629 matches
-
nu are mâneci, ci o manta, care se pune peste brațe și umeri. Purtătorul o așază de obicei peste un sacou și își scoate mâinile prin două găuri. Acest lucru îi permite utilizatorului să aibă acces la sporran fără a descheia nasturi. Mantaua lungă este acoperită de o altă manta scurtă, care se încheie cu nasturi și are rolul de a proteja mâinile de ploaie. Pe lângă o mare varietate de paltoane și pardesie purtate cu specificitate în Scoția, pelerina Inverness a
Pelerină Inverness () [Corola-website/Science/319951_a_321280]
-
Suferințele lui trebuie să fi fost la limita suportabilității. Ceea ce-l făcea să fie și speriat. Mă făcusem mic în pat, compătimindu-l sincer. Clar, era o urgență. Mama plângea, soacra îi ștergea fruntea de transpirație, bunica își încheia, apoi descheia basmaua, strigând: moare copilul, moare copilul! Soția, în schimb, rămasă lângă ușă, părea detașată. Economisea, desigur, energia, necesară mai târziu. Am întrebat, cu jumătate de gură, ce boală are. — Are piatră la rinichi. Ce are?!? — Dar la Constanța..., am îndrăznit
Diagnostic by Mirel Cană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1368_a_2725]
-
retrăsese armata în Fuchu, castelul fiului său. — Slavă zeilor că ești nevătămat, spuse soția lui, când îi ieși în întâmpinare. — Ai grijă de răniți. De mine te poți ocupa mai târziu. Inuchiyo nici măcar nu-și scoase sandalele și nu-și descheie armura; stătea doar în fața castelului. Pajii săi erau și ei prezenți, aliniați în spatele lui, așteptând cu solemnitate. În sfârșit, subunitățile de războinici începură să intre în pas vioi pe poartă, unele după altele, purtând trupurile camarazilor căzuți, peste care așternuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
mai simțea un gol în inimă. Ca de la o mare distanță, auzi sunetul ușii culisante deschizându-se încet. Kazumasa, îmbrăcat în haine civile la fel ca stăpânul său, se pleca în prag. Aproape nici unul din războinicii clanului încă nu-și descheiase armura. Cu toate acestea, Kazumasa își dăduse seama că Ieyasu era îmbrăcat în civil încă de dimineață și se schimbase repede într-un kimono. — A, Kazumasa? Stai prea departe acolo. Vino puțin mai încoace. Omul care nu se schimbase deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
se vadă și seara nu mă mai culcai. Gardianul veni și timp de cinci zile petrecui nopțile în carceră. Ar fi trebuit să mă curăț și m-ași fi curățat dacă gardianului i-ar fi trecut prin cap să-mi descheie cămașa. În a șasea zi îl zării în galerii cu lampa de carbid în mână. Înțelesei: intra cu noi într-o tură de șapte zile. Îmi fu ușor să-l urmăresc după mersul său crăcănat și mai ales după coincidența
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
în sfârșit te-ai trezit și un viitor strălucit îți stă iar în față. Un viitor strălucit îți stă...Aaiîîaaa.. Chiar așa făcu, așa mă întîmpină în timp ce eu, așezîndu-mă pe scaun în fața lui, îmi coborâi privirea: "Aaîîîaaa!" Crezui că eram descheiat la pantaloni, în orice caz îmi dădui seama că gravitatea mea, capul meu pe sus îi stârnise pesemne exclamația aceasta batjocoritoare. Intensa familiaritate persiflantă și rece a glasului său mă făcu să simt o clipă de senzație netă că pe
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
mă posomorâi. "Vous n'êtes pas ni petite, ni franciscaine", mormăii și sării apoi și o întîmpinai. Capușonul și umerii îi erau uzi de ploaie. Fără să mă înseninez, ca în fața fetiței mele care ar fi făcut o poznă, îi descheiai șiretul și nasturii; aici ea își ridică bărbia cu eternul gest reflex de tandrețe și abandon al tuturor copiilor care se știu protejați, și își puse mâna pe umărul meu când își scoase unul după altul pantofii, și ei uzi
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
recunoașteți că, ascultându-i cum pronunță "eu", cum își rostesc, copleșiți de propria importanță, verdictele, nu poți trage concluzia decât că da, și le-au pierdut. Nu că un Bernard Henry Lévy, cu pletele lui negre și cu cămașa albă descheiată până la brâu, pe fond de explozii la Sarajevo, n-ar avea chiar nimic în comun cu vreun Cătălin Botezatu de-al nostru, sau vreun Gigi Becali. (Vă dați seama, desigur, că nu la ei mă gândesc atunci când le scriu numele
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
care este împreună de mult, ne îmbrățișăm, ne sărutăm, ne mângâiem. Frumos. Mă simt liber. Dintr-un cort se aud râsete și alte zgomote. Alții care fac ce facem noi, deduc. Simt corpul Deliei alunecând în jos, mâinile ei îmi descheie pantalonii. - Nu, zic, trăgând-o cu grijă în sus. - Nu? se miră ea. - Nu. Nu întreabă ce, și nici de ce, ceea ce mă bucură. Îi simt corpul cald, tare, o mângâi dezinvolt pe sâni, prin tricou. O ating și în alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
ști să mă stăpânesc. - Bine, am spus. Mă oprea cineva să zic că mințisem și să mă dau jos din mașină? Altcineva decât acel demon care sălășuiește în fiecare dintre noi și care uneori poate fi numit orgoliu? Mi-am descheiat pantalonii și mi-am tras în jos chiloții. La iveală ieși o pulă normală de o culoare normală și de dimensiuni normale. Oricum, mai mică și mai palidă decât pulile pe care le vedem în filmele porno. O pulă ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
am ajuns la pat. Și cum patul era acolo, ne-am gândit că n-ar fi fost o idee proastă să ne întindem pe el. Nu aveam altă opțiune decât să-l ocolim. După o vreme, a început să-mi descheie nasturii rochiei. Iar eu mi-am băgat mâinile pe sub tricoul lui, atingându-i pielea de pe abdomen și de pe piept. Cu multă blândețe și foarte încet, Adam mi-a descheiat rochia până la capăt și a început să mă dezbrace. Era plăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
decât să-l ocolim. După o vreme, a început să-mi descheie nasturii rochiei. Iar eu mi-am băgat mâinile pe sub tricoul lui, atingându-i pielea de pe abdomen și de pe piept. Cu multă blândețe și foarte încet, Adam mi-a descheiat rochia până la capăt și a început să mă dezbrace. Era plăcut, dar ciudat. Ciudat, dar plăcut. Trecuse foarte, foarte mult timp de când nu mă mai culcasem prima oară cu cineva, dacă înțelegeți ce vreau să spun. Și era straniu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
să mă duc și eu. Apoi, la cinci, s-au deschis porțile și apare Racey. Arată bine în carne și oase. Bronzat, ochi de un albastru strălucitor, țanțoș. Din păcate, purta pantofi de mafiot de culoarea oului de rață, cămașă descheiată la guler și un lanț de aur. Arăta ca managerul unei echipe de fotbal, dar mult, mult mai bine decât Mr Big. Ducea în mână un sac de antrenament. Eram convinsă că e plin cu ferăstraie, clești și alte instrumente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
invizibile apăruse cineva. Era un alergător în pantaloni de antrenament albi cu dungi albastre pe lateral. Avea și el aripi ca mine, însă părul aproape blond îi era învăluit de promoroacă. Avea ca haină doar o vestă albă, subțire și descheiată pe jumătate. Sufla aburi în pumni, încercând să-și încălzească mâinile. Am zâmbit. Ca să vezi cine vorbește, am zis. Tu pari de-a dreptul scos de la congelator... de unde vii? Mi-a aruncat o privire gânditoare în timp ce țopăia desculț, de pe un
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
moment reapărură uriașii din Avalon, ținându-l de brațe chiar pe Jacopo Belbo, care abia le ajungea celor doi până la umeri. Bietul meu prieten era pământiu, cu barba nerasă de multe zile, avea mâinile legate la spate și o cămașă descheiată la piept. Intrând În arena aceea plină de fum, clipi. Nu păru să se mire de adunarea aceea de hierofanți pe care-i vedea În fața lui, În ultimele zile se obișnuise probabil să se aștepte la orice. Nu se aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
nu dea, În fața ei, spectacolul fricii sau dacă hotărârea lui a fost mai degrabă singurul mod În care putea să dea greutate disprețului și autorității lui asupra adunăturii aceleia fără noimă. Dar se ținea drept, cu capul sus, cu cămașa descheiată la piept, cu mâinile legate la spate, ca unul care nu cunoscuse niciodată frica. Temperat de calmul lui Belbo, resemnat, În orice caz, În ceea ce privește Întreruperea oscilațiilor, tot mai nerăbdător să cunoască secretul, aflat acum la Încheierea socotelilor cu cercetarea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
lumea Îi acoperise deja pe partizani cu flori. Deodată cineva a strigat „Ras, Ras“, și Ras era acolo, ghemuit pe aripa din față a unui camion Dodge, cu barba zburlită și cu smocuri de păr asudate ieșindu-i din cămașa descheiată la piept, și saluta mulțimea râzând. Alături de Ras, coborâse din Dodge și Rampini, un băiat miop care cânta În fanfară, ceva mai vârstnic decât ceilalți și care dispăruse de trei luni și se spunea că ajunsese la partizani. Și Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
pot și eu peste ani să inventez povești și să dau cu ele după loaze, să le bag mințile-n cap (sau poate, dimpotrivă, să le scot). Bineînțeles că, în realitate, nu mi-am pus costum. Tricou, o cămașă curată, descheiată la gât. Sacou pe deasupra. Blugii bleumarin închis, de la Steilmann. O pereche de ghete: de fetru bineînțeles. Mă simțeam liber în ele, sportiv. Pieptănătura, umerii sacoului scuturați de scame imaginare, ca Otilia pe reverele lui Pascalopol. Gulerul cămășii îndreptat. Păream onorabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cizmulițele, după care s-a vârât sub plapumă; peste plapumă, a tras și-o pătură. Tânărul Lupu s-a uitat la mine. „Da.“, i-am confirmat, „Poți să te descalți. Până dimineața, rămânem pe loc.“ S-a aplecat, și-a descheiat șireturile, apoi și-a aranjat pantofii, sub pat: vârfurile egale, spatele lipit la linia parchetului. „Șanuri nu sunt pe-aici?“ L-am ignorat, dar îmi plăcea întrebarea. Oameni de-ăștia, care întreabă de șanuri, nu se mai fac în zilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
tocmai obișnuit: cu un pumn în gură. Stăteam ca prostul în iarna bucureșteană, cu brațul negriciosului încremenit în aer pe traiectoria invizibilă dintre obrajii mei și umărul lui. Ar fi trebuit să prind aici semnul destinului batjocoritor. Între falangele piticotului descheiat la șliț și mutra mea stâlcită, pe cerul spoit cu bere și-urină, rula-n premieră filmul Anului Nou. Avortonul care mă pocnise-mi arăta viitorul mai clar decât cel mai iscusit dintre astrologii posturilor TV: în rânjetul lui se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-o la fugă prin piață, urmăriți de câțiva zugravi. „Frumos, nu?“, și-a dus Mihnea mâna la tâmplă. „Depozitul de valori. Neprețuite. Trebuie doar să știi să negociezi.“ „Ce să negociezi și cu cine?“, l-am întrebat într-o doară, descheindu-mă la hanorac. Era o căldură moale și afumată, cum numai în cârciumi găsești. Ca de bumbac. „O să afli tu. Ce face ăla?“ Cezar s-a întors vesel, cu trei beri la piept și-un bocanc lipsă. „Beri pe frigul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
liceu. În dreptul bufetului, mi-am adus aminte de peticul de ziar promis de inginerul Grosesecu. Nu mi-l dăduse. Sau poate mi-l lăsase și nu fusesem eu atent? Mi-am scos mănușile, ținându-le sub braț și mi-am descheiat hanoracul. Am scos Pif-ul din buzunarul interior și-am început să-l răsfoiesc în grabă. Dintre pagini, pe undeva pe la mijloc, a căzut o bucată de hârtie. Era un colț de ziar. M-am aplecat și l-am ridicat de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
personaje. Două Îi erau cunoscute: războinicul mongol și noul șef al Cuceritorilor. Tânărul ciudat, cu ochi albaștri. Abia atunci Își aduse aminte de portret și vru să-l scoată de sub tunică. Dar nu-l găsi. Lăsă jos luneta și Își descheie nasturii. Nu, sulul nu mai era la el. Căută pe punte, coborâ În cală, dar nu găsi nimic. Reveni pe punte și privi din nou prin lunetă. O luă din nou de la ochi, simțind că se Întâmplă ceva ciudat. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
cele de demult ca și cele mai recente, sănătoase, îngrijite, fără coșcoveli, zgârieturi sau mâzgăleli. Pe străzi, oameni puțini, de toate vârstele, îmbrăcați modest, fără cravate și fără pantaloni la dungă impecabilă; cei mai mulți sunt în blugi și jerseuri colorate și descheiate la gât, tăcuți și reci. Mașini puține, chiar foarte puține, la această oră de duminică și nici una care să staționeze pe carosabil ori pe trotuar, ca la noi! Madam Gertrud, unde sunt oamenii cu automobile la această oră, de ni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
în creștet, dar încă dese deasupra urechilor, îi erau brumate de-a binelea, și-i cădeau în neorânduială pe spate. Purta niște pantaloni reiați, bleumarin și o flanelă de lână naturală, lungă și groasă, peste o cămașă albă din bumbac, descheiată la gât, de sub care ieșea un smoc de păr brumariu, ca și pletele. Când m-am așezat în strană s-a întors ușor spre mine și m-a privit stăruitor. La un moment dat, privirile ni s-au întâlnit. Mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]