1,200 matches
-
cei ce știu să bată și bați, și-ți deschizi, și bați, și-ți deschizi. Faci câțiva pași până la poartă, te întorci, apoi privești urmele satisfăcut că și la tine a venit cineva în vizită. Dincoace de cărămidă, rătăcire și decadență, o definire incertă în raport cu altă definire incertă, oscilații între nimic și nimic, dorință și regrete deopotrivă, sub un portret ilegitim de sfânt. Dincolo, intimitatea ca un privilegiu. Pui limite unde te lasă inima și când te lasă: Dumnezeu, mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
gândul la uscat și nu la apă, așa cum Dumnezeu a plămădit lutul cu gândul la înger, și nu la om. Dumnezeu și Noe s-au apucat de lucru așa, pur si simplu, dintr-un sentiment de solidaritate masculină raportată la decadență și înălțare, dar mai ales la paranoia de a mântui specia cu o singură daltă. Sub ruinele mânăstirii, Petru încă mai visa la o posibilă purificare a materiei. Dumnezeu și Noe inventau rețete de amăgit întunericul; Petru, ascuns după un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
schimb, nici nu învățau, nici nu conduceau pe nimeni. Cred că, tocmai pentru că nu aveau nici dogme care să divizeze mulțimea, nici puterea pentru a abuza de ea, n-a fost nicicînd la ei vreun război religios. Cînd, în vremea decadenței Imperiului roman, Europa a fost o anarhie de barbari, totul s-a divizat într-o mie de mici suveranități. Mulți episcopi s-au făcut suverani, iar exemplul l-a dat episcopul de Roma. Se pare că sub aceste conduceri ecleziastice
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
Călugării egipteni sunt moștenitorii îndepărtați ai seminției lui Seth, care se străduie să păstreze puritatea și integritatea învățăturii divine. Sau, mai exact, ei erau acei moștenitori, pentru că, după Ioan Casian, epoca de aur a monahismului se apropie de sfârșit, semnele decadenței înmulțindu-se de la o zi la alta. Vai! „Îngerii lui Dumnezeu” sunt pe punctul de a cădea din nou în brațele perfide ale „fiicelor oamenilor”. (traducere din limba franceză de Mihai Ungurean) 7. Traducerea Septuagintei în româneștetc "7. Traducerea Septuagintei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
autor al celebrei povestiri Rashomon, a luat o supradoză de Veronal, după ce, în același an, 1927, mai avusese o tentativă de sinucidere. Osamu Dazai, un soi de Jack Kerouac al studenților și al tinerilor intelectuali de după invazia americană, campion al decadenței programate și al suferinței asumate, și-a părăsit soția și copiii pentru a trăi cu o văduvă, Tomie Yamazaki, împreună cu care s-a omorât prin înecare în 1948 (au existat și zvonuri potrivit cărora Dazai ar fi fost asasinat de
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
adevărul și bunătatea. Dar existența nu este deseori contradictorie, neadevărată și lipsită de bunătate? Cum se judecă răul prezent în lume? În epoca nihilismului și a existențialismului, principiile clasice ale Ființei puteau fi contestate făcându-se referire la dualismul, caducitatea, decadența, abandonul și nimicnicia existenței umane. Jean-Paul Sartre, care înțelegea (propriul) existențialism ca pe un umanism, nu a descris oare omul ca pe un trou d'être, o gaură a ființei care trebuie să se proiecteze de la sine? Iar Nietzsche nu
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
în sfârșit momentul să reflectăm critic și în același timp autocritic asupra fundamentului spiritualității creștine. O reflecție care are scopul de a contrasta pierderea enorma de încredere înregistrată de Biserici, despre care vorbesc statisticile. Nu mai este suficientă lamentarea cu privire la decadența valorilor epocii noastre și a spiritualității, produs al pluralismului său. Dar creștinismul poate încă să ofere o orientare? În lumina realității Bisericii prezente, nu ar trebui mai curând să avem dubii cu privire la această religie? Creștinismul nu a pierdut din credibilitate
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
care nu-și găsește nici un model în lucruri pentru că ea este Dorința Vieții și, astfel, Dorința de Sine. Întrebarea pe care ne-o punem în această carte nu se poate lipsi de cele care au fost enunțate până acum: înțelegerea decadenței proprii epocii noastre presupune a ști cum este posibil declinul Vieții în general. Însă ea este mai precisă. Este vorba de a pune în evidență caracterul specific al barbariei care urmează, în umbra căreia ne împleticim deja ca niște orbi
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
nebunii, În răspăr cu mersul Istoriei, ca un splendid animal teribil În aparență, În stare să mai dea strașnice lovituri de labă, dar cu centrii vitali atacați de tumori maligne, această nefericită Spanie era viermănoasă pe dinăuntru, osândită la o decadență inevitabilă, al cărei spectacol nu putea scăpa clarviziunii acelui om excepțional care era don Francisco de Quevedo. Însă eu, pe atunci, nu eram sensibil decât la Îndrăzneala spuselor sale; și aruncam priviri neliniștite spre stradă, așteptându-mă să-i văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
zâmbim, Gambardella. Tot din Fellini vine. Asemenea lui Mastroianni și eroul nostru de acum frecventează cercurile înaltei societăți, surprinse în toată deșănțarea și ipocrizia lor. Petrecerile sunt atinse de vulgaritate, colcăie în ele o senzualitate mediocră, fără nicio legătură cu decadența unei epoci, ci mai degrabă cu neantul. Protagonistul surâde disprețuitor căci știe câte parale fac artiștii autointitulați conceptuali, doamnele distinse care, chipurile, până mai ieri erau pirandelliene, dar le-a trecut, amicii cu fraze standard pregătite pentru orice împrejurare, inclusiv
Cannes, 2013: Dorul de Fellini. Corespondență de la Magda Mihăilescu by Magda Mihăilescu () [Corola-journal/Journalistic/78810_a_80135]
-
calambururi frivole pe seama orașului compozitorului (Bayreuth, bereits bereut - "Bayreuth, de pe acum regrete"), cînd nu te sfiești să-l prinzi în carcasa celor mai defăimătoare epitete, spunînd că Wagner este "un bătrîn vrăjitor", "un șarpe cu clopoței", "un actor cabotin", "artistul decadenței germane", că "arta lui este bolnavă", că "Wagner este o nevroză" și că "Wagner este o mare calamitate pentru muzică", și asta de-a lungul unei cărți care abundă în împunsături de un sarcasm ce nu pare să cunoască granița
Șarpele cu clopoței by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6860_a_8185]
-
acest motiv, divagația îi este regulă de gîndire, iar digresiunea forma firească de camuflare a infirmității psihice. Așa se face că numai într-o jumătate din carte e vorba despre Wagner, restul volumului cuprinzînd asociații libere ce gravitează în jurul muzicii, decadenței și spiritului Germaniei. Și totuși, genul acesta de filozofi care fac mereu paranteze nu pentru că au alte nuanțe de adăugat, ci fiindcă nu pot păstra linia dreaptă, genul acesta are privilegiul flerului psihologic. Spre deosebire de salahorii terni care zidesc tratate în jurul
Șarpele cu clopoței by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6860_a_8185]
-
Fair-play-ul a ajuns o vorbă de ocară, respectul pentru celălalt o autoinjurie, iar admirația un instrument prin care ne măsurăm dimensiunea poftelor. Nu știu dacă specia umană a fost întotdeauna atât de demnă de dispreț, ca în acest timp al decadenței și minciunii. E posibil să retrăim același și același coșmar, în care doar formulele de expresie sunt schimbate. Intelectualii au știut, în epoca noastră, să dea denumiri atrăgătoare unor realități hidoase, menite să anihileze însăși esența umanității. Fie că se
Ce mai înseamnă, azi, noblețea spiritului? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7800_a_9125]
-
în pătrățica rubricii, dacă tot e vorba de „ținerea de minte", este ediția din care se citează, o ediție de masă, oarecum în contradicție cu cartea. N-avem nimic cu editura, dar cartea din care se citează este una a decadenței și a maximului rafinament artistic, așadar nimic mai nepotrivit decât a o cita într-o ediție populară. La un autor clasicizat, fie citezi dintr-o ediție nouă mult mai bună și mai rafinată decât cele precedente, aducând ceva în plus
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/6816_a_8141]
-
a lui cea a lui Janik și Toulmin (Viena lui Wittgenstein). Ce obținem însă e Viena noastră, Viena celor care, trăind în secolul XXI, îndură melancolia iscată de un răstimp (1848-1938) pe care nu-l vor trăi niciodată. Volumul Spendoarea decadenței este o contrafacere în sens bun. Îmbucarea cîtorva pietricele istorice în chenarul unui medalion cu tentă nostalgică, care reface din detalii mici amintirea unui sentiment mare: venerația față de unul din cele mai frumoase orașe din istoria Europei. Informația volumului impune
Saga cafenelei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6837_a_8162]
-
știu și sufăr pentru asta". Cabotinajul, simulacrul, clovneria sunt soluțiile de moment ce se absolvă prin regia lor dramatic lucidă: "S-o faci pe saltimbancul în situația mea, nefericit și trist pînă la depravare!". În consecință, o lunecare pe toboganul "decadenței", ce-i provoacă nostalgia unei vîrste netrucate, cea a tinereții, singura care-i păstra identitatea. Pe cînd scria Cartea amăgirilor, îi era teamă să sfîrșească drept ... "întemeietor de religie": "La Berlin, la München, am trăit extazuri frecvente - ce vor rămîne
Fețele autenticității (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7543_a_8868]
-
în cluburi”, fosta prezentatoare TV recunoaște că nu mai are ”gust” pentru astfel de distracții. Oana consideră că schimbarea strategiei de gestionare a timpului liber se datorează unei altfel de viziuni asupra realității și a valorilor din viață, dar și decadenței din unele cluburi bucureștene. „Sunt o veterană a ieșitului la club și n-am negat asta niciodată, am ieșit la club, dar am și învățat, am și muncit... Au trecut cam 20 de ani de când tot ies și nu mai
Oana Roman: Distracția din cluburi, prea decadentă pentru gustul meu () [Corola-journal/Journalistic/73273_a_74598]
-
Radu Ciobanu De cultura central-europeană va fi vorba, așa cum se conturează, cu semnalmentele ei identitare, într-o interesantă carte care vine să îmbogățească bibliografia, de pe acum generoasă, a domeniului. Splendoarea decadenței. Viena 1848-1938 este titlul inspirat al culegerii de eseuri pe care tânărul și foarte productivul Ciprian Vălcan, în calitate de editor, a publicat-o la, de asemenea, tânăra și foarte productiva editură timișoreană Bastion. Interesul celor opt autori reuniți între aceste coperte
Portretul unei culturi by Radu Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/7476_a_8801]
-
suprafața fără asperități a unor texte moarte, lucioase ca lemnul sec al sicrielor făcute la comandă. Titlul cărții - Ispita alexandrinismului - redă ceva din polimorfia ei iritantă. De fapt, el surprinde, în formă concentrată, conținutul volumului. Căci alexandrinismul, ca stare de decadență a unei culturi, excelează în eclectism, lipsă de vigoare și în rafinament postiș. O adiere de sfîrșit de lume sleiește motivațiile și inhibă înălțările de gînd, mormanul de zorzoane epice neputînd compensa sărăcia duhului. Și cam așa se întîmplă cu
Trei trufe salvatoare by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7240_a_8565]
-
subliniind că imaginea poporului român este asociată, eronat, cu manelele și prostituția și apreciind că de acest lucru este responsabil, parțial, și primarul Romei. Pe afișe apare imaginea manelistului Nicolae Guță. "Știți doar să mâncați și să beți. Ajunge cu decadența din stația de metrou Anagnina (Roma). Ajunge cu marginalizarea românilor, cu kitsch-urile, cu infracțiunile comise de voi, cei care faceți de rușine poporul român, creând o imagine eronată despre comunitatea românilor din Italia ", scrie pe manifestul semnat Noua Dreaptă
Imaginea manelistului Nicolae Guţă apare pe afişe rasiste, la Roma () [Corola-journal/Journalistic/59550_a_60875]
-
tocmai când el, dictatorul, cucerea noi frontiere ale violenței. Rând pe rând, femeile cu bani din Statele Unite (cea dintâi, Peggy Guggenheim), Inessa Armand (strania amantă a lui Lenin, care propovăduia „sexul liber”), baroneasa Elsa von Freytag-Loringhoven, o întrupare desăvârșită a decadenței, legendară pentru „prodigioasa energie sexuală și artistică”, apoi André Breton, Hugo Ball, Lenin, Henri Michaux, Richard Huelsenbeck, Tristan Tzara, dar și noțiuni precum audiență, box, cafenea, bestiar comunist, creativitate, evrei, nonsens, bani etc. beneficiază de un tratament privilegiat. Verva inepuizabilă
Când dadaiștii joacă șah (3) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5721_a_7046]
-
doilea eminent Vianu - ni l-a dăruit, este prezentarea (și analiza) unor vremuri „de restriște" în care intelectualii puteau să reziste sau să se piardă. Autorul le-a trăit - ca și noi - în toată desfășurarea lor amplă, urmărind demoralizarea generală, decadența valorilor „Adevărului și ale Binelui" (p. 403), „ruina cetăților", duplicitatea, teama permanentă -într-un cuvînt, teroarea. Paginile sale sînt scrise cu o profundă sinceritate, sine ira et studio, dar cu dureroasa constatare că „trebuia să fug" peste hotare: „Nu eram în
Vianu și Vianu (II) by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/6047_a_7372]
-
asemeni unui blocaj maniacal, evocă deopotrivă bătrânețea prematură a unui cinematograf care descoperă în zorii existenței lui consumerismul. Destinul lui George Valentino și al lui Peppy Miller din povestea lui Hazanavicius stă sub semnul clișeului manevrat ludic al „grandorii și decadenței” artistului, încununat de un neverosimil happy end în spirit hollywoodian: nicio lacrimă fără zâmbetul ei, nici un eșec fără apoteoza finală. Apariția sonorului, a lui talkie care concurează, fără a-i oferi vreo șansă, filmul mut, provoacă criza artistului care nu
Nostalgie și retro-popcorn by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4843_a_6168]
-
lui Bolintineanu, viziunea poetică propusă de el rămîne la fel de ciudată în context pașoptist: e vorba mai ales de o senzualitate acaparantă, epuizantă, unită însă cu o omniprezentă obsesie a morții. Senzualitatea morbidă a poetului - iată mai degrabă un simptom al decadenței avansate, incompatibil cu renașterea pașoptistă. În Florile Bosforului, în Basme și în Macedone se moare de prea multă plăcere, optîndu-se decis pentru sărbătoarea simțurilor obținută cu orice risc, chiar cu cel al dispariției. Voluptatea ultimă, spasmul, împinge personajele lui Bolintineanu
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
cea de a doua fază a romantismului francez. Originalitatea lui Bolintineanu constă tocmai în unirea neașteptată a celor două orizonturi opuse, într-unul singur, ambivalent: pe de o parte, Sudul de basm oriental și splendoare factice a Imperiului Otoman în decadență (biografic, Bolintineanu descindea din orizont sudic, iar sugestia hugoliană din volumul Les Orientales trebuie să fi jucat și ea un rol); pe de altă parte, contactul cu romanticii germani și cu Byron a lăsat urme directe în poezia lui Bolintineanu
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]