216 matches
-
îndepărtat, personalul său este format dintr-un grup de tineri, instruiți de Serviciul Civil Indian, precum Flowers. Cu aroganța lor înnăscută și obiceiul de a se adresa unul altuia în clișee latinești, aceștia îl fac să se simtă și mai dezolat decât era. Nici nu-i poate considera umani, cu cămășile lor bine călcate, cu plastron și redingotele îngrijite arată mai mult ca un stol de păsări de baltă. Când încerca să-și revină din mahmureala de dimineață, numai simpla vedere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
minuțios lupta și moartea vitejească a lui Nakagawa și pierderea Muntelui Iwasaki din cauza retragerii lui Takayama. Hideyoshi închise o clipă ochii, când află despre căderea lui Nakagawa în luptă. Preț de-un moment, pe chipurile generalilor se așternu o expresie dezolată și începură să bolborosească întrebări jalnice. Cu toții îl priveau pe Hideyoshi, încercând să-i citească pe față felul cum aveau să rezolve acea situație primejdioasă. — Moartea lui Sebei e o grea pierdere, spuse Hideyoshi, dar n-a murit în zadar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
întorceau de-acum toate viețuitoarele nopții: fenecul cu urechi lungi, șobolanul deșertului, șarpele, iepurele și vulpea. Când soarele va începe să încălzească, aveau să doarmă, păstrându-și forțele până când umbrele nopții aveau să facă iarăși suportabilă viața în cea mai dezolată regiune a planetei, pentru că acolo, spre deosebire de restul lumii, activitatea e rezervată nopții, iar odihna, zilei. Doar omul, în ciuda trecerii veacurilor, nu reușise să se adapteze întru totul la noapte, și din pricina asta, când se crăpă de ziuă, Gacel își căuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
scape de ceea ce se transformase într-o temniță comună. Acum îl înspăimânta ideea de a reîncepe lunga fugă; mersul nesfârșit prin nisipuri și bolovănișuri, tot timpul sub un soare neobosit, fără să știe încotro se îndrepta și dacă acea întindere dezolată se sfârșea într-adevăr undeva. își amintea înspăimântat chinul setei și al durerii de nesuportat din fiecare mușchi prins de cârcei și se întreba de ce continuă să stea acolo, la umbră, cu bocceaua în mână, așteptând întoarcerea unui om, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
purtat foarte blând cu mine. Cât timp m-am schimbat, m-am uitat pe sub gene la tata. Mi s-a făcut milă de el: părul îi albise aproape de tot și pe fața lui, altădată roșie, sănătoasă, se adânciseră niște cute dezolate. Era neras, arăta a bărbat care se îngrijește singur. Am mâncat cu ei și cu Marcel, afară, la lumina unui bec. Era noapte. Spre fundul curții noaptea era mai albastră, luminată de lună. Gigi se tot învîrtea printre picioarele noastre
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
De altfel, îmi plăcea mult să stau cu ei de vorbă, serile, înainte de a mă retrage în cort, ca să scriu și să fumez ultima pipă, pe gânduri. Iubeam bucata aceasta de pământ aproape de mare, câmpia aceasta plină de șerpi și dezolată, în care palmierii erau rari și tufele parfumate. Iubeam diminețile, înainte de răsăritul zorilor, când tăcerea mă făcea să chiui de bucurie; o singurătate aproape umană, pe acest câmp atât de verde și atât de părăsit, așteptîndu-și călătorul sub cel mai
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ochii pironiți în tavan. Își freca picioarele unul de celălalt, încercând să-și scoată pantofii. Tom îi scoase pantofii și-i așeză sub pat. Apoi rămase în picioare, uitându-se la ea. Hattie zăcea pe mantia părului despletit, fața ei dezolată devenise calmă și foarte obosită. În timp ce Tom o privea cu umilință, apologetic, întrebător, Hattie îi zâmbi și îi întinse mâna. Tom i-o luă în mâna lui și se așeză pe marginea patului. Văzu că trupul ei, pe care rochia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cum se recomandă și cum face toată lumea acolo, din izvorul uitării și abia apoi din cel al memoriei, deoarece, dacă le încurci, riști, se zice, să nu mai ții minte nimic. Măslinii mi-au dat, mereu, o impresie de răbdare dezolată și blândă, iar chiparoșii m-au trimis cu gândul, constant, prin noblețea lor funerară, la corurile tragediilor antice. Ce legătură au toate acestea cu spiritul clasic? Probabil, nici una. Dar mă grăbesc să întreb: ce legătură au statuile grecești, cum le
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
era din Tulcea și nu cunoștea, în Constanța, drumul spre port. Unii au crezut că am făcut asta intenționat, ca să devin "celebru" pe vas!" Cum ne dăm jos din autocare, câțiva dintre noi se reped la vitrine. Aud un glas dezolat: "Aici votca "Smirnov" e cu patru dolari mai ieftină". Chilipirul de la Odesa își pierde prestigiul. Alții sunt supărați că n-a fost prevăzut în program "timp pentru cumpărături". Sfânta Sofia? Moscheea albastră? Desigur, desigur. Dar se poate să nu mergem
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Trec cinci minute, timp în care Buduca "bavardează" degajat, ca între prieteni, cu lustragiul, și, deodată, observ că prietenia s-a ruinat. Buduca dă din mâini, iar turcul se ține după el. " Ce se întîmplă?" întreb. "Acum, cere bani" zice, dezolat, Buduca. Florin Iaru îi dă lui Buduca vreo 300 de lire turcești, acesta i le dă turcului și turcul se calmează. Nu trece un minut și-l văd pe Justin Panța întinzînd piciorul pe scaunul altui lustragiu, Acesta ia o
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
drumul la motor. Vorbea frumos, avea un glas melodios și cald... La început și-a exprimat admirația față de prietenia noastră firească (între artiști) și nu mai știu ce. I-aș fi ars una, dar îmi era milă de Maria, părea dezolată, se uita când la mine, când la el, părea că mă imploră, se temea să nu... Ioachim continua să vorbească. Spunea că ultimul meu pohem (unde dracu’ îl citise ?) i se păruse mai puțin dereglator. (Expresia îi aparține.) Era un
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
circul, Melania! ― Nu înțeleg... Sânt sigură că nu înțeleg deloc. Apropo, cum ați petrecut în concediu? Pot să sper că sora dumneavoastră se simte bine? ― Excelent! N-am timp de povești, Melania! Știu că ești inegalabilă, dar mă grăbesc. ― Sânt dezolată. Poate preferați un șerbet de lămâie... ― Prefer tablourile. ― Ce tablouri!? ― Femeia și Vînătorul! Degeaba încerci să câștigi timp. Ai pierdut! Bătrâna zâmbi dulce: ― N-am pierdut, domnule Vâlcu. Au pierdut ei. Și dacă vreți să vă spun adevărul, în primul
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
are puterea vizionară a unei minți intoxicate de LSD și grafismul obsesional al unei pânze de Piranesi. În spațiul intim și poesc al casei naratorului, vizita eternautului este semnul unei rupturi în cotidian - odată cu ciudatul pelerin ce cutreieră acest spațiu dezolat al timpului, povestitorul (el însuși scenarist de bandă desenată) este încărcat cu povara unei mărturisiri care nu încetează să îl obsedeze. Căci istoria eternautului Juan Salvo este istoria prăbușirii lumii cunoscute sub apăsarea tenebroasă a ninsorii fatale. Fulgii care ucid
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
Apoi ea își dă seama că brelocul e pentru ea, că e un cadou și privirea ei se întunecă deodată, se încruntă ușor, atitudinea îi devine rezervată și distantă și spune “Nu” răspicat și rece, dîndu-i ursulețul înapoi. Nedumerit și dezolat de refuzul ei atît de definitiv și neașteptat, el pleacă imediat de lîngă mașină și se îndepărtează cît de repede poate, încercînd să înțeleagă de ce ea nu a vrut ursulețul. Încearcă să-și spună că nu are importanță dacă nu
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
lovi făcându-l să se clatine. De la o fereastră deschisă ajunse până la ei sigla de Început a telejurnalului de la ora 20. Stoluri de rândunele isterice, disperate de iminentul sfârșit al zilei, se Învârteau deasupra acoperișurilor palatelor, printre antene. Țipătul lor dezolat Îi dădu senzația clară a Întunericului care se apropia și a bucuriei sale dispărute. Emma stătea În fața lui, cu abonamentul de metrou În mână, părul ei fusese negru și apoi blond, iar acum avea culoarea grâului ars, avea picioarele lungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
să priceapă unde e prada, am să mă duc s-o recuperez, apoi am să fug și am să mă fac uitat. - N-ai să fugi nicăieri, tranșă ea punînd mîna pe holster. Ryan dădu din umeri, cu o expresie dezolată. - Dacă faci asta, ai să mă obligi să vorbesc de rolul pe care l-a jucat mama ta În toată povestea asta... Fiica lui Jeanne tresări violent, inima Îi bătu mai tare. - Explică-te! - Să cădem la Învoială: vii cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pe birou. TÎnăra femeie mergea În lung și-n lat prin cameră cînd sosi Christian. Ea se Întoarse cu fața spre el. Citi În privirea ei ceea ce se pregătea să-i spună și i-o reteză scurt, luîndu-și un aer dezolat. - Știu ce gîndești și ai dreptate. Era tare stupid să vreau să-ți forțez mîna. - Ascultă, Christian... - Lasă-mă să vorbesc, de acord? Trase adînc aer În piept. - Nu vreau să te simți legată de vreun jurămînt, Marie. Te vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
să nu-l mănânce câinii... GARDIANUL (Cu silă.): Nu cred să-l mănânce... GUFI: Trebuie să-l facem pierdut. Când mă uit la el mă cutremur... (Îl lovește cu piciorul.) Hei, omule! ARTUR (Amețit.): Începem? GUFI (Se întoarce cu spatele, dezolat.): Poftim! GARDIANUL (Îl zgâlțâie pe ARTUR.): Fii bun și du-te! ARTUR: Cum? GUFI: Pleacă unde vezi cu ochii! ARTUR: Unde să plec? COLONELUL: Unde știi! Am hotărât să-ți dăm drumul. ARTUR: Da’ ce, voi hotărâți aici? CĂLĂUL: Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
se stabilește În S.U.A., la Bridgeport. Timp de 7 luni, cât trăiește În exil, constată cu amărăciune ucigătoare că America-i pentru comuniști (ca Pacepa) mumă, iar pentru naționaliști - ciumă. Era În perioada prigonirii marelui prelat și patriot Valerian Trifa. Dezolat și scârbit la culme, revine În țară la sfârșitul lunii octombrie a aceluiași an (1981). Din cauză că s-a Înapoiat singur (familia a refuzat să-l urmeze), Securitatea din București avea să l suspecteze, În tot timpul, ca spion al SUA
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
un junghi. Amândouă femeile fricționară pe posacul tânăr cu alcool camforat pe la tâmple și pe piept, și hipocondriacul începu să se lase convins. Titi redeveni din nou comunicativ și asiduu la industriile lui. Totuși, într-altă zi declară la toți, dezolat și cu un zâmbet amar în colțul gurii - efect al unei lecturi întîmplătoare de cărți de chiromanție -, că el n-avea să trăiască mult, fiindcă linia vieții îi era scurtă și n-avea decât un inel în jurul pulsului. A fost
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
să m-asculți, dacă m-ai iubi, ai plecadupă câteva luni, când vei fi major, și ai trăi singur, muncind ca să-ți faci o bună carieră. - Prin urmare, vrei să plec, să te las, făcu Felix stins.Otilia împreună mâinile, dezolată. - Nu m-ai înțeles. Nu ești încă decât un copil. Pascalopol, care urmărea cu interes manevrele lui Stănică, se hotărî, în sfârșit, să vorbească lui moș Costache, și într-o seară, venind mai devreme, se invită la masă, după ce adusese
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
urcă în trăsura care-l aștepta, și făcu semn cu mâna birjarului să mâne. Se dădu jos în strada Rahovei și o luă apoi pedestru și iute spre casă. În curtea care i se păru a avea un aer cimitiros, dezolat răsuna ecoul convorbirii din sufrageria cu ferestrele deschise. Felix îi găsi pe toți în jurul mesei, jucând cărți și vorbind ca și când nimic nu s-ar fi întîmplat, învăluiți în perdele mari de fum. Moș Costache, pe canapea, începuse să tușească, dar
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fetei celei albe... așa-i că-i place?... {EminescuOpVII 208} Cu astea se apropie de fată, a cărei buze se căscase de spaimă și care tremura ca varga... El vrea să pună mâna pe ea... dar ea cade în genunchi... Dezolată și frumoasă, ea îndrepta ochii ei mari, ce-ar fi putut mișca o inimă de aramă... - Te rog, zise ea, omoară-mă! Omoară-mă și pe mine, ca pe tata, căci îți voi mulțumi. - Hehehe! nerozie 1... Ce? să mori
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
el îl auzise ades când era mic... îi veni să plângă... - Mamă! strigă el... - O, trăiește! trăiește! auzi acum tare. Mamă-sa s-apropie de el și-i acoperi fața de sărutări... - Copilul meu... dulcele meu copil... - Trăiesc, murmură el dezolat. Va să zică n-am murit... Nimicul cel plin de mângâiere n-a cuprins ființa mea chinuită. - Taci, taci! Vorba ta e un blestem... Vei trăi... pentru mine... Vei însenina fruntea ta etern întunecată de cugetări aspre... vei fi om între oameni
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
dezolarea”, „țipătul” ca marcă a dezechilibrului sufletesc transcris În ambianța brusc ostilă, sugerînd rupturi În ordinea lăuntrică: Și uite pieptul ca o savană În flăcări, Cu cai sălbatici și dezlănțuirea aerului cu vegetații Tropicale, creierul lovește semne S.O.S. Dezolat, dezolat, Un țipăt ca o pasăre sau stilou, În obraz vîntul Îți aruncă vitriol, Ochiul tău fumegă precum un sat siberian. (Invitație la bal) Semnificativă e, din acest punct de vedere, și prezența clovnului și saltimbancului - recuperată din „decadentismul” unui
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]