243 matches
-
1851 pornește într-un turneu, primul din seria numeroaselor deplasări pe care le va face. În 1852 se angajează, în București, la teatrul ce îi va fi concesionat de câteva ori (1855-1866), fiind chemat și la Catedra de mimică și declamație a Conservatorului (1864-1866). Talentul îi este recunoscut de toți, chiar și de neprieteni, cum erau atunci Costache Caragiali și Mihail Pascaly, de care actorul moldovean a fost despărțit prin grave disensiuni. Inițiază, în 1871, Trupa artiștilor asociați, iar în 1874
MILLO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288146_a_289475]
-
mai dat la iveală, intermitent, poezii în „Pagini literare”, „Litere și arte”, „Flacăra” ș.a. Apreciat de Macedonski pentru „silințele de a exprima un fond estetic”, M. împrumută de la maestru efuziunile în fața florilor exotice și a pietrelor prețioase. Predominante sunt însă declamațiile galante și sentimentalismul minor, de romanță. Melodramatic sunt tratate și unele teme sociale (Cerșetorul), dar nu lipsesc câteva acorduri mai originale, ce puteau să justifice perseverarea. Acaparat de profesiune ori, poate, lucid, M. a abandonat curând preocupările lirice. Traducerile, apărute
MOLDOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288231_a_289560]
-
titlu. Faptul că Nicolae Tăutu a dedicat o plachetă de versuri istoriei unui sat se Înserează În aceeași orientare spre concret a poeziei noastre tinere. Poemul său este locuit de oameni și Întâmplări. Nici aici poetul nu se oprește la declamații vide despre suferința trecută a țărănimii noastre ci ilustrează această suferință prin cei care au suportat-o. Și cititorul nu-l va uita nici «pe Moș Pincu, ce-l Însemnase racu», nici pe Leana, care cu ajutorul babei vrăjitoare din sat
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
la Academia ioniană din Corfu. Luîndu-și diploma, A., după câteva popasuri la Roma și Paris, se reîntoarce în București, fiind numit profesor de limba greacă (1830) și franceză (1831) la „Sf. Sava”. De asemenea, i se încredințează și catedra de declamație de la școala Societății Filarmonice, societate la întemeierea căreia a luat parte. Primul nostru mare actor, cu studii în străinătate, el a creat o adevărată școală actoricească, având printre ucenici pe C. A. Rosetti, C. Caragiali, care îl va depăși, pe
ARISTIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285453_a_286782]
-
al lui Al. I. Cuza. B. își ia bacalaureatul în 1897, după ce frecventase Institutele Unite din Iași. S-a înscris la Facultatea de Drept din București, pe care o va absolvi în 1900, când termină și Conservatorul de Muzică și Declamație, clasa C. I. Nottara. Câțiva ani este secretar literar la Teatrul Național din București, apoi, luându-și doctoratul în drept la Paris, se angajează din 1906 în politică. Va fi ales de mai multe ori deputat și senator, iar din
BRAIESKU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285857_a_287186]
-
pictură și arhitectură, introduse la Academie, se anticipă crearea învățământului artistic. La 15 noiembrie 1836, se înființează Conservatorul filarmonic-dramatic prin strădania lui Ștefan Catargiu, a spătarului Vasile Alecsandri, tatăl poetului, și a lui A., ce va fi și profesor de declamație. Conservatoriștii dau spectacole cu piese de Aug. von Kotzebue, prelucrate de A., sau din dramaturgia originală a acestuia. Tot ei susțin la Iași prima reprezentație lirică, în limba română, cu opera Norma de V. Bellini, la 20 februarie 1838. A
ASACHI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
și Sărăcie și fudulie. Originalitatea, ce se observă în unele elemente de localizare a subiectelor, se afirmă, apoi, în prefețe, prologuri, „cântecele” (pe muzica unor arii celebre) și în comentarii publicistice despre rolul acestor spectacole în impunerea limbii române, în „declamație”. A. debutează în literatura dramatică originală în 1834, cu scenete ocazionale, festiviste: Serbarea păstorilor moldoveni și Dragoș, întâiul domn suveran al Moldovii. Valorifică filonul teatrului istoric într-o serie de piese, scrise cu o imaginație dramatică precară, dar cu mesaj
ASACHI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
29.III.1815, București - 13.II.1877, București), autor dramatic. Al doilea născut al familiei, C. este și cel mai cunoscut dintre copiii Mariei (n. Nestor) și ai credincerului Ștefan, de la Curtea domnitorului Ioan Gh. Caragea. Înscris la Școala de declamație a lui C. Aristia, el face exact opțiunea care se potrivește înzestrării sale. Dezvăluindu-i resursele de actor tragic, debutul lui din 1835 în Alzira de Voltaire e salutat de I. Heliade-Rădulescu. Spirit întreprinzător, nu se mulțumește să evolueze pe
CARAGIALI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286092_a_287421]
-
află la conducerea Teatrului cel Mare din București. Destul de grave neînțelegeri cu Matei Millo îl determină să plece. Ar fi eșuat, poate, în magistratură dacă nu l-ar fi rechemat C.A. Rosetti, încredințându-i și cursul de mimică și declamație la Conservator (1867). Și-a împărtășit aici din bogata-i experiență - sporită și prin cele două călătorii în capitala Franței - într-un curs ce avea în vedere istoria teatrului „prin toate fazele sale, până în zilele noastre”. S-a stins în urma
CARAGIALI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286092_a_287421]
-
din bogata-i experiență - sporită și prin cele două călătorii în capitala Franței - într-un curs ce avea în vedere istoria teatrului „prin toate fazele sale, până în zilele noastre”. S-a stins în urma unui atac de cord. Înclinat temperamental către declamația patetică, emfatică, în stilul vremii, C. s-a străduit să se apropie de o linie de interpretare mai realistă, pentru care pledează convingător în farsa O repetiție moldovenească sau Noi și iar noi (1845). A început prin a compune poezii
CARAGIALI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286092_a_287421]
-
mișcarea cea mai deșteaptă pe care am făcut-o vreodată în viață. Un gest măreț, Nathan. Cireașa de pe tort. Saltul amplu al lebedei în eternitatea măreției. Habar n-am despre ce vorbește. Harry e în plin avânt bombastic și aruncă declamații enigmatice din plăcerea pură și egoistă de a se auzi vorbind, iar eu nu mai văd nici un motiv să prelungesc conversația. De-acum, Tom e în picioare, lângă mine. Fără să mă mai ostenesc să scot un cuvânt, îi pasez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
a sluji Cuvântul. Istoria pe care vrem s-o povestim - dacă nu este adevărată, cel puțin este posibilă - este a-ceasta: „În salonul plin până la refuz de lume rafinată și de doamne împodobite cu bijuterii, actorul primea calde aplauze la sfârșitul declamațiilor sale. Întrezărind în ultimul rând un bătrân paroh, modest, cu talarul său uzat, actorul îl apostrofă, zicând: «Oh, reverendo, și dumneavoastră aici, în mijlocul nostru! Cunosc din memorie și câte un fragment biblic, știți?». Și actorul declamă din memorie Psalmul 23
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
al VI-lea). La început, imnul Gloria era intonat numai de papa și era continuat de grupul clericilor care înconjurau altarul. „Acesta este motivul pentru care melodiile cele mai vechi din Gloria sunt simple recitative, mai degrabă asemănătoare cu o declamație decât cu un cântec”. În secolele VI-VII, va fi executat de schola cantorum, în alternanță cu adunarea de credincioși. Odată cu formarea ciclului de misă, Gloria va constitui a doua parte din cele cinci. Din perioada muzicii polifonice până în zilele
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
Un socru ca dumneata, un artist, este pentru mine o mare cinste, un îndemn la lucru, deschizătorul unui țel în viață. Prin astfel de complicitate insidioasă cu ideile fixe ale lui Simion, Stănică câștigă mai mult decât prin implorări și declamații. Stănică începu să ducă pe Simion prin oraș și să-l trateze cu bere prin grădini (bătrînul nu avea mai niciodată bani proprii) și să-i aducă în casă fel de fel de indivizi, spre a le arăta "galeria de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
genere toate cărțile care tratau despre problema educării voinței. În anul acesta întîi de facultate citise puțină literatură și foarte multe cărți de medicină. Mai mult decât risipirea, prefera profunditatea într-un lucru hotărât. Acum, însă, sufletul îi era sonor. Declamația lui Weissmann, care oprea în loc pe trecători, îi plăcea și se decise în gând să citească acasă pe Samain. - Ai iubit vreodată? întrebă brusc studentul, după ce-laruncase inutil prin poezia rusească, prin Nekrasov și Balmont. - Cred că da! răspunse după
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
în fond nu au nimic de zis: ignoranța proclamându-se infailibilă și reclamând despotismul în numele acestei infailibilități. Să ne scuze cititorul pentru această digresiune. Ea nu este probabil inutilă în momentul în care, scăpate din cărțile saint-simoniene, falansteriene și icariene, declamațiile împotriva Intermediarilor invadează jurnalismul și tribuna și amenință în mod serios libertatea muncii și a tranzacțiilor. Restricția Domnul Prohibant (nu eu sunt cel care i-a dat numele, ci domnul Charles Dupin, care de atunci... dar în fine...), domnul Prohibant
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
a Ministerului de culte și instrucție - și s-au dezbătut cestiuni interne - administrative. Pentru dezvoltarea socială a membrilor, societatea a ținut în 13 {EminescuOpIX 250} noiemvrie o adunare generală și în 31 decemvrie serbarea ajunului anului nou - amândouă împreunate cu declamație și muzică. În 15 aprilie st. n. s-a serbat iubileul de 5 ani al societății prin reprezentarea unei piese satirice "Floarea tinerimei române din Viena", în 3/15 mai, în memoria acestei zile însemnate din istoria românilor s-a
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
pîn' atuncea să mai fie încă șepte alianțe, ca cea universală, care să conspire cu ușile închise în contra nației românești, noi vom ști să li arătăm totdeauna lungul nasului, căci nu ne spăriem nici de înjurăturile presei jidovești, nici de declamațiile oratorilor idealiști pe câtă vreme e vorba de existența poporului nostru. Dacă voiesc să ne cucerească, n-au decât s-o facă... fățiș, ca toate națiile, cu arma 'n mână. Dar cu tertipuri și apucături nu merge deocamdată. În numărul în care
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
să-și asprească pronunția și să vorbească din piept, rostind fiecare cuvânt bine despărțit de celelalte și cu oarecare energie. Aceasta este pronunția cea mai prozaică, ce-i dreptul, dar e cu mult de preferat acelui ton îngînat, care face declamația nespus de monotonă. Să nu se teamă că prin vorbirea apăsată și energică s-ar pierde ceva din simțirea ce voiește a esprima. Oricât de energic pronunțate vor fi cuvintele, simțirea adevărată va pătrunde prin ele. Nu știm de unde și
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
prea scurte: mai toate sunetele sunt medie și foarte curate. Cu toate acestea în teatru avem ocazie de a auzi vorbindu-se cu ton franțuzesc (nazal) sau spaniol (gutural ). Gâtul d-lui Manolescu de ex. joacă un mare rol în declamația d-sale, deși în limba românească până și consoanele guturale c, g, ch nu se produc în gât chiar, ci aproape de el la capătul ceriului gurei. E drept că o ortoepie românească, o carte despre buna rostire lipsește, dar nu
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
contelui Andrassy cu observarea că la Petersburg se așteaptă la o ținută identică din partea Austriei. [18 martie 1877] CONSERVATORUL DIN IAȘI La anul 1864, sub Cuza Vodă și sub domnia statului, s-a înființat două scoli de muzică și de declamație, una în București, cealaltă în Iași. Domnia lui Vodă Cuza e istoricește cea mai însemnată de la fanarioți încoace, atât în bine cât și în rău. Se poate spune că toate creațiunile acestei domnii au acest îndoit caracter: sub impulsiunea îngrămădirii
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
neapărat trebuitoare unui orchestru. Ministeriul actual a înființat deci toate catedrele câte mai lipseau, încît de-acum înainte vor fi clase de violină, violoncel, contrabas, clarinet, hoboe, corn, trombă și trombon, pe lângă cel de armonie, canto, principii de solfegiu și declamație. Acuma cel puțin publicul va fi în drept să aștepte rezultate mai mari, iar opiniile opuse asupra școlii vor avea după câțiva ani probe îndestul de tari fie pentru, fie contra ei. [18 martie 1877] CONCERT ["VIOLONISTUL ROMÎN... "] Violonistul român
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
pentru că trec drept mesageri și heralzi ai zeilor - să transmită chiar fiecare Înștiințare Într-un mod elocvent și savant. (D) Dar nu-i mai puțin adevărat căavem totuși pretenția ca vocea și cuvintele ei să fie Întru câtva asemănătoare cu declamațiile care se aud la teatru, În apropiere de altarul lui Dionysos. Mai pretindem să nu fie neplăcute la auz, nici prea firave. Se mai cere ca vorbirea ei să păstreze cadența ritmului În armonie cu amploarea și modulațiile vocii, folosind
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
printr-un șiretlic, locul unde până atunci benchetuiseră. Pe la jumătatea drumului, locul lui Ascyltos este luat de vicleanul și mult mai vârstnicul poet Eumolpus, un vestigiu de imoralitate și non-talent, înclinat în pofida tuturor celor care, desigur, nu-i ascultă întotdeauna declamațiile să pună în versuri orice situație prin care trece. Scăpați cu bine, adică fără "dureri de burtă", din ghearele banchetului dat de Trimalchio , Encolpius și Ascyltos se văd prinși în mrejele disputei amoroase, avându-l drept obiect tocmai pe tânărul
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
declara mulțumit. Nottara adaugă că totul se petrecea într-o atmosferă de prietenie. Dramaturgul își juca personajele într-un fel unic, schimbându-și vocea, intonațiile, mimica, gesturile, cu o demonie de inegalabil actor, care trecuse prin clasa de mimică și declamație a unchiului său, Costache Caragiali. Caragiale nu făcea teorie, nu enunța principii generale, nu intra în amănunte de ordin psihologic, ci traducea totul în acțiune dramatică, în mod direct. Școala lui Caragiale inaugurează un realism sobru, psihologic și expresiv. Ea
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]