2,549 matches
-
numise Aristotel, era una dintre disciplinele cele mai importante în curriculum-ul universitar. Studenții învățau, alături de principiile matematicii și ale gramaticii, cum să vorbească elegant și convingător, cum să construiască un discurs rațional, cum să gîndească logic. Perechea retoricii era dialectica, care, în ciuda asimilării ei astăzi ca domeniu al filozofiei, reprezenta în perioada aceea știință raționării. Dialectica te învață cum să iți ordonezi gîndurile într-o manieră logică, în vreme ce retorica îți arată cum să ordonezi cuvintele în așa fel încît și
Gratia de altădată by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17820_a_19145]
-
principiile matematicii și ale gramaticii, cum să vorbească elegant și convingător, cum să construiască un discurs rațional, cum să gîndească logic. Perechea retoricii era dialectica, care, în ciuda asimilării ei astăzi ca domeniu al filozofiei, reprezenta în perioada aceea știință raționării. Dialectica te învață cum să iți ordonezi gîndurile într-o manieră logică, în vreme ce retorica îți arată cum să ordonezi cuvintele în așa fel încît și ele să reflecte bună organizare a gîndurilor. Pentru Aristotel retorica și dialectica nu puteau fi separate
Gratia de altădată by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17820_a_19145]
-
perioada aceea știință raționării. Dialectica te învață cum să iți ordonezi gîndurile într-o manieră logică, în vreme ce retorica îți arată cum să ordonezi cuvintele în așa fel încît și ele să reflecte bună organizare a gîndurilor. Pentru Aristotel retorica și dialectica nu puteau fi separate, pentru că prima reprezenta echivalentul contingent al celei de-a doua. Cu timpul însă a intervenit un divorț, regretabil, între aceste discipline, retorica fiind partea vătămată și învinsă în același timp. De la sfîrșitul secolului al XVII-lea
Gratia de altădată by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17820_a_19145]
-
retorica, de ce ne vine astăzi atît de greu să vorbim clar și articulat, să formulam propoziții inteligente, să ne înțelegem unii pe alții, ori, mai important, să ne convingem între noi de ceea ce credem fiecare că reprezintă un adevăr important. Dialectica și-a păstrat un statut privilegiat, în aparență, ca domeniu fundamental al spiritului, însă în realitate odată cu decăderea retoricii a intrat în umbră și știința gîndirii. Gracian era conștient, si cu el întreaga intelectualitate a secolului al XVII-lea, că
Gratia de altădată by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17820_a_19145]
-
Să fii aruncat în permanență dintr-o extremă în altă; să afli justificări fiecărei poziții teoretice, oricât de diferită de precedentă; ba cu atat mai mult cu cât e mai diferită. Oare ce poate fi mai obositor decât toată această dialectica de Sisif? Ambivalenta presupune întotdeauna drumul între două idei și niciodată stabilirea la una dintre ele. Asemeni porturilor pentru un marinar, ele înseamnă nu doar un loc al refugiului, ci și unul al despărțirii de țărm. Te poti împăca, într-
Singurătatea unui mentor by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/17843_a_19168]
-
este "Douăsprezece teorii feniciene asupra vieții și morții". Discursul continuă în aceleași note grave - zei, temple, neamuri etc. Cît despre fenicieni ei puteau fi înlocuiți cu orice alt popor antic - formula poetică nu permite nici o apropiere de concretețea mesajului. Domină dialectica barbar/ civilizație (învingător/ învins ș.a.) cu toate implicațiile inclusiv formale: "Sulița ta neînfricatule,/ cît de departe poate duce moartea?". Stilul aforistic și forma poemelor antice este ușor recognoscibil. Versurile lui Ioan Morar seamănă foarte mult în a doua parte a
"Dublu click pe inimă" by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17195_a_18520]
-
spre totalitate. Încercînd o reconstituire, autorul Rodului năzuiește la o sinteză, la un amestec al temelor lăuntrice și a procedeelor personalizate, cu altele, de ordin obștesc, care să sugereze un tablou al lumii, în amețitoarea-i textură de contradicții, în dialectica sa bolborositoare cum gura unui vulcan gata de erupție. Solitudinea sa nu e un scop în sine, ci un mijloc, un instrument al sublimei revanșe asupra dezamăgitorului context universal. Aidoma lui Cioran, Cezar Ivănescu ar putea scrie astfel: Singurătatea va
Poezia lui Cezar Ivănescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17243_a_18568]
-
și din oftat/ plîngi în vise/ plîngi în crucea păsărilor călătoare/ plîngi în zborul lor de toamnă/ scuturat în mare". Calofilia triumfă aci precum o impersonalizare prin prozodie și "stil". Urmează un alt strat al poeziei în chestiune, caracterizat prin dialectica raportului dintre impersonalitate și personalitate, tot mai conștient asumată ca o cale spre eliberarea ultimei. Pe coordonatele spațiului și ale timpului, apare o perspectivă a percepției general umane, o abstractizare a cumulului nostru de experiențe sensibile: "locul amînă/ timpul sufocă
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]
-
noi le-au fost necesare mai multe tentative. Balotă povestește în Prolog o întîmplare care poate deveni metafora extraordinară pentru acest efort repetat al conștiinței de a ieși din labirint: cu gîndul la Hegel și la felul cum descrie el dialectica spiritului, eseistul observă într-o anumită împrejurare cum, sub podeaua de lut a casei din Lătești, o cîrtiță încearcă să-și sape galeria pînă la lumina camerei, o dată, de două, de trei ori, în pofida apei fierte aruncate și a altor
Cîrtița și Hegel by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17346_a_18671]
-
deschid cartea și ard/ colecția cu viețile tale.// tu intri în tine îmi întorci spatele și spui:/ nu mă citi. nu mă citi.// tremură cîntarul infirmului: poemele își vînd/ măruntaiele în plină stradă" (Șase versuri de dus și întors). O dialectică asemănătoare apare în alt poem, ale cărui motive sînt eternizarea (fixarea) fenomenalului în limbajul liric, tendința de autonomie a acestuia pe calea obscurizării, instaurarea Formei, "lăuntrul" flamboaiant al poeziei, mixtura, ca și inevitabilă, de ridicol și sublim pe care o
Înfășurat în "mantia damnării" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17350_a_18675]
-
mașini, sînt, aș zice, simboluri ale unui microcosmos în criză. La nivelul macrocosmosului, al pînzei Oedipei, totul pare coerent și articulat, motiv pentru care eroina și acceptă căutarea. Însă la nivelul individului domnește o dezordine copleșitoare și alienantă. Ciudat, aceeași dialectică om-lume apare în multe din nuvelele lui Vladimir Nabokov, și ele obsedate de tema singurătății sau a rătăcirii. Personajele lui sînt, de foarte multe ori, emigranți. Povestea lor presupune, așadar, într-un chip previzibil, impasul pierderii de ceilalți și de
Gangsteri de mucava și exilați romantici by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17362_a_18687]
-
față de cazul lui Eminescu, cel al cinicului autodispreț, al ororii de sine. Între acești doi poli, al beatitudinii identitare exprimare prin idolatria Eminescu și al dezgustului de sine descoperit și redescoperit în Caragiale, unii ar putea susține că se află dialectica semi-sinucigașă a identității noastre naționale, dacă așa ceva chiar există. Reflexul monumentalizării literaturii este, însă, firesc pînă la un punct, iar rolul lui nu trebuie căutat între convențiile și dogma discursului critic. Robert Burns este considerat poetul național al Scoției. Ce
Biblioteci publice, biblioteci personale by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17381_a_18706]
-
a "străinului" niciodată numit, îi dezvăluie pas cu pas datele de ales și îi impune cu necesitate traiectul simbolic. Tocmai aici semnalăm poate un neajuns al romanului, în această logică a convertirii, care urmează nesmintit toate etapele unei rețete comune: dialectici în marginea conceptelor de libertate, dreptate, iubire, pilda cerșetorului orb, preluată literalmente de destinul eroului în final, antecedentele familiale (socrul și cumnatul său se dovedesc "trădători"), ba chiar și, în directă linie christică, unele puteri de taumaturg. În plus, întâlnirea
Un nou Saul by Simona Drăgan () [Corola-journal/Journalistic/17410_a_18735]
-
niște animale sălbatice. Însă acest contrast nu face decît să reconstruiască un altul, esențial: cel dintre Sine și Alteritate: primul se conserva, pentru că el e principiul ordonator, în vreme ce al doilea e conținut și epuizabil. Interesantă mi se pare, în această dialectica, poziția naratorului, care reprezintă, semnificativ, Străinul prin excelență. Impresia mea este că acest Străin va sfîrși însă prin a fi asimilat locului, si ca odata cu asimilarea el își pierde privilegiul de a fi o privire venită de undeva din
Moartea la Oxford by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17957_a_19282]
-
are..."), decat împreună cu unul șters, chiar dacă e cel real. În plus, real nu e decât prezentul în clipa când devine trecut, trecutul, pe masura ce înaintează îndepărtându-se de noi, devine tot mai asemănător viitorului, adică proiectului, proiecției. Aș numi acest fenomen "dialectica trecutului", dacă n-ar fi vorba de un simplu fapt comercial, având ca scop vopsirea cine stie cărei ciori și vinderea ei că papagal, transformarea ei în marfă, adică. Ajunși la marfă, să observăm că acest cuvânt a înlocuit, în
Legături periculoase by Nicolae Prelipceanu () [Corola-journal/Journalistic/18064_a_19389]
-
suculent material ilustrativ, în cheie anecdotica. Cu satisfacția de a comenta o ramură a umanității ce i se pare neeuropeană și chiar antieuropeană, Arghezi înregistrează o stare precomunistă, un totalitarism larvar, zăcînd într-o pornire a destructurării sociale, în idealizarea dialectica, într-un misticism nediferențiat: "La Berna se putea citi pe biletele de închiriat odăi mobilate în trei limbi federale că aNu pentru rusia. Rușii erau excluși din inimă Europei încă de pe la 1906 și ceva. Se prezintă Raskolnicov, îi plăcea odaia
Psihologie argheziană (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18084_a_19409]
-
spre o geometrie ideală a ascezei, metaforă nu părăsește, desfrunzita, tumultul pădurii, absoarbe vegetația și cromatică ei. Privitor că la teatru", poeta urmărește complexitatea naturii omenești în întinderile și adîncurile ei. Dogmă, dacă o stăpînește, se sparge totuși - aceasta este dialectica inspirației - fiind jertfita în folosul polivalentei și ineditului. Abia după obținerea în chinuri a explicației transparente, ca normă etică și estetică - ambiție crucială! - se deschide o pîrtie a improvizației și a nedefinitului, cum prezice subtil ea însăși într-o maximă
Ana Blandiana - o schită de portret by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/18087_a_19412]
-
a delimitării patetice, verbal anticomunista și în spirit captivă celei mai rudimentare, celei mai lamentabile și celei mai distructive dimensiuni a marxismului că doctrina politică aplicată - dimensiunea acuzatoare. "Marxismul - afirmase cîndva Albert Camus - este o doctrină de acuzare, a cărei dialectica nu triumfă decît în universul proceselor". Acestei deraieri i s-ar fi putut opune spiritul critic; nu căutînd, neapărat, "părțile bune" și "părțile rele" ale comunismului (simplă sugestie că ar fi putut există și "părți bune" în comunism era însă
Spiritul critic fată cu tranzitia by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/17531_a_18856]
-
pe loc, împietrită în proiectul „contestatar” din anii ’30. Avangarda românească, fie și în forme ascunse de ochii publicului (ca în cazul lui Sesto Pals), își continuă, cu o remarcabilă vitalitate și longevitate, demersul constructiv amorsat în 1945, prin manifestul Dialectica dialecticii. Astfel, se configurează - sau, mai exact spus, istoria literară începe să conștientizeze că există - un al treilea pol al literaturii române de după Primul Război Mondial, distinct de cel modernist, și cu atât mai mult de cel tradiționalist: pol care
Sesto Pals și secretele avangardei by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2473_a_3798]
-
loc, împietrită în proiectul „contestatar” din anii ’30. Avangarda românească, fie și în forme ascunse de ochii publicului (ca în cazul lui Sesto Pals), își continuă, cu o remarcabilă vitalitate și longevitate, demersul constructiv amorsat în 1945, prin manifestul Dialectica dialecticii. Astfel, se configurează - sau, mai exact spus, istoria literară începe să conștientizeze că există - un al treilea pol al literaturii române de după Primul Război Mondial, distinct de cel modernist, și cu atât mai mult de cel tradiționalist: pol care începe
Sesto Pals și secretele avangardei by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2473_a_3798]
-
accentuată. Este atent la contextul internațional pregătind evenimentele de la finele anului și nu-i scapă nimic din monografia țării sub comunism. Adrian Buz are stofă de istoric ce prezintă didactic indicii viețuirii în sera comunistă. Nul interesează în niciun fel dialectica istoriei, nici mitologiile, chiar trăite. Opțiunea lui vizează autoscopia la rece, cu numeroase excursuri despre viața în comunism. Protagonistul, tânăr militar, justifică în opinia celui care-și rememorează tinerețea un întreg destin. Așadar, nu o trăire singularizată, cât una niciodată
De pe margine by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2487_a_3812]
-
capetele bisericești e o trăsătură a cărei confirmare o găsim în volumele ce s-au păstrat din epocă, mai toți cărturarii care s-au consacrat în primul mileniu celor șapte arte liberale (cele trei arte ale cuvîntului - gramatica, retorica și dialectica - și cele patru ale numărului - aritmetica, geometria, astronomia și muzica) fiind exponenți ai clerului catolic. În Occident, savanții s-au format sub bolți romano-catolice, iar Etimologiile episcopului Isidor, considerat drept ultimul savant al culturii antice, sunt o dovadă a cît
Filonul Etimologiilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2558_a_3883]
-
Virgil Teodorescu, Paul Păun și D. Trost) să iasă la lumină, cu un nou program de reformă a artei. Teatrul, prin urmare, nu e un violon d’Ingres, ci se înscrie în această logică a reconstrucției literaturii pe bazele acelei „dialectici a dialecticii”, pe care Paul Păun și D. Trost o anunțau în manifestul cu același titlu. Apoi - și aici trebuie salutată opțiunea editorilor de a include și acest text -, nici traducerea Nepotului lui Rameau nu este întâmplătoare. Jucată în 1968
Gellu Naum, dramaturg by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2437_a_3762]
-
Paul Păun și D. Trost) să iasă la lumină, cu un nou program de reformă a artei. Teatrul, prin urmare, nu e un violon d’Ingres, ci se înscrie în această logică a reconstrucției literaturii pe bazele acelei „dialectici a dialecticii”, pe care Paul Păun și D. Trost o anunțau în manifestul cu același titlu. Apoi - și aici trebuie salutată opțiunea editorilor de a include și acest text -, nici traducerea Nepotului lui Rameau nu este întâmplătoare. Jucată în 1968, în regia
Gellu Naum, dramaturg by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2437_a_3762]
-
acte de adânc și etern patriotism. În fapt, alternarea la putere confirmă, tragi-comic, intuiția de-acum o sută și vreo patruzeci de ani a lui N. Filimon: și anume, ca în Română a triumfat, pe lângă o democrație originală, si o dialectica originală - ciocoii vechi sunt ciocoii noi, iar ciocoii noi sunt tot ciocoii vechi. Atâta vreme cât nu se va reconsidera ideea de stat, România nu are nici o șansă de a ieși din mizerabilă situație actuala. Nimeni, însă, nu pare a se gândi
Bilant (la mâini si la picioare) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/18177_a_19502]