595 matches
-
ideologiei pamfletare, ca un contra-discurs al pathos-ului social, în competiție cu discursul oficial al puterii. Privite dinspre teoria enunțării, toate cele trei texte se înscriu în categoria actelor ilocuționare verdictive și exercitive 206, însă fictivizarea adversarului, ca destinatar direct, marcat deictic în text, ne determină să vedem întregul demers ca pe o ficțiune lingvistică, ineficientă din punct de vedere pragmatic. Publicul, în calitate de beneficiar, este singurul "mișcat" de pathos-ul discursiv. În final, ca o concluzie de ansamblu asupra artei polemice argheziene, putem
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
prefigureze un viitor mutilant pentru tânăra națiune română. Gestul polemic pentru Eminescu nu e o poză; el nu e un cabotin al ideilor, ci un dialectician, în sensul antic al cuvântului. Miza discursului este obținerea adeziunii printr-un susținut spectacol deictic. De aici derivă modalitățile tehnice și strategice prin care discursul publicistic capătă conturul unui prețios poliedru. Geneza actului jurnalistic arghezian are cu totul alte resorturi, legate indisolubil de personalitatea și biografia autorului său. Format în perioada maturității presei românești și
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
vocațiune era să fie intelectuali". Cu acest fenomen, care părea că ia proporții de masă, naratorul pune punct "perioadei clasice". Următorul stadiu, și anume modernitatea "capuținiștilor", coincide cu contemporaneitatea autorului. Reapariția enunțiatorului, în enunț, prin secvența "am putea zice", precum și deicticul "azi", care modifică timpul enunțării, aduce povestirea la limita factualității, pentru ca, apoi, naratorul să-și intre, din nou, în rol și să continue parabola. "Ei [intelectualii, n.n.] fac ploaie și vreme bună, ei tarifează prețurile succeselor și decernă laurii, ei
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
pot întrebuința atît în prezența, cît și în absența referentului, deoarece își „poartă“ permanent cu sine „vectorul“ de individualizare și identificare. Cuvintele comune se întrebuințează numai în prezența obiectului sau evocîndu-l, descriindu l, situîndu-l, cu mijloace lingvistice, în actualitate. Chiar deicticele (cuvinte care indică repere) apelative (pronumele și adverbele, de exemplu), de care numele proprii se apropie ca forță de individualizare, au nevoie de situația extralingvistică actualizatoare sau de context pentru a-și exercita funcția de individualizare-identificare. „Formula semantică“ a numelor
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
că primele constituie un sistem de denominație suplimentară, destinat să individualizeze obiecte desemnate prin numele comune, care se referă generic la întreaga clasă noțională din care face parte obiectul. Din punctul acesta de vedere, numele proprii îndeplinesc rolul unor instrumente deictice sui generis. Diferența semantică dintre numele de locuri, ca nume proprii, și apelative este cea mai importantă și de aceea a fost cel mai mult studiată, dar nu este singura sesizată de cercetători. Există și alte deosebiri între cele două
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
proprii avînd în conținutul lor intrinsec indici semantici de individualizare nu mai necesită marcarea particularizării prin articulare, fiind „inerent determinate“. Terminațiile -a sau -ele ale unor nume proprii (Craiova, Videle) sunt numai în aparență articole, ele avînd de fapt rol deictic și de marcare a formei de singular sau de plural, fiind „moștenite“ de la apelativele originare (Întorsura, Mărăcinele, Ponoarele), dar au fost „golite“, prin onimizare, de funcția de particularizare, deoarece individualizarea ca nume proprii este mai puternică, estompînd-o pe cea prin
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
zi (DOOM 2, 2005 și GALR 2005). Autorii Gazetteer-ului precizează, în acest sens, că toponimele simple cu formă de masculin nu se articulează (Mureș, Olt, Negoiu, Postăvaru, Pietrosu), cele feminine avînd la sfîrșit un -a care este, de fapt, un deictic, nu un articol (Craiova, Constanța, Dunărea, Tisa); toponimele compuse masculine au la primul termen articolul -l (eliminat în scrierea de acum cîteva decenii în favoarea lui -u, considerat „articol hotărît popular“): Dealul Furcii, Vîrful Mare, Crișul Repede, Someșul Mic (după modelul
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
suficiente pentru a le distinge și a le permite, astfel, exercitarea funcției de individualizare. Cît privește riscul ambiguității semantice, care la apelative constituie argumentul principal pentru neacceptarea variației formale, acesta nu există la numele de locuri, pentru că sensul acestora este deictic (identificarea și individualizarea), și nu rezultă din abstractizarea și generalizarea notelor semantice ale unei clase de obiecte. Inconsecvența aplicării normelor de standardizare pe care autorii înșiși ai Gazetteer-ului romînesc și le-au propus este întîlnită, e drept mai rar, și
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
și memorială", lectorul poate percepe raporturile dintre un text și alte opere care l-au precedat și care constituie intertextul primului și pe baza identificării unor lexeme "marcate stilistic" de contextul în care au apărut inițial. Riffaterre vorbea despre "funcția deictică a urmei textuale" care poate constitui și un punct de plecare pentru o anume interpretare. (Riffaterre, Michael, La trace de l'intertexte, "La Pensée", nr. 215, oct. 1980, pp. 4-18, apud. Vultur, Smaranda, Infinitul mărunt, Cartea Românească, Bacău, 1992, p.
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
codul ansamblului de semne disjunctive, axele spirituale telescopate, digresiunile, pulsațiile, repetițiile motivelor vizuale, rupturile scării sonore, evadarea Într-un niciunde mitic, formele de insistență (prim-planuri color, planuri de lungă durată, mișcări de du-te-vino), sunetele yin, sunetele yang, contrapunctul, aparatul deictic (balansul În patru trimițînd la locutor și la situația enunțării), tripartiția operațională a lui Grard Genette, vocile interioare, simultaneitatea și alternanța dintre conținut și conținător, penetrația imagistică, rapelurile culturale, verticalitatea Înclinată, extinderea sensurilor, destinderea lor, imaginile mentale, universul tulburător sincopat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
metodologice de bază, însă nu sunt excluse achiziții din celelalte științe, în măsura în care acestea sunt necesare. Astfel, în analiza unor exemple nu se va putea renunța la instrumentarul retoric, care rămâne valabil pe acest palier. Folosirea unor concepte pragmatice, precum performanță, deictic, maximă, act de limbaj este justificată prin faptul că acestea se constituie în instrumente metodologice importante pentru toate științele care analizează limbajul. În plus, multiplicarea parametrilor condițiilor de producere a discursului prin înglobarea dialogismului, a practicilor sociale, a limbajului non-verbal
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Science/1409_a_2651]
-
oferite noi informații despre evenimente recente. Analiza structurii discursului știrilor se face prin evidențierea categoriilor structurilor tematice implicate în semantica textului (reguli de interpretare pentru cuvinte, judecăți, paragrafe sau întregi discursuri; noțiunile de sens, coerență locală a unui text; importanța deicticelor) și a macrostructurilor implicate (titluri, subtitluri, intro, rezumat, principalele evenimente, context, istoric, alte categorii ale background-ului etc)49. În sfârșit, cea de a treia ipostază a discursului jurnalistic este aceea de ansamblu text-context specific. Analizând discursul jurnalistic ca discurs
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Science/1409_a_2651]
-
Doamna ministru! Viciul de procedură al ministrului Macovei, 22 iunie 2005) Declarația psihiatrului ar putea fi considerată ca una justificată, însă nu știm despre ce este vorba, întrucât sintagma "un astfel de comportament" este un o expresie care cuprinde un deictic și face, așadar, trimitere la ceva care nu este prezent explicit. Înțelegerea cea mai facilă a sintagmei trimite la comportamentul prezumat al doamnei Macovei, iar acest lucru orientează din nou știrea, întrucât se adaugă la afirmațiile din articol și opinia
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Science/1409_a_2651]
-
specifice respectivului grup sunt însă netransparente pentru vorbitorul obișnuit, care adeseori comite greșeli. 1.1. Formulele de adresare Mijloacele lingvistice prin care destinatarul unui enunț este indicat explicit se numesc formule de adresare 1. Caracteristica lor principală o constituie decodarea deictică și din acest motiv elementele extralingvistice - gesturi, mimică, intonație - joacă un rol important. Clasele morfologice reunite de această funcție pragmatică sunt pronumele alocutive (personale și de politețe), numele în vocativ și interjecțiile de interpelare. Deoarece aparțin planului vorbirii directe, formulele
[Corola-publishinghouse/Science/85027_a_85813]
-
ți-e frică/ Ești coșcogea omul și ți-e frică. Câteva au un inventar de regenți foarte restrâns: get-beget (român ~, bucureșteanca ~, moldovean ~), uneori, limitat la un singur lexem - peșin (bani ~), vâlvoi (par ~). La nivel discursiv, functioneaza întotdeauna anaforic/cataforic (sau deictic) adjectivele asemenea și așa, trimițând la un antecedent de la care își preia referință: El spune că portarul echipei naționale, marginalizat pentru că refuză prelungirea contractuluii, nu merită un asemeneai tratament după tot ce a făcut pentru Rapid (www.europafm.ro). Se
[Corola-publishinghouse/Science/85012_a_85798]
-
De asemenea, exprimând anumite valori emoționale, pronumele asta participă la structuri fixe precum "una ca asta", "asta-i bună", "asta e!" etc., situații în care înlocuirea cu pronumele corespondent aceasta nu este posibilă. Aceasta este folosit mai ales cu valoare deictică: Aceasta este o casă tipic săceleană (CORV) sau cu valoare anaforică: Există cercetare și-n domeniul textil [...] care nu este de neglijat. Pare-așa, că este ceva desuet, dar este importantă și aceasta (IVLRA). Destul de rar, în registrul formal, este
[Corola-publishinghouse/Science/85019_a_85805]
-
o să pierdem multe trenuri (Octavian, Întâmplări interesante din viața lui Vasile B., în CLRA). În structurile categorizante formate dintr-un nominal + prepozițiile de/din + pronume demonstrativ, nu am întâlnit în corpusul analizat decât formele simple. Pronumele demonstrativ poate funcționa ca deictic: un miriapod de-ăsta (Verba) un grup dintr-ăsta (Verba) sau, atunci când primește determinanți, ca anaforic: imagini de-astea vizuale și auditive (Verdeș, Muzici și faze, în CLRA); Vreau să vă spun că am un sac de mere pe balcon
[Corola-publishinghouse/Science/85019_a_85805]
-
gen, tip10. Valoarea clasificatoare se manifestă în relația operatorului alde cu mai multe tipuri de centre: nume proprii, dar și substantive comune, pronume personale sau demonstrative cu sens "neutru", generic (astea, acestea, alea). Demonstrativele și pronumele personale sunt centre predominant deictice care pot avea și interpretare clasificatoare, categorizantă, decodabilă contextual 11. Utilizarea clasificatoare prototipică presupune un reper individual și stabilirea, prin raportare la acesta, a unei clase. Valoarea de plural (care apropie acest uz de cel discutat sub 2.1) este
[Corola-publishinghouse/Science/85032_a_85818]
-
28.VIII.2006); "toate complicațiile astea, gen conturi, comitete și miliarde de canale" (forum.undernet.org); "marii corupți (...) sunt ăștia tip Becali" (gandul.info). 11 Interpretarea categorizantă este aproape imposibilă în cazul numelor de rudenie cu referent individualizat și ancorat deictic. 12 Exemplul este întrucâtva ambiguu, în măsura în care numele propriu e o contaminare de două nume, putând trimite la doi referenți. 13 Ceea ce confirmă, la distanță în timp, asocierea pe care o făcea DA între antonomaza pluralului și cea marcată prin alde
[Corola-publishinghouse/Science/85032_a_85818]
-
semnificația cuvântului asta din enunțul produs de Moromete: Cum devine asta, Victore? Circumstanțele (o parte din componentele contextului extern) În care se desfășoară schimbul verbal îl ajută pe Victor să elimine posibilitatea ca demonstrativul asta să fi fost folosit ca deictic (vorbitorul nu a indicat, prin limbaj non verbal, nici un referent din mediul fizic Înconjurător comun celor doi actanți). Nici contextul lingvistic, Însă, nu-l ajută foarte mult. La ce entitate lingvistică anterioară, din afara propoziției enunțate, trimite locutorul? Replica lui Moromete
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
și la implicațiile sale” <ref id=”92”>Ibid., p. 3 referință </ref> (traducerea mea). Heylighen și Dewaele Încearcă să examineze rolul pe care Îl joacă contextul În rezolvarea ambiguităților semantice și În Înțelegerea structurii lingvistice. Ei fac referire la expresiile deictice sau indexicale care, pentru a avea semnificație, trebuie ancorate Într-un anumit context spațio-temporal; acestea sunt numite expresii contextuale. Contextualitatea include expresiile deictice, implicatura (prin care se obține un adaos de informație care este inferată pe baza unor presupoziții de
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
Îl joacă contextul În rezolvarea ambiguităților semantice și În Înțelegerea structurii lingvistice. Ei fac referire la expresiile deictice sau indexicale care, pentru a avea semnificație, trebuie ancorate Într-un anumit context spațio-temporal; acestea sunt numite expresii contextuale. Contextualitatea include expresiile deictice, implicatura (prin care se obține un adaos de informație care este inferată pe baza unor presupoziții de fundal, neexprimate) și anafora (referirea la informațiile exprimate anterior În discurs). Prin stilul de comunicare formală, se evită ambiguitatea, incluzându-se În enunț
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
ref id=”93”>Ibid., p. 5referință </ref>. Autorii disting două categorii de cuvinte ale lexiconului, după cum acestea sunt folosite pentru a construi expresii mai mult sau mai puțin contextuale. În categoria celor dependente de context se regăsesc cuvintele cu funcție deictică: pronumele, verbele, adverbele și interjecțiile; din cealaltă categorie, a non-deicticelor, fac parte substantivele, adjectivele, prepozițiile și articolele care formează, din perspectivă logică, predicatele. Gradul de contextualitate este influențat și de elemente non lingvistice: 1. Situația pare a fi cel mai
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
este mai mare E, cu atât contribuția lui C este mai mică. Elementele unei situații sunt infinite ca număr; orice caracteristică a acesteia (de ordin fizic, social, mental etc.) influențează interpretarea. Heylighen și Dewaele, pornind de la clasificarea lingvistică a elementelor deictice, disting patru clase de factori situaționali: persoanele implicate, locul/cadrul comunicării (setting), timpul și discursul anterior enunțului de interpretat. Cu cât diferența de background psihologic și cultural (sunt incluse aici vârsta, clasa, naționalitatea, educația etc.) dintre interlocutori este mai mare
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
de contextualizare se reduce corespunzător. Același lucru se Întâmplă dacă, Între momentul emiterii și cel al receptării, există un interval mai mare de timp. Comunicarea este de asemenea mai puțin contextuală la Începutul schimbului verbal, unde nu se folosesc expresii deictice discursive (de aceea, prin urmare, oricum etc.); Prin schimbul care urmează (Înregistrarea nr.5), Încerc să demonstrez faptul că un mesaj foarte precis se poate transmite nu numai prin comunicarea formală (low-context situations), ci și prin cea contextuală (high-context situations
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]