465 matches
-
noastre, diformându-le, alterându-le! Oricum, moartea lui Rodion a rămas pentru mine o dureroasă enigmă. "Ostenit de viață" era, desigur. Dezamăgirile lui, intensificate în nevroza generală a războiului, îl împiedecau de a-și mai face mari iluzii despre viitor. Dar dezolarea lui nu s-a trădat niciodată prin semne vizibile și clare; ea a fost, se pare, un mare secret, marele, teribilul secret al vieții lui... Acum chiar, când îmi întorc privirea la trecutul acesta, la lucrurile aceste, la tristețea aceasta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
Am oprit în piațetă, chiar în mijloc. Se umpluse ca de-obicei, numai Dacii, Trabanturi și Loganuri cu bătrânei sosiți să-și trateze artritele la policlinică. Toți păstraseră în memorie, într-o perfectă stare de conservare, imaginile fricii și-ale dezolării. Fuseseră dresați pentru asta; nu ziseseră nici ei nu. Dacă i-ai fi putut scana, umblând printre meșe și-ajungând la valurile de neuroni de sub țesuturi, ai fi descoperit electroșocul molecular care-i ținea în priză: dorința proaspătă, niciodată sclerotică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
tipărite de noi mai sus, p. 416 - 418. {EminescuOpXI 425} REZUMATUL INFORMAȚIILOR NOASTRE ÎN AFACEREA CONTA-PANU Efectele publicării noastre de sâmbătă sânt până acuma destul de însemnate. D. Conta e adânc zdruncinat; d-sa voiește, fără mult succes, a-și disimula dezolarea și ar fi bănuind că festa i-a venit din sânul familii d-sale adoptive. În conciliabulele onorabilei familii i se dau cu oarecare stăruință sfaturi să se retragă D-sa nu voiește a le pătrunde înțelesul și astfel se
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
ăsta este specialitatea mea. Pentru mine copacii sunt urâți și numi plac florile. Natură pe care Dumnezeul vostru a creat-o, eu o consider înspăimânătoare. De aceea trimit oamenii care ma consumă în locuri mizerabile, în ținuturi de groază și dezolare, de unde adesea ei nu se mai întorc. Îmi plac oamenii fără morală, murdăria, deznădejdea și moartea. Sunt cunoscut la nivel mondial, traversez continente cu viteza luminii și las în urmă mea distrugere și nebunie. Mulțumesc că mă vindeți, vă mulțumesc
Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by RĂDULESCU NICOLAE, MORARU CRISTINA ELENA () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_2038]
-
fruntea mea semne zodiacale nu-mi luați lupta cu norii (așa le-am spus) râdeau în hohote pe urmă a fost un pământ nou dar niciun nor nu s-a mai luat la trântă cu mine 6 septembrie 2011 Marea Dezolare Națională suntem depășiți de evenimente nu ținem pasul trăim debranșați de la viață fiecare casă devine un mormânt acolo sunt îngropate idei nu au parte nici de parastas un răspopit cântă prohodul viselor noastre femeile intră în guiness book prin cea
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
Plantă care nu cunoaște luxul pădurilor ce foșnesc, suspină, cântă, freamătă, vuiesc; ea nu poate face nimic din toate astea; țepii ei sunt muți; tulpinile se leagănă fără sunet; cel mult al aerului zgâriat de acest arici vegetal. Plantă a dezolării. Plantă a câmpurilor golite de vegetație. Plantă a tenacității ce se cheltuie într-atît în efortul de a rezista încît nu mai găsește energia de a se împodobi. Stă goală, fără podoabe, în fața soarelui. Ca și zeii de piatră crispați de
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
nu, mă rog... și pasărea nu poate fi subiectul, pentru că atunci longe n-ar mai avea sens... cred... bănuiesc că regard, privirea, e subiectul... dar atunci... — O, subiectul n-are importanță. — Ba pentru mine are. Solitudinea, desueta solitudine își oglindește dezolarea văduvită de lebede în privirea pe care și-a întors-o de la falsa glorie, prea înaltă pentru a fi atinsă, și cu care multe ceruri se împestrițează în aurul asfințitului - poate că vrea să spună că asfințiturile sunt vulgare - atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
inhibantă pentru gândire.) Se simțea sătul de lume, de parcă se afla la capătul călătoriei, de parcă era lui apusese și John Robert Rozanov era un om sfârșit. Singurul lucru care rămăsese teribil de viu era viitorul și viitorul era Hattie. În dezolarea lui, ideea nebunească, tipică pentru asemenea stare, de a o mărita repede pe Hattie îi picase ca un balsam. De ce n-ar încerca să-i aranjeze căsătoria, să intervină în viața și în viitorul ei? Una dintre cele mai ascunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
unde ai găsit-o, nu atinge nimic, Îi spune agentul principal. Au sosit polițiștii de la echipa mobilă, comisarul, inspectorii, agenții de la criminalistică, fotograful. De ani de zile, În apartamentul acesta nu a mai intrat atâta lume. Voci, pași, bufnete, exclamații, dezolare, agitație. Neîncredere. Nimeni nu-l cunoștea Într-adevăr pe Buonocore. Nimeni nu cunoaște pe nimeni. Ordine scurte. Nu călcați pe sânge. Nu schimbați locul obiectelor. Nu atingeți cadavrele. Unde e Mario cu aparatul? Filmează Înainte să devasteze totul. Filmul delictului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
iar gestul fatal pare presimțit de ambele părți, deși viziunea sa exactă o are doar aparatul de filmat, care înregistrează ambele unghiuri. Al doilea episod, războiul, e cel mai spectaculos, dar el produce și prima zonă de ruptură a filmului. Dezolarea înghețată de pe figura lui James McAvoy la vederea taberei alor săi, plină de răniți, de soldați care cântă, de mizerie, de praf și de pulberea unui mic apocalips (acum sau oricând), nu se răsfrânge și asupra spectatorului care constată că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2200_a_3525]
-
cațăr pe gard și să ajung iară În curtea școlii. Cele două porți de fotbal, cu barele făcute din câteva cărămizi ori pietre Încălecate, erau de-acuma inutile și stinghere, căci echipele se strângeau la centrul terenului și priveau cu dezolare jumătățile mingii de cauciuc, despărțite de cuțitoiul bătăușului moșneag. Băieții Încercau să caute vinovatul, iar acela nu era niciodată cel care, șutând ca un tâmpit, trimisese mingea În via nebunului. Cu viclenie, vorbea câte unul către ceilalți: „De ce l-ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cu Parisul” (13 decembrie 1937 Ă 559). Sau: „Fericirea nu se poate concepe decât într-un hotel parizian, citind poeți englezi și visând, fără idei, într-o neașteptare vagă” (1 ianuarie 1940 Ă 561). Este în toate o voluptate a dezolării de care Cioran este însă conștient. Se închină „esențelor dureroase” (1 ianuarie 1940Ă 561), iubește „egoismele melancoliei”, e nesincer “în numele suferințelor” de care numai el știe. Astfel, „Parisul e ca înainte, doar mai distins și mai cuceritor fără lumini. Când
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Nemesis (1936), reluate în antologia Cântecul spiralelor (1969), unde adaugă un grupaj de poezii „din periodice și inedite”, datate între 1936 și 1961. A semnat și Ecaterina Catrinaru. Simboliștii sunt modelele indubitabile ale poeziei scrise de S., pentru care tristețea, dezolarea, singurătatea, inutilitatea, nevroza constituie note definitorii. Orașul, „abator, sanctuarul umanității carnivore” (Civilizație) sau „Oraș sepulcral, cu toamne târzii,/ Cu lungi bulevarde,/ - Grele cascade, / De melancolii” (Provincială), accentul pus pe starea autumnală: „E toamnă afară... și-i frig.../ Te caut... prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289467_a_290796]
-
depreciată. De la romantici încoace se bucură de mult prestigiu văicăreala și ceea ce atât de nimerit numește T. Mazilu „ipocrizia disperării”. La vie me fut infligée, această frază cabotină a lui Chateaubriand a făcut carieră și a încurajat un bovarism al dezolării, prăpăstios și cobitor, pe care unii naivi îl cred tragic. Pentru Alain fericirea nu e o himeră, închipuită din apetiturile compensatorii ale insatisfacției. Ea e discernabilă și accesibilă în cotidian, dar pretinde simțul realului, curajul deciziei, într-un cuvânt asumarea
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
fără să-ți tremure. Și pe urmă sună soneria de la intrare și deschizi ușa de la sala de așteptare și te trezești cu o mutră nouă, cu o problemă nouă, o doză nouă de amărăciuni și câțiva gologani. Sentimentul inutilității, al dezolării, al eșecului, al durerii înăbușite nu dispare pe tot parcursul romanului. În capitolul 31, Marlowe află, în discuția cu Linda Loring, că personajele pe care le întâlnise până atunci, de la Terry Lennox la Roger Wade, aparțin aceleiași lumi în apărarea
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
care precedă stabilirea ordinii. Din acest motiv, la nivel psihologic, ceața îmbracă adesea un caracter neliniștitor, ce evocă pierderea reperelor, lipsa de claritate interioară și obscurantismul. Ger, gheață, grindină Gheața are o semnificație negativă, de răceală, de duritate și de dezolare. Ea revelează ambianțele tensionate, dar care rămân latente și intră în categoria lucrurilor nespuse. Înfruntarea nu este directă. Nu sunt conflicte deschise, ci un război rece și subversiv, care e, din această cauză, mult mai provocator și mai periculos. În
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
locuitorii ținutului algerian în mizerie. Îndepărtarea, singurătatea îl obligă pe învățătorul de țară la o viață aspră de călugăr, în acest "ținut unde e greu să trăiești". În ciuda situației neospitaliere a acestui "ținut pierdut", în acest peisaj de deșert, de dezolare, luminat de o "lumină murdară", Daru este acasă la el: "Se născuse aici. Peste tot în altă parte se simțea exilat". El este "domn" în casa lui. Umbra gigantică a platanului la Maupassant și harta Franței cu cele patru fluvii
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
opinii rostite cu genuină nonșalanță aparțin, cel puțin pe un versant, unui ludic sociabil; pe versantul opus, rațiunii i se supune un control al inimii, încât polaritățile contrarii vorbesc de aventura cuvântului și autoexil, de revelații fulgurante și închidere în dezolare. Conștient că gravitatea gânditoare din Elegii frizează retorismul, ducând inevitabil la frigiditate, experimentatorul, truditul de căutări fără răspuns izbucnește în apostrofe, descărcându-se; câte un interludiu ironic sugerează alteori o fugitivă detașare. Câte o mostră de discurs frânt (brisé), ca
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Ivănescu se împotrivește morții și "complicilor" ei, sfidând. Pe Hemingway și Malraux războiul, situație-limită, îi deprinsese să moară. Filozofarea, spusese scepticul Montaigne, propune înscrierea în legile cosmice: "A filozofa înseamnă a învăța să murim" (Eseuri, XX). II Tristețe la Baaad, dezolare în Doina și în alte texte, pagini în care limbajul depresiv își aliază programatic intelectul; hiperluciditatea singuraticului (retras în Turn pentru autocunoaștere) amplifică ineluctabil mâhnirea. Nici un sprijin în "Natura care nu-nțelege" (Toamnă). În substanța lor intimă, risipitele sau compactele
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Cezara lui Eminescu. Seducătoarea insulă fusese nominalizată de Carducci ca paradis terestru; ulterior de către Duiliu Zamfirescu, admirator al clasicizantului italian. În alte texte, același impresionism volatil, flou; nici un profil distinct. Rămasă pe retina celui rătăcit în "cețuri" (singur în "Codrii Dezolării"), Fiorella e o "legendă"; și "parcă într-o apă / se oglindea icoana cea de-a pururea pierdută". În același registru melancolic, o transparentă Rosalba, obiect de "fragedă moarte" și devenită "turn al durerii", reprezenta însăși viața: "Pe mozaicul maur Rosalba
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
sunt eu mai departe acolo" (Șirul lui Fibonacci). Tentații bipolare în căutarea unui sens implică înșelări și inadvertențe. Moartea, "fată în casă a lunii, ciută plângând / trece pe acoperiș"; halucinată, "se duce să iubească"; în tărâm de "arderi reci" mari dezolări bacoviene își asociază cinismul: Crapă râsul mai departe într-o ordine mai trează". Nonsensurile fac legea! Intenția (repetată) de a înțelege lumea, "ridicând-o în dreptul ochiului", îndrăzneala de a întâmpina fără aprehensiuni moartea individualizează vădit un spirit lucid și paradoxal
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
metafore (precedentul Blaga), poezia tinde spre absolut, dar cunoașterea indică o pierdere; unitatea Eului în derivă întârzie. Repliat asupră-și, meditativul își vorbește singur împresurat de Singurătatea colectivă, aceasta tot mai atroce; tezele existențialiștilor par să fi accentuat mai vechile dezolări ținând de spectacolul lumii. Degringolada din Ruinele poemului, ireversibilă, continuă sub aripa morții. "La rădăcinile mele stau claie peste grămadă șobolanii / iubirii, cu limbile mușcate, scârțâind / portița pe unde ieșiți voi / excitate: din / infern" (Uitați în interiorul piramidei). Privirea spre cosmic
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Cocoși și flori stilizate" (Casă). Între iubire și moarte, antenele poetului tind precumpănitor, organic spre cea dintâi, de unde accente de jubilație și serafism, de reverie ori de subțire melancolie. Ego-ul lui Grigore Vieru se construiește gradual pe purități moștenite; refractar dezolării, năruirilor morale, el înaintează consecvent pe o linie mediană fără retorisme, ostil tenebrelor. Mireasma teiului, verdele vegetației, "fire de argint lichide", "sălbăticiuni mici și dragi", aroma pâinii calde iată "bucurii simple" configurând plenitudinar sentimentul ființării neîntrerupte. Aflăm ca dintr-un
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
poem se impune prin tensiunea generată de revelația tragismului unei civilizații alienate, lipsite de repere. Discursul liric, dens, concentrat, vorbește despre condiția omului contemporan, relevând dramatismul impactului cu o realitate degradată, pentru care toposul semnificativ este metropola generică. Sentimentului de dezolare („neantul se aude în lucruri”), omniprezent, poetul nu îi poate opune decât forța logosului(„numai cuvântul poate învia lucrurile”). Revin nostalgiile campestre, amplificate și prin contrastul dintre limbajul științific prezent în versuri și melancolia celui care vede „dincolo de marile ziduri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289653_a_290982]
-
cu amintirile - „mătănii lunecând între degete” și poate fi citită ca document liric al trezirii din iluzii a unei generații: „Corabie, se depărtă tinerețea/ de mine / [...] și toate/ amintirile mele fluturând în înfrângeri albastre.” Domină confesarea dezamăgirii, a însingurării și dezolării după mari himere risipite: „Odată, spre Cythera vântu-i purtase./ Morții curenți submarini/ singuri i-aduc înapoi./ Nude catarge. Scheletul văzduhului mort i-nsoțește. Singuri și-alături se-ntorc./ Țărmii de aur dispar...”. În Histriana poeta, mult abundentă odinioară, adoptă formula epitafului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288980_a_290309]