțiunea unui verb cu tranzitivitate directă sau indirectă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbale sunt dezvoltate și de genitivul impus de prepoziții (locuțiuni prepoziționale) în sintagme nominale: „Apoi revoluțiile. În tot anul o revoluțiune contra aristocrației.” (M. Eminescu, P. L., p. 81), Au tăiat teiul din fața casei. Dativultc "Dativul" Sensul fundamental al cazului dativ își are originea în funcția sintactică de complement indirect: „Mai aminti-mă-va un trecător/vreunui străin, sub ceasul lor?” (L. Blaga, p.224). Impus direct de recțiunea unui verb cu tranzitivitate directă sau indirectă sau a unui adjectiv, prin intermediul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în funcția sintactică de complement indirect: „Mai aminti-mă-va un trecător/vreunui străin, sub ceasul lor?” (L. Blaga, p.224). Impus direct de recțiunea unui verb cu tranzitivitate directă sau indirectă sau a unui adjectiv, prin intermediul relației de dependență, dativul este cazul destinatarului unei acțiuni sau al beneficiarului unei însușiri: „El numa-n veci e-n floarea tinereții,/ Miresei dulci i-ar da suflarea vieții.” (M. Eminescu, I, p. 202), „A fost o mișcare favorabilă impostorilor.” Prin acest conținut semantic
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este cazul destinatarului unei acțiuni sau al beneficiarului unei însușiri: „El numa-n veci e-n floarea tinereții,/ Miresei dulci i-ar da suflarea vieții.” (M. Eminescu, I, p. 202), „A fost o mișcare favorabilă impostorilor.” Prin acest conținut semantic, dativul este, prin excelență, un caz personal; substantivele în dativ denumesc în general ființe umane. Când funcția de complement indirect se realizează prin alte substantive, dativul dezvoltă un sens locativ (dativul locativ): „Răsar-o vijelie din margini de pământ,/ Dând pulberea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
însușiri: „El numa-n veci e-n floarea tinereții,/ Miresei dulci i-ar da suflarea vieții.” (M. Eminescu, I, p. 202), „A fost o mișcare favorabilă impostorilor.” Prin acest conținut semantic, dativul este, prin excelență, un caz personal; substantivele în dativ denumesc în general ființe umane. Când funcția de complement indirect se realizează prin alte substantive, dativul dezvoltă un sens locativ (dativul locativ): „Răsar-o vijelie din margini de pământ,/ Dând pulberea-mi țărânii și inima la vânt.” (M. Eminescu, I
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
M. Eminescu, I, p. 202), „A fost o mișcare favorabilă impostorilor.” Prin acest conținut semantic, dativul este, prin excelență, un caz personal; substantivele în dativ denumesc în general ființe umane. Când funcția de complement indirect se realizează prin alte substantive, dativul dezvoltă un sens locativ (dativul locativ): „Răsar-o vijelie din margini de pământ,/ Dând pulberea-mi țărânii și inima la vânt.” (M. Eminescu, I, p. 128), „De-abia te-i mai încălzi, mergând la drum, căci nu e bine când
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
A fost o mișcare favorabilă impostorilor.” Prin acest conținut semantic, dativul este, prin excelență, un caz personal; substantivele în dativ denumesc în general ființe umane. Când funcția de complement indirect se realizează prin alte substantive, dativul dezvoltă un sens locativ (dativul locativ): „Răsar-o vijelie din margini de pământ,/ Dând pulberea-mi țărânii și inima la vânt.” (M. Eminescu, I, p. 128), „De-abia te-i mai încălzi, mergând la drum, căci nu e bine când stai locului.” (I. Creangă, p.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
M. Eminescu, I, p. 128), „De-abia te-i mai încălzi, mergând la drum, căci nu e bine când stai locului.” (I. Creangă, p. 214) În sintagmă cu unele verbe, expresii și locuțiuni verbale impersonale, se dezvoltă valoarea semantică de dativ subiectiv; substantivul denumește „obiectul” care este caracterizat prin predicat din perspectiva unei stări, a unui sentiment sau a unei reacții în fața realității: „De multe ori i-a venit flăcăului în cap să se însoare...” (I. Creangă, p. 167), „Copilului i-
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unui sentiment sau a unei reacții în fața realității: „De multe ori i-a venit flăcăului în cap să se însoare...” (I. Creangă, p. 167), „Copilului i-a fost tot timpul frig.” În sintagmă cu adjectivele superior sau inferior, substantivul dezvoltă dativul comparației: Sub aspect intelectual Mihnea este superior lui Petrache. Mai rar, dativul intră în sintagme cu un alt substantiv, dezvoltând același sens - „destinația”: „Și bogat în sărăcia-i ca un astru el apune,/ Preot deșteptării noastre, semnelor vremii profet.” (M.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]