245 matches
-
și poet cari pe lîngă fire au adăogat și învățăturile pregătitoare și băgările de seamă și aflările a mai multor bărbați din mai multe veacuri adunate la un loc. Dacă scrierea sau cărțile unei limbi este trupul literaturei unei nații, declamația este sufletul ei; fără dînsa literatura este ca și moartă și niciodată nu va face isprava unui trup însuflețit. Poate să vază cineva forma și mărimea ei, întocmai precum vede trupul unei tinere de o frumusețe îngerească sau al unui
REVISTE LITERARE DIN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA by Brinduşa – Georgiana Popa [Corola-publishinghouse/Science/91761_a_92854]
-
frumoase, al literaturilor zic celor nouă; niciodată nu va simți puterea cea energică a elocvenții lui Demosten și Cicero, farmecul și însuflarea lui Omer și Virgilie, strămutările și rănirile lui Pindar și David, fără electricitatea cea dătătoare de viață a declamației. După ce am arătat scopul ațintător al aceștii școale și învățăturile ce se vor urma într-însa, acum se face cunoscut că cursul acestor învățături se vor începe de la 15 ale aceștia ian [ua]r: deocamdată în casele d. pitarului Dincă
REVISTE LITERARE DIN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA by Brinduşa – Georgiana Popa [Corola-publishinghouse/Science/91761_a_92854]
-
și cele trebuincioase din casa soțietății. Se va alege un număr pînă la cinci copile cu prințipuri bune de moral și cu dispoziții la muzică, și învățăturile ce li se vor da în pension vor fi limba rumânească și franțozească, declamația, muzica vocală și danțul. Cîți din părinți vor dori ca fiicele dumnealor să urmeze aceste învățături folositoare și pe urmă să le hotărască de artiste, să binevoiască a se îndrepta asemenea la redactoriu de dimineață pînă la prînz, de unde vor
REVISTE LITERARE DIN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA by Brinduşa – Georgiana Popa [Corola-publishinghouse/Science/91761_a_92854]
-
taxei prea ridicate, e retrasă de acolo și o vreme va învăța acasă, cu o profesoară din vecini. După o scurtă trecere prin Școala Profesională „Sf. Sava” din Iași, este înscrisă în 1885 la Conservator, având șansa, la clasa de declamație și mimică, să fie eleva unui maestru, Mihail Galino. Nu-i trebuie mult ca să-și afirme calitățile ieșite din comun, astfel încât în 1886, după producția de sfârșit de an, e angajată la teatrul din urbe. Devenită Aglae Pruteanu prin căsătoria
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289058_a_290387]
-
Rossi-Lemeni și Nicolae Herlea), dar și premiera operei Tannhäuser de Richard Wagner, care a avut loc în 1970 și în care ea a interpretat difi cilul rol al lui Venus, demonstrând încă o dată o perfectă cunoaș tere a stilului, a declamației wagneriene, cu aceeași voce egală în toate registrele. Din păcate, nu a cântat decât specta colul de premieră. În vara aceluiași an, am cântat alături de ea în opera Carmen de Bizet la Festivalul de vară de la Atena, în amfitea trul
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
debutează în 1907, cu volumul de poezii Flăcări. Culegere de „poezii erotice”, în realitate conținând și versuri de caracter contemplativ, elegiac, prima carte a lui M., și în măsură sporită cele următoare, procură bucurie estetică mai ales prin proiecția iconografică. Declamațiile de orice fel, patriotice, morale, filosofice, erotice, sunt aproape comune în pofida versificației impecabile, în schimb memoria reține „tablouri” ca acela, nocturn, al cetății fără viață din Pustietate („În hlamida nopții, stropită cu aur și foc,/ Cetatea-și îmbracă cuprinsul sub
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288229_a_289558]
-
pe tânărul ei locuitor pentru momentul iluminării comuniste". Paler: "a avut admiratori printre oamenii aparatului de partid de nouă generație, a căror brumă de cultură (era, n.n.) achiziționată din rubrica sportivă a lui Fănuș Neagu". Maiorescu: "analize critice precare". Philippide: "declamație searbădă, narativitate căznită și previzibilă". Nichifor Crainic: "teolog de mâna a doua, cu ambiții eseistice", "un Vlahuță mai apăsat"; "reeditarea lui a dezamăgit integral". Preda: "vremea relecturii l-a împins în zona somnolentă a istoriilor literare"; "nu cunoaște psihologia lumii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
Ce norocos eram! Urmează impactul cu realitatea de la 15 septembrie (data Începerii anului școlar În vremea comunistă - acum este variabilă). Nu o ciocnire, ci un contact. Aceasta deoarece am fost pregătit Încă din timpul facultății În legătură cu ceea ce ne așteaptă. Contrar declamațiilor regimului, profesorii erau o tagmă profesională desconsiderată moral și material. Nu ni s-a inoculat o imagine trandafirie despre realitatea școlii. Ni s-a spus de nenumărate ori că școala este altceva decât ceea ce ni se spunea despre ea pe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
Național va fi restabilit! M. Pasccaly Artist comedian“86 Acesta era sistemul reclamei teatrale acum mai bine de o jumătate de secol, iar Pascaly abuza de el. Genul plângător, apelurile desperate la public, și declarația sărăciei sale era genul său: declamația jalnică îl caracteriza.87 Dar, firește, ceasul „teatrului“ nu sunase încă în România. La aceeași epocă, în septembrie 1871, venise și marea tragediană italiană Adelaida Ristori.88 Dar iată cum scria Cezar Bolliac că a fost primită: „Tragediana care a
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
1990 i s-a decernat la Madrid Premiul „Cervantes”. A fost căsătorit cu Mariana Vartic, iar apoi cu Marta Petreu. Nucleul generator al criticii lui V. îl constituie spectacularul. Nu e vorba însă de gustul pentru patetism și melodramă, pentru declamație și verbozitate, cu care se asociază teatrul în percepția comună. Dimpotrivă, încă de la debutul cu Spectacol interior criticul se grăbește să opereze, pornind de la Luigi Pirandello, o disjuncție esențială: „Dramă și teatru nu coincid. Am putea spune că drama e
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290439_a_291768]
-
spirit specifice vremii, unele aproape bacoviene, sunt prinse, în poeme precum Suflet gol, Sonete de iarnă, Clamavi in deserto, În parc, Palinodie, Imagini sumbre ș.a., cu mijloace vechi, romantice, între care un loc deosebit îl ocupă culorile tari, antiteza, hiperbola, declamația grandilocventă. Poetul este fascinat și de unele figuri lirice romantice - marele damnat (Cain), titanul (Pe Muntele Golgotha) - ori de cazurile anormale, maladive (somnambulismul - în Lunatic „după Rollinat” sau debutul demenței - în Spre nebunie), amintind oarecum de viziunile lui E. A. Poe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288290_a_289619]
-
amoenus declamator in fabulis... fuit quidan nostrorum temporum Cato... Rerum quoque naturalium causas subtilissime perscrutator Cecropii dogmatis Attico se melle saginavit („Ca unul care era dedicat studiilor literare, a cucerit eternitatea prin învățături savante... Dialectician înfocat în cărți, maestru de declamație plăcut în conversații... a fost un Cato al vremurilor noastre... Chiar și cercetător minuțios al preceptelor ateniene în ceea ce privește cauzele fenomenelor naturale, s-a îndopat cu miere atică”). După Courcelle (Les Lettres grecques..., ed. cit., p. 259), este vorba despre tatăl
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
-i, poetului A. îi va fi dat să-și lege numele de cel al fiului său, orientalistul Sergiu Al-George. După studiile liceale la Năsăud și Blaj, A. se stabilește, în 1912, la București, unde urmează cursurile Conservatorului de Muzică și Declamație, luându-și totodată licența în drept. Participă la luptele de la Mărășești, unde este rănit. Între 1914 și 1940, funcționează, cu intermitențe, ca angajat la Ministerul Instrucțiunii și la Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale. După primul război mondial, poetul se întoarce în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285210_a_286539]
-
pe rând toate formulele și manierele artistice, arătând oarecare atașament celei a lui Fr. Coppée, din care traduce copios. Singurele sale plachete (În zări de foc și Drumul sângelui), deși pornesc din fapte trăite, alunecă repede într-un amestec de declamație patriotică, melodramă și prozaic. Aceleași defecte se regăsesc și în poemele dramatice. Doar Eglè a avut oarecare succes, datorat atmosferei tenebroase, amintind cumva de teatrul simbolist, însă descinzând, în fond, din Burgravii lui V. Hugo. O înfrânare a retorismului e
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286701_a_288030]
-
tentă pronunțat pedagogică în principiu, dar care ar fi putut promite și dezvoltări similare: o societate literară și una filarmonică, aceasta din urmă propunându-și promovarea teatrului național și anunțând, la 20 ianuarie 1834, deschiderea Școalei de muzică vocală, de declamație și de literatură; ambele eșuează însă sub impactul unor disensiuni politice. Astfel încât abia odată cu apariția Junimii se va înregistra și funcționarea celui dintâi c.l. din cultura română. Extrem de elocventă atât pentru criteriile societare ale Junimii - esențiale în demersul grupării
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286162_a_287491]
-
dă titlul plachetei Spre Cetatea zorilor reia motivul infinitei aspirații, în timp ce altele (Trandafirii galbeni, Buchetul, Garoafa roză) relevă tehnica și substanța „romanțelor” minulesciene. Un efort de individualizare se constată în Poemul oglinzilor, în care însă alunecarea spre expozitiv parnasian și declamație erodează efectul. Aceeași propensiune e vizibilă și în ciclurile „vitrinelor”, din Altare nouă, și al „străzilor”, din Fericirea celorlalți, în care mai apar motivul orașului provincial, câteodată în note bacoviene, și accente de satiră socială. Prezent și în aceste cicluri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286537_a_287866]
-
Iași, într-o familie dedicată profesiei muzicale, Eliza Ciolan a trăit într-un mediu favorabil dezvoltării evidentelor sale aptitudini muzicale, înțelegând de timpuriu că în artă numai printr-o muncă temeinică se poate învinge. Absolventă a Conservatorului de Muzică și Declamație din Iași (19121917), clasa profesorului Emil Mihail, s-a format sub influența unor personalități care au marcat cultura muzicală românească la începutul secolului XX, precum Eduard Caudella, Enrico Mezzetti. Dornică să-și desăvârșească studiile, a urmat cursuri de perfecționare la
Personalităţi ieşene: omagiu by Ionel Maftei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91547_a_93092]
-
nu cuvintele transmit mesajul, ci tonul vocii. Actorii japonezi aveau o sensibilitate cu totul specială pentru misterul și magnetismul lacului din piesă. În seara când am repetat lângă lacul natural piesa În piesă, soarele tocmai apunea. În această atmosferă melancolică, declamația Ninei releva sensul de mister descris În text. În Japonia există, ca și În alte culturi, credința că lacurile sunt locuite de monștri. Odată cu Înserarea, se producea o schimbare de lumină care ne afecta pe toți, dându-ne un sentiment
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
ce mi-am pus-o adeseori: de ce, prin ce minune am fost ales pentru a primi noua conștiință, am găsit, în fine, un răspuns ce mi se pare pertinent: pentru a o împărtăși oamenilor! Pentru a o împărtăși nu prin declamații sforăitoare și pline de prețiozitate, ci prin puterea exemplului propriu, a frumuseții interioare reflectată pe chipul meu. Și nu dintr-un calcul prestabilit, ci dintr-o pornire firească, umană și pură! Practic, comportându-mă astfel, mă întorc la starea primordială
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
29.III.1815, București - 13.II.1877, București), autor dramatic. Al doilea născut al familiei, C. este și cel mai cunoscut dintre copiii Mariei (n. Nestor) și ai credincerului Ștefan, de la Curtea domnitorului Ioan Gh. Caragea. Înscris la Școala de declamație a lui C. Aristia, el face exact opțiunea care se potrivește înzestrării sale. Dezvăluindu-i resursele de actor tragic, debutul lui din 1835 în Alzira de Voltaire e salutat de I. Heliade-Rădulescu. Spirit întreprinzător, nu se mulțumește să evolueze pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286092_a_287421]
-
află la conducerea Teatrului cel Mare din București. Destul de grave neînțelegeri cu Matei Millo îl determină să plece. Ar fi eșuat, poate, în magistratură dacă nu l-ar fi rechemat C.A. Rosetti, încredințându-i și cursul de mimică și declamație la Conservator (1867). Și-a împărtășit aici din bogata-i experiență - sporită și prin cele două călătorii în capitala Franței - într-un curs ce avea în vedere istoria teatrului „prin toate fazele sale, până în zilele noastre”. S-a stins în urma
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286092_a_287421]
-
din bogata-i experiență - sporită și prin cele două călătorii în capitala Franței - într-un curs ce avea în vedere istoria teatrului „prin toate fazele sale, până în zilele noastre”. S-a stins în urma unui atac de cord. Înclinat temperamental către declamația patetică, emfatică, în stilul vremii, C. s-a străduit să se apropie de o linie de interpretare mai realistă, pentru care pledează convingător în farsa O repetiție moldovenească sau Noi și iar noi (1845). A început prin a compune poezii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286092_a_287421]
-
se îndrăgosti de un donjuan de provincie, cam banal și stereotip. Dar jocul e desăvârșit; decorul vetust, gen stampă din 1885, iar cele trei actrițe Maria [Botta], Aura B[uzescu] și Elvira G[odeanu] - jucând ca în viața adevărată, fără declamații de circumstanță. Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost că actorii nu stăteau înțepeniți ca să-i vadă publicul din trei sferturi sau din profil, ci îi întorceau spatele, ca și cum s-ar fi aflat într-o cameră cu patru
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
asigurat că i-a certat zdravăn, că i-a făcut să roșească și că obținuse de la ei niște stranii mărturisiri. Până aici nimic nu mă privea; dar a venit și rândul meu, și predica s-a transformat curând într-o declamație virulentă. Auzind vehemența acestui discurs, potopul de epitete politicoase pe care îl făcea să plouă asupra mea pentru a mă obliga să fiu politicos la rândul meu, am crezut că săvârșisem cine știe ce mare greșeală, fie presupunând intenții pe care autorul
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
sublimului. Într-o primă instanță sublimul obținut prin efecte retorice, sublim care devine scopul oricărui discurs. Din acest punct de vedere, conținuturile devin superflue atât pentru orator, cât și pentru public care reacționează emoțional la inflamările retorului limbut. Lacrima și declamația țin de stilul sublim invocat de inter- locutorul imaginar al lui Caragiale într-un dialog cu valoare exemplară. Avem în această retorică care se bazează din plin pe afect o formă degradată a discursului romantic efuziv, grandilocvent, vizionar. De fapt
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]