225 matches
-
lui Iustin, demonii nu sunt zei: „Nu numai că [...] nu sunt drepți, ci sunt niște demoni răi și nelegiuiți care, în ceea ce privește faptele, nu se aseamănă nici măcar cu oamenii cei doritori de virtute” (1 Apol. 5, 4). Astfel, primul pas către demonizarea păgânismului constituie chiar demonizarea... demonilor. Pentru un creștin, Iustin spre pildă, cuvântul ∗∀∴:Τ< are o conotație strict negativă; nu este la fel însă pentru un păgân. Pentru acesta din urmă, daimonii ar reprezenta divinitățile care asigură legătura dintre lumea celor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sunt zei: „Nu numai că [...] nu sunt drepți, ci sunt niște demoni răi și nelegiuiți care, în ceea ce privește faptele, nu se aseamănă nici măcar cu oamenii cei doritori de virtute” (1 Apol. 5, 4). Astfel, primul pas către demonizarea păgânismului constituie chiar demonizarea... demonilor. Pentru un creștin, Iustin spre pildă, cuvântul ∗∀∴:Τ< are o conotație strict negativă; nu este la fel însă pentru un păgân. Pentru acesta din urmă, daimonii ar reprezenta divinitățile care asigură legătura dintre lumea celor nemuritori și cea a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în biografia pământească a personajului. Predicatorul se vede obligat să abstractizeze, mai bine zis, să remitizeze figura adversarului eshatologic, apropiind‑o până la identificare de figura tradițională a îngerului răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Cel de‑al doilea impuls în procesul de „demonizare” cvasitotală a Anticristului își are originea într‑o altă lacună semnificativă: episodul confruntării dintre Cristos și diavol nu se regăsește în dosar. Judecata nu poate avea loc câtă vreme diavolul nu este învins și aruncat în „iezerul de foc și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
carismatic complexitatea ontică a mundaneității glisată pe extensia imanentului. Transcendența ca finalitate a voinței ascensiunii mistice sub spectrul sacrificiului de sine, transcendența drept abis ultim întemeietor dincolo de pulsațiile exterioare ale subiectului, abis ce se relevă în străfulgerări celui care respinge demonizarea sinelui evitând alunecarea propriei introspecții în falsități orgolioase, transcendența ca imperiu izbăvitor ce se deschide, prin ferestrele forate în imanent, spre tragedia suferințelor umane, transcendența drept astru al sacralității templului iată patru ipostaze ale transcendenței raportate la tensiunile spiritului uman
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
omul evocă implorator nu doar transcendența, ci și repoziționarea sa întru transcendență. Acest pas resurecționar este un titanic avânt metafizic în care omul dobândește noblețe atemporală, iar transcendența se relevă ca demiurgie activă. Cuprins Sacrificiul sinelui în ascensiunea mistică / 11 Demonizarea eului și introspecția eșuată / 41 Asumarea transcendenței în metamorfozele suferinței / 61 Ipostaza ontică a reculegerii în templu / 113 Fluxul mundaneității inserate temporalului ce mistuie întru apăsarea disoluțiilor ontice se poate dovedi incapabil de a controla și asimila anumite experiențe intensificate
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
oferte malefice ce picură tentant din crepusculul transcendenței înveninând solul însetat al conștiinței umane seduse. Cum se privește pe sine cel captiv acestei voluptăți înnegurate? De ce misticul consideră că acest spirit, pe care îl definește în limbajul său drept captiv demonizării, ratează cunoașterea profundă a propriului sine, eșuează în demersul unei introspecții ce se dorea autentice? Ce rol ocupă aici strălucirea orbitoare a orgoliului de sine și falsa impresie asupra propriilor potențialități și limite? De ce nu vede cel sedus răutății factorul
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
și respingerea tentației? A fi deschis întru dragoste presupune aici, reușita unei introspecții profunde și fidele propriei realități lăuntrice? Cel care își asumă constanta perseverenței în iubire poate intui, într-un final, transcendența ca adevăr ultim, ascuns, activ și învăluitor? Demonizarea eului și introspecția eșuată Se spune că din confruntarea cu răutatea celorlalți obținem o șlefuire, o maturizare a propriei interiorități. În lipsa acestei confruntări decisive rămânem naivi, adică la periferia revelației autentice asupra vieții cotidiene, asupra mundaneității proiectate întru temporal și
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
asistăm la un caz de posedare asemeni celor evocate de tradiția sacră dar un om în care exacerbarea veninoasă a răutății stinge ultimul reflex al amintirii binelui a trecut de porțile infernului devenind și el purtător al acestuia. În esență, demonizarea implică o structură metafizică, ce intră sub incidența și controlul demonului. La rândul său, eul reprezintă resortul-esență, nucleul eidetic al conștiinței. El se manifestă întru amploarea și dinamica propriei independențe. El se dorește liber și se fundamentează pe sinergia acestei
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
corupe și atrage magnetic mai intens decât secretul însuși. Important nu este aici ce se descoperă ci descoperirea în sine, actul săvârșit în opoziție cu axiomele Divinului. Curajul rătăcitor al respingerii acestora reprezintă narcoticul spiritual prin care eul alunecă în demonizare. A nu accepta un astfel de curaj echivalează, aici, cu lașitatea unei resemnări ascetice, cu lansarea propriei firi în fluxul deciziilor primordiale impuse de Creatorul ancestral. Pentru conștiința demonizată, cel care nu se opune Divinității și nu își asumă actele
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
fi umane, structuri ale interiorității omenești? Nu asistăm aici la o introspecție eșuată, la un exercițiu de aprofundare în interioritate care ratează realitatea situației din adâncurile sufletești ale celui corupt? Oare nu este răutatea, ca una dintre trăsăturile decisive ale demonizării eului, semn al unei grave tulburări și nicidecum al lucidității ascuțite? Între spiritul care refuză alunecarea în ispită și adeptul dăruit acesteia, cu precădere cel pătruns de eclipsa răutății, care este, totuși, autenticul lucid? Care se adâncește spre fundamentele sinelui
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
Pauker"Pauker-emigrarea evreilor, consider că autorul a reușit să fixeze locul acesteia În sistemul politic al României comuniste. Fără a Încerca o „reabilitare” - cum au Încercat să spună câțiva cititori „grăbiți” -, xe "Levy"Levy face demersul curajos de a demonta demonizările personajului. A treia lucrare care aruncă o lumină deosebită asupra devenirii comuniste În România este cea a sociologului Pavel xe "Câmpeanu"Câmpeanu 1. Ocupându-se de o Întreagă perioadă a regimului totalitarist, până la căderea sa la 22 decembrie 1989, folosind
[Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
societății năvalnicul progres științifico-tehnic; apologeții, în schimb, profetizau „incalculabilele binefaceri” de care vor avea parte oamenii datorită descoperirilor științei și noilor tehnologii. Tema catastrofică era mai veche, fiind lansată de antimoderniștii deceniului anterior. Ea era însoțită de denunțarea științei și demonizarea tehnicii. Discursurile contestatarilor se sfârșeau, aproape întotdeauna, cu lamentații privind „distrugerea omului”, „dezumanizarea omenirii” și instalarea „antilumii” pe Pământ. Discursurile apologetice propuneau imagini total diferite. Daniel Bell, de exemplu, anticipa dispariția „luptei de clasă” și a „exploatării omului de către om
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
dar, în secolul XXI, „visul lui Bell” se conturează din ce în ce mai clar ca o realitate. La fel ca și cealaltă previziune a sa, meritocrația. Un anumit romantism paseist, alimentat și de o ideologie stângistă, a continuat însă să alimenteze viziuni catastrofice. „Demonizarea științei” și anticiparea transformării omului în sclav al „Molohului industrial”, care va nimici mediul natural, va degrada cultura și moravurile și va distruge omenirea, au alimentat constituirea unui „cult al omului” sui-generis. Idealul acestui cult a fost adoptat aproape în
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
ceva. Dar cu ce? Cultura care umple vidul paideutic al specialistului modern este, de cele mai multe ori, „cultura de masă”. Specialiștii care dispun de o solidă cultură generală sunt din ce în ce mai puțini. Cei mai mulți cad victimă celor două erori capitale ale pedagogiei moderne: demonizarea „erudiției vane” și satirizarea „diletantismului” cultural, la care se poate adăuga și apologia „specialistului” (care nu este rea în sine, dar dăunează formării integrale a personalității specialistului, contribuind la transformarea lui în „om unidimensional”). Specialistul epocii moderne - format în perioada
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
I. Importanța ideii de comunitate în istoria gândirii / 19 1. Reîntoarcerea eternă / 19 1.1. Relevanța ideii de comunitate / 19 1.2. Complexitate ș( ambiguitate conceptuală / 20 2. Înger și demon / 22 2.1. Comunitatea ca înger / 22 2.2. Demonizarea comunității / 26 3 . Despre funcționalitatea comunității / 27 Capitolul II. Definirea comunității / 31 1. Dificultatea demersului / 31 2. Definiții și strategii de definire a comunității / 33 2.1. Speculanții de ambiguitate / 34 2.2. Comunitate și comunitate / 35 2.3. Comunitate
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
ca melodiile de flașnetă (...) revin mereu după anumite pauze. (Malthus, 1992: 243) Ce dovadă mai bună că Malthus avea dreptate decât exclamația atât de frecventă într-o anumită perioadă la noi după 1990, că "era mai bine înainte"? 2.2. Demonizarea comunității În pofida imaginii pozitive, comunitatea nu a fost gândită doar în cheie utopică. Afirmația că termenul comunitate nu ar fi fost folosit niciodată într-o manieră nefavorabilă este exagerată, în condițiile în care există numeroase voci care subliniază potențialul opresiv
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
democratic”, de fapt, un guvern-marionetă, la fel ca în țările bananiere unde o forță străină își impune proprii oameni. O altă cauză care va fi dus la reorientarea lumii rurale spre mișcarea politică a lui Groza, putea fi blamarea și demonizarea excesivă a Partidului Național Țărănesc și în special a liderilor săi, Iuliu Maniu și Ion Mihalache, considerați de mult timp de comuniști ca fiind „criminali de război”. Adevărul era altul și anume că acești oameni politici, în strânsă comuniune de
Întâmplări din vremea Ciumei Roşii by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1230_a_1931]
-
este prezentată ca izvor al "creațiilor negative". Din cadavrul lui Tiamat, Marduk făurește cerul și pământul. Tema, atestată și în alte tradiții, este susceptibilă să dea interpretări diverse. Universul, constituit din corpul unei divinități originare, împărtășește substanța acesteia, dar, după "demonizarea" lui Tiamat, se mai poate oare vorbi de substanță divină? Cosmosul participă deci la o dublă natură: o "materie" ambivalență, dacă nu direct demonică, și o "formă" divină, căci ea este opera lui Marduk. Bolta cerească este alcătuită dintr-o
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
și Turnătoru’ găzduiesc în gazeta lor turnătorii-fluviu. Evident, în chestiunea Turnatu’ vs. Turnătoru’, înțeleg bine ce îi separă pe cei doi. De aceea, orice încercare de inocentizare a celui din urmă mi s-ar părea o nerozie la fel de mare ca demonizarea celui dintâi. Mă întreb, totuși, dacă - dincolo de turnătoriile unuia împotriva celuilalt - nu există și ceva comun între Vătămatu’ și Vătămătoru’. Dacă da, ce anume? Nerăspunzând unor asemenea întrebări, în loc să descifrăm resorturile unui mecanism, riscăm să ne trezim cu toții bolborosind dubioase
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
întrebări, în loc să descifrăm resorturile unui mecanism, riscăm să ne trezim cu toții bolborosind dubioase deșteptăciuni în talk show-ul la care pare branșat permanent Vătămatu’. De ce i-am face jocul? (Cotidianul, 28 martie 2002) Factorul Vadim Stigmatizarea unei formațiuni politice ori demonizarea unui politician sunt exerciții de rutină pentru presa de pretutindeni. În România, o pâine bună mănâncă tot gazetarul de pe urma dlui Corneliu Vadim Tudor. De o bună bucată de vreme, aflăm cum ar putea România să nu intre, totuși, în NATO
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
mai puternică, precum cea americană, nu-și poate permite, încă, o asemenea relaxare socială? De când este populismul retoric mai periculos decât populismul administrativ? În vreme ce pentru unii „cărțile gri” devin o șansă de a absolvi extrema stângă de crime imprescriptibile, exclusiva demonizare a extremei drepte poate conduce, iată, la martirizarea unui lider ca Pim Fortuyn. După cel de-al doilea Război Mondial și până în decembrie 1989, România a fost distrusă, exclusiv, de extrema stângă. După decembrie 1989 și până azi România a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
Papă și pol suprem, ideatic și moral, al lumii libere! Iată, deci, că nu am puține reproșuri de făcut politicianului care a condus În două rânduri, dintr-un post-suprem, națiunea - am enumerat doar câteva, principiale! - și, cu toate acestea, repet, demonizarea lui până la caricatură, făcută de presă și de unele grupări intelectuale de vârf, nu mi s-a părut a fi unul dintre factorii de „luptă și veghe Împotriva Întoarcerii comunismului”, ci un element constant de confuzie, creator de false și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
statal, Încă hipercentralizat, În care reveneau, În cârduri ca să zic așa, foștii demnitari și funcționari superiori, fugari „o clipă” după șocul teribil care a Însemnat sfârșitul anului ’89 pentru Europa de Est și 22 decembrie pentru Români. Deși dăunătoare și exorbitantă, această „demonizare” a unui fost activist de vârf - care sub dictatură a arătat În multe ocazii, plătind pentru aceasta cu Îndepărtarea din posturi influente și marginalizare politică, „o față umană” a activistului comunist - a fost ea Însăși firească d.p.d.v. al psihologiei grupurilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
este trecută sub tăcere până când acesta reapare tot sub semnul excesului care l-a consacrat ca figură publică. Progresia are loc dar în sens descalificativ, cu o inversiune malefică a unei figuri întoarse pe dos care stă acum sub semnul demonizărilor retorice. Eroul a devenit un monstru. Iar un singur cuvânt marchează traversarea graniței dintre uman și inuman, antropofagia, expresia ultimă a declinului uman, regresia ireversibilă la animalitate. Sigur, este vorba de o figură de stil, dar semnificativă în domeniul reprezentării
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
neprecizat, totuși, de Necula. d.c. De ce umblați cu prostii din astea nocive pentru uteciști, tovilor? Eliminarea unor texte din „Zorile” nu s-a oprit ci, dimpotrivă, a continuat și cu alte aprecieri negative care au condus În final la demonizarea efectivă a acestei publicații. Astfel, Necula Își motivase o intervenție astfel: „Poezia <<Eu>> emitea ideea imposibilității cunoașterii, incognoscibilității lumii, vieții (idee pur idealistă)” or, filozofia făurită de mințile bolnave al celor doi corifei germani de naționalitate (autocenzurat), Marx și Engels
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]