173 matches
-
chiar în ziua sărbătorii, cu Esau și prima lui nevastă, Ada. La vederea prietenei mele, nu m-am mai putut abține și am luat-o la fugă spre ea. S-a aruncat și ea în brațele mele. Când ne-am descleștat, am văzut cât de mult se schimbase în cele câteva luni de când ne despărțiserăm. Era cu o jumătate de cap mai înaltă decât mine și nu mai era nevoie să-și strângă hainele pe ea ca să i se vadă sânii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
aș fi fost ușoară ca un copil și el, puternic cât zece bărbați. M-a ținut în brațe până m-a convins și m-a făcut să mă simt în siguranță, apoi mi-am lăsat capul pe spate, mi-am descleștat mâinile și m-am întins ca într-un pat. Când m-am relaxat, bărbatul meu mi-a dat drumul încetișor, până când i-am mai simțit doar vârfurile degetelor pe spate, în timp ce fluviul mă ținea la suprafață, iar luna făcea apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
tata a dat drumul sicriului și a făcut un pas înapoi, și-a ridicat privirea și s-a uitat direct la mine, direct în ochii mei, și după strălucirea ochilor mi-am dat seama că mă recunoscuse, și și-a descleștat gura și se simțea c-ar fi vrut să spună ceva, fața i-a zvâcnit, se vedea că nu poate să vorbească, iar atunci mama, plângând, a spus, Doamne Dumnezeule, ce i-au făcut, ce-au făcut din el și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
Îmbrățișa Christian, În starea În care ajunsese? Nici una. Din orele care urmară, Marie nu mai păstră nici o amintire. În sfîrșit rămaseră singuri, amîndoi. La hotel. Christian Își puse sacul de drum pe pat, așteptă cîteva clipe, dar ea nu-și descleștă dinții. Nu scosese o vorbă de cînd Christian pusese piciorul pe pămînt. El știa prea bine prin ce trecuse ea de la plecarea lui din Lands’en, dar și el suferise. Încercările astea nu se cuvenea să-i despartă, nu puteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
porțiile de băutură puțin prea generoase, nimeni nu se sinchisea. Doar Marie nu era pe aceeași lungime de undă cu ei. Îl privea pe Christian, care tot povestea cum fusese salvat și se gîndea la Lucas care nu-și mai descleștase dinții de cînd părăsiseră muzeul. Îl privea pe unul gîndindu-se la celălalt. Unul pe care-l iubea de atîția ani, dar care o dezamăgise. Celălalt pe care În urmă cu trei săptămîni nici măcar nu-l cunoștea, dar care o vrăjise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mi-ați numărat degetele de la picioare... Da! Să vă fie rușine! Da... Ei? V-ați lămurit? Câte degete am la picioare? Sunt destule? (În hohote.) De ce vă purtați așa? De ce? V-ați uitat până și în gura mea! Mi-ați descleștat dinții și v-ați uitat în gura mea și mi-ați umblat cu un pai în gură... Ați vrut să găsiți adevărul meu, în gura mea, nu? HAMALUL (Copleșit, rușinat.): Nu, nu... A fost ideea lui Bruno... Numai el... numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Dacă Fitz nu le văzuse de la intrare, ceea ce era greu de crezut, acum nu le mai putea evita. Cu mâna înfiptă în umărul lui Sun, își rotea privirile prin curte în vreme ce pieptul îi era scuturat de sughițuri înăbușite. Frank îi descleștă degetele și îl împinse spre balustradă. - Sincer nu știu de ce ați venit aici. Ce credeați că veți găsi? Un oraș, ca atâtea altele. Nici măcar monumente n-are. - Vă rog, să fim serioși, nu v-am făcut nici un rău, am înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
la mâna ei și văzu că Îndoise tubul din cauciuc negru ce ducea la discul plat de la capătul instrumentului până când cauciucul deveni cenușiu din pricina tensiunii. Ea Îi prinse direcția privirii, se uită În jos la propria-i mână și o descleștă Încet, până ce tubul fu din nou drept, cauciucul din nou negru. — Și acum, dacă mă scuzați, mai am un pacient de consultat. — Desigur, doctore, zise el, știind că pierduse. Dacă vă vine În minte ceva și ați vrea să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
picioarele goale, se simțea mai în largul lui. - George, George, ce s-a întâmplat? Nicolae se uită cu atenție și își dădu seama că este electrocutat. Se duse repede la tabloul electric care era foarte aproape și întrerupse curentul. Îi descleștă mâinile de pe priză cu ajutorul unei șurubelnițe pe care o găsi jos, lângă o pompă. Oameni gospodari, aveau două pompe; una de rezervă când se defecta cealaltă. Probabil că se arseseră cărbunii de la pompa care fusese scoasă din fântână și
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
că te-ai certat cu el și nu-i mai calci în casă, cum ți-am mai spus! Du-te, Otilia nu e aici! - Aș, ce să mă duc?! Costache e încăpățînat, până nu seuită în ochii Otiliei, nu-și descleștează gura. - Am să fac ce-am să pot cu mintea pe care mi-a lăsat-oDumnezeu, zise Stănică, cu modestie spirituală, dar dă-mi și dumneata ceva fonduri, uite, mi-ar trebui o sută de franci. - Nu știu ce faceți voi cu banii
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
întru cutreierarea Pământului și în plimbarea ce-o avea de făcut pe el. La auzul celei de-a doua țârâituri a soneriei montate în spatele ecranului, se rosteau pripit ultimele cuvințele, se schițau cele din urmă saluturi apretate, cei liniștiți se descleștau din agitație, răsucindu-se pe călcâie. La garderob, în antreu, sub lumina purpurie a foaierelor, alesese să staționeze mai ales generația demonilor ce se împerecheaseră cu fetele oamenilor, a celor ce-și atrăseseră asupra capetelor lor Potopul, din vremea credinciosului
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
predat până la sfârșitul anului... Iar din cele 140 de mașini minunate care aproape 94 au ieșit pe poarta întreprinderii..." Cu pași mlădioși și lingușiți, necunoscutul alunecase deja la coada mașinii, unde își trecu, cu balans, bastonul la subțioara brațului stâng, descleștând, c-o iscusită lovitură de pod al palmei, portbagajul. Rămase apoi nemișcat, aparent somnolent, cu geamparalele jucîndu-i totuși haos în cap, nemaireușind însă să-l clintească nici o unghie... - "...Iar editurile vor veghea nedomolite ca operele tipărite să sprijine ridicarea conștiinței
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Cică vede în întuneric. Găsește lucruri care au fost pierdute încă de pe vremea în care bunică-ta nu-l cunoscuse și nu se dăduse încă bărci cu mortăciunea de bunică-tu... Altul deschide fără cheie ușile cele mai încuiate, descleștează țâțânile cele mai fioroase. Când îl simt, yalele cele mai îmbîrligătoare se îmblînzesc și torc ca niște pisici. Nu pune decât un deget pe ele. Și broaștele cele mai nocive gem în călduri. Și își desferecă înaintea lui mecanismele, ca
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
a păcălit pe tine, scămoșatule, că jerpelitura asta de vorbe e poezie? Făcând crețuri "laba gîștei" pe la colțul ochilor, has-Satan toarse melancolizat, se-ntinse și sfârâi ca o salamandră. - Mai mă asculți? - Ca pe glasul lui părintele Birizdael. Care, ori de câte ori descleștează gura, să târguie sau să drăcuiască la vreo păcătoasă, o încurajează pe gudulancă prin vorbele: "Tu ai supt-o cel mai bine, nevinovato!" - Pe la începutul anului de față - demară visător Diavolul - un consiliu de 12 înțelepți... l-a numit în
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
tine? - Gabriela P. Mocanu, voinicule. - Ehei, Gabrielo, iară eu bag acuma, la tine, în viteza a IV-a. ...Că să nu te plângi c-a trecut aiurea anul ăsta. Până o fi ne arăți unde stă madam Nicolici... Rar își descleșta Țaca gurița să mărturisească despre toate putorile, că nu le băga, neapărat, direct în viteza a IV-a. Ploile de împreunare i le stricară însă clămpănitul unui clopot, agitat cu bruschețe, de undeva din adâncurile de velur ale casei, ca
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
BUCUREȘTI Zice: Du-mă, în vână, la madam Nicolici. Cică e meșteră și numai dumneaiei se pricepe ce picături trebuie scurse în ceaiul de crușin, ca să nu ți-l faci cu briceagul harcea-parcea pe gât... Ho diábolos tăcea. Stafidita nu descleșta botul. Genel cârmi și el, pe tăcere, clonțul. Cucoana se juca absentă cu buricele degetelor, prin draperiile de păr, ce semănau cu niște sârme roșii și îi acopereau în întregime sfârcurile urechilor și, cum se tolănise pe canapea, o dată
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cointeresate, jandarmerești, parcă palmate, ținîndu-și răsuflarea și perpelindu- se sub ațîțîtoarea dilemă dacă fi va găbjit (sau nu) neglijentul ce împrăștie peste tot cu hartane de muieri, nu cu hîrtii?! 182 DANIEL BĂNULESCU Inculpatul Galopenția nu mai mânca, dormea puțin, descleșta fălcile, pentru a vorbi, și mai puțin, nu mărturisise nimic, dar nici nu tăgăduise. De altfel, nici nu i se ceruse cu insistență s-o facă, fiindcă acasă la el, în fundul grădinii Maicii, de pe strada Polonă, a grădinițelor altor câtorva
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Carpați", ridicând gulerul hainelor recuperate de prin cuiere, făcând să alunece pe masa unică, imensă, scrumierele de hârtie, așa cum alunecau halbele de bere pe tejghelele barurilor din Vestul Sălbatec. După care, brusc, se apropiau de cele trei ferestre gigantice. Le descleștau tocăria zuruitoare. Le încălecau pervazele. Și, fără vreun cuvânt, se aruncau în golul de dedesubt, planând minute întregi, la o înălțime de 30-40 de metri, deasupra străvechii Grădini Cișmigiu și-a străduțelor ce păreau că se freacă de grădină ca
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
formă de zile mari. Care e părerea dumitale? Răspunde-mi cinstit. Crezi c-ai să faci față? - La ce? întrebă, mai mult pentru a menține conversația, tot profesorul de construcții metalice, după ce apăru evident că Sinistratul nu-și va mai descleșta, pentru acea zi, fălcile. - Pentru numele lui Dumnezeu, dă-ți întreaga silință!... Dacă presimți o pană de inspirație, învață, pe de rost, măcar două-trei bucăți dintre creațiile acestea! și directorul Predoleanu scotoci într-o scobitură a servietei diplomat și îi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
peste obrazul vânăt și înțepenit. Barba suna ca oțelul și, când termină, văduva fl ajută să-l spele și să-l pudreze. - Ce ți-e și omu, zicea Aglaia, legând degetele lui Gogu cu amici roșu, să nu i se descleșteze mâinile împreunate pe piept, în care u pusese un ban de argint, pentru vama morții. Azi ești, mâine, gata-n patru scînduri! Afară se lăsa seara. Una din vecine plecă la biserică, să cheme dascălul și să-i aducă drapelul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Voi să schițez fața. Trebuie să te fi îndoit vreodată în viața ta de ceva. Reamintește-ți acea situație, ca să văd ce expresie va lua fața ta. Ieronim își rechemă în minte scrisoarea bătrânului Euthanasius și o zâmbire rece îi descleștă buzele. - Da, da! asta-i expresia! zise Francesco. Ochii lui se entuziasmară și penelul schiță în fugă acele trăsături de-o dureroasă amărăciune în fața întunecatului geniu. - Cum reamintirea îi schimbă astfel fața, gândi Cezara, și o duioșie liniștită îi împlu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
duioșie liniștită îi împlu sufletul... Ea nu mai era aceeași. Din tremurătoare deveni lină - acuma-l iubea. În acea frumoasă statuă de marmură albă, în acel Adonis încremenit ea presupunea un suflet... Îi venea să plângă acum... buzele ei se descleștară c-o dulce expresie de durere și de amor, ea-și înclină capul în perini și-și închise ochii. Simțea că plânge fără să vreie. - Mi-ar trebui câteva ședințe, zise Francesco. Cezara-și deschise ochii, dar... Francesco trăsese perdeaua și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fața]. Trebuie să te fi îndoit vreodată în viața ta de ceva, Reamintește-ți acea situație, ca să văd ce espresie va lua fața ta. Ieronim își rechemă în minte scrisoarea bătrânului Euthanasius și o zâmbire rece, sceptică, îi discleștă puțin [descleștă] buzele. O, de ar fi înmărmurit astfel! Era o durere mândră în fața lui, și bietei Cezare îi ieși o lacrimă in ochi. Da, da! asta-i espresia! zise Francesco inspirat. Ochii lui se entuziasmară și penelul său schiță în fugă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
liniștita îi împlu sufletul.. Ea nu mai era aceeași. Din tremurătoare deveni lină - acuma-l iubea. În acea frumoasă statuă de marmură albă, în acel Adonis încremenit ea presupunea un suflet... Îi venea să plângă acum... buzele ei se discleștară [descleștară] c-o dulce espresie de durere și de amor, ea-și înclină capul în perini și-și închise ochii. Simțea că plânge fără să vreie. - Mi-ar trebui încă câteva ședințe, zise Francesco. Cezara-și deschise ochii, dar... Francesco trăsese perdeaua
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ridicîndu-mă și întinzîndu-mi brațele. O clipă, și zăcea ca înmărmurită pe sânul meu, încungiurînd cu brațele ei albe și goale gâtul meu. Cu buzele mele căutam fața ei, ce se ascunsese pe pieptul meu, dar în acel moment ea-și descleștă un braț al ei dempregiurul gâtului meu... îmi atinse cu {EminescuOpVII 195} dosul mînei gura mea însetată, apoi, întorcîndu - se, dispăru surâzând. În zadar întindeam plin de dorință brațele mele spre umbra ei fugitivă... Ea zbura. Se-ntoarse înapoi. Copilul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]