207 matches
-
subiect - predicat, acordul la plural este și un acord prin atracție. Acest tip de denotație ne explică și acordul la plural al sintagmei partitive cu un substantiv colectiv, acceptat de mulți vorbitori chestionați (O parte din guvern au demisionat). În denotația substantivului colectiv (guvern) găsim entități atomice (membrii guvernului, miniștrii), astfel încât sintagma partitivă exprimă o sumă a unor entități atomice (o denotație de tip plural). Acest tip de denotație face posibil acordul la plural. Când în poziția cuantificatorului partitiv se află
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
al sintagmei partitive cu un substantiv colectiv, acceptat de mulți vorbitori chestionați (O parte din guvern au demisionat). În denotația substantivului colectiv (guvern) găsim entități atomice (membrii guvernului, miniștrii), astfel încât sintagma partitivă exprimă o sumă a unor entități atomice (o denotație de tip plural). Acest tip de denotație face posibil acordul la plural. Când în poziția cuantificatorului partitiv se află un pronume indefinit, acordul cu N2 depinde de semantica fiecărui pronume în parte. Sunt atestate exemple în care sintagmele cu vreunul
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
acceptat de mulți vorbitori chestionați (O parte din guvern au demisionat). În denotația substantivului colectiv (guvern) găsim entități atomice (membrii guvernului, miniștrii), astfel încât sintagma partitivă exprimă o sumă a unor entități atomice (o denotație de tip plural). Acest tip de denotație face posibil acordul la plural. Când în poziția cuantificatorului partitiv se află un pronume indefinit, acordul cu N2 depinde de semantica fiecărui pronume în parte. Sunt atestate exemple în care sintagmele cu vreunul admit acordul la plural (vreunul dintre noi
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
dintre română și engleză poate fi explicată prin poziția trăsăturii de număr în interiorul GD: acesta este pe determinant în română și în limbile romanice, iar în engleză, pe nume (la nivelul little n), conform ipotezei lui Dobrovie-Sorin (2009). 9 Dacă denotația verbelor și a predicatelor cu roluri tematice este cumulativă (de la bun început), se explică interpretarea cumulativă din propoziții ca: (i) a. Douăzeci de copii au mâncat zece pizza. b. ∃e∃x∃y [*copil(x) & /x/ = 20 & *agent(x)(e) & *pizza
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
interpretării cumulative, nu contează câte pizza a mâncat fiecare copil sau cum au fost împărțite între ei, atâta timp cât au fost douăzeci de copii care au mâncat și zece pizza au fost mâncate în total. Toate predicatele din (i)b au denotații cumulative. 10 Această asumpție se bazează pe ipoteza lui Sauerland, privind marcarea semantică a trăsăturilor Φ (2005, 2008). 11 Engl. overt vs. covert. 12 Vezi DSL, s.v. 13 Structura nu este una exhaustivă, alte proiecții funcționale fiind prezente (GMod, GAspect
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
numărabile la plural sau de masive: (i) a. Suma a două ansambluri copii este tot copii. b. Suma a două cantități de apă este tot apă. c. Suma a două entități copil nu este tot copil. 66 Celelalte tipuri de denotații în domeniul substantival sunt entitate atomică (substantiv numărabil la singular) și entitate non-atomică, non-delimitabilă (substantiv masiv). 67 (i) a. *O parte din scaun sunt verzi. b. *O parte din Constanța sunt interesante. c. *O parte din apă sunt poluate. 68
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
vedea, de tripartiția socială stabilită de Georges Dumézil în relație cu ritualul și cu simbolismul, dar nu din cauza unui împrumut metodologic operat aici. Este adevărat că, prin natura observației, pun în lumină rolul componentelor ritualice în raport cu semnificația simbolică și cu denotația cuvântului "imaginar" (în formele sale latine). Ceea ce rezultă însă din analiza unor texte ale cetății antice despre politic și a reprezentărilor puterii în imperiul creștin nu întâlnește conținutul social al sistemului lui Dumézil. Urmez mai curând linia care îl desparte
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
numită și denotativă/informațională/cognitivă (raportată la context) este identică funcției de reprezentare din teoria lui K. Bühler. Sfera de manifestare este realitaea extralingvistică, non-verbală pe care se întemeiază planul semantic al textului, al mesajului din terminologia lui R. Jakobson. Denotația este fundamentală pentru "latura semnificat a unui cuvânt" (DSL, 2005: 159) și reprezintă sensul cognitiv al unui cuvânt, sensul "pur intelectual, fundamental și relativ stabil" (idem). Caracteristicile semantice pe care le subsumează funcția denotativă - în opoziție cu funcția conotativă și
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
poetică - sunt strict referențiale, non-subiective, analizabile în afară de context, de discurs sau "de enunțare". Astfel, "munte" are drept definiție de dicționar: "ridicătură a scoarței pământului mai mare decât dealul, de obicei stâncoasă și depășind înălțimea de 800 de metri" (DEX, 1982). Denotația "munte" este direct legată de realitatea non- verbală, realizând funcția denotativă și/ sau referențială - pe de o parte - și funcția de comunicare, pe de altă parte. Funcției denotative îi aparțin enunțuri neutru-informative, de tipul: "Anatomia este știința corpului omenesc". Abordarea
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
fi raportat și la alte dimensiuni logice de formare: extensiunea și intensiunea. Noțiunea de extensiune este utilizată în semantică și în terminologie. În descrierea sensului, extensiunea presupune enumerarea tuturor elementelor unei clase de obiecte. Extensiunea unui concept precum "salariu" corespunde denotației termenului care desemnează obiectul (obiectele) de care semnul este legat: salariu amânat/ salariu anual garantat, salariu brut, salariu colectiv, salariu de bază, salariu de referință, salariu fictiv, salariu lunar, salariu mediu, salariu nominal etc. În terminologie, o disciplină prin excelență
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
preia din domeniul lingvisticii triunghiul semiotic, însă utilizează alt tip de formulare: forma termenului - noțiune (concept) - obiect. Respectându-se modelul logicii, se utilizează unitatea gândirii - conceptul (ansamblu de trăsături noționale, cognitive) - care înlocuiește "semnificatul" (ansamblu de seme lexicale și gramaticale). Denotația este partea reprezentativă a conceptului și nu trebuie confundată cu semnificatul. În studiul termenului, referentul și numele acestuia au o importanță sporită. Referentul este entitatea extralingvistică pe care limbajele specializate îl denumesc printr-un termen - indiferent dacă acesta s-a
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
Interacțiunea factorilor Funcția euristică a metaforei specializate este actualizată printr-un sistem de reguli ale cercetării teoretice, ordonat în așa fel încât interactiunea factorilor să conducă la "nașterea" unor ansambluri și subansambluri sistemice de termeni: în terminologia medicală, trabecul are denotația de "structură anatomică fibroasă", iar "glandă" denumește "un organ constituit dintr-o grupare de celule..." (DM, 2007: 520); termenul genă este purtătorul unui sens cognitiv privind "informația... la nivelul unei celule". "Fereastră" și "virus" sunt metafore interdisciplinare, utilizate în limbajul
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
de relație de subordonare, aparținând relațiilor de tip facultativ" (DSL, 2001, 2005: 191). În domeniul traducerii, echivalența este acceptată, în sens larg, ca desemnând relația de identitate dintre două unități de sens aparținând la două limbi diferite, care au aceeași denotație (și/ sau conotație). În sens restrâns, echivalența definește procesul de traducere, care înseamnă a reda o expresie fixă din LS printr-o expresie sinonimă din LȚ. În traducerea expresiilor idiomatice, a proverbelor echivalența nu poate fi redusă la simpla analogie
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
lingvistic (conținuturi diverse - idei, reprezentări, intuiții, sentimente, trăiri de ordin emoțional etc.). Fiind un ansamblu de semne, mesajul presupune interac țiunea celor doi actanți ai comunicării pentru producerea sensului. Astfel, emițătorul codează informația, iar receptorul o decodează, identificând semnele, indicii, denotația, cono tația, con știentizând în final semnificațiile explicite și implicite. 4) CODUL este sistemul convențional de semne și reguli combinatorii utilizat pentru elaborarea unui mesaj. Principalul cod de comunicare interumană este limba naturală, ale cărei elemente trebuie să fie cunoscute
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
se caracterizează prin: unitate fonetică (un complex sonor stabil), unitate gramaticală (paradigma formelor flexionare/a modelelor combinatorii în enunț) și unitate semantică (sens denotativ, sensuri conotative; relații semantice cu alte cuvinte). - Sensul denotativ se referă la semnificația primară a cuvântului; denotația reprezintă nivelul prim, necodificat, actualizând sensurile proprii ale cuvântului. - Sensul conotativ vizează semnificația secundară, activată în contextul lingvistic/con textul stilistic al comunicării; conotația se referă la sensurile figurate, potențiale, specifice nivelului codificat al limbii, nivel impregnat cu semnificații socioculturale
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
arhivă, coerență, enunț, text. DUCROT - SCHAEFFER 1972; DUBOIS 1973; D. FILOZ 1978; GREIMAS - COURTES 1993; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN CONOTAȚIE. Folosit mai întîi în logica scolastică, termenul conotație denumea ansamblul atributelor care definesc un concept, în opoziție cu denotația care indica extensiunea conceptului. În știința limbii, conotația reprezintă una dintre direcțiile bifurcației semnificatului unităților lexicale, cealaltă direcție fiind atribuită denotației. În acest sens, conotația unui cuvînt este numai o parte din semnificația lui sau, altfel spus, semnificația adițională a
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
CONOTAȚIE. Folosit mai întîi în logica scolastică, termenul conotație denumea ansamblul atributelor care definesc un concept, în opoziție cu denotația care indica extensiunea conceptului. În știința limbii, conotația reprezintă una dintre direcțiile bifurcației semnificatului unităților lexicale, cealaltă direcție fiind atribuită denotației. În acest sens, conotația unui cuvînt este numai o parte din semnificația lui sau, altfel spus, semnificația adițională a semnului lingvistic, care are relații cu limbajul figurat și cu expresivitatea, ce intră sub incidența stilisticii. Ea se realizează prin intermediul sugestiilor
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de discurs, precum cele literare, oratorice, publicitare etc. Sursa valorilor conotative este complexă, de cele mai multe ori constînd într-o anumită interpretare a realității (vulpea ca simbol al șireteniei) sau într-un rezultat al imaginației (zmeul ca simbol al răului). Spre deosebire de denotație, care primește caracter de stabilitate prin relația cu obiectele, conotația are un aspect diversificat și mai puțin precis, fiind un adaos ce valorifică virtualitățile, și, de aceea, au existat lingviști, între care Leonard Bloomfield, care au apreciat că varietățile conotațiilor
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Cu toate acestea, s-au încercat însă unele sistematizări ale conotațiilor, deși demersul este departe de a fi condus la rezultate cu caracter de generalitate apreciabil. Astfel, dacă se are în vedere culoarea denumită de cuvîntul roșu, ea are o denotație stabilă definibilă de obicei ostensiv "culoare ca sîngele", dar mai multe conotații: o conotație individuală pentru cineva care agreează culoarea datorită preferinței unei persoane îndrăgite, o conotație socială pentru participanții la trafic, care o interpretează ca un indiciu de oprire
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și sistematizărilor posibile fiind destinată stilisticii și poeticii. Cu toate acestea, analiza discursivă nu poate face abstracție de prezența valorilor conotative și, de aceea, trebuie să facă întotdeauna distincție între folosirea exclusiv denotativă a cuvintelor și folosirile conotative. V. cuvînt, denotație, semiologie. DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004; BUSSMANN 2008. RN CONTACT LINGVISTIC. Prin contact lingvistic sau contact între limbi se înțelege situația în care se află un individ sau un grup de indivizi
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cunoașterii (acesta este un x). Ca atare, în ansamblul discursului, procedeele denominative realizează structurări specifice, atribuindu-i caracter didactic și uzînd, în multe cazuri, de funcția metalingvistică a limbii. V. nume, definiție. NIDA 1975; LYONS 1977; ESCANDELL VIDAL 2004. IO DENOTAȚIE. Cuvîntul denotație a apărut prima dată în terminologia logică întrebuințată de J. S. Mill, în corelație opozitivă cu conotație, cu înțelesul de extensiune a unui concept. Preluat de lingvistică, termenul denotație a devenit numele elementului stabil din conținutul cuvîntului, nesubiectiv
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
este un x). Ca atare, în ansamblul discursului, procedeele denominative realizează structurări specifice, atribuindu-i caracter didactic și uzînd, în multe cazuri, de funcția metalingvistică a limbii. V. nume, definiție. NIDA 1975; LYONS 1977; ESCANDELL VIDAL 2004. IO DENOTAȚIE. Cuvîntul denotație a apărut prima dată în terminologia logică întrebuințată de J. S. Mill, în corelație opozitivă cu conotație, cu înțelesul de extensiune a unui concept. Preluat de lingvistică, termenul denotație a devenit numele elementului stabil din conținutul cuvîntului, nesubiectiv și analizabil
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
definiție. NIDA 1975; LYONS 1977; ESCANDELL VIDAL 2004. IO DENOTAȚIE. Cuvîntul denotație a apărut prima dată în terminologia logică întrebuințată de J. S. Mill, în corelație opozitivă cu conotație, cu înțelesul de extensiune a unui concept. Preluat de lingvistică, termenul denotație a devenit numele elementului stabil din conținutul cuvîntului, nesubiectiv și analizabil în afara discursului, adică un conținut atribuit de limbă, dar evaluat din perspectiva tuturor entităților extralingvistice care îl atestă. Un asemenea conținut este deci aplicabil tuturor unităților din sfera unui
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
stabil din conținutul cuvîntului, nesubiectiv și analizabil în afara discursului, adică un conținut atribuit de limbă, dar evaluat din perspectiva tuturor entităților extralingvistice care îl atestă. Un asemenea conținut este deci aplicabil tuturor unităților din sfera unui concept și, de aceea, denotația a devenit sinonimă cu însăși extensiunea conceptului care stă la baza semnificației. În această situație, denotația, care trimite la o clasă de obiecte, se opune desemnării, ce vizează un obiect izolat sau numai un grup de obiecte din clasa respectivă
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
devenit sinonimă cu însăși extensiunea conceptului care stă la baza semnificației. În această situație, denotația, care trimite la o clasă de obiecte, se opune desemnării, ce vizează un obiect izolat sau numai un grup de obiecte din clasa respectivă. Dacă denotația este analizabilă în afara discursului, și, prin urmare, a enunțului, aceasta nu înseamnă că nu se poate regăsi în discurs, căci, dacă se enunță propoziția Oamenii au același cod genetic, de exemplu, aceasta înseamnă că referința este reprezentată de extensiunea conceptului
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]