393 matches
-
Șarpe, direcțiile principale ale narațiunii gnostice sînt deja limpezi. Șarpele poate acoperi doar cîteva posibilități logice: el este bun, rău sau neutru. Dacă este bun, atunci și Pomul Cunoașterii trebuie să fie bun, iar Șarpele poate fi, de dragul economiei, o deghizare a unuia dintre personajele bune ale narațiunii; În afara cazului că este aleasă o soluție neeconomică și Șarpele devine un personaj cu totul nou. Astfel, el nu poate fi decît Sophia (ori un duplicat al acesteia), MÎntuitorul, sau un al treilea
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Îl constituie puritanii englezi, care Închideau gura oricărui opozant citîndu-i cuvintele lui Ioan: „Noi sîntem de la Dumnezeu, și oricine Îl cunoaște pe Dumnezeu ne ascultă”33. După Voegelin, puritanii reprezintă o forță anticreștină deghizată drept creștinism. Însă adevăratul geniu al deghizării scripturale este Jean Calvin, ale cărui lucrări formează un Coran creștin - prin „Coran”, Voegelin Înțelegea Cartea care dă răspuns tuturor Întrebărilor, făcînd inutilă orice cunoaștere precedentă sau ulterioară. Calvin desăvîrșește ruptura În interiorul tradiției intelectuale occidentale. Alte rupturi, alte Coranuri: Enciclopedia
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
pamfletar, așadar comicul poate fi privit, din acest unghi, ca metodă soft de asanare a spațiului public, dar și estetică, prin natura sa ludic-spirituală și polifonică, grație căreia discursul comic se instituie ca un carnaval al limbajului. Ideea mascaradei, a deghizării, a dedublării se regăsește în mai toate categoriile comicului, însă cele predilecte sunt fără îndoială parodia și ironia. Prima, ca imitație distorsionată sau reductivă a obiectului real, este, în substanța sa, un atipic discurs critic. Obiectul însuși este pus de
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
la liră întinde lesne pe un căluș coarda din mațul de oaie, așa și Ulise struni arcul și trase coarda cu dreapta, de scoase un sunet ca un ciripit de rândunică" (21.406-411)92*. Nu are rost să revenim la deghizarea în cerșetor a lui Ulise, la recunoașterea sa treptată, la vicleniile lui, la înaintarea spațială simbolică care îl conduce din exteriorul casei spre interior, de la periferie la centru, care corespunde cu ridicarea sa de la cerșetor la xenos și mai apoi
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
de a surprinde un anumit fel de înșelătorie, păcăleală, trișerie. Dar a surprinde, în plus, înseamnă a provoca prin abilitate, profitând de împrejurări, neatenție în distingerea adevărului" (Enciclopedia, articolul lui Chevalier De Jaucourt), în timp ce a înșela înseamnă a da prin deghizare falsității înfățișarea adevărului, a amăgi înseamnă a da speranță făcând să strălucească momeala ca ceva foarte valoros, iar a păcăli înseamnă a te folosi de cunoștințe în dezavantajul celor care nu au sau au mai puține. Iezuitul spaniol Balthasar Gracian
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
prin asemănarea nediferențiată: "... de vreme ce nu-l puteai deosebi de Gerstacker sau de Lasermann - trebuia ca lucrurile să se facă repede, asta era cheia întregii situații - toate căile i se deschideau..." dar aceasta, ca proces teatral, joc al actorilor, al aparențelor, deghizărilor este fără încetare dezmințită. Paradox al mincinosului: K. se introduce prin minciună, minciuna lui este acceptată ca adevăr și orice adevăr devine minciună fără ca el să fie nevoit să mintă. Confuzia aceluiași cu altul, a asemănătorului cu a neasemănătorului îl
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
acestei perioade, interpretând-o ca o imposibilitate de exprimare a experiențelor religioase prin intermediul limbajului religios tradițional 458. Referindu-se la artiștii contemporani lui, Eliade afirma că, deși aceștia erau credincioși, nu aveau totuși curajul să-și exprime această credință, preferând deghizarea mesajului creștin în formele ascunse ale unui sacru devenit tocmai din aceste motive nerecognoscibil 459. În prezent, situația se prezintă cel puțin asemănător, succesiunea extrem de rapidă a curentelor și mișcărilor artistice, precum și schimbarea frecventă a concepțiilor filozofice și științifice asupra
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
să nu facem o paralelă între primele veacuri ("ilicite") ale creștinismului, când frica și lipsa unui limbaj propriu de exprimare vizuală împiedicau recunoașterea fățișă a identității și conotațiilor creștine ale imaginilor, și perioada actuală, când tendințele și modelele artistice determină deghizarea, stâlcirea, ascunderea și, uneori, chiar dispariția limbajului vizual religios tradițional, care din nefericire pare să se îndrepte spre desacralizare. Am prezentat în această parte a lucrării noastre doar unele dintre trăsăturile cele mai reprezentative ale marilor perioade ale evoluției artei
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
la autoamăgirea celui puternic că va învinge moartea. Iar la gândul că șoimul îi va purta numele în slăvi, realismul e și mai dur: „te-nșeli, stăpâne. Șoimul e aici / pe mâna mea și aripa lui scrie”. După 1990, când deghizarea oricât de transparent alegorică nu a mai fost necesară, ciclul de poeme Cronica de la osândiți și Lamentații (1993) exprimă franc dezamăgirea poetului ce se crezuse chemat a participa direct la viața cetății. Poetul cu pumnul în gură poate spune limpede
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
unu În stat, căruia Îi parvin spre avizare texte de legi58, filme, cărți problematice. La baza ierarhiei, lipsa unui cadru legal de exercitare a controlului și Îndelungul antrenament În câmpul suspiciunii permeabilizează granițele dintre cenzori și scriitori, maeștri depotrivă ai deghizării și ai autocenzurii. Dacă scriitorii dezvoltă o artă a camuflării mesajului subversiv, cenzorii-scriitori nu ezită să Își cenzureze, Într-un gest schizoid, chiar propriile creații (este vorba de cazul echinoxistului Vasile Sav, care, lucrând și la Direcția Presei, Își retrage
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
oameni, cutare sau cutare animal își poate schimba specia. Pentru indienii din pădurea boreală din Canada, animalele sunt persoane înzestrate cu suflet; dacă sunt diferite față de oameni, diferența este doar una de aparență (aspectul lor fizic nu este decât o deghizare menită a-l înșela pe indian). În Malaezia, la anumite popoare aborigene, a mânca plante sau animale e echivalent cu a mânca oameni. La poporul Canaque, la fel ca în bazinul Amazonului, categoria omenescului se extinde la toate tipurile de
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
poate fi citat ca un susținător al mai multor tabere. Uneori putea adopta poziția tragică de a condamna toate statele pentru viziunea limitată și parțială pe care o au atunci când își definesc interesele naționale. În 1952, când a descris drept „deghizare șovinistă” afirmația că, din punct de vedere istoric, politica externă americană s-a bazat pe principii morale, caracterizând-o, dimpotrivă, ca „nemiloasă”, el a adăugat: „Noi știm că toate națiunile sunt la fel cât timp miza se referă la interesele
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
un sistem coerent al iraționalității. Merită să fie explorată posibilitatea de a construi ipotetic o contrateorie a politicii iraționale. Când reflectăm asupra dezvoltării teoriei americane în ceea ce privește politica externă, suntem uimiți de persistența atitudinilor greșite care au supraviețuit, indiferent sub ce deghizări, atât argumentelor intelectuale, cât și experienței politice. Odată ce această mirare a fost transformată, într-un autentic stil aristotelian, în căutarea unei înțelegeri raționale, căutarea ne oferă o concluzie reconfortantă și neliniștitoare în același timp: ne aflăm în prezența unor defecte
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
propriu, ci în termenii ideologiei imperialiste. Pe de altă parte, deoarece filosofia comunistă presupune că națiunile capitaliste sunt prin natura lor războinice și „imperialiste”, aderența occidentală față de lege și ordine și opoziția la agresiune și subversiune sunt interpretate ca simple deghizări ideologice ale politicilor imperialiste. Această interpretare mitologică a realității din partea ambelor părți invocă aplicarea unor politici pentru a para imperialismul oponenților, iar strategiile respective confirmă, în mintea tuturor celor implicați, interpretarea originară. Marile puteri sunt astfel prinse într-un cerc
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
propria politică externă, o nouă sursă de greșeli. În cele din urmă, imperialismul ridică o problemă comună altor tipuri de politică externă - manifestată însă într-o formă mai gravă. Este vorba despre chestiunea identificării adevăratei naturi a unei strategii dincolo de deghizarea ideologică. Rar își prezintă actorii de pe scena internațională politica externă aplicată așa cum este ea în realitate, iar o politică imperialistă aproape niciodată nu-și dezvăluie înfățișarea reală în declarațiile celor care o implementează. Natura adevărată a strategiilor dispare în spatele unui
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
slăbindu-l pe cel al Puterilor Centrale - este exemplul clasic al importanței factorului etic în politica internațională 4. Ideologii tipice ale politicilor externetc "Ideologii tipice ale politicilor externe" Din natura politicii internaționale rezultă că strategiile imperialiste apelează practic întotdeauna la deghizări ideologice, în timp ce politicile de statu-quo pot fi prezentate mai des drept ceea ce sunt ele în realitate; de asemenea, anumite tipuri de ideologii se coordonează cu unele politici internaționale. Ideologiile statu-quoului O politică de statu-quo își poate permite deseori să-și
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
prezentate mai des drept ceea ce sunt ele în realitate; de asemenea, anumite tipuri de ideologii se coordonează cu unele politici internaționale. Ideologiile statu-quoului O politică de statu-quo își poate permite deseori să-și dezvăluie adevărata esență și să renunțe la deghizările ideologice pentru că statu-quoul, prin însăși existența sa, a dobândit o oarecare legitimitate morală. Ceea ce există trebuie să aibă un avantaj, altfel nu ar exista. După cum spunea Demostene: Nimeni nu pleacă la războiul de expansiune la fel de ușor precum pleacă în apărarea
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
internațional este, după cum vom arăta ulterior 7, nu doar în primul rând, ci în mod esențial, prin natura sa, o forță statică. Invocarea dreptului internațional, a „ordinii legitime”, a „procedurii legale uzuale”, în sprijinul unei anumite politici externe, indică întotdeauna deghizarea ideologică a unei politici de statu-quo. Astfel, când a fost înființată o organizație internațională precum Liga Națiunilor pentru a se menține un anumit statu-quo, sprijinul acordat acesteia devine echivalentul sprijinului pentru acel statu-quo specific. De la sfârșitul primului război mondial, invocarea
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
popoare de pe pământ reprezenta misiunea cuceritorului. Ideologia japoneză a „zonei de coprosperitate” din Asia de Est avea aceleași conotații de datorie umanitară. Oricând o filosofie politică adorată cu fervoare religioasă coincide cu o politică imperialistă, ea devine un instrument de deghizare ideologică. Imperialismul arab în timpul perioadei de expansiune s-a justificat prin apelul la datoria religioasă. Imperialismul napoleonian s-a răspândit asupra Europei sub flamura „Libertate, Egalitate, Fraternitate”. În special în ceea ce privește Constantinopolul și Dardanelele, imperialismul rus a făcut apel succesiv sau
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
resurse de materii prime, „vor muri de foame”. Cu varii deosebiri, ideologia a fost folosită în anii ’30 și de Italia și Japonia pentru a-și justifica politicile imperialiste și a-și disimula obiectivele imperialiste 9. Cea mai des practicată deghizare și justificare a imperialismului a făcut referire totuși la ideologia antiimperialistă 10. Așa cum, după Huey Long, fascismul va ajunge în America sub masca antifascismului, la fel și imperialismul s-a instalat în multe țări mascat în antiimperialism. În 1914, la
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
natură imperialistă a politicilor externe urmărite de Hitler și Mussolini nu a fost recunoscută ca atare decât la sfârșitul anilor ’30, ele fiind interpretate drept cacealmale și autoglorificări pentru consumul intern. A determina adevăratul caracter al unei politici externe în spatele deghizării deliberate sau inconștiente devine deosebit de dificil când ideologiile statu-quoului sunt folosite ca măști. Perioada de după cel de-al doilea război mondial a oferit exemple uimitoare ale acestei dificultăți în strategiile Statelor Unite și Uniunii Sovietice. Ambele națiuni și-au exprimat obiectivele
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
sunt numai o manifestare a antagonismului dintre statu-quo și politica imperialistă. Orice distribuție particulară de putere, odată ce a atins un oarecare grad de stabilitate, este întărită printr-o ordine legală corespunzătoare. Această ordine legală nu numai că furnizează noului statu-quo deghizări ideologice și justificări morale, ci îl protejează cu o redută de clauze juridice de siguranță, a căror încălcare va duce la declanșarea mecanismelor de impunere a legii. Rolul tribunalelor judecătorești este de a pune în mișcare aceste mecanisme prin stabilirea
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
în mediul său, sau care ignoră faptul de a fi ținta unei vrăji; suferință, patologii suicidare sau auto-destructive, căutare de terapii sau de îngrijiri. Practici ludice de toate tipurile (joc de roluri, filme gore sau fantastice, spiritism, povești despre vampiri, deghizări), pa-siune pentru straniu și paranormal, amestec de explicații științifice și oculte sau de experiențe extreme; oscialții de delir paranoiac și schizofrenic pentru "explicarea" nefericirii sau a norocului. Acest tip de schemă tipologică poate fi produsă, oricare ar fi credința cercetătorului
by Jean-Marie Seca [Corola-publishinghouse/Science/1041_a_2549]
-
Încalece, și le-au lăsat să moară, abandonate, În deșert. (Îi mulțumesc lui Jean-Marie Lafont pentru a-mi fi atras atenția asupra acestui amănunt.) Cu Honigberger, Josiah Harlan Împărtășește cariera de medic la Lahore, pasiunea pentru botanică, tehnica și reușita deghizării afgane, aversiunea pentru Dost Mahomed, nu Însă și prietenia lui Ventura (pe care Harlan a căutat să-l uzurpe). Ca și Honigberger În România, mutatis mutandis, Harlan a fost dat uitării până la redescoperirea memoriilor sale, publicate și comunicate de Ben
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
îmi așteaptă răspunsul. I-am dat de înțeles că am aceeași părere, repetând ca un ecou ultimele cuvinte. Trebuia să mă întorc în prezent. Pentru a reveni în acest prezent parizian, era de ajuns să-mi identific, sub noua lor deghizare, vechile cunoștințe. Femeia cea blondă care îmi vorbea despre film era tot blonda pe care o mai întâlnisem de o sută de ori, în adunările în care trăgeam nădejde să dau de urmele tale. De la ultima întâlnire, întinerise cu vreo
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]