451 matches
-
fățișe când usturător satirice, când îmbibate de servilism pe care autori de talia unui Petronius le-au gândit la adresa regimurilor politice în care au trăit. Lipsește necesara apropiere a parodiei de obiectul parodiat, de textul pe care aceasta îl menise deriziunii, o punere în oglindă, în termeni genettieni, a hipo- și hipertextului. Din prisma actualității cel puțin, Antichitatea greco-latină pare dominată de un paradox: corpusurile teoretice care conțin evidente încercări de definire, note sumare sau excursuri enumerative cu privire la parodie fac referire
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
la procedeul (desigur, pe atunci cultivat încă simplist, dar însoțit și de distanțarea specifică ironiei) intertextualității etc. O legătură strânsă se stabilește pe terenul culturii antice între parodia literară și atitudinea controversatelor personaje mai sus amintite, caracterizate de luarea în deriziune a subiectelor/ operelor serioase. Problema originalității cu care sunt confruntați autorii puși în fața "eternelor" teme (războiul, puterea, iubirea etc.) se soluționează în și prin roman, o formulă epică pe-atunci relativ nouă, dacă avem în vedere tradiția epopeică înrădăcinată și
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
strălucit tabloul literaturii antice, pregătind terenul apariției literaturii lui Aristofan, deosebit de importantă căci "întreaga comedie europeană este legată, într-un fel sau altul, de lumea pieselor"119 sale. La el, parodia are o țintă precisă, chiar personală, urmărind aruncarea în deriziune a operelor și chiar a personalității rivalului său, Euripide. Se pare că maniera de judecare a operei lui Euripide de către contemporanii săi înregistra o diferență substanțială față de concepția noastră. Mulți dintre atenieni opinau că tragediile lui Euripide, prin repetata "coborâre
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
interesează, din parodii. Este vorba despre acel Italum acetum sub haina căruia vechiul îmbracă forme noi. "Culturile europene au învățat să râdă și să ridiculizeze de la romani", scrie Mihail Bahtin 134, sesizând că specificul mentalității latine trebuie căutat și în deriziune, în negarea savuroasă a lucrurilor până atunci acceptate drept solemne, printre care și prăfuitele postamente literare. De fapt, această înclinație către râs, bună-dispoziție și uneori satiră (Satura tota nostra est!, avea să exclame Quintilianus) a fost atât de puternică încât
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
naște un nou gen: prin parodierea vechilor forme epice, care nu mai existau ca atare, încetând de a mai ființa, în hipertext, conform statutului anterior din hipotext. Eroicul se transformă în anti-eroic, protagoniștii sunt ridiculizați, stilurile și limbajele cad în deriziune, iar situațiile cu care se confruntă noile "modele" ale condiției umane degenerează în grotesc sau absurd. Romanul apare ca gen puternic individualizat din cauză că "nu se acomodează deloc cu celelalte genuri. Deci nici nu poate fi vorba de vreun fel de
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
diferiților scriitori și/ sau genuri, dar mai cu seamă a modelului epic homeric reprezintă o idee de sorginte greacă 141, considerată de romani infailibilă, deci preluată ca atare și garantând succesul la un auditoriu interesat, ba chiar deprins cu practica deriziunii, pe care o cultiva în academii. Dintre toți creatorii latini de satire menippee, ne interesează aici Lucius Annaeus Seneca, filozof și scriitor roman din sec. I e.n., care, pe lângă operele de factură filozofică și tragediile cu subiecte grecești, "toate scrise
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
cărți de lucruri satirice, făcând o aluzie la satura amestec"162. Însăși redactarea operei sub acest titlu ridică o problemă deja amintită, cu termenii lui Bahtin, și anume bilingvismul ca semn al parodiei. Constatăm din start că titlul conține germenii deriziunii, făcând apel la etimologia greacă numai pentru ca, mai apoi, tonul inițial serios, gramatical, chiar academic să se piardă o dată cu aglomerarea faptelor "istorisite", unele dintre ele însă tot intertextual, deși sub forma povestirii în povestire, funcționând ca simple preluări ale povestirilor
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
nu atât rolul dinamitar al operelor parodice, cât ideea de necesară evoluție, de înnoire reformatoare a claselor de subiecte, procedee și tehnici literare la adăpostul ideii de modificare a formei literare. Chiar dacă lumea cavalerească și-a pierdut din densitate în urma deriziunii cervantești, câștigul pe plan formal s-a dovedit enorm. Astăzi, granița dintre poemele eroi-comice ale Renașterii și romanele secolului XX pare să se fi șters. Istoria literară are însă obligația de a o consemna, arătându-i atât împlinirile, cât și
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
parte însemnată râsului și diminuării burlești a faptelor și obiectelor", remarcă Zoe Dumitrescu-Bușulenga254. Autorul pune față în față cele două mostre de gândire în situații preluate din literatura populară a eposului cu uriași, de unde și sciziunea, distanțarea care fac posibilă deriziunea, lansând o modă care va fi, de acum înainte, specifică literaturii franceze: parodia survine din suprapunerea discursului filozofic peste situațiile burlești, ce va fi mai târziu practicată de Voltaire în Candid sau optimismul etc. etc. Una dintre situațiile prin care
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
se desparte în două, apoi a cârmit-o spre stânga, ieșind afară prin ureche" (Cartea întâi, capitolul VI). Deși trimiterea la nașterea din capul lui Zeus era evidentă, naratorul simte nevoia unor comentarii explicite pentru a-și susține din umbră deriziunea: "Bachus nu s-a desprins din coapsa lui Jupiter? Minerva nu s-a născut din capul lui Jupiter? (Tot prin ureche) Castor și Pollux din coaja oului pe care l-a ouat (și l-a clocit) Leda?". Iar cum acestea
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
n.n.) și se născu o a treia limbă, îmbinare a celor două (...), limba macaronică, o italiană latinizată", de fapt o "parodie a latinei și a italienei care își bat joc, pe rând, una de alta"264, și opera lui, practicând deriziunea pe scară largă la adresa tuturor subiectelor "sfinte" romanului cavaleresc, impune și se impune printr-o limbă cu totul nouă, numită astfel în urma unei comparații gastronomice cu iz național. Dacă "macaroanele trebuie să fie bine amestecate cu brânză și cu unt
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
ei, alte opere. Este de altfel mereu invocată, cu referire la fenomenul despre care vorbim, situația punerii față în față a doi autori, dintre care unul are strălucita idee de a-l ridiculiza pe celălalt, de a-i supune textul deriziunii, fie și numai pentru a ieși din impasul în care se află în lipsa unui subiect mai valoros. Deși poate uza de comic, de ironie sau umor, parodia literară nu rămâne tributară nici uneia dintre aceste formule. Natura ușor malițioasă a unor
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
de bătrâni. Spărgea și aducea...” Boschetari, skizii lui Marco, „societatea secretă” a pegrei vesele, securiști antrenând de zor „echipe de vinovați”, zone de lumpen burlesc, mușcător și înduioșător la rigoare, iar peste toți și toate, un Ceaușescu de carnaval al deriziunii - iată notele acestui volum. Dar Te pup în fund, Conducător iubit era doar prima parte dintr-o trilogie (Bătălia de la Armaghedon), urmarea fiind Cei șapte regi ai orașului București (1998; Premiul Academiei Române), roman tipic pentru relația de continuitate/adversitate dintre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285612_a_286941]
-
în teatrul clasic și în teatrul modern Teatrul modern deconstruiește nu numai subiectul, trama, ci și structurile logice și convențiile dramaturgiei clasice: „O ultimă ipostază a tragicului în contemporaneitate, care nu poate fi ocolită, se datorează teatrului absurd sau al deriziunii, lui Eugen Ionescu, Samuel Beckett, Arthur Adamov, socotiți autorii reprezentativi [...] Spre deosebire de existențialiști, în teatrul absurd nu există revoltă, nu există acțiunea personajului, nu aflăm posibilitatea unei opțiuni. Nu există conflict. Fatalitatea nu provoacă conflictul tragic, îi este consecința. [...] Fatalitatea ia
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
lui să fie reprezentată în URSS, unde autoritățile insistau ca rinocerii să poarte uniforme naziste. După 1968, romanele lui Milan Kundera au cu certitudine și mai mult impact: Gluma, roman publicat la puțină vreme după reprimarea Primăverii de la Praga*. Cartea deriziunii și a uitării și, în 2003, Ignoranța în care revine asupra cicatricilor de neșters ale exilului la care a fost constrâns în 1975. Disidența* cehă și slovacă numără mulți alți scriitori ale căror romane înfățișează individul confruntat cu mecanica totalitară
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
care o inundă și îi dau corp vor desemna realități adevărate. Neviciate și verificabile. Conform unor criterii cu valoare de întrebuințare și pe la casele mari ale „democrației” și „economiei de piață”. Camuflajul, dezinformarea, impostura, manipularea, supralicitarea parodicului și căderea în deriziune sunt bolile cu care limba română are de luptat pentru a-și regăsi o stare de sănătate, care se susține prin faptul că elementele sale de bază - cuvintele ce o compun - au o acoperire corectă în realitate. Este un act
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
prizonier al problematizării propriilor obsesii, hrănindu-se din anticipări, închipuiri și dezmințiri succesive ca dintr-un delirant repertoriu de erori, frustrări și mustrări de conștiință. O conștiință a păcatului și a expierii, mână-n mână cu o irepresibilă tentație a deriziunii, inclusiv față de persoana cu care are o relație intimă de durată; deriziune în insolit tandem cu un devotament cvasireligios, probă stranie a nevoii copleșitoare de a iubi și de a fi iubit. Obiectul atracției fatale, obișnuita necunoscută din bar, apărută
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
succesive ca dintr-un delirant repertoriu de erori, frustrări și mustrări de conștiință. O conștiință a păcatului și a expierii, mână-n mână cu o irepresibilă tentație a deriziunii, inclusiv față de persoana cu care are o relație intimă de durată; deriziune în insolit tandem cu un devotament cvasireligios, probă stranie a nevoii copleșitoare de a iubi și de a fi iubit. Obiectul atracției fatale, obișnuita necunoscută din bar, apărută pe filiera hazardului (deși nimic nu este întâmplător în viața lui Timoteo
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
impune pe scena narațiunii de azi figura fără de timp și spațiu a revoltatului oniric și tenebros, Jucăria este în primul rând o performanță de expresivitate a textului, un compendiu al tuturor stilurilor epice posibile, de la origini până în prezent, inclusiv al deriziunii tip Urmuz. Căci ce altceva ar putea să însemne inventarierea mărunțișurilor din nesfârșita magazie a memoriei inutile sau deturnarea visului și a viului într-o penibilă copie a vidului mecanomorf. Excepție face autenticitatea, chiar dacă subversivă, a vocabulelor ce califică diversele
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
ci se roagă. Sub ploaia de sfidări și insulte a soldaților romani, a fariseilor și a trecătorilor rătăciți, Fiul rostea un psalm regal, atribuit lui David (Ps. 21, LXX). Cuvântul îl lăuda pe Dumnezeu în timp ce vocile morții defăimau creația. În fața deriziunii motivate de ură, apare lumina pascală a iubirii, capabilă să dea și ultima iertare. Psalmul începe dramatic cu o întrebare („de ce m-ai părăsit”), continuă cu recunoașterea filială („din pântecele maicii mele Dumnezeul meu ești Tu”), se prelungește printr-un
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
de artă nu este văzută în cheie ironică, ba dimpotrivă. Ea "a devenit sinonimă cu noul stil de viață al noii generații, un nou stil ce se ridica împotriva autorității și care căuta eliberarea de normele sociale existente" (Huyssen: 141). Deriziunea și ironia ca reacții ale artistului la lumea brand-urilor și iconurilor societății consumiste nu par să fie la fel de evidente în alte forme artistice, precum muzica pop, unde creatorul este în primul rând un afacerist ce lucrează într-un domeniu
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
Generația bombastică), iar Mihai Ralea suspectează pe semnatarii mistici și frenetici de „rasputinism”, „nechezat de literaturism excesiv”, „revanșă absurdă a pitecantropului refulat de dogme religioase” („Viața românească”, 1928). Cu aceeași ocazie, Șerban Cioculescu inventează termenul „trăirism” pentru a marca, în deriziune, excesul de vitalitate și deficitul de substanță intelectuală din manifestul tinerilor. În Germania misticul P. descoperă dialectica hegeliană și materialismul dialectic, punând de aici înainte inconformismul lui moral și social pe alte baze. În această perioadă numele îi apare în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288654_a_289983]
-
-ne printre sarcofage (Mircea Cărtărescu, De ce iubim femeile) Ceea ce nu s-a știut însă niciodată, ceea ce am aflat doar [eu], printr-o întâmplare, este cine a fost cel care a comis acest sacrilegiu (Mircea Cărtărescu, De ce iubim femeile). * grup adjectival: Deriziunea sau ferocitatea sunt termenii unei alternative doar [aparente] (Al. Paleologu, Despre lucrurile cu adevărat importante) Din păcate, însă, nu vor putea fi trași la răspundere penală, ci doar [morală] (22) Oficiali europeni și nu doar [europeni] (22). * grup verbal: Literatura
[Corola-publishinghouse/Science/85006_a_85792]
-
modus vivendi al geților deloc barbar, așa cum și-l imaginase el până atunci, dând curs prejudecăților care circulau în imperiu. Dar totul pare tratat parodic, poetul roman vădește o maiestate găunoasă, semnele tragicului se șterg sub presiunea degradării și a deriziunii. În Jocul de dincolo de ploaie (reprezentată pe scenă în 1977), scenariu dramatic aparent eterogen, dar mărturisind aceeași intenție de dinamitare a clișeelor ce domină atât viața, cât și literatura, câțiva tineri se adăpostesc de furtună într-o șură părăsită și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289521_a_290850]
-
poziții etice similare. Deși, prin educație și origine socială, era un intelectual "de stânga", Sîrbu a condamnat vehement orice opresiune, de dreapta sau de stânga. "Tradiționalist idealist", cum se autocaracteriza, avea oroare de excesele naționalist-protocroniste, patriotarde, care au aruncat în deriziune și grotesc ideea de națiune în "epoca de aur": "Nu mai am naționalitate (nu pot fi de același neam cu turnătorii din jur), cred că trec spre naționalitatea-Yalta: consider că suferința politică unește mai mult decât unitatea de limbă și
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]