314 matches
-
din Springfield. Sub biroul cel mare. MUZEUL CAUCIUCULUI, Akron, Ohio. Între scrumierele de cauciuc și costumul spațial. HENRY FORD VILLAGE, Detroit. În interiorul Modelului T. MUZEUL DE ARTĂ DIN DETROIT. Sub băncuța din fața tabloului cel mare cu doamna aia grasă și despuiată.“ Maggie i-a trezit interesul la dimensiunile cerute. Îl Întoarce și Îl Încalecă, gemînd cu ochii Închiși. — Continuă! Îi poruncește. Micuțul Wakefield găsea locuri bune de pitit În copaci, În parcuri, sub mesele de picnic, În parcările de camioane, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
însuflețire. Toți fac așa. Uită-te la Britt Ekland, e tot timpul fotografiată cu tipu’ ăla care e destul de tânăr ca să-i fie nepot. Deși poate că e într-adevăr nepotul ei. Și nebuna ailaltă, aia care umblă peste tot despuiată, cum o cheamă? —Madonna, i-am propus eu cu prudență. Nu, nu, nu-i ea. Știi de cine zic. Are un tatuaj pe fund. —A, te referi la Cher, m-am lămurit eu. — Da, asta e, a zis mama. Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
sau al treilea etaj. Dar la etajul patru o voce de femeie a zis: Intră. M-am gândit că trebuie să fie Tessie O’Grady. Mai ales că ea ar fi avut acces în dormitorul lui Racey să facă pozele despuiate. Dar nu era ea. Era Detta! Cu pantaloni croiți pe comandă, bluză de mătase și un pistol! Hopa! A zis: Stai jos. A arătat spre un scaun. Mă rog, spre singurul scaun, de fapt. Unul stingher de lemn, așezat sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
a demarat. Așadar, ce zici de asta, Anna? Eu sunt stânjenită la culme. Mă simt ca ultima proastă. Am crezut că Colin e înnebunit după mine, dar el era în cârdășie cu Detta - și probabil că el a făcut pozele despuiate. Am crezut că sunt un detectiv în toată regula, care reușește să-și croiască drum în ograda familiei O’Grady, când, de fapt, în tot timpul ăsta, ei îmi făceau munca mai ușoară. Deprimată. Crimă și pedeapsă. — Vezi? i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
nimeni să se uite la mine, oamenii își văd de treaba lor. Te rog, nu fi obraznică! Dacă nu ai nimic să te acoperi, mergi și te schimbă. Nu așa trebuie să arate o activistă! Mă vezi mata pe mine despuiată și colorată ca o sorcovă? M-am uitat la secretara de județ și, pentru prima dată de când o cunoșteam, i-am studiat cu atenție îmbrăcămintea. Pe cap purta batic culoarea untului din mătase subțire, legat decent sub bărbie. Rochia din
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
nasturi albi până la gât. Singurul accesoriu cochet era gulerașul croșetat din fir de mătase, și acesta asortat cu baticul. În picioare purta pantofi comozi de culoare deschisă, fără tocuri, deși era scundă. Prin comparație, m-am simțit așa cum spunea secretara, despuiată, și mi-am acoperit obrajii aprinși de soare, dar și de rușine. Mă aflam la aproximativ 8 kilometri de satul unde era primăria. Acolo mai aveam câteva haine subțiri și tricouri cu mânecă lungă. La ora aceea era cald, eram
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
ori, În același fel. Două lovituri asemănătoare, dar În mod limpede distincte, de parcă... Poetul se Întrerupse. - De parcă ar fi fost doi asasini? Îl zori Cecco. Dante clătină din cap. Îi venise o idee neașteptată. Mai aruncă o privire spre trupul despuiat Întins dinaintea sa, după care se răsuci căutând ceva. - Unde Îi sunt hainele? Cecco se uită și el În jur. Într-un colț al Încăperii, Într-un coș de răchită, erau niște haine Îngrămădite la Întâmplare, murdare de sânge. Dante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
tăie răsuflarea. Învingându-și amețeala, urcă până la celulele unde erau ținuți deținuții cei mai periculoși, până când ajunse Într-o Încăpere mai largă. De-a lungul Întregului traseu, un țipăt sfâșietor, repetat, Îi slujise drept călăuză. Dinaintea ochilor săi, pe jumătate despuiat, Fabio dal Pozzo se clătina Îndoit de durere, cu Încheieturile de la mâini legate la spate, cu o funie care urca până la un inel Înfipt În tavan și cobora apoi până În mâinile unuia dintre cei doi călăi prezenți. Omul mai smuci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să atrag atenția asupra mea, mișcându-mă. Brusc, m-a lovit un val de jenă cumplită, cauzată de faptul că eram prezentă În vreme ce patru persoane Îmi examinau Îngândurate sculptura. Mă simțeam de parcă aș fi fost eu Însămi atârnată acolo sus, despuiată și suspendată de un lanț, iar ei s-ar fi holbat la mine cu ochi cercetători. Oare cum puteau să suporte asta participantele la concursurile de frumusețe? Duggie inspiră adânc și expiră Încet, printre dinți, scoțând un fel de șuierat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
pe lângă gardul viu, înalt, care mărginea grădina Camerelor din Ennistone, apoi coti pe lângă celălalt gard viu, de lângă bazin, și pe lângă peretele galben, smălțuit, în direcția „oalelor cu aburi“. Văzu în fața lui, stând chiar pe marginea „oalei“, silueta masivă, aproape complet despuiată, a lui William Eastcote. Își dădea părul pe spate, pieptănându-și cu degetele șuvițele ude, ușor rărite. Discuta cu un bărbat gras ai cărui chiloți de baie erau aproape invizibili sub pântecele proeminent. Bărbatul gras avea o față mare, cărnoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
sentimentale. Și exact atunci focul începe să muște din covorul de pe scări înspre curul gol al lui Evie, iar Evie țipă și sare în picioare și aleargă pe scări în jos cu pantofii ei albi cu toc cui făcuți scrum. Despuiată și fără păr, îmbrăcată în sârme și cenușă, Evie Cottrell dă fuga afară pe ușa din față spre un public mai numeros, oaspeții ei, argintăria și cristalurile și tulumbele de pompieri care se apropie. Asta-i lumea în care trăim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Clanța se mișcă. Vălurile mele sunt toate pe măsuța cu cosmetice, departe de mine. Ușa se deschide destul cât să se lovească de piciorul cu toc cui al lui Brandy, chicotind tolănită și pe jumătate plină de Valium, pe jumătate despuiată acolo, printre doctoriile de pe jos. E destul de deschisă ca să-i văd fața lui Parker cu singura-i sprânceană unită, și destul de deschisă ca fața să mă vadă pe mine șezând pe vasul de veceu. Brandy strigă: — Mă ocup de domnișoara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
cu stâlpii de lemn sculptat, apoi dispăru și prispa, după aceea și pomii, acum uscați, la urmă nu se mai văzu nici Lung, o ceață - și deodată morții din cel de-al doilea război mondial, îngropați sau neîngropați, trupele noastre despuiate, cu uniformele rupte, căștile într-o parte sau atârnându-le după gât, ori fără, cerând să fie primite la Conferința de Pace care începuse în vara acelui an la Paris. Ușile erau închise, omul în livrea de la intrare părea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
se stinseseră Între degete. „Fire-ai al dracu’ să fii tu, Lică, cu toate prostiile tale. Minți, nu?” „Nu vă mint. Ce vi se pare minciună aicea? Am auzit că la mare câte unii, bărbați și femei, stau la soare despuiați, fără rușine, cu toate alea la vedere, În bătaia vântului. Și dacă vreți să știți, În ziua aia m-am scârbit de domnișoara Lori. Ea și cu Socol au plecat Înot și s-au lăsat duși de apă hăt, departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
draci negri și păroși. Picioarele li se terminau cu copite, cozile lungi aveau vârfuri de săgeți, În mâinile cu gheare fioroase și ascuțite țineau furci cu trei dinți și mânau cu ele spre niște focuri mari o ceată de păcătoși despuiați și cu fețele Îngrozite. Dracii rânjeau cu răutate, Își arătau colții de sub râtul de porc; aveau bărbi negre și coarne de țap. Unuia pictorul Îi făcuse și o puțulică nerușinată de care noi, băieții, făceam haz și cu care necăjeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
zi, pe vremea grădiniței, Îi luase pe cei trei prieteni la ea acasă și, În fundul curții orătăniilor, după o glugă de coceni, Îi convinsese să-și dea cu toții chiloții jos, ca să vadă ce are fiecare acolo. Băieții, când o văzuseră despuiată, se cutremuraseră, căci ea nu le semăna Întru totul: În loc de ce aveau ei, la Floare se zărea o crăpătură, așa, umflată. Rușinați, se acoperiseră repede și câtăva vreme o ocoliseră. Apoi, Însă, uitaseră mărunta Întâmplare și o chemaseră din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de untură, și acum a dus totul la bun sfârșit. FRATELE LUI MARIEDL: Ce bine că nu am spurcat lumea cu o sarcină paternă. Bine că mai pot încă s-o fac cu pizdele ilustrate ale doamnelor din caietele astea despuiate și nu trebuie să mă împuroiez cu propriul meu copil. Așa că sunt din partea mea încă imaginea veritabilă a unui om fericit. TATĂL LUI MARIEDL: Ține-ți fleanca ta nemurită în tomberonul tău trupesc, și ce dacă uniformele cele mai generale
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
Drapel la indigo). Imaginea trupului (dinăuntru, cel cu organe bolnave, ori trupul dinafară, spiritual) revine obsedant, deghizând boala și spaima de moarte în mici „spectacole”, liniștite sau terifiante, realiste sau onirice: „Respirația cicatrizată/ printre sceptre și oase colorate,/ abandonează pieptul despuiat/ asemeni unui ciocan uitat în ploaie - / râul negru ni se refugiază în obraji/ și sub stern - / dintr-un clopot uriaș,/ fără limbă,/ cad pisici roșietice - / prin mine trece tata fluierând/ o melodie veselă...” (Cortina); „De la o vreme picadorii înfruntă,/ noapte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289476_a_290805]
-
tehnicieni poate că recolta de medalii era mai proastă, dar fetele nu erau făcute vaci idioate la fiecare frază. Pentru ca sistemul să funcționeze la parametri maximali, e nevoie și de o masă de manevră. Aceasta poate fi alcătuită din foste despuiate redeșteptate la simțirea de performere în schimbul vreunui post de antrenoare. Sau din părinți de performanță, redutabili în finalele pe aparate. Aparat represiv, aparat de respirat enormități, aparat de tocat conștiințe sau de măsurat integritatea himenului fiicelor de performanță. Acum toți
Raport de cornere. C`t se `ntinde plapuma Sportului? by Alin Buz\rin () [Corola-publishinghouse/Science/856_a_1764]
-
disprețuitoare: „Doar toată lumea știe că pe taică-tu l-au doborât mitraliorii ca pe un câine...“. Sau altă dată, în cursul unei hoinăreli, când am surprins-o din întâmplare, pierdută printre bălăriile dintr-o viroagă, pe femeia aceea pe jumătate despuiată și beată, pe care doi bărbați o posedau cu o grabă brutală, într-un gâfâit de râsete false și înjurături. Pe fundalul întunecat al ierburilor de iunie, albul trupului ei foarte rotund, foarte plin, îți lua ochii. A întors capul
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
am dat peste o femeie care, așezată cu spatele la zid, părea absentă, cu ochii măriți, cu chipul deformat de o bilă de qât, pe care o mișca încet cu limba. Iar pe stradă, oamenii târau pe jos un trup pe jumătate despuiat, pe care trecătorii încercau să-l calce în picioare, cu urlete de bucurie... Când te-ai întors acasă, era încă destulă lumină pentru a vedea pe chipul tău rețeaua aceea de tăieturi. „Parbrizul...“, ai șoptit, și ai rămas câteva secunde
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
schelete în haine vărgate. Un neamț pitit îndărătul acestei grămezi. O grenadă care împrăștie morții. O bucată de zid se năruie - violența soarelui. Neamțul se încurcă, înfășurându-se printre trupurile în haine vărgate. O baracă arde. O ființă, pe jumătate despuiată, se târăște salvându-se din flăcări. Surzenia e totală. Exploziile sunt auzite de stomac, de plămâni, de tâmplele strânse ca într-o chingă. Tăcerea vine și din interior, din pântece. Privirea, încă febrilă, sare ricoșând de la un zid la altul
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
Din acest punct de vedere, textul său este foarte aproape de exprimarea banală și prozaică, de gradul zero al unei formulări fără relief ornamental sau fiorituri sforăitoare. Din punctul de vedere al celor care gustă haiku-ul, acest stil despovărat și despuiat de podoabe este Însă, În sărăcia și lipsa lui de strălucire, unul sobru, modest și eficient. Căci, numai În acest fel, textul Își Îndeplinește cu brio rolul de vehicul verbal care ne aduce la fața locului pentru a ne pune
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
care istoria o amintește - sunt explicit tema unui poem al unui poet dialectal, intitulat chiar Limbă și dialect 2 (poetul este Ignazio Buttitta 3, iar dialectul - siciliana). Poporul e întotdeauna, în esență, liber și bogat: poate fi pus în lanțuri, despuiat, i se poate pune căluș 1, dar este în linii mari liber; poți să-i iei munca, pașaportul, masa la care mănâncă, dar este în esență bogat. De ce? Întrucât cine are o cultură proprie și se exprimă prin intermediul ei este
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
de a scrie povești: e grea, foarte grea. Afară e vreme însorită de vară, din vale îmi vine zvon de glasuri și plescăit de apă; chilia mea e sus, și de la ferestruie văd un cot al râului și tineri țărani despuiați" sau, pe măsură ce înaintăm în poveste, "Carte, cărticică, a venit seara, am început să scriu mai ușor, râul nu-mi mai trimite decât freamătul îndepărtat al cascadei (...) poate că penița asta a mea n-a fost rău aleasă de maica stareță
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]