135 matches
-
aceea a sursei autorității. Bochenski afirmă că aceasta se regăsește în acceptarea de către subiect a aserțiunilor purtătorului autorității ca fiind adevărate. În fapt, analiza lui Bochenski este mai complicată, relevând existența a două tipuri de autoritate: autoritatea epistemică și autoritatea deontică. În mod evident, cele două tipuri de autoritate vor trebui să cunoască întemeieri specifice. Autoritatea epistemică este a știutorului, a aceluia care este competent într-un domeniu; orice propoziție care are girul său are o probabilitate crescută de adevăr. Plecând
Managementul clasei by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
mine. În al treilea rând, trebuie să presupun că nu minte, ci că-mi spune ceea ce știe într-adevăr. Pe scurt, purtătorului trebuie să i se recunoasă două trăsături: o mai mare competență decât a mea și sinceritatea 53. Autoritatea deontică este a superiorului, a aceluia care prin poziție poate da directive care trebuie să fie ascultate. Domeniul autorității deontice nu mai vizează o clasă de propoziții (acele configurații ideale care pot fi adevărate sau false, care pot avea grade diferite
Managementul clasei by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
Pe scurt, purtătorului trebuie să i se recunoasă două trăsături: o mai mare competență decât a mea și sinceritatea 53. Autoritatea deontică este a superiorului, a aceluia care prin poziție poate da directive care trebuie să fie ascultate. Domeniul autorității deontice nu mai vizează o clasă de propoziții (acele configurații ideale care pot fi adevărate sau false, care pot avea grade diferite de probabilitate și care descriu o situație de fapt), ci clase de directive (acele configurații ideale care ne spun
Managementul clasei by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
și care descriu o situație de fapt), ci clase de directive (acele configurații ideale care ne spun nu ce este, ci ceea ce trebuie să fie și care transmit o decizie de a se acționa într-un anume fel). Întemeierea autorității deontice se bazează pe două componente: ▪ existența unui obiectiv practic, a unui scop încă nerealizat care se află în viitor și este dorit de subiect 54; ▪ existența unei convingeri: subiectul trebuie să creadă în faptul că executarea respectivelor directive ale purtătorului
Managementul clasei by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
și este dorit de subiect 54; ▪ existența unei convingeri: subiectul trebuie să creadă în faptul că executarea respectivelor directive ale purtătorului reprezintă o condiție necesară, indispensabilă pentru atingerea obiectivului 55. Pe baza acestei întemeieri, Bochenski oferă următoarea definiție a autorității deontice: "P (purtătorul, n.n.) este o autoritate deontică pentru S (subiectul, n.n.) în domeniul D atunci și numai atunci când există un scop O de un anume tip, astfel încât: (1) S dorește ca O să fie realizat, (2) S crede că executarea tuturor
Managementul clasei by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
unei convingeri: subiectul trebuie să creadă în faptul că executarea respectivelor directive ale purtătorului reprezintă o condiție necesară, indispensabilă pentru atingerea obiectivului 55. Pe baza acestei întemeieri, Bochenski oferă următoarea definiție a autorității deontice: "P (purtătorul, n.n.) este o autoritate deontică pentru S (subiectul, n.n.) în domeniul D atunci și numai atunci când există un scop O de un anume tip, astfel încât: (1) S dorește ca O să fie realizat, (2) S crede că executarea tuturor directivelor care-i sunt comunicate de către P
Managementul clasei by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
dorește ca O să fie realizat, (2) S crede că executarea tuturor directivelor care-i sunt comunicate de către P sub forma aserțiunii și care țin de domeniul D reprezintă o condiție necesară a acestei realizări 56. Este evident că nicio autoritate deontică nu trebuie acceptată fără justificare. În concepția lui Bochenski, nimic nu împiedică un purtător al autorității deontice într-un domeniu să fie și purtător al autorității epistemice. Acest lucru este chiar de dorit, deși trebuie acceptată realitatea că nu se
Managementul clasei by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
P sub forma aserțiunii și care țin de domeniul D reprezintă o condiție necesară a acestei realizări 56. Este evident că nicio autoritate deontică nu trebuie acceptată fără justificare. În concepția lui Bochenski, nimic nu împiedică un purtător al autorității deontice într-un domeniu să fie și purtător al autorității epistemice. Acest lucru este chiar de dorit, deși trebuie acceptată realitatea că nu se întâmplă întotdeauna. În acest context se pune întrebarea: ce fel de autoritate are profesorul, epistemică sau deontică
Managementul clasei by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
deontice într-un domeniu să fie și purtător al autorității epistemice. Acest lucru este chiar de dorit, deși trebuie acceptată realitatea că nu se întâmplă întotdeauna. În acest context se pune întrebarea: ce fel de autoritate are profesorul, epistemică sau deontică? Este clar credem că profesorul trebuie să posede nu doar autoritate epistemică, ci și autoritate deontică. Din perspectiva unei analize socio-organizaționale (status/rol), profesorul are autoritate deontică. Este superiorul, cel îndreptățit (prin legi, regulamente etc.) să pună note și să
Managementul clasei by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
dorit, deși trebuie acceptată realitatea că nu se întâmplă întotdeauna. În acest context se pune întrebarea: ce fel de autoritate are profesorul, epistemică sau deontică? Este clar credem că profesorul trebuie să posede nu doar autoritate epistemică, ci și autoritate deontică. Din perspectiva unei analize socio-organizaționale (status/rol), profesorul are autoritate deontică. Este superiorul, cel îndreptățit (prin legi, regulamente etc.) să pună note și să ia decizii cu privire la desfășurarea procesului instructiv-educativ; mai mult, el ia decizii cu privire la viitorul elevului, uneori chiar
Managementul clasei by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
acest context se pune întrebarea: ce fel de autoritate are profesorul, epistemică sau deontică? Este clar credem că profesorul trebuie să posede nu doar autoritate epistemică, ci și autoritate deontică. Din perspectiva unei analize socio-organizaționale (status/rol), profesorul are autoritate deontică. Este superiorul, cel îndreptățit (prin legi, regulamente etc.) să pună note și să ia decizii cu privire la desfășurarea procesului instructiv-educativ; mai mult, el ia decizii cu privire la viitorul elevului, uneori chiar fără să-l consulte și pe acesta. Este clar că, din
Managementul clasei by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
nota, de a controla, de a sancționa 57. Dar abuzul de autoritate în școală se produce nu numai prin generalizare ilicită (dacă este autoritate într-un domeniu, profesorul crede că este autoritate în orice domeniu), ci și în virtutea unei autorități deontice ("nu doar pentru că știu mai multe, ci și pentru că sunt învestit cu această autoritate am întotdeauna dreptate"). Contaminarea produsă de la autoritatea deontică la cea epistemică schimbă natura relației care se transformă din relație de autoritate în relație de putere. Necesară
Managementul clasei by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
este autoritate într-un domeniu, profesorul crede că este autoritate în orice domeniu), ci și în virtutea unei autorități deontice ("nu doar pentru că știu mai multe, ci și pentru că sunt învestit cu această autoritate am întotdeauna dreptate"). Contaminarea produsă de la autoritatea deontică la cea epistemică schimbă natura relației care se transformă din relație de autoritate în relație de putere. Necesară uneori în educație (dar folosită în cunoștință de cauză și cu multe precauțiuni), relația de putere are consecințe negative în ceea ce privește dezvoltarea personalității
Managementul clasei by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
educație (dar folosită în cunoștință de cauză și cu multe precauțiuni), relația de putere are consecințe negative în ceea ce privește dezvoltarea personalității elevului, de care ne vom ocupa mai târziu. Mulți profesori cred în inerența relației de autoritate (pe dimensiune epistemică și deontică); ei consideră că este de la sine înțeles să li se recunoască autoritatea de către elevi și nu cred că trebuie să facă anumite lucruri în acest sens. Numai că situația este mai complicată. Dacă elevul învață că autoritatea trebuie acceptată ca
Managementul clasei by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
profesorul trebuie să-și edifice autoritatea epistemică, iar ca fundament trebuie să determine motivația, interesul elevilor pentru domeniul său. Doar așa autoritatea sa epistemică devine efectivă. Or, trebuie să recunoaștem că, deseori, în astfel de situații, profesorul recurge la autoritatea deontică pentru a-și consolida autoritatea epistemică. Referitor la autoritatea în educație, Olivier Reboul scria: Educația nu poate fi concepută în afara recursului la autoritate, aceea a adultului asupra copilului, a savantului asupra ignorantului, a celui ce este responsabil asupra iresponsabilului. [...] În
Managementul clasei by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
întregul scenariu educativ după derularea lui. Autoritatea arbitrului vizează situațiile conflictuale pe care profesorul este chemat să le rezolve. Deși, în termenii lui Bochenski, s-ar părea că profesorul trebuie să intervină în virtutea faptului că este superiorul, adică șeful (autoritate deontică), situația este oarecum atipică, deoarece o rezolvare cu valențe educative implică încredere în profesor, în calitățile lui de arbitru. Dacă lucrurile nu stau așa, deși un elev (cel considerat vinovat) va fi sancționat, el nu va accepta totuși sancțiunea (poate
Managementul clasei by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
astfel de perspectivă, lumea adulților se va prezenta ca un ansamblu coerent, cu mesaje, comportamente și valori coerente. ▪ Relația de autoritate influențează și tipul de comunicare (putem spune că uneori, chiar îl determină). O manifestare axată preponderent pe coordonatele autorității deontice din partea profesorului închide canalele de comunicare elev-profesor, chiar elev-elev, pentru că relațiile ierarhice nu permit comunicarea (idee amintită deja prin citarea lui Olivier Reboul). A accepta și a pregăti confruntarea cu elevii presupune, pe de o parte, cultivarea sentimentului că nu
Managementul clasei by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
sentimentului că nu există autoritate omnipotentă și veșnică, iar, pe de altă parte, transmiterea implicită a mesajului că persoana, opiniile și exercițiul lor contează (a nu se uita că în școală totul trebuie să aibă valențe educative). Revenind la autoritatea deontică, menționăm că aceasta trebuie estompată pe cât posibil în școală, prezența ei trebuind să se facă simțită în situații conflictuale a căror natură eludează autoritatea epistemică. Altfel, profesorul va lăsa impresia că obiectivul elevului în școală este să promoveze cu o
Managementul clasei by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
le-a răspuns: "Nu cred că scopul este de a grăbi, scopul trebuie să fie de a exploata toate posibilitățile unui stadiu determinat; dacă nu se întâmplă așa, elevul capătă obiceiul iremediabil al verbalismului"68. De obicei, în prezența autorității deontice, învățarea este redusă la simpla transmitere de cunoștințe și la eventualele reflecții provocate elevului de abaterile comportamentale tipice unui profesor care pune în joc eminamente autoritatea deontică: rigiditate, închistare, negarea sau mimarea dialogului, reprimarea spontaneității și creativității. În acest context
Managementul clasei by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
așa, elevul capătă obiceiul iremediabil al verbalismului"68. De obicei, în prezența autorității deontice, învățarea este redusă la simpla transmitere de cunoștințe și la eventualele reflecții provocate elevului de abaterile comportamentale tipice unui profesor care pune în joc eminamente autoritatea deontică: rigiditate, închistare, negarea sau mimarea dialogului, reprimarea spontaneității și creativității. În acest context, învățarea este redusă la o simplă obligație, poate chiar o obligație importantă, dacă avem în vedere implicațiile posibile ale notării asupra relațiilor în familie. În același timp
Managementul clasei by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
Situația de învățare descrisă mai sus este tipică pentru ceea ce Bochenski a numit autoritate de sancționare, ea fiind departe de a reprezenta o situație de învățare optimă, care presupune (în mod preponderent) autoritatea de solidaritate. În concepția lui Bochenski, autoritatea deontică prezintă două forme: autoritatea de sancționare și autoritatea de solidaritate. Structura fundamentală a ambelor tipuri de autoritate este aceeași, deosebirea situându-se la nivelul atitudinii subiectului în raport cu obiectivul de atins. Să exemplificăm: apropiindu-se sfârșitul semestrului, profesorul constată că nu
Managementul clasei by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
în bună măsură voința profesorului. Situația descrisă mai poate fi redată, conform lui Bochenski, prin următoarea schemă: obiectiv transcendent al purtătorului (profesorul) Acțiune obiectiv imanent obiectiv transcendent al subiectului (elevul) Autoritatea de sancționare este definită de către Bochenski astfel: O autoritate deontică este o autoritate de sancționare atunci și numai atunci când (1) obiectivele transcendente ale purtătorului și ale subiectului diferă și când (2) corelația dintre acțiunea și obiectivul transcendent al subiectului a fost creată de voința purtătorului 69. Autoritatea de sancționare se
Managementul clasei by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
parcurgerii în continuare a materiei. Conform lui Bochenski, situația descrisă mai sus poate fi redată prin următoarea schemă: Acțiune obiectiv imanent obiectiv transcendent al purtătorului (profesorul) și al subiectului (elevul). Definiția autorității de solidaritate este, după Bochenski, următoarea: O autoritate deontică este o autoritate de solidaritate atunci și numai atunci când (1) obiectivele transcendente ale purtătorului și ale subiectului sunt identice și când (2) corelația dintre acțiunea subiectului și obiectivul său transcendent este independentă de voința purtătorului 70. Referindu-se la deosebirea
Managementul clasei by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
de autoritate, Bochenski scria: Un om care se supune unei autorități de solidaritate se simte liber; în schimb, autoritatea de sancționare funcționând întotdeauna prin constrângere, ea îi răpește subiectului libertatea 71. Ar trebui amintit faptul că, pentru logicianul polonez, autoritatea deontică (indiferent de tip) presupune din partea subiectului o anume renunțare la libertate, de vreme ce, recunoscând autoritatea purtătorului, el îl lasă pe acesta să hotărască în locul său. De aici și pericolul unei obediențe prelungite, care ar putea să mențină subiectul într-o stare
Managementul clasei by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
inițial rolul de locutor: relație pe orizontală/pe verticală, relație autoritară/democratică, relația "de autoritate cognitivă" (reflectată în replici de tipul "Așa a spus doamna [învățătoare]", cu sensul "doamna învățătoare are întotdeauna dreptate/știe întotdeauna mai multe", relația "de autoritate deontică" profesorul poate sancționa în cazul neîndeplinirii unei sarcini cf. Sălăvăstru, 2004, pp. 212-214), relații de solidaritate versus antagonism, relații de aprobare versus dezaprobare, relații destinse versus tensionate (Alecu, 2002, p. 29), relații permisive, normative sau tranzacționale (Diaconu, 2002, pp. 116-119
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă () [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]