KorAP: Find »[drukola/base=destalinizare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...4 5 6 ...16 >

377 matches

Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258

cât și de opoziția conservatoare manifestată, în iunie 1957, prin tentativa „grupului antipartinic” reprezentat de Molotov, Malenkov și Kaganovici de a-l demite pe Hrușciov. Dar acesta, susținut de o majoritate din sânul Comitetului Central, triumfă și încearcă să aprofundeze destalinizarea. în 1961, în timpul celui de-al XXII-lea Congres al PCUS, vrea să dea societății* noi probe ale voinței sale: în august, trupul îmbălsămat al lui Stalin este scos din mausoleul din Piața Roșie; destalinizarea este înscrisă în spațiul cotidian

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
triumfă și încearcă să aprofundeze destalinizarea. în 1961, în timpul celui de-al XXII-lea Congres al PCUS, vrea să dea societății* noi probe ale voinței sale: în august, trupul îmbălsămat al lui Stalin este scos din mausoleul din Piața Roșie; destalinizarea este înscrisă în spațiul cotidian: statuile și portretele dictatorului sunt retrase, orașele și satele care-i purtau numele - rebotezate. Dar criticile nu pun niciodată în cauză regimul. De unde și o înăsprire a acestuia, începând din 1961-1962, lucru dovedit și de

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
paroxism tensiunea nucleară. în ce privește unitatea „lagărului socialist”, ea este repusă în cauză de conflictul chino-sovietic devenit oficial în 1963. Acest bilanț antrenează scăderea popularității lui Hrușciov și, pe 12 octombrie 1964, ele este constrâns să demisioneze, eveniment care marchează încetarea destalinizării. Totuși, „dezghețul” rămâne un moment-cheie al istoriei sovietice și comuniste. El a însemnat începutul unei reflecții colective asupra sistemului stalinist, asupra aspectelor sale cele mai întunecate și asupra mijloacelor de a le remedia; anesteziată în anii Brejnev*, ea va reapărea

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
pe vreo schemă prestabilită [...]. Ceea ce face din cineva un disident este armonia dintre cuvintele și viața lui, pe de o parte, și convingerile lui, pe de altă parte”. Apariția disidenței în URSS Istoria disidenței începe cu „dezghețul” care a urmat destalinizării începute în 1956. Ea se manifestă mai întâi în domeniul literar și în istorie. Dar după apariția în Italia a remarcabilului său roman Doctor Jivago, în 1957, Boris Pasternak, care introduce cuvântul „Gulag” în literatura rusă, este supus unei campanii

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
municipalități, cafenele, mitinguri, manifestații etc.). Acest tip de plecare poate fi masiv; astfel, în septembrie 1939, în urma încheierii pactelor germano-sovietice, numeroși membri ai PCF, intrați în partid pe calea antifascismului*, îl părăsesc fără zgomot din același motiv. După 1956*, în urma destalinizării* și a zdrobirii revoluției ungare*, numeroși intelectuali părăsesc PCF și jumătate din aderenți părăsesc PC din Marea Britanie. Chiar și în afara acestor perioade de criză, PC cunosc un important turn over: intrat în partid în euforia vreunei sărbători specifice sau a

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
decenii, realitatea Marii Terori a rămas total ocultată. Abia într-un discurs pronunțat în fața celui de-al XX-lea Congres al PCUS, pe 25 februarie 1956, ridică noul conducător al URSS, Nikita Hrușciov, un colț al răului accentuând procesul de destalinizare*. Nefiind interesat decât de anumite victime comuniste, el recunoaște totuși că epurările au fost un „abuz de putere” din partea lui Stalin, că ele au avut consecințe dezastruoase pentru țară și că mai mulți acuzați erau nevinovați, mărturisirile lor fiind smulse

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
Stalin, el contribuie la eliminarea lui Beria, apoi la marginalizarea lui Malenkov; în septembrie 1953, devine prim-secretar al PCUS*. Pe 25 februarie 1956, el prezintă în fața celui de-al XX-lea Congres al PCUS „raportul secret”, declanșând astfel procesul destalinizării*. în 1957, îndepărtează din conducerea partidului „grupul antipartinic” format din mai mulți staliniști. Amnistiază și eliberează mai bine de jumătate din deținuții din Gulag* și reabilitează numeroase victime comuniste ale terorii*. Pe plan intelectual, permite o anumită relaxare a cenzurii

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
la termenul fixat a „dictaturii proletariatului”. L LIMBA DE LEMN Minciuna organizată a fost consubstanțială regimurilor comuniste, și ea a rămas acolo chiar și atunci când, în URSS* și în democrațiile populare* s-a pus capăt terorii* de mare intensitate, în timpul destalinizării*. Or această minciună organizată, care alterează permanent reprezentările realității și care neagă până și existența unui adevăr obiectiv, se bazează pe propagandă* și pe dezinformare* sistematică, dar și pe un tip de discurs specific. Scriitorul englez George Orwell a fost

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-și obține veniturile din exploatare. Chestiunea este reluată în 1939 în cadrul dezbaterilor despre troțkism* de către Bruno Rizzi în lucrarea Birocratizarea lumii. Zece ani mai târziu, fostul comunist iugoslav Milovan Djilas o abordează din nou în Noua clasă conducătoare care, după destalinizarea* începută în 1956, se bucură de un anume răsunet. Analiza comunismului ca totalitarism După 1945, lucrările Hannei Arendt și cele ale lui Carl Friedrich reînnoiesc abordarea în termeni de totalitarism*. și o mare parte a operei lui Raymond Aron este

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
și în unele conferințe regionale sau mondiale, mai mult sau mai puțin regulate. încă de la naștere, MCI este confruntată cu o gravă criză: „raportul secret” al lui Hrușciov la cel de-al XX-lea Congres al PCUS din februarie 1956, destalinizarea* care urmează și intervenția sovietică în Ungaria, în noiembrie 1956, pun în cauză infailibilitatea PCUS și legitimitatea lui de a conduce MCI. Morolitismul declarat al organizației* și al ideologiei* comuniste pe plan mondial și supremația sovietică asupra mișcării, deja contestate

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
partidului și al unei stricte ierarhii: de acum înainte, orice expresie a unei opoziții organizate este imposibilă. Centralizarea și personalizarea accentuate ale puterii vor fi duse la extrem de către Stalin* și vor deveni norma tuturor partidelor și partidelor-state, inclusiv după destalinizare*. Cel mai radical caz este acela al khmerilor roșii* și al PC cambodgian ajuns la putere, clandestini în propria lor țară, deoarece nu apar în fața populației decât sub numele de „Angkar” - „Organizația”. Internaționala Comunistă și modelul de organizare leninist După ce

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
cu și mai mare intensitate decât în URSS în anii staliniști. Astfel, în timpul Revoluției Culturale*, Cărticica roșie a lui Mao* devine referința obligatorie a oricărei exprimări publice. Aceste proceduri de ortodoxizare sunt aplicate, în diverse grade, de troțkiști și maoiști*. Destalinizare și fractură în ortodoxie Ortodoxizarea se bazează pe principiul infailibilității partidului și a secretarului său general. Aceasta este redusă de „raportul secret” al lui Hrușciov* de la cel de-al XX-lea Congres al PCUS și de destalinizare* și reabilitarea parțială

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
troțkiști și maoiști*. Destalinizare și fractură în ortodoxie Ortodoxizarea se bazează pe principiul infailibilității partidului și a secretarului său general. Aceasta este redusă de „raportul secret” al lui Hrușciov* de la cel de-al XX-lea Congres al PCUS și de destalinizare* și reabilitarea parțială a victimelor - mai întâi doar membri ai aparatului comunist. Această critică emisă de către secretarul general în funcție împotriva predecesorului său instilează, la comuniști, îndoiala în privința caracterului sacru al partidului. Când Hrușciov opune ortodoxia „leninistă” devierii „staliniste”, Mao

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
Politburo și Comitetul Central - între 1945 și 1953, acesta din urmă nu se reunește decât de două ori, în 1947 și în 1952 - și se sprijină pe comisii restrânse constituite din câțiva membri ai Politburo. Totuși, moartea lui Stalin și destalinizarea* le permit Comitetului Central și Politburo să-și regăsească funcțiile. Cu toate acestea, ansamblul acestor instanțe care sunt, în principiu, alese în mod democratic de la bază, sunt desemnate în realitate de sus în jos, de către grupul conducător*, aflat la ordinele

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
considerați brusc dușmani. Totuși, PCF rămâne primul partid din Franța. El formează o redutabilă contra-societate care atrage unul din patru alegători în toată perioada celei de-a IV-a Republici. Moartea lui Stalin în 1953 și apoi, începând din 1956, destalinizarea* căreia i se opune conducerea - ce aprobă înăbușirea revoluției maghiare* din 1956 de către sovietici - provoacă plecări printre intelectuali, dar afectează prea puțin masa partidului. în schimb, întoarcerea lui de Gaulle la putere îl destabilizează puternic. încă de la alegerile din 1958

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
obișnuitelor sfere de influență. în 1953, obține 22,6% din voturi, cu o intrare în mediile rurale meridionale, iar efectivele sale, după ce au înregistrat o pantă descendentă între 1947 și 1949, se stabilizează la peste 2 milioane în anii 1950. Destalinizarea După al XX-lea Congres al PCUS*, destalinizarea* este, într-o primă perioadă, refuzată de Togliatti. Sub presiunea altor conducători și a publicării „raportului secret” al lui Hrușciov* în presa occidentală, el îi predă în iunie 1956 revistei Nuovi argomenti

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
6% din voturi, cu o intrare în mediile rurale meridionale, iar efectivele sale, după ce au înregistrat o pantă descendentă între 1947 și 1949, se stabilizează la peste 2 milioane în anii 1950. Destalinizarea După al XX-lea Congres al PCUS*, destalinizarea* este, într-o primă perioadă, refuzată de Togliatti. Sub presiunea altor conducători și a publicării „raportului secret” al lui Hrușciov* în presa occidentală, el îi predă în iunie 1956 revistei Nuovi argomenti o analiză a stalinismului și o pledoarie pentru

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
ianuarie 1968, și a fost înăbușită de sosirea a aproape 500000 soldați ai Tratatului de la Varșovia la 21 august 1968. Potrivit interpretării dominante, această reformă a regimului și partidului comunist a păcătuit prin faptul că a venit prea târziu - în raport cu destalinizarea* - sau prea devreme - în raport cu perestroika. Totuși, într-o altă lectură, această reformă nu ar fi fost administrată „de sus” unei societăți amorfe, ci ar constitui împlinirea unei interacțiuni, de-a lungul anilor 1960, între putere și o societate ce se

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
1968. Schimbarea de la vârful PCT este datorată convergenței a trei forțe ostile conducerii lui Antonin Novotnỳ, care reprezenta continuitatea cu perioada stalinistă: partizanii reformei economice - „socialismul de piață”, potrivit lui Ota Sik -; aripa „liberală”, susținută de intelectuali, aflată în căutarea unei destalinizări tardive; și comuniștii slovaci, care contestau centralismul praghez. Această coaliție permite schimbarea la vârful puterii fără anticiparea dinamicii începute de reformele noii conduceri Dubček, dintre care cel puțin două surpă temeliile regimului: abolirea cenzurii și restabilirea libertăților civile provoacă o

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
își află o parte din origini în conflictul dintre Mao Tzedun* și președintele Republicii Populare China*, Liu Shaoqi. Majoritatea autorilor situează începutul divergențelor acestora în 1956, imediat după cel de-al XX-lea Congres al PCUS*, atunci când Mao, slăbit de destalinizare*, este în același timp contrazis de măsurile de stăvilire ale primului salt pe care le impun Liu Shaoqi și Zhou Enlai*. De fapt, primele dificultăți datează de la începuturile alianței dintre cei doi bărbați, pe la 1945. De la dezacorduri politice până la neînțelegeri

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
prin care PCUS* va controla toate rotițele statului și va recruta indivizii într-o multitudine de organizații de masă*, prelungind hegemonia grupului conducător* la nivelul întregii societăți, pentru a preveni reconstituirea unei vieți sociale și colective independente. în aceste condiții, „destalinizarea” URSS* și a democrațiilor populare* nu cumva a inițiat un proces care, fără a pune în mod fundamental în cauză soclul ideologic, a dus totuși la un soi de reabilitare a societății civile? Un prim răspuns invocă dificultatea statelor de

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
procese* trucate în Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, procese în decursul cărora înalți responsabili comuniști sunt acuzați de titoism și condamnați la moarte. Sunt vizați foștii membri ai Brigăzilor Internaționale și ai Rezistenței comuniste față de ocupantul nazist. După moartea lui Stalin și destalinizare*, URSS își normalizează relațiile cu Tito, Hrușciov* mergând până acolo încât să-și recunoască public greșeala, deplasându-se la Belgrad, în 26 mai 1955. De atunci, Tito revine în mișcarea comunistă și va subscrie, de pildă, intervenției sovietice în Ungaria

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
de-a-ntregul inventatorul totalitarismului modern. La fel, pare rezonabil să menținem regimurile comuniste ale erei poststaliniste în aria totalitarismelor, chiar dacă unii analiști estimează că acestea au devenit ipso facto regimuri autoritare. Desigur, trebuie să fim atenți la mutațiile provocate de destalinizarea* URSS și a democrațiilor populare* în 1956: dispozitivele teroriste pălesc încetul cu încetul, grupul conducător* revine la metode de conducere mai colegiale, poporul nu mai este somat să-și manifeste entuziasmul în fața „realizărilor” socialismului, ba chiar i se acordă o

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
al doilea război mondial, Stalin trece la deportări* masive împotriva anumitor națiuni - germanii de pe Volga, cecenii etc. - și recurge la epurări de amploare, pentru a asigura sovietizarea* popoarelor ale căror teritorii le-a cucerit. Acestei scheme unitare, impuse prin violență, destalinizarea* îi aduce câteva modificări: menghina centrală își slăbește strânsoarea în domeniile cultural și lingvistic, indigenizarea cadrelor este promovată din nou; națiunile și naționalitățile rămân, însă, de-a lungul anilor 1960-1970, strict supuse modelului ruso-sovietic, ceea ce contribuie la acreditarea mitului unui

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
Don Lovitura de la Praga criza din Cuba criza Suezului Crucea Roșie CSCE Cuba cultura în democrațiile populare cultura și comunismul occidental cultură și putere în URSS D dadaism Daghestan democrație Democrația Creștină Democrații populare Departament Departamentul pentru Relații Internaționale deportare destalinizare Devrimci Genc Devrimci Sol Dev Sol Diên Biên Phu DIKKI Direcția Generală a Lagărelor disidență DKP E școala Leninistă Internațională economia comunistă economia postcomunistă Eesti Sotsiaaldemokraatik Tööpartei egalitarism Biserica catolică Biserica Renovării Biserica ortodoxă biserici protestante Biserica uniată Eisenhüttenstadt spionaj

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]