454 matches
-
la aprecierea mea, să-și poată răscumpăra în fața aceluiași Consiliu de Onoare convocat de mine în acest scop, numai prin jerfă, onoarea pierdută și păcatul făptuit”", dar Stelescu și-a continuat critica la adresa „Căpitanului”, pe care l-a făcut laș, desfrânat și slab orator. În 1936 un grup de zece legionari, studenți în teologie, au pătruns în spitalul în care era internat și l-au împușcat pe Stelescu în patul de spital, după care i-au ciopârțit cadavrul cu topoarele, dansând
Mișcarea Legionară () [Corola-website/Science/299614_a_300943]
-
pentru încoronarea sa ca împărat. Evenimentul are loc la Roma în februarie 962, Otto fiind încoronat de papa Ioan XII, cu care chiar avea să între în conflict la scurt timp după aceea ( Ioan XII era caracterizat ca fiind un desfrânat, având nenumărate amante și se povestește chiar că la un moment dat, fiind beat, l-ar fi numit diacon pe unul dintre grăjdarii săi, după cum fără nici un motiv papa l-a numit episcop pe un băiat de 10 ani). Papa
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
organizate prin vecinătate, și este clar din scrisorile lui Austen adresate Cassandrei că au petrecut mult timp împreună: " Mă tem chiar să-ți spun cum prietenul meu irlandez și cu mine ne-am comportat. Imaginează-ți tot ceea ce-i mai desfrînat și șocant în modul de a dansa și de a sta jos împreună." Familia Lefroy a intervenit și l-a trimis departe, la sfârșitul lui ianuarie. Căsătoria lor era imposibilă, așa cum atât Lefroy, cât și Austen trebuie să fi știut
Jane Austen () [Corola-website/Science/302437_a_303766]
-
C. Teșu, op. cit., p. 56. 1 erotic 8. În limba română această patimă a fost denumită prin două cuvinte care au același înțeles. Este vorba de termenii curvie și sinonimul său desfrânare. Primul cuvânt este tradus sau definit ca: viață desfrânată, desfrâu, curvăsărie (popular). În ce privește al doilea cuvânt și anume desfrâul, acesta este compus din două cuvinte des și frâu9. Desfrâul este de fapt o purtare, atitudine desfrânată, corupție, depravare și imoralitate 10. Dacă ar fi să facem o exegeză a
Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
curvie și sinonimul său desfrânare. Primul cuvânt este tradus sau definit ca: viață desfrânată, desfrâu, curvăsărie (popular). În ce privește al doilea cuvânt și anume desfrâul, acesta este compus din două cuvinte des și frâu9. Desfrâul este de fapt o purtare, atitudine desfrânată, corupție, depravare și imoralitate 10. Dacă ar fi să facem o exegeză a acestor două cuvinte atunci ar trebui să arătăm faptul că prin cuvântul des se înțelege ceva care se repetă de (mai) multe ori la intervale mici de
Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
patimile urâte și potrivnice firii 17. Caracterul patologic și patogen al desfrânării apare destul de evident, putând astfel să înțelegem de ce Sfinții Părinți o numesc adeseori boală și văd în ea o formă de nebunie. Bolnavă și rănită de săgeata poftei desfrânate este inima care vede pentru a se învăpăia de 8 Sorin Cosma, Cumpătarea în etica filozofică antică și morală creștină. O încercare de sofrologie creștină, Edit. Helicon, 1999, pp. 213, 218. 9 Dicționarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de
Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
sexuale, nu cu scopul de a avea copii, înseamnă a batjocori natura 30, menționează în sensul acesta Clement Alexandrinul. Pentru a-și împlini scopul, sexualitatea trebuie să formeze comuniunea între două persoane, unirea durabilă într-un singur trup. În general, desfrânatul caută femeia pentru a-și satisface poftele senzuale, restrânge dragostea la nivel trupesc. El declară că o iubește, și aceasta de multe ori îi dă crezare, pentru că ea este o ființă care are nevoie de afectivitate din partea bărbatului. Dar dacă
Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
din ea un absolut al vieții conjugale. Plăcerea nu trebuie să fie scopul, ci urmarea firească a legăturii de iubire dintre soți34. Desfrânarea este un păcat animalic, căci urmează pornirile unei patimi ce domină în animale. Am putea spune că desfrânatul întrece pe animale prin exces și perversiune, exagerări necunoscute acestora, întrucât ele urmează instinctului nepervertit. Până și împreunarea lor trupească (a animalelor sălbatice — n.n.) urmează legile firii și are loc numai în scop de procreare, iar nu pentru desfrâu 35
Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
și nu vom consimți cu ele când acestea se ivesc în minte, atunci am barat orice drum al acestei înjositoare patimi. De aceea, nu trebuie să primim în nici un chip gândul păcatului 124 și să nu ne complacem în gânduri desfrânate, întorcând toate aceste gânduri spre cele duhovnicești, pentru că altfel, alunecând pe panta desfrâului, ajungem în prăpastia pierzării. IV. Felurile, formele, manifestările și consecințele desfrânării Ținând cont de persoanele care săvârșesc desfrânarea, putem sublinia faptul că felurile acestei patimi sunt în
Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
că mintea, voința și afectivitatea încetează de a mai sta în slujba spiritului și, nemaifiind modelate și ordonate de el, sunt puse în slujba poftei sexuale, mânată de căutarea plăcerii. Omul, stăpânit de instinct, ajunge asemenea animalelor 133. Deosebirea dintre desfrânați și animale se face observată din faptul că acestea au perioade scurte și bine determinate în care își perpetuează specia, limitându-se la ceea ce natura le-a îngrădit, pe când desfrânatul nu își poate stăpâni sau înfrâna pornirile trupești. Pentru el
Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
Omul, stăpânit de instinct, ajunge asemenea animalelor 133. Deosebirea dintre desfrânați și animale se face observată din faptul că acestea au perioade scurte și bine determinate în care își perpetuează specia, limitându-se la ceea ce natura le-a îngrădit, pe când desfrânatul nu își poate stăpâni sau înfrâna pornirile trupești. Pentru el nu există nici o măsură în săvârșirea păcatului, nici în plan fizic, nici în cel spiritual. Desfrânarea, ca toate celelalte patimi, operează răsturnarea valorilor la cel mai înalt nivel: ea duce
Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
aceasta se ajunge din cauză că setea după păcat nu se poate stinge decât cu înfrânare, iar înfrânarea reprezintă încercarea de revenire la statutul de fiu al lui Dumnezeu. Fiul împăratului Ceresc nu are dorințe pătimașe, el fiind complet diferit de cel desfrânat care, prin patima sa face ca în propriul său suflet să apară o răsturnare a valorilor 134. Aceasta, împreună cu acceptarea momelilor patimilor, duce la situarea lui Dumnezeu într-un plan secund, la uitarea și la negarea Lui, punând în locul Său
Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
bine cu sofisme cusute cu ață albă. În nici o altă parte, masochismul și egoismul strâmt nu se înveșmântează cu mai mult succes cu aparențele sacrificiului 142. Patima desfrânării face ca în existența celui robit trupul să treacă înaintea duhului: Pofta (desfrânată) face mai iubite decât Cauza și Ființa cea unică și singură de dorit [...] cele de după ea și de aceea socotește mai de cinste trupul decât duhul. De asemenea face mai atrăgătoare posesiunea celor văzute decât slava și strălucirea celor duhovnicești
Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
exclusiv, și înlocuiește iubirea cu pofta animalică și instinctivă 147. Plăcerea apărută în urma păcatului nu este una de durată, neavând nici o legătură cu divinul, ale cărui bucurii nu au nici sfârșit, nici comparație. Trăind într-o atmosferă asemănătoare iadului, cei desfrânați simt patima ca pe un foc și o flacără pe care încearcă să le stingă. Patima desfrânării este atât de puternică, încât cel condus de ea este dus ca un rob acolo unde poruncește diavolul 148, adică tocmai în adâncul
Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
Gură de Aur precizează: După cum este cu neputință să te atingi de foc și să nu te arzi, tot așa uitatul la chipurile frumoase arde sufletul, ce caută cu poftă, mai iute decât focul. Că trupurile frumoase sunt pentru ochii desfrânaților ca o materie ce aprinde lesne. De aceea trebuie să nu dăm prilej focului poftei să vadă frumuseți străine, ci să înăbușim prin orice mijloc focul, să-l stingem cu gânduri cucernice, să stăvilim incendiul ca să nu se întindă mai
Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
se pleacă ca să scape de osteneală va fi tras de cal și purtat în toate părțile 159. Subiectul generator de plăceri, chiar dacă este și el cuprins de aceeași înjositoare patimă, nu-l prețuiește și nu-i acordă cinste și prețuire desfrânatului, ci dimpotrivă, celui ce nu se lasă vrăjit și nu se lasă prins în mrejele acestei patimi: Pe cine va prețui mai mult curva, spune-mi, pe cel ce-i slujește și-e este rob, sau pe cel care zboară
Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
este desfrânarea, încât Sfântul Ioan Casian afirma că ar fi mai bine pentru cel pătimaș să fie atins de viciul gloriei deșarte, decât de flacăra desfrânării 174 și, cu toate că acest viciu este unul din păcatele cele mai greu de învins, desfrânatul ori nu se vindecă, ori cu greu se mai poate ridica după prăbușire 175. Gravitatea cea mai mare este că desfrânatul nu-și strică doar trupul său, ci atentează, din cauza patimii dezlănțuite, și la trupurile celor din jur, încercând să
Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
deșarte, decât de flacăra desfrânării 174 și, cu toate că acest viciu este unul din păcatele cele mai greu de învins, desfrânatul ori nu se vindecă, ori cu greu se mai poate ridica după prăbușire 175. Gravitatea cea mai mare este că desfrânatul nu-și strică doar trupul său, ci atentează, din cauza patimii dezlănțuite, și la trupurile celor din jur, încercând să le subjuge pentru a-și satisface dorințele păcătoase, iar dacă dă greș, poate recurge la ucideri, adultere, hoție. Unii intră într-
Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
dă greș, poate recurge la ucideri, adultere, hoție. Unii intră într-un adevărat Joc al seducției 176, privind doar scopul, adică satisfacerea plăcerii proprii, neluând seamă la faptul că celălalt partener are suflet, voință și sentimente care ar trebui respectate. Desfrânatul nu-și urmărește decât propria sa plăcere, nu dăruiește nimic celuilalt, iar de la acela așteaptă să primească numai ceea ce-i cere dorința sa pătimașă. Iar ceea ce dobândește este privit ca împlinirea propriei sale dorințe, iar ca nu dar al celuilalt
Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
obiecte; • o reducere progresivă a factorului rațional, în favoarea celui irațional, pătimaș; o stingere a discernământului, o întunecare a rațiunii, a puterii de judecată și de deliberare, sfârșind prin pierderea controlului asupra lucrărilor sufletului și a simțurilor; • robie sufletească, prin care desfrânatul lucrează instinctiv, animalic la împlinirea poftei sale fără limite 180. Așa cum am precizat mai sus, demonii pot ispiti pe oameni cu această patimă prin mai multe feluri, iar una din uneltirile și înșelăciunile lor este și provocarea poluțiilor, tulburându-l
Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
venerice, la înmulțirea avorturilor și a copiilor abandonați. Desfrânarea împiedică întemeierea de familii care ar putea fi fericite și rodnice. Distruge atât căminul propriu, cât și al altora. Contaminează și otrăvește generații întregi. Biserica pedepsește prin sancțiuni foarte aspre pe desfrânați, prin Canoanele 61 Apostolic, Canoanele 7, 62 și 63 ale Sfântului Vasile cel Mare, Canoanele 4 si 87 ale Sinodului al VI-lea Ecumenic 197. De la cel căzut în curvie, Duhul Sfânt se depărtează, căci Duhul lui Dumnezeu nu rămâne
Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
Canoanele 7, 62 și 63 ale Sfântului Vasile cel Mare, Canoanele 4 si 87 ale Sinodului al VI-lea Ecumenic 197. De la cel căzut în curvie, Duhul Sfânt se depărtează, căci Duhul lui Dumnezeu nu rămâne pururi în oamenii aceia (desfrânați) pentru că sunt numai trup (Fac. 6, 3). Aceasta pentru că cei ce viețuiesc trupește și au în ei cuget trupesc, fiind cu totul trupuri, nu pot plăcea lui Dumnezeu. Că sunt întunecați în cugetări și nepărtași de razele luminii dumnezeiești. Având
Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
mintea, ale lui Dumnezeu, și nu pot vedea lumina adevărată a vieții și nu se pot ridica deasupra minciunii celor văzute 198. Alt motiv pentru care creștinul trebuie să se ferească de această patimă este aceea că prin săvârșirea ei, desfrânatul necinstește pe Hristos, calcă legământul cu Acesta pe care a făcut-o în momentul Sfântului Botez, prefăcând mădularele lui Hristos în mădulare ale curviei (I Cor. 6, 15) spre a lui osândă și moarte veșnică. Cuviosul Paisie Aghioritul arată o
Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
a ne convinge ferirea de desfrânare și anume acela că ea ne face să uităm de moarte urând-o până într-acolo încât desfrânarea n-ar mai vrea să moară niciodată, aceasta deoarece cel care duce o viață plăcută și desfrânată nu se gândește la ce-i va urma acesteia, ci se gândește numai la desfătarea de aici, fiind robit de ea. Acest lucru este însă imposibil, deoarece omul este trecător, neavând aici pe pământ cetate stătătoare. Acelora care se manifestă
Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
Lacu - Sfântul Munte Athos, Edit. Evanghelismos, București, 2003, p. 274. 24 3. Nesocotirea, adică săvârșirea actelor fără a mai ține seama de persoana și situația noastră; 4. Nestatornicia, când, din pricina alipirii de plăcerile neîngăduite, părăsim hotărârile bune și evlavioase. Voința desfrânatului este ca și paralizată în ce privește săvârșirea binelui. El este ca un om în lanțuri; se convertește foarte greu. Cade ușor în toate celelalte păcate, îndeosebi în: invidie, ură, risipă, gelozie, furt, disperare, lene, omucidere; 5. Iubirea exagerată de sine; 6
Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]