300 matches
-
narator exemplar [well-spoken narrator]. Un narator al cărui mod de exprimare este unul standard (sau chiar elegant) și care funcționează ca un model în raport cu care se situează modurile de exprimare ale personajelor. ¶După Hough, contrastul între dicțiunea naratorului exemplar și dicțiunea personajelor este caracteristică pentru roman, în opoziție cu epopeea. ¶Hough 1970. narator expus [overt narrator]. Un NARATOR care prezintă situații și evenimente cu ceva mai mult decît o minimă mediere naratorială; un NARATOR INTRUZIV (Eugénie Grandet, Tom Jones, Tristram Shandy
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
Roșie, Dan, căpitan de plai) și pe aceea plină de grozăvii, cu crime și monștri (Grui-Sânger). Subiectele sunt desprinse dintr-un Ev Mediu de poveste, cu eroi supradimensionați, așa cum apar ei în închipuirea rapsodului popular. Punerea în scenă e măreață, dicțiunea - grandilocventă. Un retorism solemn, dar monocord trădează lecturi hugoliene. Dar A. nu are, totuși, vocația sublimului. Exotisme de Orient colorează legende cum sunt Hodja Murad Pașa și Guarda Saraiului. Relevând însușiri de picturalitate, Pohod na Sybir conturează un tablou sumbu
ALECSANDRI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285234_a_286563]
-
din ciclul „eroidelor” de Collardeau, lucrare tradusă de C. Versificările, până acum de circumstanță, se transformă într-un discurs patetic, stând sub semnul unei mari intensități a trăirilor intime. Argumente etice, generate de conflictul dintre sentiment și convenția socială, conferă dicțiunii o anume gravitate, nesprijinită însă și de calitatea artistică a limbajului, tributar unui clasicism întârziat. Apropieri, teoretic posibile, s-au făcut între C. și Petrarca, pornindu-se de la nefericirile petrecute în viața sentimentală a celor doi poeți. În lirica meditativă
CONACHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286353_a_287682]
-
singuratic, Piatra Neamț, 1997; Duminica fără sfârșit, Botoșani, 1998; Generația poetică ‘80. Portrete critice, Iași, 2000; Anecdote cu și despre Creangă, Iași, 2002; Cartea urmelor, Iași, 2002; Documentele haosului, pref. Gheorghe Grigurcu, Iași, 2003. Repere bibliografice: Coșovei, Pornind, 228-231; Al. Cistelecan, Dicțiunea melancoliei, LCF,1992, 42; Luminița Urs, Di-sperări poetice, TR, 1992, 44-45; Traian T. Coșovei, Încoronarea cu lacrimi, CNT, 1993, 5; Iulian Boldea, Fața și reversul, VTRA, 1993, 4; Dan Stanca, Răzbunarea poeziei, VR, 1993, 4-5; Vasile Spiridon, Întrebări și lacrimi
CORBU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286412_a_287741]
-
Volumul a fost citit ca „jurnalul despărțirii de o lume arhaică, mitologică și, nu în ultimul rând, bucolică” (Mircea Mihăieș). Alcătuite din versuri lungi, adevărate lanțuri metaforice solemn intonate, poemele sunt, în cea mai mare parte, confesiuni fixate pe o dicțiune elegiacă și reflexivă. În formula rememorării, în reprezentări nu o dată de un patetism hieratic, poetul propune o viziune a unei arhaități stranii, ca în poemul Colaci de pământ: „Când naște femeia/oamenii își împart unii altora/ primeniți, la cimitir/ colaci
BARSILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285659_a_286988]
-
poetul este laureat cu medalie de aur la Viena (Preistäger der 7 Weltfestspiele, 1959). Poet „de șoaptă lirică”, înzestrat „cu instinctul cântecului” (Pompiliu Constantinescu), B. și-a vădit în Cabane albe, în Brume (1940) și Turnuri (1945) identitatea vocii lirice, dicțiunea originală, „cadența internă”, „metronomică” (M. Petroveanu) și aria tematică individualizatoare. După război, la începuturile proletcultismului însă, poetul „a rătăcit pe tărâmuri străine artei sale” (N. Steinhardt). Cărțile din intervalul 1949-1956 (Minerii din satul lui Crișan, 1949, Tulnice în munți, 1950
BARNA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285649_a_286978]
-
înmormîntare. Am făcut tot ce am putut ca să iasă bine, însă fiece frază solemnă din discursul meu era depănată, încurcată, țesută cu: Clanț! cu toții, frați iubiți, faceți găuri unde știți! Dar ceea ce a fost mai mizerabil e că întreaga mea dicțiune a încăput în ritmul văluros a acelor versuri pulsante, încît vedeam cum oamenii lipsiți de spirit dădeau cu căpățînele lor proaste tactul la discursul meu. Și, Mark, m-ei crede sau nu m-ei crede, dar, înainte de a sfârși, toată
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
preot din Iași, dup-o copilărie bântuită și-a completat studiile juridice în Belgia și a fost numit, după un concurs susținut cu mult talent, profesor de dreptul civil la Facultatea din Iași. Ca profesor avea fraza limpede și elocuentă, dicțiunea simpatică. Din tinerețe însă l-au fost atras problemele metafizicei și, în timpul liber pe cari i-l lăsa catedra de drept, se ocupa cu citirea scrierilor de filozofie pozitivistă apărute în Anglia, Franța și America. Mulți ani membru al societății
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
elegiac confesional” ( G. Călinescu), marcat, cu intensitate variabilă, de momente succesive ale sensibilității lirice contemporane. Poetul revine mereu la un fond afectiv inițial („sufletul meu rămas la debut”), în cicluri de cântece, elegii, notații de jurnal liric, în a căror dicțiune preia și ecoul modelelor poetice consacrate (eminescian, arghezian, pillatian, voiculescian etc.). Desincronizat față de poeții de aceeași vârstă (Mihai Beniuc, Cicerone Theodorescu, Virgil Carianopol ș.a.), se afirmă alături de generația lui Gellu Naum, debutant (cu Drumețul incendiar) tot în 1936, și în
MANOLESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287989_a_289318]
-
atestă desprinderea de „maniera care nu era a sa”. Cum observă Mihail Chirnoagă, poezia lui M. configurează „mai mult un fel de a reacționa la atingerea vieții” al unui „poet sincer, cald și-ndurerat”, decât fidelitatea față de un program liric. Dicțiunea elegiacă se individualizează pe o dimensiune cursivă, cantabilă. Elegie fragilă, Elegie, Cântec de toamnă, Cântec peste umăr, Sfârșit de poem ș.a. cristalizează blândețea franciscană a impresiei și o muzicalitate subtextuală: „Și dac-ar fi mai liniște în mine,/ Tristețea ar
MANOLESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287989_a_289318]
-
ostaș din Întâlnirea cu focul este aproape uitată și înlocuită de aceea a „poetului agronom”. M. evoluează, în nota specifică sensibilității sale, ca „poet al unei noi georgice”, „glas original, mai ales în cântecele dedicate pământului și plantelor” (Emil Manu). Dicțiunea poetică păstrează discret legătura cu modernismul, însă vizează mereu, dincolo de asociația contrastivă și imaginea epatantă, densitatea senină, transparentă și simplitatea spontană, muzicală. În acest sens, reprezentative pentru efigia poetului sunt și versurile din Ultima pălărie (1984). SCRIERI: Odihna neagră, cu
MANOLESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287989_a_289318]
-
antiromânească - la Imagini și cărți din Franța (1922). Expertiza vizează succesiv toate compartimentele operei lui Fundoianu - poezia, eseurile, publicistica, stabilind pretutindeni genuri proxime și diferențe specifice. Apărut în 1974, volumul Critică și profunzime inaugurează un proiect incluzând alte două lucrări, Dicțiunea ideilor (1981) și Singura critică (1986). Aici se vizează condiția, metodele și retorica criticii. Ariile preferențial explorate sunt cele francofone, cu o înclinare aparte către Școala de la Geneva și către cea autohtonă modernă. Ceea ce urmărește M. sunt particularitățile, diferențele specifice
MARTIN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288044_a_289373]
-
către Școala de la Geneva și către cea autohtonă modernă. Ceea ce urmărește M. sunt particularitățile, diferențele specifice, modurile în care universurile critice se construiesc și se exprimă inconfundabil. Inițial insistă asupra modului de construcție. Vocile vor fi evaluate mai ales în Dicțiunea ideilor. Cu conștiința edificatoare a textului, teoreticianul încearcă să stabilească un circuit de comunicare directă, din interior. Critică și profunzime are un caracter vădit demonstrativ, mai ales prin redefinirea celor două concepte implicate în titlu. Pe de o parte, profunzimea
MARTIN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288044_a_289373]
-
Prin lectura literaturii M. se ridică decis împotriva posturii secunde a criticii. Lumea este instalată în forme, în referința imaginară, care substituie sau concurează referentul mundan. Dacă aici accentul cade asupra solidarității dintre cunoaștere și proiecția de lumi spirituale, în Dicțiunea ideilor el se așază pe continuitatea dintre gândire și rostire în actul critic, tinzând să infirme pe cei (Paul Valéry, printre ei) care fac din alianța ideii cu expresia un apanaj exclusiv al poeziei. Singura critică prelungește ținuta pledantă a
MARTIN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288044_a_289373]
-
Reșița, 2000; Critică și profunzime, București, 1974; Tudor Vianu și neoclasicismul, București, 1974; Identificări, București, 1977; G. Călinescu, critic și istoric literar. Privire teoretică, București, 1980; G. Călinescu și „complexele” literaturii române, București, 1981; ed. postfață Nicolae Manolescu, Pitești, 2002; Dicțiunea ideilor, București, 1981; Introducere în opera lui B. Fundoianu, București, 1984; Singura critică, București, 1986. Repere bibliografice: Nicolae Manolescu, „Generație și creație”, CNT, 1970, 5; Ov.S. Crohmălniceanu, „Generație și creație”, RL, 1970, 5; Ion Pop, „Generație și creație”, ST, 1970
MARTIN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288044_a_289373]
-
rigoarea pasiunii, CNT, 1981, 14; Liviu Petrescu, Sensul tradiției, TR, 1981, 17; Gheorghe Grigurcu, „G. Călinescu și «complexele» literaturii române”, F, 1981, 4; Mircea Mihăieș, „Procesul Călinescu” într-o etapă nouă, O, 1981, 32; Zaciu, Cu cărțile, 192-198; Adrian Marino, „Dicțiunea ideilor”, TR, 1982, 7; Livius Ciocârlie, Pregnanța dicțiunii, O, 1982, 14; Marin Mincu, Dicțiunea metodei, RL, 1982, 35; Gheorghe Grigurcu, „Dicțiunea ideilor”, F, 1982, 9; Pop, Lecturi, 125-129; Gheorghiu, Reflexe, 172-180; Grigurcu, Între critici, 203-211; Ion Pop, „Introducere în opera
MARTIN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288044_a_289373]
-
tradiției, TR, 1981, 17; Gheorghe Grigurcu, „G. Călinescu și «complexele» literaturii române”, F, 1981, 4; Mircea Mihăieș, „Procesul Călinescu” într-o etapă nouă, O, 1981, 32; Zaciu, Cu cărțile, 192-198; Adrian Marino, „Dicțiunea ideilor”, TR, 1982, 7; Livius Ciocârlie, Pregnanța dicțiunii, O, 1982, 14; Marin Mincu, Dicțiunea metodei, RL, 1982, 35; Gheorghe Grigurcu, „Dicțiunea ideilor”, F, 1982, 9; Pop, Lecturi, 125-129; Gheorghiu, Reflexe, 172-180; Grigurcu, Între critici, 203-211; Ion Pop, „Introducere în opera lui B. Fundoianu”, ST, 1985, 5; Nicolae Manolescu
MARTIN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288044_a_289373]
-
G. Călinescu și «complexele» literaturii române”, F, 1981, 4; Mircea Mihăieș, „Procesul Călinescu” într-o etapă nouă, O, 1981, 32; Zaciu, Cu cărțile, 192-198; Adrian Marino, „Dicțiunea ideilor”, TR, 1982, 7; Livius Ciocârlie, Pregnanța dicțiunii, O, 1982, 14; Marin Mincu, Dicțiunea metodei, RL, 1982, 35; Gheorghe Grigurcu, „Dicțiunea ideilor”, F, 1982, 9; Pop, Lecturi, 125-129; Gheorghiu, Reflexe, 172-180; Grigurcu, Între critici, 203-211; Ion Pop, „Introducere în opera lui B. Fundoianu”, ST, 1985, 5; Nicolae Manolescu, B. Fundoianu, azi, RL, 1985, 27
MARTIN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288044_a_289373]
-
1981, 4; Mircea Mihăieș, „Procesul Călinescu” într-o etapă nouă, O, 1981, 32; Zaciu, Cu cărțile, 192-198; Adrian Marino, „Dicțiunea ideilor”, TR, 1982, 7; Livius Ciocârlie, Pregnanța dicțiunii, O, 1982, 14; Marin Mincu, Dicțiunea metodei, RL, 1982, 35; Gheorghe Grigurcu, „Dicțiunea ideilor”, F, 1982, 9; Pop, Lecturi, 125-129; Gheorghiu, Reflexe, 172-180; Grigurcu, Între critici, 203-211; Ion Pop, „Introducere în opera lui B. Fundoianu”, ST, 1985, 5; Nicolae Manolescu, B. Fundoianu, azi, RL, 1985, 27; Nicolae Manolescu, Critică și înțelegere, RL, 1986
MARTIN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288044_a_289373]
-
Nicolae Manolescu, Critică și înțelegere, RL, 1986, 22; Adrian Marino, Echilibrul spiritului critic, TR, 1986, 46; Gabriel Dimisianu, Scrisul - un eveniment, RL, 1986, 51; Călinescu, Biblioteci, 156-161; Titus Crisciu, Dialog cu Mircea Martin, TR, 1987, 9; Florin Berindeanu, Critică și dicțiune, RITL, 1987, 3-4; Mircea Mihăieș, „Singura critică”, CREL, 1987, 3; Crohmălniceanu, Al doilea suflu, 294-300; Negoițescu, Scriitori contemporani, 262-267; Papahagi, Fragmente, 147-152; Lovinescu, Unde scurte, III, 286-290; Dicț. esențial, 498-500; Manolescu, Lista, III, 288-300; Popa, Ist. lit., II, 1118; Dan
MARTIN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288044_a_289373]
-
în Menuet poemele poartă amprenta simbolismului bacovian, culegerile Poema (1971), Poemele mării (1975), chiar dacă adună versuri scrise în aceeași perioadă, vădesc reflexe ale suprarealismului. Poetul vizează o sinteză personală, cultivând „modernisme” felurite în tipare devenite „clasice”, pe care le subordonează dicțiunii sale elegiac-sceptice, definită printr-un sentimentalism blând-ironic. S-a observat că asociația fortuită, ambiguitățile semantice, mimarea automatismului, imagismul deliberat incongruent sunt „matrițe” în care poetul construiește adeseori litanii de o frumusețe clară și sigură: „Nu putem trece fără ca să privim
JALES-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287663_a_288992]
-
Călinescu, Ist. lit. (1941), 780-782, Ist. lit. (1982), 864-866; Negoițescu, Scriitori, 186-198; Oarcăsu, Oglinzi, 204-211; Tomuș, 15 poeți, 210-229; Crohmălniceanu, Lit. rom. expr., 117-124; Crohmălniceanu, Literatura, II, 394-405; Barbu, O ist., I, 30-32; Pop, Transcrieri, 87-124; Martin, Identificări, 178-184; Martin, Dicțiunea, 20-57; Zaciu, Cu cărțile, 229-237; Bucur, Poezie, 96-121; Regman, Noi explorări, 50-52; Grigurcu, Între critici, 79-86; Mircea Martin, Introducere în opera lui B. Fundoianu, București, 1984; Marin Bucur, B. Fundoianu (Benjamin Fondane). Priveliștile poeziei, București, 1985; Craia, Orizontul, 174-180; Micu
FUNDOIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287114_a_288443]
-
de conștiință subtile, momente sufletești gingașe” (Dumitru Micu), cu frecvente inflexiuni lirice și imixtiuni ale fantasticului. „Prozator al orașului” (Eugen Negrici), autorul cultivă - într-un text care mizează pe notație și pe atmosferă, dar nu ignoră nici perspectiva analitică, nici dicțiunea poematică, nici realismul reprezentării - „farmecul vetust” al unui trecut circumscris lumii vâlcene și bucureștene interbelice. O însemnare a diaristului („atmosfera «retro» mă fascinează”) și romanul Autoportret cu bască (1981) sunt edificatoare în acest sens. Aici protagonistul, bătrânul pictor Șerban Milescu
MATEESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288062_a_289391]
-
cu Balade (1967), își inserează în volume textele anilor de tăcere (auto)impusă. Cu Legenda cerbului, el apărea ca poet format, animat de idealuri și exigențe cu totul altele decât cele impuse de realismul socialist și ca posesor al unei dicțiuni personale. „Legenda” vorbea de un copac izolat în câmpia aridă, „singur voievod” în „sufletul acelor bărăganii” (originalele modulații lexicale apar de pe acum), „mușcat” de esențiale întrebări: „De unde vin? Ce vreau? Și cine sunt?” și bântuit de himera seducătoare a unor
GEORGE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287216_a_288545]
-
de a trage cu pușca, Heraldica iubirii. În 2002 participă la realizarea volumului Portret de grup cu Laurențiu Ulici. Elogii, invocații și elegii, versurile lui S. din Vară de amiază și Amiaza lui Empedocle (1983) se înscriu frecvent într-o dicțiune solemnă, ceremonioasă, care amintește prin câteva reminiscențe tonalitatea și tiparul poeziei lui Lucian Blaga, precum și „plastica” lirică a lui Adrian Maniu. Asimilarea lecțiilor modelatoare este evidentă, dincolo de transcrierea în cheie proprie a sugestiilor: „Eu cred în cel ce caută. Tăcerea
SAMPETREAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289455_a_290784]