456 matches
-
o opoziție bipolară -ă vs -uri, în planul expresiei, pentru ‘singular’ vs ‘plural’, în plan semantic, ci reprezintă termeni izolați ai opoziției. Prin aceasta, ca și prin sensul substantivelor în structura cărora intervine, dezinența -uri nu încetează a fi o dezinență specifică substantivelor neutre. În realizarea opoziției semantice singular-plural, prin natura lor fonetică, dezinențele de număr determină o serie de modificări în structura fonetică a morfemului-rădăcină. Prin această interdependență fonetică între morfemul-rădăcină și morfemul-dezinență, alternanțele fonetice care intervin în structura rădăcinii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în plan semantic, ci reprezintă termeni izolați ai opoziției. Prin aceasta, ca și prin sensul substantivelor în structura cărora intervine, dezinența -uri nu încetează a fi o dezinență specifică substantivelor neutre. În realizarea opoziției semantice singular-plural, prin natura lor fonetică, dezinențele de număr determină o serie de modificări în structura fonetică a morfemului-rădăcină. Prin această interdependență fonetică între morfemul-rădăcină și morfemul-dezinență, alternanțele fonetice care intervin în structura rădăcinii întăresc opoziția singular-plural. Alternanțe consonatice (cele mai frecvente); caracterizează mai ales, substantive masculine
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
o: moară/mori, privighetoare/privighetori a/ă: mare/mări, carte/cărți Producerea alternanțelor fonetice nu anulează regularitatea flexiunii substantivelor. Intră, însă, în subclasa substantivelor cu flexiune neregulată substantivele care prezintă modificări în structura rădăcinii fără legătură directă cu opoziția de dezinență. Se cuprind aici substantive caracterizate prin alternanțe fonetice motivate exclusiv istoric: masă-mese, fată-fete și substantive cu rădăcini diferite ca dezvoltare, explicabile, de asemenea, exclusiv prin istoria limbii: om-oameni, noră-nurori, soră-surori, cap-capete. La aceste substantive, opoziția de număr este marcată, în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
caracterizate prin alternanțe fonetice motivate exclusiv istoric: masă-mese, fată-fete și substantive cu rădăcini diferite ca dezvoltare, explicabile, de asemenea, exclusiv prin istoria limbii: om-oameni, noră-nurori, soră-surori, cap-capete. La aceste substantive, opoziția de număr este marcată, în planul expresiei concomitent prin dezinențe: -ă/-e, -ă/-i (la feminine), -Ø/-i (la masculine), -Ø/-e (la neutre) și la nivelul rădăcinii (mas-/mes-, om/oamen-, nor-/nuror-, cap-/capet-). Neregulate sunt și substantivele ou/ouă și seminar/seminarii (salar/salarii), primul prin singularitatea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-ă/-e, -ă/-i (la feminine), -Ø/-i (la masculine), -Ø/-e (la neutre) și la nivelul rădăcinii (mas-/mes-, om/oamen-, nor-/nuror-, cap-/capet-). Neregulate sunt și substantivele ou/ouă și seminar/seminarii (salar/salarii), primul prin singularitatea dezinenței de plural -ă, celelalte, prin refacerea, la plural, a unei rădăcini depășite de istoria limbii: seminar (<seminariu) - seminari-i. Un număr relativ mare de substantive nu cunosc manifestarea opoziției semantice de număr în planul expresiei. Se cuprind în această clasă de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
relativ mare de substantive nu cunosc manifestarea opoziției semantice de număr în planul expresiei. Se cuprind în această clasă de substantive invariabile: • substantive masculine cu terminația -i, dezinența-Ø, la singular și la plural: arici, ochi, pui, tei; • substantive feminine cu dezinența -e la singular, în structura sufixului de agent -toare: educatoare, dansatoare, directoare etc. Observații: Caracterul invariabil al substantivelor feminine marcate prin trăsătura semantică + uman permite evitarea confuziei cu pluralul substantivelor masculine formate prin varianta masculină a sufixului: -tor: dansatori, directori
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sufixului de agent -toare: educatoare, dansatoare, directoare etc. Observații: Caracterul invariabil al substantivelor feminine marcate prin trăsătura semantică + uman permite evitarea confuziei cu pluralul substantivelor masculine formate prin varianta masculină a sufixului: -tor: dansatori, directori, educatori. Substantive feminine cu aceeași dezinență dar fără trăsătura semantică + uman formează pluralul cu dezinența -i: ciocănitoare - ciocănitori, privighetoare-privighetori. În felul acesta pluralul distinge unele substantive omonime la singular: semănătoare - semănătoare (ființa umană), semănători (mașină agricolă). • substantive feminine denumind primele cinci zile ale săptămânii: luni, marți
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Caracterul invariabil al substantivelor feminine marcate prin trăsătura semantică + uman permite evitarea confuziei cu pluralul substantivelor masculine formate prin varianta masculină a sufixului: -tor: dansatori, directori, educatori. Substantive feminine cu aceeași dezinență dar fără trăsătura semantică + uman formează pluralul cu dezinența -i: ciocănitoare - ciocănitori, privighetoare-privighetori. În felul acesta pluralul distinge unele substantive omonime la singular: semănătoare - semănătoare (ființa umană), semănători (mașină agricolă). • substantive feminine denumind primele cinci zile ale săptămânii: luni, marți, miercuri, joi, vineri; • substantivele masculine denumind litere, cifre sau
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mă duc, mamă, nu mă duc la Socola, măcar să mă omori...” (I. Creangă, p. 76) În enunțuri cu verbul-predicat la imperativ sau la persoana a II-a a celorlalte moduri, vocativul concretizează lexical funcția sintactică de subiect, rămasă implicită în dezinența verbului, direct, când intră într-o relație de incidență: „ - Aleargă după dânsul, bărbate, și nu-l lăsa. Câlții de la mămuca mi i-a luat.” (I. Creangă, p. 185), „Ce vrei să faci, măi omule?” (I. Creangă, p. 146) sau indirect
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
număr, opoziția de caz este foarte redusă la nivelul structurii interne a substantivelor. La acest nivel, substantivele neutre pot fi considerate chiar invariabile. Identitatea specifică a cazurilor este marcată, în planul expresiei, prin convergența mai multor mijloace, unele directe: 1) dezinențe, 2) prepoziții-morfem, 3) articolul, 4) intonația, 5) topica, altele indirecte: 6) prepoziția, 7) interjecția, 8) articolul genitival. 1. Dezinențe. Prin dezinențe se disting numai trei forme cazuale: nominativ-acuzativ, genitiv-dativ și vocativ, la nivelul întregii clase a substantivului. Separat, însă, niciuna
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fi considerate chiar invariabile. Identitatea specifică a cazurilor este marcată, în planul expresiei, prin convergența mai multor mijloace, unele directe: 1) dezinențe, 2) prepoziții-morfem, 3) articolul, 4) intonația, 5) topica, altele indirecte: 6) prepoziția, 7) interjecția, 8) articolul genitival. 1. Dezinențe. Prin dezinențe se disting numai trei forme cazuale: nominativ-acuzativ, genitiv-dativ și vocativ, la nivelul întregii clase a substantivului. Separat, însă, niciuna dintre clasele omogene de substantive constituite în funcție de gen nu prezintă trei forme cazuale. Clasa substantivelor masculine cunoaște, la singular
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
chiar invariabile. Identitatea specifică a cazurilor este marcată, în planul expresiei, prin convergența mai multor mijloace, unele directe: 1) dezinențe, 2) prepoziții-morfem, 3) articolul, 4) intonația, 5) topica, altele indirecte: 6) prepoziția, 7) interjecția, 8) articolul genitival. 1. Dezinențe. Prin dezinențe se disting numai trei forme cazuale: nominativ-acuzativ, genitiv-dativ și vocativ, la nivelul întregii clase a substantivului. Separat, însă, niciuna dintre clasele omogene de substantive constituite în funcție de gen nu prezintă trei forme cazuale. Clasa substantivelor masculine cunoaște, la singular, două forme
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sunt mai rare, condiționate sintactic, și intră în omonimie cu genitiv-dativul substantivelor marcate prin articol hotărât. Substantivele feminine se caracterizează prin alte două forme distincte dezinențial numai la singular: una pentru nominativ-acuzativ-vocativ: mamă, alta pentru genitiv-dativ: (unei) mame. Vocativul prezintă dezinențe specifice în limbajul familiar: bunic-o. La plural, cazurile nominativ-acuzativ-genitiv-dativ sunt omonime: mame. În interiorul sincretismului număr-caz, forma de genitiv-dativ singular este omonimă cu forma unică de la plural: unei mame - niște(unor) mame. Fac excepție de la această distribuire a omonimiei substantivele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mame. În interiorul sincretismului număr-caz, forma de genitiv-dativ singular este omonimă cu forma unică de la plural: unei mame - niște(unor) mame. Fac excepție de la această distribuire a omonimiei substantivele din tipul IV de flexiune, care au la plural, prin una din dezinențe, o formă distinctă de genitiv-dativ singular: (N.Ac.) vreme/(G.D. sg.) (unei) vremi/ (N.Ac.G.D. pl.) (niște, unor) vremuri. Vocativul intră în aceeași omonimie: mame sau intră în omonimie cu genitiv-dativul marcat prin articol hotărât: mamelor. Substantivele neutre, incompatibile
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin câte o singură formă la singular și la plural: tron/tronuri. Așadar, numai cazul vocativ se caracterizează printr-o identitate distinctă marcată dezinențial, dar numai la singularul substantivelor masculine compatibile cu acest sens gramatical. În același timp, la vocativ, dezinența cazuală iese din sincretismul număr-caz; flectivul substantivelor în vocativ prezintă o dezinență de număr și una de caz: copil + Ø; copil + Ø + e/ule, copi(l) + i + lor. La substantivele feminine, din motive fonetice, dezinențele de număr și caz, la
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Așadar, numai cazul vocativ se caracterizează printr-o identitate distinctă marcată dezinențial, dar numai la singularul substantivelor masculine compatibile cu acest sens gramatical. În același timp, la vocativ, dezinența cazuală iese din sincretismul număr-caz; flectivul substantivelor în vocativ prezintă o dezinență de număr și una de caz: copil + Ø; copil + Ø + e/ule, copi(l) + i + lor. La substantivele feminine, din motive fonetice, dezinențele de număr și caz, la singular, se amalgamează, cu „victoria” dezinenței cazuale: fetiț-o, dar fetiț-e + lor. La
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
În același timp, la vocativ, dezinența cazuală iese din sincretismul număr-caz; flectivul substantivelor în vocativ prezintă o dezinență de număr și una de caz: copil + Ø; copil + Ø + e/ule, copi(l) + i + lor. La substantivele feminine, din motive fonetice, dezinențele de număr și caz, la singular, se amalgamează, cu „victoria” dezinenței cazuale: fetiț-o, dar fetiț-e + lor. La substantivele masculine două sunt dezinențele specifice de vocativ: -e și -ule, în distribuție defectivă; la unele substantive nu se pot înlocui una pe
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
flectivul substantivelor în vocativ prezintă o dezinență de număr și una de caz: copil + Ø; copil + Ø + e/ule, copi(l) + i + lor. La substantivele feminine, din motive fonetice, dezinențele de număr și caz, la singular, se amalgamează, cu „victoria” dezinenței cazuale: fetiț-o, dar fetiț-e + lor. La substantivele masculine două sunt dezinențele specifice de vocativ: -e și -ule, în distribuție defectivă; la unele substantive nu se pot înlocui una pe alta, la altele poate apărea oricare din ele. Dezinența -e caracterizează
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de caz: copil + Ø; copil + Ø + e/ule, copi(l) + i + lor. La substantivele feminine, din motive fonetice, dezinențele de număr și caz, la singular, se amalgamează, cu „victoria” dezinenței cazuale: fetiț-o, dar fetiț-e + lor. La substantivele masculine două sunt dezinențele specifice de vocativ: -e și -ule, în distribuție defectivă; la unele substantive nu se pot înlocui una pe alta, la altele poate apărea oricare din ele. Dezinența -e caracterizează substantivele proprii: Antoane, Dane, Daniele, Ioane, Petre, Tudore etc. Fac excepție
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu „victoria” dezinenței cazuale: fetiț-o, dar fetiț-e + lor. La substantivele masculine două sunt dezinențele specifice de vocativ: -e și -ule, în distribuție defectivă; la unele substantive nu se pot înlocui una pe alta, la altele poate apărea oricare din ele. Dezinența -e caracterizează substantivele proprii: Antoane, Dane, Daniele, Ioane, Petre, Tudore etc. Fac excepție substantivele terminate în -u; acestea primesc dezinența -ule: Radule, Mihule, Gelule, Puiule etc. Substantivele comune cu dezinența de singular -e au vocativul omonim cu celelalte cazuri: frate
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în distribuție defectivă; la unele substantive nu se pot înlocui una pe alta, la altele poate apărea oricare din ele. Dezinența -e caracterizează substantivele proprii: Antoane, Dane, Daniele, Ioane, Petre, Tudore etc. Fac excepție substantivele terminate în -u; acestea primesc dezinența -ule: Radule, Mihule, Gelule, Puiule etc. Substantivele comune cu dezinența de singular -e au vocativul omonim cu celelalte cazuri: frate, părinte, rege. Dezinența -ule este condiționată mai ales de structura fonetică și morfematică a substantivului; primesc această dezinență: • substantivele terminate
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
una pe alta, la altele poate apărea oricare din ele. Dezinența -e caracterizează substantivele proprii: Antoane, Dane, Daniele, Ioane, Petre, Tudore etc. Fac excepție substantivele terminate în -u; acestea primesc dezinența -ule: Radule, Mihule, Gelule, Puiule etc. Substantivele comune cu dezinența de singular -e au vocativul omonim cu celelalte cazuri: frate, părinte, rege. Dezinența -ule este condiționată mai ales de structura fonetică și morfematică a substantivului; primesc această dezinență: • substantivele terminate în diftong: eroule, leule, zeule, pigmeule, zmeule, puiule etc.; • substantive
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
substantivele proprii: Antoane, Dane, Daniele, Ioane, Petre, Tudore etc. Fac excepție substantivele terminate în -u; acestea primesc dezinența -ule: Radule, Mihule, Gelule, Puiule etc. Substantivele comune cu dezinența de singular -e au vocativul omonim cu celelalte cazuri: frate, părinte, rege. Dezinența -ule este condiționată mai ales de structura fonetică și morfematică a substantivului; primesc această dezinență: • substantivele terminate în diftong: eroule, leule, zeule, pigmeule, zmeule, puiule etc.; • substantive provenite din adjective: nemernicule, idiotule, prostule, urâtule, mofturosule, răule etc.; • substantive denumind animale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
acestea primesc dezinența -ule: Radule, Mihule, Gelule, Puiule etc. Substantivele comune cu dezinența de singular -e au vocativul omonim cu celelalte cazuri: frate, părinte, rege. Dezinența -ule este condiționată mai ales de structura fonetică și morfematică a substantivului; primesc această dezinență: • substantivele terminate în diftong: eroule, leule, zeule, pigmeule, zmeule, puiule etc.; • substantive provenite din adjective: nemernicule, idiotule, prostule, urâtule, mofturosule, răule etc.; • substantive denumind animale, întrebuințate peiorativ pentru ființe umane: animalule, măgarule, dobitocule etc.; • substantivele omule, domnule, bunicule, moșule, unchiule
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
întrebuințate peiorativ pentru ființe umane: animalule, măgarule, dobitocule etc.; • substantivele omule, domnule, bunicule, moșule, unchiule etc. • substantive etnonime: albanezule, danezule, italianule, turcule etc. Face excepție substantivul român care prezintă ambele forme: române/românule; • substantive formate prin derivare, care evită prin dezinența -ule omonimia cu femininul plural: muncitorule, semănătorule, învățătorule, dresorule, artistule; când omonimia nu s-ar fi produs, substantivele pot primi și dezinența -e: rotare/rotarule, directore/directorule, profesore/profesorule etc. Alegerea între cele două dezinențe este condiționată sintactic și stilistic
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]