7,752 matches
-
1840, când instrumentele erau deja la un alt grad de perfecționare decât la începutul secolului - scria în Suplimentul la Metoda completă pentru Pian op. 500 publicată în 1842: „Pedala se ține pe timpul Recitativului, care trebuie să sune ca de la mare depărtare”<footnote Piero Rattalino: Le sonate per pianoforte di Beethoven, Musica Universita, Roma footnote>. La fel, Arthur Schnabel îndeamnă în ediția sa a Sonatelor ca pedalizarea originală să fie respectată peste tot „cu curaj”. Iar Clifford Curzon sublinia poziția lui Schnabel
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
reflecții, dialoguri la distanță ca cel avut cu Alexandru Cetățeanu despre cel care a fost un bun prieten comun pentru Eugen Evu, Alex Cetățeanu, Lucreția Brezintu (Flory) și Muguraș Maria Petrescu: este vorba de marele nostru poet Cezar Ivănescu. Tot depărtarea este cea prin care se stabilesc corespondențe literare la mare distanță (vezi ,,Scrisoare din America from Nicholas Budda - p. 33). Lirica neolatină este reprezentată printr-o altă prietenă statornică a revistei, Alda Fortini. Ca de obicei, grafica acestei publicații este
Revista hunedoreană NOUA PROVINCIA CORVINA [Corola-blog/BlogPost/93968_a_95260]
-
femeiește, în două feluri total deosebite, ritmic...Știi ce-i asta? Apoi misterios: un meci, la Wimbledon, între Dementieva și... ghici! Una din surorile Williams, riscam... Da, băi, cum de te-ai prins? Iar dacă îmi dădeai un telefon din depărtări albastre, te opreai brusc... mă alarmai... Hei, ai murit, ai leșinat, ai fugit iar de acasă cu rockerii ăia ai tăi jegoși, împuțiți, unde ești? Izbucneai în rîs subțirel, nestăvilt, pătimaș...Chiar n-ai simțit, chiaaar n-ai simțit? Te-
Mereu mă temeam să nu pleci... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12153_a_13478]
-
ci doar să schimbe pe cel ce imploră? cînd în foșnetul de pe acum cernit al înserării mai bate dinspre nord o rază - și-o zărește numai aproapele printre ramuri interogîndu-și îndelung inima, clipă preschimbată într-un sclipăt, sosind dintr-o depărtare nouă necunoscută - ostenită frunză, astfel să fie? - să fie astfel, încît deodată să se lase o împăcare de hău, tăcuta întreținere cu cel pe care-l bănuim iubindu-ne? nici înduplecare, nici eu un altul. doar regăsire. adînc. nu se
Poezie by Andrei Zanca () [Corola-journal/Imaginative/12106_a_13431]
-
răspunde - "nu". (m.i.) * "și unde se poate găsi această ființă, aivlis, dacă nu aici, atunci doar acolo, alunecând pe ape ale uitării": îți ridici mâinile și întunericul se așază pe ele ca un praf gros și gestul ăsta e depărtarea, ceața ieșindu-i de sub unghii, ceața continuându-i părul, umerii strângându-se sub această amintire crudă și deschizi ușa și în spatele ușii nu e altă ușă, e multă zăpadă și cazi în genunchi și genunchii se afundă și vrei să
Poeme de Mircea Ivănescu și Teodor Dună by Monica Patriche () [Corola-journal/Imaginative/12303_a_13628]
-
cobor la Atlantic, fluturându-mi mâna în chip de adio? Să-l înot, așa cum aș vrea, spintecându-l, ca să te mai văd înainte să te îngroape? Să plâng un Atlantic de lacrimi și să-l sorb, ca-n poveste, aducând depărtarea, aproape?... A treia zi A treia zi, am descoperit în sufletul meu, un loc unde n-aveam să mai intru, decât ca să depun flori. Acolo obișnuiam să stăm la taifas, fumând idei, trăgându-le adânc în piept - eu, lacomă, timidă
lui Geo by Anca Pedvis () [Corola-journal/Imaginative/12372_a_13697]
-
al timidității crase care deja ne consacrase. Eu tropăiam mărunt în spuma fustelor. El avea păr și ochi de matador. Și nu ne speriau vapoare, avioane și oceanul care-și zbârlea spinarea. Ce ne-alunga era ziua, vreun taifun sau depărtarea. Era noapte Era noapte și ca într-o carte - proastă - eu scriam și plângeam - plângeam și scriam. Și simțeam cum se uită la mine prin geam, deși era mort și departe.
lui Geo by Anca Pedvis () [Corola-journal/Imaginative/12372_a_13697]
-
mai largă despre lume și orizontul deschis către universul cuvintelor: o ecuație în care trăirea concretelor în câteva repere ce și-au consolidat, cu timpul, pozițiile în scrisul său, și problematica rostirii/scrierii poemului se confruntă mereu, în jocul vecinătăților, depărtărilor, interferențelor, al participării vizând contopirea, al conservării unui spațiu al contemplării luminoase. Și al unor stări de spirit ce se împart, într-o expresivă ambiguitate, între sentimentul precarității și al trăiniciei lucrurilor, al consistenței și evanescenței lor, al solitudinii și
Un poet francez in România by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/12537_a_13862]
-
Cântece naive (1976). Poetul este atras, în această poezie, de alegoria cu tentă erotică, scrisă cu rafinament, în linii delicate, vaporoase, cu transpuneri ale elementelor vegetale în delicate parabole ale aspirației și neîmplinirii, ale atracției spre celălalt și ale halucinației depărtării. Sentimentul iubirii, așa cum e figurat aici, este rodul distanței, se naște dintr-o neostenită foame de ireal. De altfel, realul imediat este aproape cu totul depășit de spațiul imaginarului, țesut cu migală de poet, caligrafiat în culori pastelate, în tușe
Universul intimității by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12494_a_13819]
-
de poet, caligrafiat în culori pastelate, în tușe de o infinită delicatețe și candoare. Idila transpusă în lumea vegetală are, am spune irizări ale necunoscutului, este transpusă în regim alegoric și simbolic, cu numeroase conotații ale vagului și ale mirajului depărtării. Poezia este structurată în două secvențe, cu o conformație similară, dar având semnificații distincte. Prima parte este scrisă în regim euforic, transcriind elanurile sentimentale ale "crinilor" îndrăgostiți, ce poartă o corespondență galantă, cu concursul unor "poștași înflăcărați": "Trăia într-un
Universul intimității by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12494_a_13819]
-
oarbe pipăi liniștea din mărăciniș îndurerate pietre eșuate la mal coperțile zilei se închid cu un țipăt scurt auriu fructul serii îmi oferă coaja-i amară cu bucurie îngădui un val să mă lovească în inimă Note de drum în depărtări tălpile zeilor strîng varul și creta pe Olimp tronul lui Zeus mai adevărat decât orice așezare omenească cu fața îngropată în anemone sălbatice aștept asfințitul învăț ritmuri încă nedecantate ascult pașii Aproapelui atât de îndepărtatului meu P.S.: uneori blândețea zilei
Poezie by Mariana Filimon () [Corola-journal/Imaginative/12793_a_14118]
-
Lui n-a venit. Dumnezeu mai este pentru că mi-l aduc aminte: se făcea tot mai mic și mai mic, înghițit de asfalt și cuvinte. cu acești ochi, cu care n-am văzut niciodată la mai mult de-un metru depărtare, urmăresc lumina ca pe un lucru străin și pe cale de dispariție, carne peste carne în carne sub carne, și cred că abia acum încep să o văd bine, abia acum se încheagă ca lumea, o pastă mai groasă ca metalul
CONFORT 2 Îmbunătațit by Ioan Es. Pop și Lucian Vasilescu () [Corola-journal/Imaginative/12681_a_14006]
-
mașină, am să pun muzică. voi pleca. aerul, la etajul șapte, e tare. pămîntul va rămîne în urmă. cerurile se vor deschide. cerurile s-au deschis. apăs tot mai tare pedala, ascult muzică. dumnezeu privește cum mă apropii. motorul toarce. depărtarea e pe cale de a se naște. ascult muzică. this is the road to hell. nimic din tot ce a fost nu mai este la fel. la răspîntii, mă iau după indicatoare: pe aici către dumnezeu, pe aici către soare, pe
CONFORT 2 Îmbunătațit by Ioan Es. Pop și Lucian Vasilescu () [Corola-journal/Imaginative/12681_a_14006]
-
de casă lăsate vederii Oricât ai crede și oricum ai spune că... Peste pământuri norii alunecă. Dar să te tângui, căror altare Cât nu se-ntunecă și peste hotare Nu se cufundă pe veci în uitare Ce mai rămâne din depărtare Oricât ai crede și oricum ai spune că... Ceva se spulberă, câtva se-ntunecă Peste pământuri norii alunecă. Pân-o să pierd... Pân-o să pierd și bruma de gând, până-ntr-o oară Când n-o să știu ce semne mai cată
Poezie by Ion Horea () [Corola-journal/Imaginative/12891_a_14216]
-
și sfârșitul unei săptămâni cât pot dura două zile puse cap la cap dar până și bulevardul din centru a asurzit în acest oraș cu ferestre înțepenite tu însăți parcă ai vorbi prin casă în șoaptă la zeci de blocuri depărtare tot încerc să te cred plecată în alt oraș acum când de fapt timpul este spațiul dintre noi... weekend-ul acesta iar mă ia cu el în deșert ceasul parcă ticăie în reluare cărțile se ascund după coperte dintr-odată
Poezie by Marius Chivu () [Corola-journal/Imaginative/12905_a_14230]
-
prea mare lîngă umbra unui scaun aveai albastrul în custodie străduțele îți umblau prin mîneci dar nu recunoșteai pe nimeni dintre cei care fug dintre cei ce astupă fereastra prin care se văd stelele cînd nu ne mai înțelegeam adulmecam depărtări care ne amplificau bunătatea inimii și așa cum o furnică nu urcă pe zid înainte de-a consulta vîntul îmi ziceam și eu pessoa persoană instabilă în proximitatea albului nesfîrșit odată pe cînd făceam plajă norii s-au tot ghemuit într-
O călătorie cu Fernando Pessoa by Constantin Abăluță () [Corola-journal/Imaginative/13059_a_14384]
-
meu bucureștean. Nu știu nici cum am ajuns, după o călătorie cu autobuzul, într-un loc din afara Capitalei, care mi s-a părut a fi la marginea lumii. Am coborât. Dincolo de șosea se întindea un câmp neîngrădit și pustiu. În depărtarea șoselei care ducea spre Pitești am deslușit o clădire singuratică, de partea cealaltă a drumului, ciudată în pustiul înconjurător. În acest pustiu ne-a întâmpinat un domn care ne-a firitisit pentru vizita noastră într-un loc ce avea pesemne
Evocări spontane by Ioana Postelnicu () [Corola-journal/Imaginative/13009_a_14334]
-
repetat escapada noastră. Ne-a întâmpinat de această dată un domn îmbrăcat în uniformă. Îl chema Simion, cum ni s-a recomandat. Era comandantul aeroportului Băneasa. El l-a informat pe soțul meu în legătură cu destinația acelei case singuratice, înfiptă în depărtarea pustie. Am priceput că de acolo se dirijau emisiunile primului post de radio al țării noastre, prin agregatele care erau instalate în interior. Aceste amănunte tehnice totuși nu m-au făcut prea curioasă. M-am așezat pe o bancă la
Evocări spontane by Ioana Postelnicu () [Corola-journal/Imaginative/13009_a_14334]
-
Mai presus de toate, mă zguduie năvala simțurilor peste noua prezență; precum Adam, cel din Anatolida lui Ion Heliade Rădulescu, mânzul este asediat de văz, auz, miros, pipăit: ,, Dar presimțea lumina cum dă în el năvală,/ Și arborii pădurii din depărtare, hăt,/ Îi frământau auzul trăsnind pe verticală:// Răuri veneau în goană cu străluciri de stea/ Și vânturi cu miresme de ierburi necosite,/ Și dintre toate-acestea mai iute se-afirma/ Pământul - el vorbea cu mânzul prin copite.” Un an mai târziu
Ioan Alexandru, în câteva poeme by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13115_a_14440]
-
dintr-un impuls polemic. Intrigat de o remarcă făcută de Nathalie Sarraute, autorul încearcă prin volumul de față să demonstreze contrariul acesteia. „...pentru cei mai mulți dintre noi," scria Nathalie Sarraute în 1956, „operele lui Joyce și Proust se înalță deja în depărtare asemenea unei epoci revolute. Timpul nu e departe când aceste monumente istorice nu vor mai fi vizitate decât... într-o tăcere respectuoasă și cu o admirație puțin mohorâtă." Pornind de la aceste cuvinte, autorul se va „trudi" pe parcursul cărții să arate
LECTURI LA ZI by Irina Marin () [Corola-journal/Imaginative/13814_a_15139]
-
naștere ce se răzgîndește și se decide să-și trimită bastarzii în vînt solar spre implozia invizibilului întors în sine ca o mănușă - corzi de pe care se descojește culoarea timpului plecat în continuă expansiune spre nicăieri acolo unde pe fruntea depărtării înmuguresc spinii - frînghii zbîrnîind în paloarea unei muzici corpusculare din care iau trup inaudibile sunete - roi migrînd spre absentele timpane ale trecutului - vibrații de super-corzi ce înveșmîntă umbra din mai adînc de dincolo și de departe în golul uriașei chitare
Poezie by Dinu Flămând () [Corola-journal/Imaginative/14271_a_15596]
-
iar atmosfera devine pe nesimțite apăsătoare. Procedeul e destul de dificil, iar riscul de a supralicita e mare. De aceea, artistului plastic convertit în meșteșugar al cuvintelor nu-i reușesc chiar toate tușele. Câteva povestiri sunt, însă, excelente. Metafora din Pasărea depărtării e superbă, în vreme ce Muntele sau Un octogenar și un chinez ar face cinste oricărui prozator profesionist. Personajele sunt, aproape fără excepție, tragice: scriitori ratați, (sin)ucigași, femei singure, handicapați, bătrâni sfârșiți... Potențialul expresiv și conotativ e, astfel, și el automat
LECTURI LA ZI by Marius Chivu () [Corola-journal/Imaginative/14272_a_15597]
-
necunoscut pe marginea unei șosele pustii. aproape, într-un spital cu nebuni și borcane etichetate, în care foetuși de gheață se leagănă în bălți de formol/ cu pereții tapițați cu placente uscate/ cîte un țipăt viu face să tremure venele depărtării, puterea mea să se clatine, ca atunci, cînd studenta aceea frumoasă îmi oferea o bibliotecă de plăceri pe doar o pungă de prune uscate: Doamne, primăvara lentilelor ei de contact pare fără sfîrșit/ iarba înaltă a fiorului mai adie încă
akédia: sîrguința nimicului! (fragment) by Sorin Gârjan () [Corola-journal/Imaginative/14411_a_15736]
-
mării în păr, privind cu ochi arzători stâncile albastre ale amurgului. Îngeri cu trompete pluteau în aerul de cobalt. Pietre verzi zburătoare, fântâni de vis cu sirene și pești, corpuri de zei ai mării, totul mă atingea vrăjindu-mă din depărtare. Viața urla de poeme. Apoi am mers într-un ritm mai liniștit, coborând în labirintul străzilor necunoscute. Toate casele erau pline de ființe având ochi de cuarț roz, ochi de ametiste și de citrin. Se auzeau porți - deschizându-se și
Logica visului by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Imaginative/14173_a_15498]
-
și cuvintele ce-i dau viață - unele acide și vehemente, altele învăluitoare, de o melancolie de taină și asceză - caută să scoată din anonimatul timpului și din tainițele memoriei figuri destrămate, identități pe nedrept pierdute, siluete ce au căpătat nedeterminarea depărtării. Aceste pagini consemnează în filigranul suferinței exilatului, "o operă", "o poveste" sau "o ratare" - din dorința de a transforma exilul dintr-o "repetată uitare" în trăire și retrăire nostalgică -, recuperând fragmente de timp și de memorie care să-i redea
Virgil Ierunca sau sentimentul românesc al exilului by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/14401_a_15726]