159 matches
-
strâns legată de mediul eclesial, acest nou prototip nu putea apărea decât înfiorător prin libertinajul afișat, prin erezia unei autonomii cerute cu asiduitate, prin tirania cu care denunța și nega tot ceea ce, până atunci, reprezentase ceva aproape sacru: primatul masculin. Demonismul acestui tip de personaj, așa cum am încercat să ilustrăm în paginile lucrării noastre, ține doar de insolitul pe care îl propune, de neobișnuita forță cu care se impune. Prin toleranța și simpatia pe care Boccaccio și Chaucer o arată donnei
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
Goethe, drept un fenomen firesc sau, În cel mai rău caz, drept un accident. La Freud, mecanismul sinuciderii coboară În adâncurile ființei, „drenând ego-ul”, Într-o suprapunere a misterioaselor canale genetice, care leagă prezumtivul pacient de o Întreagă genealogie a demonismului. Pentru eroul romantic, sinuciderea Înseamnă ieșirea firească din scenă, deznodământul căruia nu numai că nu i se Împotrivește, dar În direcția căruia lucrează cu tot dinadinsul. Eroul modern pare să se opună fatalității, cu atât mai mult cu cât el
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
imprevizibile cu tangențe în epopeile medievale franceze și germane; ecouri se semnalau la noi, anterior, la Eminescu, mai târziu la Emil Botta, la Virgil Gheorghiu ori la uitatul Simion Stolnicu. Spaimă și vacuitate, premoniții și peregrinări în absurd, un subliniat demonism și coșmare, acestea și felurite neo-simbolisme configurează un cadru constrictiv, anxios. Prin cetate mișună șobolani; realul inculcă aprehensiuni, nimeni necunoscând Calea. Totuși, Țara lui Ieronim e "țară sfântă". Deasupră-i: "un cer cu îngeri și cu păsări și cu sfinți". La
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Prea rar, pentru că el pare incompatibil cu anxietatea, căreia Cioran îi este asociat, și pentru că, de o țesătură prea fină, vizibilă numai din anumite unghiuri, el se ascunde în fante de lumină. Și-apoi, umorul i-ar leza lui Cioran demonismul. Or, datorită conștiinței limitelor, scepticul nu poate fi decât un umorist. Iată-l, într-un loc, spunând: „De-a lungul anilor, ca să fug de răspunderi, am citit, am citit ce mi-a căzut în mână, ore în șir, în fiecare
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
așa de detașat de ceea ce fac alții, de ceea ce speră” (28 septembrie 1974 Ă 632). Atât de detașat încât își este un străin: străinul cu care conviețuiește. În timp, nu mai păstrează decât naivitatea lecturii. Înțelepciunea e astfel la antipodul demonismului. În tinerețe, Cioran se îmbăta cu aerul tare al ideilor și al iluziilor. Acum, propria existență se revendică de la iluzoriu, astfel încât luciditatea e și alienare. Oricum, pentru Cioran, cel altădată atât de vorbăreț, de fanatic, de pornit împotriva valahilor, înțelepciunea
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
nostalgia barbariei, primitivismului, elementarității și a anonimatului? În plus, cum să explici o criză de o asemenea anvergură Ă care distruge și neagă totul Ă doar prin insomniile din tinerețe? Nu e prea puțin pentru ancorarea damnată în luciferic și demonism? Și peste toate, Cioran știe să râdă. În acest caz, nu este nihilismul numai un joc de societate, care să excite gustul rafinat și decadent al francezilor? În ce mă privește, astfel de acuzații (fie ele oricât de implicit formulate
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
jur i se pare o iluzie, iar vânzoleala din preajmă, un „furnicar grotesc și osândit”. „Ceea ce mă izbea era absurdul acestui conglomerat uman”. Sentimentul este de iluzie, de minciună, de stranietate. Oricum, Cioran știe că ipocrizia însăși poate fi sursa demonismului. Citează într-un loc din Psalmul 31 („Ferice de omul ș...ț în sufletul căruia nu se află vicleșugul!”) pentru că este el însuși apăsat și chinuit de prezența dublului său, permanent la pândă, în care se recunoaște. Ciudat este că
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Cioran str\inul, despre legitimarea iluziei" Drumul spre adevăr trece, la Cioran, prin conștiința inconsistenței. Știm bine: hohotul său ironic (stins uneori) e provocat de faptul că materia din jur, corpurile care-l înconjoară, Dumnezeu chiar sunt aparențe. De aici, demonismul: certitudinea ființei nu i-o oferă prezența, ci, mai exact, Apocalipsa sau numai posibilitatea ei. Iată de ce a fi înseamnă pentru Cioran mai degrabă a nu fi Ă sau a fi sub o permanentă amenințare. Or, ce prilej mai bun
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
fatalitate Ă a alienării, inautenticității și suferinței Ă, ipocrizia încarnează experiența chinuitoare a propriei inconsistențe, care o dublează pe aceea a lumii. De aici, nu numai anxietatea, ci și umorul, în fond, atât de puțin bănuit, căci ar contrasta cu demonismul, pe care îndeobște i-l atribuim lui Cioran. Un sceptic veritabil, chiar melancolic fiind, nu se poate împlini decât prin umor, adică prin conștiința aparenței și relativului. Poate că nu va fi fiind exemplul cel mai potrivit pentru deschiderea acestei
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de o voință premeditată de scandal, ci de o isterie irepresibilă, de o sete de autodistrugere îndreptată spre exterior” (II, 76). Da, probabil că aceasta este explicația cea mai profund-autentică a crizelor de furie de mai târziu, a momentelor de demonism teluric. Sunt și altele, firește, asupra cărora vom insista. Deocamdată, să vedem ce se întâmplă atunci când Cioran reușește să-și înfrângă acest viciu, blamat deseori, ridicat în slăvi, din perspectiva trăirismului, câteodată. „Nu ești nimic, dar poți fi ceva prin
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
a nuanța, într-un loc își spune „a-creștin” (III, 217). De fapt, dacă se simte „ispitit de credință”, lucrul acesta se datorează chiar lașității sale de a nu pierde într-o competiție cu ceilalți, o lașitate care ia chipul demonismului: „e preferabil să te afli pe o poziție de inferioritate față de Dumnezeu decât față de semenii tăi” (III, 285). În fine, nici o surpriză dacă Cioran scrie un text împotriva creștinismului. Doar că în același timp aderă la el. Negarea se dovedește
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
singur remediu: rugăciuneaă rugăciunea care poate orice, care-l poate crea chiar și pe Dumnezeu...” (I, 259). Așa cum, imaginar, își construia dureri, Cioran îl creează pe Dumnezeu, căci există la el deopotrivă nevoia de a se ruga, dar și nevoia demonismului, a revoltei împotriva unui zeului. De aici contradicțiile. Citește Filocalia, după care își spune: „Vreau să mă rog, dar fără să mă adresez nici unui zeu” (III, 383). Oricum, vede salvarea în rugăciune, știe că-și poate depăși astfel disperarea și
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
și diavol, afirmă că atributul tare al sfințeniei ar fi smerenia. Or, în umbra sfințeniei Cioran întrezărește tarele orgoliului: „Sfințenia n-are nici un sens, dacă o asimilăm smereniei. Ea este, dimpotrivă, un fenomen de orgoliu incandescent” (III, 228). Sfințenie și demonism, deci. Așadar, iată-l pe Cioran având nostalgia sfințeniei. Pe de altă parte, demonic și cinic, își spune: „În absolut, contează prea puțin dacă ești escroc sau sfânt” (III, 259). Așa se face că, pentru Cioran, religiozitatea are o componentă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
al întunericului. Simbolismul corbului este contradictoriu; fiind considerat o pasăre solară, mesager solar al cerului, o "pasăre divinatorie", corbul poate fi și pasărea care anunță nenorociri, un vestitor al morții. Corbul semnifică haosul, dar și ordinea, murdăria, dar și curățenia, demonismul, dar și sfințenia, este o pasăre a tenebrelor, dar și a luminii, cu rol apotropaic, dar și funerar, este o pasăre a vieții, dar și a morții. La popoarele europene, corbul are un rol profetic, este erou civilizator la celți
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
la lume, căutând de fiecare dată să scormone întrebări, să foreze adâncurile negăsind și nevrând să soluționeze marile echivocuri ale existenței. Noi am reușit într-o mică măsură să universalizăm acest text apropiindu-l de marea tragedie elină și de demonismul dostoievskian. Nu și-a pierdut textul, fibra sa națională? Această filiație despre care vorbeam nu înseamnă o pierdere a specificului ci o înțelegere profundă a lui în reperele unui context existențial și cultural care permite o descifrare nuanțată a substanței
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
ca pe un acid contemporan. Caragiale creează un concept românesc de comedie, viabil dincolo de loc și timp. întotdeauna m-a "speriat" profunzimea lui Caragiale, contemporaneitatea sa. Din textele sale am înțeles că există două dimensiuni fundamentale care îi ordonează opera: demonismul politic și cel erotic, delirante amândouă, legătura între acestea făcând-o o altă forță la fel de tiranică: "bășcălia". Nimicul care sufocă întregul univers caragialian. Această lume se aruncă cu o patimă nebună într-o trăire falsă. Caragiale este o obsesie și
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
avea, O călărire în zori, Din străinătate, Misterele nopții, Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie). Sunt poetizări pe teme patriotice și erotice, amintind de Alecsandri, Heliade, Bolintineanu. Perioada '68-'69 este una de romantism tenebros, configurată de titanism și demonism, cu eroi răzvrătiți care filosofează pe teme sociale, erotice, pe tema vieții și morții: profetul din Junii corupți, răzvrătitul din Înger și demon, proletarul comunard din Împărat si proletar, îndrăgostitul din Mortua est. Lumea în care se deplasează acești eroi
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
viață, ți-era milă să-l privești. Parcă se rupseseră în el resorturi, parcă organele nu-i mai funcționau. Era cu mult mai rău decât bolnav."245 Viziunea tragică, pe care Cibănoiu o proiectează asupra prietenului său, are ceva din demonismul gnomic al finalului din Scrisoarea IV: "Unde-s șirurile clare din viața-mi să le spun?/ Ah! organele-s sfărmate și maestrul e nebun!" În spiritul onestității, să recunoaștem că ambiția de a releva paralele posibile între operele celor doi
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
decurge din amenajarea spațiului profan într-unul devoțional, sacru, destinat artei. Ultimul capitol este consacrat pictorilor vieții moderne, și în acest caz a fost necesară o selecție printre graficieni și pictori de bas-étage. Decadentismul este diseminat ca fapt monden, un demonism minor al frivolităților de café-concert, al vieții luxoase ale curtezanelor metropolitane. Pe un alt palier social decât la Tolouse-Lautrec, mai apropiat de cel pe care Baudelaire îl desemnează drept "pictorul vieții moderne", Constantin Guys, Emilian Lăzărescu ilustrează viața pariziană trepidantă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
această anvergură, dar opera lor constituie un reflex relevant al faptului monden și încărcăturii sale simbolice. Devin relevante în acest sens scenele de cabaret desenate de un critic de artă-grafician precum Sigmund Maur cu o certă notă caricaturală-șicanantă, de un demonism ludic, picant sau cele satirice ale lui Theodorescu-Sion, o parte publicate în revista umoristică Furnica. Poate cea mai concludentă contribuție în acest sens o are Mișu Teișanu, care se bucură de o glorie efemeră în epocă pentru picturile sale senzuale
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de altă parte, figura cristică intră într-o altă arie de rezonanță, tratările clasice, de gen, cuprinzând episoade revelatoare din Noul Testament, fiind înlocuite cu crearea unei atmosfere mistice în pictură prin prezențe nebuloase, misterioase, revelatoare. În pictura română lipsesc "satanismele", demonismele care se regăsesc în siajul unei culturi modelate de spiritul catolic, în schimb cealaltă dimensiune a prezenței difuze a religiosului se regăsește sub forma unui vag simbolist în picturile lui Artur G. Verona, la sculptorul Teodor Burcă sau la Theodorescu-Sion
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
englezi, Gustave Moreau și Puvis de Chavannes în Franța, Hans von Marées, Arnold Böcklin în Germania și alții aflați la confluența cu romantismul sau cu pictura academică. Edward Lucie-Smith contestă teza decadentismului / simbolismului ca romantism pervertit, distorsionat, ca și preluarea demonismului romantic byronian în substanța propriilor genii rele, insistând mai degrabă pe latura negativismului asumat ca răspuns la ideea de progres, proprie secolului al XVIII-lea reluată în secolul al XIX-lea cu și mai mare aplomb și a avatariilor raționalismului
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
unor posturi și expresii încifrate la nivel somatic. Studiile de specialitate identifică un profil isteric, sau ceea ce Rodolphe Rapetti numește "corpul isteric" (le corps hysterique). Ieșit din cadrul domestic sau cel al virtuților consacrării religioase, corpul feminin este posedat de un demonism care nu mai are nimic din factura efuziunilor romantice cu expresia fulminantă a afectelor. Pulsiunilor sentimentale le-au luat locul pulsiunile sexuale și o nouă expresie corporală: "[...] o nouă propensiune pentru tensiunea imobilă, crisparea nervoasă, sau încă ostentația extazului sexual
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
semnificativ"358. Simptomele marii nevroze, Charcot le identifica în procesiunile dansante la școala de pictură a lui Brughel desemnate cu numele de "danse de Saint-Guy", așa cum la artiștii spanioli subliniază înclinația spre surprinderea atitudinilor extatice. De cele mai multe ori, cazurile de demonism sunt descifrate de medicul francez drept cazuri de isterie, însă acesta precizează o arie mai largă de cuprindere a nevrozelor: alienarea mentală (demopatia), epilepsia, ipohondria etc. Isteria pare să fie cea mai ofertantă pentru artă, datorită caracterului spectacular al crizelor
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
fără suflet, fără foc”, cu ochiri agresive și fața pală de „o bolnavă beție”, peste care liricul aruncă vălul alb al poeziei”. Toate eroinele sale ilustrează, cu rare excepții, una dintre aceste două ipostaze participând la crearea unei mitologii a demonismului eminescian. Erotica feminină cunoaște în proza eminesciană mai multe „trepte” care merg de la jocul adolescentin, nevinovat, din La aniversară, unde sentimentul are drept cadru un univers marcat de imaginile copilăriei, până la pasiunea devastatoare, demonică din Avatarii faraonului Tla. Eugen Simion
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]