22,741 matches
-
au un impact, la nivel vizual și emoțional, de o mare intensitate, de natură să incite atât memoria "gustului", dar mai ales persistența plăcerii. Neevocând niciodată, în mod expres, actul acuplarii, este remarcabilă forța de sugestie a acestor imagini care derivă dintr-un deosebit simț al spațiului plastic, dublat de acuitatea trăirilor exprimate cu o sinceritate fără limită. (Black magic women, Remember Amsterdam, Gilette, Peisaj, Tricyclop etc.) Calitatea vizuală a lucrărilor sale, atât în varianta lor grafică, cât și picturală, mă
"Niște artiști" by Catalin Davi () [Corola-journal/Journalistic/11614_a_12939]
-
1912 Méličs a făcut sute de filme și și-a întemeiat filiale în Londra, Barcelona, Berlin și New York. Pe la 1908 însă faima lui se împuțina din cauza schimbării tematice, iar în 1911, mai punea pe piață doar westernuri. Importanța sa actuală derivă tocmai din direcția antirealistă în care a dus producția cinematografică. Direcție pe care a adoptat-o nu doar ca "artă poetică", ci și ca strategie de marketing. Încă din 1897, în primul prospect al companiei, el își anunța specializarea în
La început a fost fotografia by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11659_a_12984]
-
patimi și a modului în care ea robește trupul și sufletul celui pe care îl stăpânește, ne poate fi de folos și înțelegerea denumirilor ei, așa cum sunt ele întâlnite la scriitorii asceți. În acest sens putem arăta faptul că unii derivă cuvântul curvie, în grecește - porneia - de la pernimi (perao), care are semnificația de a vinde ceva spre întrebuințare excesivă, exploatare. Astfel, curvia sau desfrânarea era înțeleasă ca vinderea trupului de către stăpânul acestuia, fie că era vorba de stăpânul femeii, în epoca
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
și obiectivitate, sau insul cotropit de spaime, căruia aproape îi e teamă să înnopteze cu sine însuși sub același acoperiș?" (p. 306). În finalul demonstrației sale, autorul găsește însă patru elemente care ar putea constitui o chintesență a maiorescianismului. Toate derivă din convingerea criticului junimist că este singurul deținător al adevărului și că menirea sa este să împărtășească lumii acest adevăr: 1. negația continuă ("Criticele sunt o colecție de interdicții, nu de încuviințări. Ele ne spun ce nu avem voie să
Ce rămîne din Maiorescu? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11833_a_13158]
-
e cea de-a "repara perturbațiile normalului", de-a readuce existența la tiparul primordial stabilit de Creatorul universului. în consecință, depășind dinamica proceselor vieții și policroma diversitate a înfățișărilor ei, se cade luat în seamă un arhetip peren, o structură derivată din Logosul dintîi. E o reacție la sfîșierile sufletului romantic și la angoasa modernă, o nostalgie domptată a originilor ce adoptă cu naturalețe solemnitatea metrului și rigoarea rimei ca un antidot geometrizant al dezagregării. într-un registru înrudit cu cele
C. D. Zeletin - 70 by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11836_a_13161]
-
și Luzifer. Simultaneitatea lor conduce la o "Tripelformel" sau "Superformel" emblematică pentru întreg ciclul de șapte opere. Rolul său devine acela de cărămidă de construcție, care controlează unitatea Heptalogiei. Fiecare triplă formulă funcționează pentru întreg ciclul, iar cele șapte supraformule derivate de aici sunt valabile pentru cele șapte opere. Această structură polifonică la trei voci, trei straturi echivalente a trei personaje, înglobează și aspecte scenice, spațiale, semantice, transformându-se în primul indiciu de construcție dramaturgică. Similitudinile formulelor lui Stockhausen cu laitmotivele
O sută de ani între o Tetralogie și o Heptalogie by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/12860_a_14185]
-
mele. Dar nimic din ce mi s-a întămplat nu a fost decis de mine. Nici binele, nici răul. Este o mare coerență în această alcătuire, o mare simetrie și o mare compensație între evenimentele vieții mele". Credința în destin derivă din credința în Providență: "Eu cred în Providență și știu că în viață nu ți se întămplă decăt ceea ce ăți rezervă Providența. Am sentimentul că pe mine Providența mă favorizează, și în rău și în bine". Să precizăm însă că
Glose la ALEXANDRU PALEOLOGU (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12874_a_14199]
-
la care părea condamnat prin însuși metabolismul subtil al gîndirii sale și îl plasează într-o tipologie artistică din ale cărei resurse s-au hrănit, mai mult sau mai puțin vizibil, nenumărate energii ale artei europene și din care au derivat tot atîtea aspirații și ideologii. Este vorba de acel segment artistic care a părăsit comentariul direct pe marginea formelor naturale și s-a ridicat pînă la înălțimea de la care privirea devine contemplație, faptele concrete se transformă în principii, iar creația
Ultimul Mattis - Teutsch by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12896_a_14221]
-
doar o simplă confuzie) decât cea a altor muzici. Dexteritatea occidentală de a clasifica, combina, diseca, structura și construi ne-a condus la supremația mondială în manufactură, medicină și electronică. Și totuși, populația noastră se întoarce către o muzică ce derivă mai cu seamă din diaspora africană, decât din ’propria’ noastră cultură muzicală.” Iată o poziție „tare” care nu mai poate fi neglijată! Drumul actual al muzicii contemporane se vede confruntat cu o mulțime de probleme, de la sistemele de acordaj la
DES-FOSILIZAREA (I) by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/12962_a_14287]
-
imensă parte a elitei occidentale se preface a nu cunoaște semnificația cuvintelor Islam și musulman. Într-o carte recent tradusă în românește, Vestul și restul (Humanitas, 2004), Roger Scruton pune punctul pe i: „Ismam și salaam — «supunere», «pace» și «siguranță» — derivă toate din verbul salima, al cărui înțeles primar este «a fi în siguranță», «nevătămat», sau «ireproșabil», dar care are și o formă derivată, cu înțelesul de «a se preda». Musulmanul este acela care s-a predat, s-a supus, obținând
NATO și îmbogățirea vocabularului by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12945_a_14270]
-
nesimțite, începe să funcționeze ca un mecanism autonom, după o logică interioară care este în exclusivitate un privilegiu al întregului. Față de imaginea sculpturii lui Ovidiu Maitec, pictura Sultanei Maitec se înscrie într-o evidentă opoziție. Și o asemenea situație nu derivă din specificul limbajului, din particularitățile tehnice sau din pricini materiale obiective. Nu cu sculptura intră Sultana Maitec în dezacord, și nu faptul că se exprimă în bidimensionalitate o situează în- Într-un alt registru al existenței simbolice, la rigoare pictura
Un simplu accident al luminii by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13012_a_14337]
-
cum se cuvine faptele și virtuțile strălucite ale împăraților. Prezentându-se astfel, ei încearcă, în cele din urmă, să câștige favoarea audienței. Evidențierea modestiei amintește de mediocritas cu care Cicero își începea unele dintre discursuri. Și tot de la Cicero, panegiriștii derivă temele de actualitate, împreună cu modul de exprimare și cuvintele „tehnice” folosite de ei pentru a-și susține excusationes. Rezumat: Sângeroaselor persecuții suferite de creștini din partea statului roman se adăugau atacurile pe care aceștia le primeau din partea reprezentanților culturii contemporane și
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine Fondator. In: Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]
-
p. 174: „Din tinerețe /traducere incompletă - n.n./, Iulian conștientizase puterea pe care creștinismul o degaja instituției bisericii”; mai nimerit ar fi fost „Din tinerețea lui, Iulian conștientizase puterea pe care creștinismul o obținea din organizarea ecleziastică” etc. Erori și inconsecvențe derivate din necunoașterea terminologiei specifice (geografice, administrative, ecleziastice etc.) sau a unor personalități din epocă: p. 2: „A clutch of church historians, orthodox and unorthodox” - p. 23: „Un grup restrâns de istorici ai bisericii, ortodoxe și neortodoxe” în loc de „Un grup restrâns
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine Fondator. In: Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]
-
fîță (“plevușcă”) și a (se) fîțîi, la rîndul lui provenit din cuvîntul imitativ fîț. Oricum, zona specifică de uz pare a fi cea familiar-argotică, în care se petrec de altfel și inovațiile actuale. Prima dintre aceste inovații este adjectivul fițos, derivat cu sufixul -os de la substantivul fițe, într-un mod absolut firesc, repetînd procesul derivativ care a produs, din expresia similară a face mofturi, adjectivul mofturos. Fițos se folosește cu două sensuri principale: aplicat persoanelor, caracterizează tendința de a face mofturi
“De fițe” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13008_a_14333]
-
legătură pe care Cătălina nu-l poate ignora În invocarea Luceafărului. Dar coborârea acestuia are ca efect metamorfozarea spațiului, pe care George Popa Îl prezintă astfel : „”este spațiul (coborâtor, s.n.) care unește (s.n.) astralul cu omenescul, fizicul cu metafizicul, forma derivată cu forma dintâi, lumina de ordin secund cu lumina primordială”, Poate că verbul adecvat ar fi fost „apropie”, și nu „unește”, deoarece unirea nu s-a produs niciodată, deși Luceafărul ar fi dorit-o atât de mult. Ideea este evidențiată
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
emoțiile și ideile fiind nevoite a renunța la solitudinea lor seniorală, a coabita cu mulțimea. Să fie orice "democratizare" de atitudine sau limbaj o înstrăinare de practica lirismului, egotic prin definiție? - Antilirică e, numai, ironia; umorul, dimpotrivă,-i liric. Humour derivă, în engleză, din termenul francez humeur "umoare". Hipocratică, accepția genuină a umorii va fi fost aceea de "lichid organic al corpului uman". Între umorile acestea, nu puține: saliva, sângele, melancolia ("fierea neagră"), sudoarea, lacrima și alte câteva secreții, sunt lirice
Gheorghe Grigurcu în dialog cu Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/8941_a_10266]
-
printr-un modalism oligocordic, sugerând apartenența la straturi vocale străvechi, stilizate și valorificate instrumental. Ex. nr. 1: George Enescu - Suita I pentru orchestră, op. 9, partea I Preludiu la unison, m. 1-3; MOTIVUL I Acest motiv muzical enescian, poate fi derivat/dedus din diverse formule melodice specific bizantine. În exemplul următor, care este extras din muzica de cult bizantin, notele de pasaj încarcă salturile intervalice, conducând linia melodică spre o particularitate vocalică: mersul treptat. Ex. nr. 2: Motivul muzical enescian poate
Interdependenţe structurale şi stilistice între folclorul românesc şi muzica bizantină, în Preludiul la unison de George Enescu. In: Revista MUZICA by Stroe-Vlad GHEORGHIŢĂ () [Corola-journal/Science/244_a_482]
-
din diverse formule melodice specific bizantine. În exemplul următor, care este extras din muzica de cult bizantin, notele de pasaj încarcă salturile intervalice, conducând linia melodică spre o particularitate vocalică: mersul treptat. Ex. nr. 2: Motivul muzical enescian poate fi derivat/dedus din melosul bizantin<footnote I. Popescu-Pasărea Axion Duminical, gl. VIII, în: Cântările Sfintei Liturghii, p. 52, s[istemul] 6. footnote> În alte ipostaze, intervalica motivului este regăsită, fără a se respecta însă formula ritmică. Ex. nr. 3: Motivul muzical
Interdependenţe structurale şi stilistice între folclorul românesc şi muzica bizantină, în Preludiul la unison de George Enescu. In: Revista MUZICA by Stroe-Vlad GHEORGHIŢĂ () [Corola-journal/Science/244_a_482]
-
bizantin<footnote I. Popescu-Pasărea Axion Duminical, gl. VIII, în: Cântările Sfintei Liturghii, p. 52, s[istemul] 6. footnote> În alte ipostaze, intervalica motivului este regăsită, fără a se respecta însă formula ritmică. Ex. nr. 3: Motivul muzical enescian poate fi derivat/dedus din melosul bizantin<footnote I. Popescu-Pasărea, după N. Apostolescu - Laudă, suflete al meu, gl. V, în: Cântările Sfintei Liturghii, p. 88, s. 1. footnote> Simplitatea arhaică a motivelor muzicale inițiale propuse de către Enescu în Preludiu, lasă loc pentru dezvoltarea
Interdependenţe structurale şi stilistice între folclorul românesc şi muzica bizantină, în Preludiul la unison de George Enescu. In: Revista MUZICA by Stroe-Vlad GHEORGHIŢĂ () [Corola-journal/Science/244_a_482]
-
multiforme. Vibrația muzicii în „ton popular” este ceea ce s-a căutat în epocă, fapt care a viețuit ca un dat fundamental, care uneori necesită estompări vremelnice. Împletirea unor trăsături neoclasice și neoromantice se cere văzută în acest context. De aici derivă o îngemănare a două modalități compoziționale structural deosebite privind alcătuirea discursului muzical și dimensiunea formelor sonore larg desfășurate, anume ”modalitatea întemeiată pe principiul proceselor tematice dezvoltătoare și modalitatea întemeiată pe principiul discursivității rapsodice” (W. G. Berger) Această teză este ilustrată
Incursiuni în muzica de cameră românească Cvartetul de coarde și reprezentanții săi din prima jumătate a secolului XX by Luminița Virginia Burcă () [Corola-journal/Science/83153_a_84478]
-
poartă indicația poco in rilievo<footnote În traducere: puțin în relief. footnote>, în concordanță și cu scriitura generală: vocile corului prezintă o textură sonoră rezultată din intrări succesive pe verticală și sunete prelungi, în timp ce saxofonul alto are o linie melodică derivată din cea a saxofonului tenor. Ritmurile dublu punctate din știma lui se păstrează, ilustrând acea apogiatură care însoțea isonul, dar evenimentele melodice sunt acum mult mai dense. Corul își desfășoară sonoritățile având ca suport vocalele a,e,i,o,u
Citatul în creația pentru saxofon a lui Ștefan Niculescu (II) by Irina Nițu () [Corola-journal/Science/83129_a_84454]
-
viață se retrage din el, sufletul încetează să existe. R. M. Grant, într-unul din studiile sale<footnote „Aristotle and the Conversion of Justin”, în The Journal of Theological Studies, n.s. 7, 1956, p. 246-248. footnote>, susține că ambele argumente derivă de la Aristotel. Ele demonstrează că platonismul nu oferă ceea ce a promis: pentru că sufletul nu posedă forțe naturale de viziune care să ia naștere dintr-o nemurire înnăscută sau înrudire ontologică cu divinul, intelectul uman nu îl poate vedea pe Dumnezeu
Sfinții Iustin Martirul și Filosoful și Irineu al Lyonului despre îndumnezeire. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/174_a_438]
-
vicaria ordinatione aparținându-i lui Ciprian ne ajută să Înțelegem sensul succesiunii apostolice, care este succesiune Întru slujirea de a paște, În sensul de suplinire și În dependență față de apostoli - singurii care au caracter de temelie - Însă cu aceeași autoritate, derivând de la Cristos. Revine constant la Părinți afirmația că În miniștrii săi se află Cristos, iar aceasta În primul rând În episcopi, care sunt servii și reprezentanții săi, făcându-l să fie prezent și vizibil În comunitate. Ideea continuității era esențială
DIVERSITATEA ŞI UNITATEA CREŞTINILOR ÎN PRIMELE TREI VEACURI. In: STUDIA UNIVERSITATIS „BABEŞ-BOLYAI” THEOLOGIA CATHOLICA by ANGELO DI BERARDINO () [Corola-journal/Science/144_a_159]
-
a. Minore prime - mono-plusonia; omosonia b. Minore secunde - mono-variosonia; eterosonia N.B. Nuanțele sintaxice majore se definesc prin omogenitate formală, pe criteriile de constanță în-identitate ritmic-melodică ori în- diferență ritmică sau și melodică. Minorele prime, mono-plusonia și omosonia, sunt relative sau derivate din monosonie, respetiv unisonie. Minorele secunde derivă și totodată combină prin alternanță o nuanță majoră și una minoră primă: mono-variosonia alternează între monosonie și mono-plusonie; eterosonia alternează între unisonie (sau, în mod particular, omosonie) și polisonie. Oricare alt aspect de
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
secunde - mono-variosonia; eterosonia N.B. Nuanțele sintaxice majore se definesc prin omogenitate formală, pe criteriile de constanță în-identitate ritmic-melodică ori în- diferență ritmică sau și melodică. Minorele prime, mono-plusonia și omosonia, sunt relative sau derivate din monosonie, respetiv unisonie. Minorele secunde derivă și totodată combină prin alternanță o nuanță majoră și una minoră primă: mono-variosonia alternează între monosonie și mono-plusonie; eterosonia alternează între unisonie (sau, în mod particular, omosonie) și polisonie. Oricare alt aspect de combinare a acestora determină o nuanță sintaxică
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]