665 matches
-
național român" deoarece "nu și-a scris poezia numai pentru moldovenii lui, ci pentru toți românii și astfel și-a potrivit forma cu înțelegerea și gustul tuturor românilor"2. Ar rezulta de aici că "poet național" este antonimul lui "poet dialectal" (de felul lui Victor Vlad-Delamarina). O dată cu răspîndirea principiilor junimiste, începînd de prin 1877-1880, formula "autor național" intră în declin, deoarece critica, precum și opinia publică, admit că nu orice scriere care exaltă sentimentul național românesc are, implicit, valoare literară. Aproape două
Ce (mai) înseamnă "poet național"? by Dan Mănucă () [Corola-journal/Journalistic/8818_a_10143]
-
absolut evident, medierea. Familiarizarea treptată cu spațiile și cu gesturile aflate la distanțe mari. Iată motivul pentru care, practic, nu avem, în versurile Ioanei Nicolaie, nici tropi, nici algoritmi poetici minimaliști. Chiar dacă adesea sintagmele par a suna arhaic sau ușor dialectal, chiar dacă ne încurcăm din când în când în răsturnări de topică venite din alte vremuri, avem la tot pasul semnele unor căutări ale acordului dintre limbaj și rămășițele vagi ale unei lumi incert plasate între deasupra și cândva. Adică ale
A muri mai departe by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9833_a_11158]
-
de conjuncția că: desigur că..., evident că... - automat că...). Într-un dialog dintre moderator și invitatul unei emisiuni (Antena 1, 12.09.2007), acesta din urmă, un om cu un nivel relativ scăzut de cultură, vorbitor de română populară (nemarcată dialectal), și-a întărit răspunsul prin formula "automat că": "- S-ar putea ca el să nu recunoască. - Automat că nu recunoaște". Într-un interviu (High life, 13.01.2006), persoana care își povestea viața a folosit de mai multe ori adverbul
"Automat..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9256_a_10581]
-
bine sau mai puțin bine, cel puțin o limbă străină par să ignore unele noțiuni fundamentale legate de învățarea limbii, bilingvism, contact lingvistic etc. Mulți nu conștientizează scopurile și metodele predării limbii materne în școală (deprinderea normei literare alături de uzul dialectal, exersarea structurilor limbii culte scrise și vorbite, dezvoltarea unui ansamblu de concepte gramaticale care ușurează abordarea oricărei alte limbi) și în ce măsură diferă aceasta de studiul unei limbi non-materne - adică (cu termenul care unora le dă fiori) străine: formarea structurilor gramaticale
Limbi străine by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9357_a_10682]
-
ideea că sintaxa populară a relativului nu trebuie văzută ca o eroare regretabilă a "vorbirii neîngrijite", ca un anacolut și nici ca manifestare a unei tendințe moderne de simplificare a flexiunii. Ca foarte bună cunoscătoare a graiurilor românești, a textelor dialectale, autoarea a descris în cartea sa, Subordonarea în frază în dacoromâna vorbită (1980, reluată în Opera lingvistică, III, Cluj-Napoca, Clusium, 2006), ca și într-un articol din 1975, "Note privind sintaxa relativului care" (reprodus în Opera lingvistică, I, 2004), ideea
"Care" și "pe care" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9380_a_10705]
-
română care Își aleg drept subiect viața din mediul rural și chiar aproape deloc cei care se ocupă de viața țăranului din Moldova, așa cum o face Val Andreescu În romanul său Milenii, anotimpuri și iubiri. Punerea În valoare a vorbirii dialectale dintr-un sat din centrul Moldovei reflectă, cu maximă fidelitate subtilități de limbaj care de cele mai multe ori scapă ascultătorului grăbit și cititorului dedat la proza contorsionată, sofisticată până la exasperare. Exprimarea directă, liberă și fără nici un fel de canoane dar deloc
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
aceea Ion Creangă nici n-ar trebui considerat un scriitor pentru copii. Doar un matur cu o anumită pregătire intelectuală poate înțelege jocul de aluzii, referirile la cultura populară și mai ales distanța critică a scriitorului față de cuvintele și expresiile dialectale folosite de el în mod curent. Admirăm la Ion Creangă arta povestirii, ca pe un spectacol în sine. Dacă repovestim (fie și în limbajul dramaturgiei) ceva povestit de el stricăm totul. Bogdan Ulmu, un autor inteligent și cu umor, face
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
un englez tipic (caz rarisim în branșa sa, dominată de indieni și pakistanezi), la vreo șaizeci de ani, cu privire ghidușă, dar trăsături sobre și aer profesional. Mă pregătesc pentru dialogul (inevitabil) care va urma, puțin înfricoșat de probabilul accent dialectal, îngreunat, eventual, și de capriciile difuzorului (prevăzut cu buton roșu) din cabină. Ne spune, previzibil, că nicicînd vara nu fu mai frumoasă la Londra. Vorbește bine, destul de apropiat de standardele RP, iar difuzorul nu pune probleme de sonorizare. Mă destind
România - o perspectivă londoneză by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/6875_a_8200]
-
semnalarea creațiilor expresive, a formulelor idiomatice, a jocurilor de cuvinte, a deraierilor lexicale. Cunoscută fiind bogăția extraordinară a limbajului lui Caragiale și precizia cu care fenomenele de variație pe care le înregistrează plasează personajele din punct de vedere social, cultural, dialectal, temporal, se înțelege că o asemenea carte are foarte mult material (în final, autorul recunoaște, cu deplină onestitate, că nu a realizat o cercetare exhaustivă: dar cartea sa este, evident, mai aproape de exhaustivitate decât tot ce s-a scris până
Limba lui Caragiale by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7432_a_8757]
-
din reviste, că originea refrenului "Florile dalbe" "e lăsată însă nelămurită". "Din punct de vedere filologic - scrie Densusianu - slavul koleda e explicat ca provenind din latinescul calandae prin intermediar românesc, călendă, ceea ce nu se poate admite, cum nici forma noastră dialectală corindă nu poate fi rezultată direct din colindă". în fine, se opinează că s-ar fi cuvenit să fie analizate "mai de aproape" colindele păstorești, care trebuia să fie puse în relație cu "viața păstorească reflectându-se în creștinism". Se
Destinul unui cărturar by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/7954_a_9279]
-
jumătate a secolului al XIX-lea și în prima jumătate a secolului al XX-lea, o sursă semnificativă a argoului românesc: cu unele evoluții încă insuficient cunoscute, pentru că adesea e dificilă diferențierea lor față de împrumuturile directe din germana cultă sau dialectală; e totuși cert că i se datorează termeni familiari ca gheșeft, șperț, mahăr, șahăr-mahăr etc. Chiar dacă nu a intrat în dicționare, termenul haloimăs (și în varianta haloimis) a continuat să circule în oralitatea familiară, reapărînd astăzi în dicționarele de argou
Haloimăs by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7957_a_9282]
-
versiunile în engleză, franceză, germană, spaniolă etc. ale Wikipediei), probabil și datorită sonorității sale (evocînd o agresivitate ușor comică, prin aliterații care sporesc o conotație depreciativă). Singurele controverse etimologice au apărut în legătură cu motivația alegerii numelui personajului de către Fellini (ca termen dialectal, pornind de la amintiri sau, mai probabil, ca ecou al unei lecturi). Despre etimologia și circulația termenului paparazzo, despre pătrunderea sa în română, izolată înainte de 1989, accelerată ulterior, mai ales în jurul anului 1997 (în legătură cu moartea prințesei Diana) a scris, într-un
Paparazzi by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7976_a_9301]
-
cu trimitere la un articol al lui I. Verbină din 1941 și la cuvântul rusesc podporka. Într-adevăr, forma cuvântului românesc sugerează posibilitatea unui etimon slav, iar sensul cuvântului rusesc ("proptea, reazem, sprijin") nu este incompatibil (prin eventuale specializări semantice dialectale sau argotice) cu denumirea un instrument metalic. În orice caz, termenul pare să mai fi avut în limba secolului al XIX-lea și alte sensuri, care îl legau de terminologia jocului de cărți. În romanul lui Ioan M. Bujoreanu, Mistere
Pontoarcă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7548_a_8873]
-
Coinace e un termen vechi și popular (chiar argotic) pentru zaruri și pentru unele jocuri cu zarurile. Lazăr Șăineanu l-a explicat că împrumut din turcă, prin cuvîntul kainak, care ar însemna "articulație"; Vladimir Drîmba a propus ca sursă termenul dialectal turcesc koynak, cu sensul "arșice". Și numele jocului de arșice e de origine turcă, cuvîntul arșic (din turcescul așik) desemnînd un os al articulației, la animale, folosit în respectivul joc de îndemînare. De altfel, zarul însuși e cuvînt turcesc (în
Despre table by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7645_a_8970]
-
cuvânt de bază şi cuvânt derivat, conversiunea Mijloacele externe de îmbogăţire a vocabularului; împrumuturile lexicale Îmbinări libere de cuvinte, locuţiuni, cuvinte compuse Familia lexicală Câmpul lexical Variaţie stilistică Selecţie lexicală în limba vorbită şi în limba scrisă Termeni ştiinţifici Variaţii dialectale ale limbii 2.3. Valorificarea relaţiei dintre normă, abatere şi uz în adecvarea strategiilor individuale de comunicare Ortoepie şi ortografie Alfabetul limbii rromani. Ordonarea cuvintelor după criteriul alfabetic. Dicţionarul. Articolul de dicţionar Tipuri de sunete: Vocală. Consoană Semivocală. Accentul. Silaba Grupurile
ANEXE din 18 august 2022 () [Corola-llms4eu/Law/259400]
-
-l poate scăpa pe povestitor de la moarte), atmosfera basmelor arabe și „dimensiunea islamică” a Egiptului, le va regăsi mai degrabă în celălalt roman de Naghib Mahfuz, tradus de Mihai Pătru (care a avut de înfruntat în acest text și nonșalanța dialectală a autorului): O mie și una de nopți și zile (Layali alf layla). Tradiția spunerii de povești e o direcție pe care autorul a exploatat-o din plin și în alte cărți ale sale, fiind un - să-i spunem ca
Două chipuri ale Egiptului by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4939_a_6264]
-
critică. Un succes, însă, datorat în mare măsură popularității omului politic, a cărui existență era înconjurată de legendă. Textul în sine, revăzut de prea mulți ochi - căci Stere nu scria efectiv, ci dicta, iar vorbirea sa continua să fie apăsat dialectală, de unde necesitatea corecturilor - și strivit între habitudinile tipografilor și pretențiile, uneori fanteziste, ale autorului, era totuși abrupt și departe de norma limbii literare. Apoi, între 1944 și 1989, romanul a fost pur și simplu interzis, fiind considerat nepublicabil chiar și
Lungul drum al recuperării lui C. Stere by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6110_a_7435]
-
poate face editorul - iar Victor Durnea îl face cu multă acuratețe - este acela de a uniformiza stilistic fraza lui Stere, aplicând normele literare în vigoare și eliminând intruziunile arbitrare, atât cele ale autorului (câteodată, încăpățânat în a menține forme fals dialectale, nule ca valoare expresivă), cât și cele ale „revizorilor". Îngrijitorul prezentei ediții a păstrat numai particularitățile lexicale, morfologice, fonetice etc. responsabile de configurarea profilului stilistic propriu scriitorului, eliminând formele învechite sau improprii și curățând punctuația de urmele indelebile ale formației
Lungul drum al recuperării lui C. Stere by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6110_a_7435]
-
lexicale, morfologice, fonetice etc. responsabile de configurarea profilului stilistic propriu scriitorului, eliminând formele învechite sau improprii și curățând punctuația de urmele indelebile ale formației culturale rusești a lui C. Stere. Singura inconsecvență, la acest capitol, o constituie menținerea unor forme dialectale dizgrațioase (de genul sfădălie, în loc de sfadă, sau vrâstă pentru vârstă), rar atestate de atlasele lingvistice. Rusismele, în fine, sunt multe în primele cinci volume, a căror localizare în Rusia a impus autorului elemente de „culoare locală", editorul adăugând cuvenitele note
Lungul drum al recuperării lui C. Stere by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6110_a_7435]
-
puterea neocapitalistă, mimetică și dezlănțuită, în rândul celor mulți, a unei culturi artificiale, de import, nivelatoare, menite să elimine supraviețuirea oricărui tip de model preindustrial. Astfel se explică necesitatea de a adopta o limbă bazată pe resursele dialectului și expresionismului dialectal sau, dimpotrivă, ale sublimului; conform legii amalgamării stilurilor, o limbă numită de poetul friulan „neoexperimentală”. Însingurare, stranietate, ars combinatoria Tot pe direcția opusă dominantei veacului XX, numită „antinovecentista”, pot fi plasați poeți precum Sandro Penna, Attilio Bertolucci și Giorgio Caproni
Repere critice în poezia italiană contemporană by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/4592_a_5917]
-
numirile de mâță și de pisică... ar fi deci ambele onomatopoetice”). Dicționarul limbii române (DLR, Tomul VIII, partea a 2-a, Litera P, pe-pînar, 1974) conține tot explicația dominantă (pis + sufixul -ică), sugerând și o alternativă, prin trimiterea către turcismul dialectal pisik. Argumentele pentru explicația prin împrumut (cel mai probabil, din turcă) sunt mult mai solide decât o ipotetică derivare interjecțională. Termenul turcesc pisik este astăzi considerat dialectal sau învechit, ceea ce nu contrazice o influență în stadiul mai vechi al limbii
Despre pisică by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5874_a_7199]
-
explicația dominantă (pis + sufixul -ică), sugerând și o alternativă, prin trimiterea către turcismul dialectal pisik. Argumentele pentru explicația prin împrumut (cel mai probabil, din turcă) sunt mult mai solide decât o ipotetică derivare interjecțională. Termenul turcesc pisik este astăzi considerat dialectal sau învechit, ceea ce nu contrazice o influență în stadiul mai vechi al limbii române. Cuvântul pisică e atestat în română în Pravila de la Govora (1640) și apare în Biblia de la București (1688): „târâtoarele ce se târăsc pre pământ, pisica și
Despre pisică by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5874_a_7199]
-
rafinată, pe atât de insesizabil literară (o suită de proze scurte care reiau personajele și incidentele). Nu ai impresia că citești ficțiune, pentru că recunoști în ea întâmplările lumii tale. Ești pe rând emoționat, prins de acțiune, de personaje, de pitorescul dialectal al limbajului. Dar îți dai seama, la fiecare pagină, că ai în mână o carte foarte bună, care îți va merge la inimă!
Povești din Basarabia by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/5571_a_6896]
-
bun început, curgătoare, elegantă și „contemporană”, deci foarte bună, chiar dacă uneori vag ardelenizantă (de exemplu, folosirea cuvântului „fătuțe”; dar, în fond, nici romanul nu se petrece la Roma, ci în Sicilia, iar în text sunt folosite cu bună știință expresii dialectale), a fost aplicată celei mai recente ediții, considerată definitivă. Această ultimă ediție e însoțită de un cuvânt înainte al lui Gioacchino Lanza Tomasi (văr de departe al lui Lampedusa, intelectual adoptat de acesta în ultimii ani ai vieții), care a
O ediție adăugită și o nouă traducere a Ghepardului by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/5087_a_6412]
-
la interviu vorbea cu «decât», sigur lucra acum în altă parte” -, dar și zvonuri, informații fanteziste despre o presupusă schimbare a normei („după noile standarde ale limbii române acum se folosește numai în propoziții afirmative”), precum și numeroase comentarii despre particularitățile dialectale, despre raportul dintre normă și eroare. Explicația cea mai simplă a abaterii de la normă e în acest caz analogia, regularizarea: structura negativă cu sens restrictiv - nu are decât o problemă, nu vin decât ei etc. - a fost pur și simplu
Decât o negație by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5653_a_6978]