KorAP: Find »[drukola/base=didascalie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...4 5 6 ...8 >

181 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356

relativ specifice și pun în lumină nucleele teatralității. Orice text dramatic se compune din două părți distincte, dar inseparabile: dialogul/monologul și didascaliile. Raportul textual dialog - didascalii este variabil după epocile istoriei teatrului. în tragedia antică sau cea shakespeariană planul didascaliilor este nul sau cvasinul, pentru ca în teatrul contemporan (Adamov, Beckett) să ocupe un loc extrem de important, textul fiind, practic, compus dintr-o imensă didascalie. Chiar și acolo unde par inexistente, locul textual al didascaliilor nu este niciodată cu adevărat nul

Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş (2009) [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
textual dialog - didascalii este variabil după epocile istoriei teatrului. în tragedia antică sau cea shakespeariană planul didascaliilor este nul sau cvasinul, pentru ca în teatrul contemporan (Adamov, Beckett) să ocupe un loc extrem de important, textul fiind, practic, compus dintr-o imensă didascalie. Chiar și acolo unde par inexistente, locul textual al didascaliilor nu este niciodată cu adevărat nul, pentru că el cuprinde numele personajelor, nu numai în lista inițială, dar în interiorul dialogului și în indicațiile de loc, răspunzând astfel la două întrebări fundamentale

Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş (2009) [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
tragedia antică sau cea shakespeariană planul didascaliilor este nul sau cvasinul, pentru ca în teatrul contemporan (Adamov, Beckett) să ocupe un loc extrem de important, textul fiind, practic, compus dintr-o imensă didascalie. Chiar și acolo unde par inexistente, locul textual al didascaliilor nu este niciodată cu adevărat nul, pentru că el cuprinde numele personajelor, nu numai în lista inițială, dar în interiorul dialogului și în indicațiile de loc, răspunzând astfel la două întrebări fundamentale în teatru: cine? și unde?. Didascaliile (cuvântul grec numea caietele

Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş (2009) [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
inexistente, locul textual al didascaliilor nu este niciodată cu adevărat nul, pentru că el cuprinde numele personajelor, nu numai în lista inițială, dar în interiorul dialogului și în indicațiile de loc, răspunzând astfel la două întrebări fundamentale în teatru: cine? și unde?. Didascaliile (cuvântul grec numea caietele cu consemnări date actorilor înaintea reprezentației) desemnează contextul comunicării, determină o pragmatică, adică fixează condițiile concrete ale folosirii cuvântului. în dialoguri vorbește personajul, „ființa de hârtie”, pe când în didascalii intervine autorul însuși, care numește personajele (indicând

Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş (2009) [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
întrebări fundamentale în teatru: cine? și unde?. Didascaliile (cuvântul grec numea caietele cu consemnări date actorilor înaintea reprezentației) desemnează contextul comunicării, determină o pragmatică, adică fixează condițiile concrete ale folosirii cuvântului. în dialoguri vorbește personajul, „ființa de hârtie”, pe când în didascalii intervine autorul însuși, care numește personajele (indicând în fiecare moment cine vorbește ), atribuie fiecăruia un loc pentru a vorbi și indică gesturile și acțiunile acestora. Este cert că în teatru autorul nu se zice pe sine, ci altul vorbește în locul

Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş (2009) [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
poate fi niciodată descris ca o confidență sau ca o expresie a „personalității”, a „sentimentelor” și a „problemelor” autorului, toate aspectele subiective fiind transformate în stări ale personajelor. Partea textuală în care autorul este sau poate fi subiectiv o constituie didascaliile. Această pendulare eu - alții, subiectivitate - obiectivitate reprezintă, de altfel, o permanentă sursă a dezbaterilor în teatru: „le problème litteraire de l′écriture de théâtre étant d′ailleurs ce recouvrement de la parole du moi par la parole de l′autre”. Fixând

Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş (2009) [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
alții, subiectivitate - obiectivitate reprezintă, de altfel, o permanentă sursă a dezbaterilor în teatru: „le problème litteraire de l′écriture de théâtre étant d′ailleurs ce recouvrement de la parole du moi par la parole de l′autre”. Fixând condițiile enunțării imaginare, didascaliile sunt în mod necesar ambigui: ele desemnează condițiile enunțării (mai ales coordonatele spațio - temporale), ale evenimentului ficțional, dar în același timp condițiile scenice. Rolul didascaliei este prin urmare dublu: ea este un text de regie cuprinzând toate indicațiile date de

Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş (2009) [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
recouvrement de la parole du moi par la parole de l′autre”. Fixând condițiile enunțării imaginare, didascaliile sunt în mod necesar ambigui: ele desemnează condițiile enunțării (mai ales coordonatele spațio - temporale), ale evenimentului ficțional, dar în același timp condițiile scenice. Rolul didascaliei este prin urmare dublu: ea este un text de regie cuprinzând toate indicațiile date de autor ansamblului de practicieni însărcinați să asigure existența scenică a textului său și, deopotrivă, un suport care permite lectorului să construiască imaginar fie un loc

Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş (2009) [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
am menționat mai sus. De aici se naște un joc permanent între sală și scenă, deoarece actorul-personaj adresează spectatorului - aflat „clandestin” în acest schimb verbal - ceea ce este destinat celuilalt personaj. Dialogul capătă sens și în funcție de condițiile de enunțare, specificate de didascalii, astfel încât intervenția sau replica personajului capătă conotații prin raportare la context (replica „Vreau să țip”, de exemplu, poate sugera, sau poate fi generată de fericire, durere, disperare, spaimă etc.). „Școala de la Oxford” (Austin, Searle, Ducrot) accentuează pe aspectul pragmatic al

Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş (2009) [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908

să dezvolt cu actorii o atmosferă de circ, de vodevil, o formă de teatru exploziv, total, care povestea nu o dramă psiho logică, ci o comedie umană”(p.182). Viziunea este valabilă, desigur, dar ea nu e , totuși, cuprinsă În didascaliile ceho viene ; de altfel, ar fi prea simplu ca un director de scenă din anul 2000 să facă o montare interesantă, doar res pectînd parantezele autorului...Șerban se mai alintă, fireș te, fiindcă tot el povestea că nu era de

Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
ed. Cronica, 2008). Văzînd că mă codesc, Valeriu a plusat :”O să-ți placă!”. Și a avut dreptate. Mi-a plăcut, fără rezerve... Silvian Floarea are trei calități, indispensabile unui scriitor pentru scenă :1) are dialog ; 2) vede scenic (propu nînd didascalii acroșante); 3) oferă roluri generoase, acto rilor. În plus, gîndește economicos scenografia; plus distribuția a doua piesă a volumului, care, teoretic, are ne voie de peste douăzeci de actori, practic se poate rezolva cu cinci-șase... Primul text din carte poartă chiar

Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
voi spune adevărul!” ( cerea Wilde). „Dați-mi o ...față și vă voi spune adevărul!”pare să implore Bacovia, cu silabe de plumb. Mască! Deci, iar se-ajunge la teatru...Una dintre poezii se intitulează chiar Decor. Versurile, pe alocuri, par didascalii ( indicații de regie) la un spectacol nenumit: „ Doi plopi, În fund, apar În siluete” ; iar figurația este definită, În cîteva cuvinte („o lume leneșă, cochetă”). Maladia per sonajelor teatrului nedeclarat scris ( doar văzut?) de poet, este un histrionism...melancolizat. Poză

Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
prefectului din Scrisoarea...nu avem vreun indiciu că ar deveni frigid, În cazul doamnei Trahanache. Am iarăși rezerve În cazul lui Spiridon care, zice autoarea, „plînge pe Înfundate” din cauza bătăilor jupînului : Spiridon, În viziu nea mi personală, este un simulant, didascaliile comediei nearătîndu-ne contondențele evocate În monolog. În fine, aș mai avea o rezervă legată de imaginea nopții caragialiene :”una luminată vesel, zgomotoasă”(p.88) ;cred că mai există și o noapte terifiantă, născătoare de spaime și deliruri, În proză și

Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855

ritualică în sine, explorînd traseele programaticii actului de comunicare: how to do things with words valorizează aici situația dramatică cu o fervoare rar întîlnită. Texte ce induc și bucuria lecturii, și tentația reprezentării, piesele lui Horia Gârbea împlinesc paradoxul unei didascalii răsturnate: deși indicațiile spațio-temporale sînt voit vagi ("La curtea lui Vodă. În Valahia sau Moldova, prin secolul XVI, XVII", "Secolul XX, deceniul al IX-lea, în Europa de Est", "În cabinetul Ministrului..."), trimiterile sînt extrem de precise spre scena culturii și/sau istoriei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1380

intențiile, opiniile, făcând abstracție de prezența altui personaj; el accentuează singurătatea ființei într-o lume, paradoxal, a comunicării), e „un fel de simfonie a cuvintelor - lirică și întunecată, pe tema limitelor însingurării”, condiție tragică a ființei contemporane, „nemaipomenit de singure”. Didascaliile implică autorul în structura textului, transformându-l într-un personaj-martor alături de Pescarul I și II, care întregesc perspectiva mitică a tragediei: . Solitudinea, devenită temă principală, se grefează pe o supratemă, a ființei umane aflate într-o dramatică luptă cu destinul

Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Dorina Apetrei (2009) [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1380]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437

N-aș vrea să exagerez. Aceasta e miraculoasa aventură a metalelor. Ciudățeniile sunt bine venite numai dacă se potrivesc contextului”. „Miraculoasa aventură a metalelor trebuie să fie mai Întâi istoria erorilor ei. Punem o frumoasă bizarerie și, pe urmă, În didascalia Însoțitoare, spunem că e falsă. Până una-alta, e acolo, cititorul se dă În vânt, pentru că vede că și marii oameni băteau câmpii, ca și el”. Povestii o experiență ciudată pe care o avusesem pe cheiul Senei, nu departe de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304

fantomele mă sperie”, va mărturisi Necunoscutul în a doua parte a trilogiei. Fantomele pe care le zărise atunci când petrecuse o vreme într-un azil-mănăstire. Experiența aceasta (descrisă în prima parte din Drumul Damascului) implicase, într-adevăr, o întâlnire cu fantomele. Didascaliile lui Strindberg introduc limpede referirea la fantomal în zugrăvirea personajelor: „Au obrajii galbeni ca ceara și de o paloare cadaverică; întreaga lor înfățișare, ca și gesturile lor au ceva spectral”. Sunt îmbrăcate în alb și poartă văluri de diverse culori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
impresia”, continuă Necunoscutul, „că le cunosc, le cunosc pe toate... Le văd ca într-o oglindă... văd cum doar se prefac că mănâncă... Ce se întâmplă aici, se joacă o piesă?”. Astfel, figura de ceară și gestica spectrală menționate în didascalii anunță o experiență a asemănării înșelătoare (ne întâlnim din nou cu faimosul methought/„mi se pare că...” shakespearian), care impune recunoașterea unei realități „deja-văzute”, a ceva ce revine după ce a existat sau s-a mai întâmplat o dată, o realitate, așadar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
personajele imaginate, nu le-a dat consistență, nu le-a fixat într-un text. De aceea, ele sunt deopotrivă „vii și lipsite de viață”, veritabile fantome rătăcind între lumea celor ce trăiesc și lumea morților. Iar Pirandello, într-o admirabilă didascalie, notează gestul ce însoțește vorbele fetei, brusca ei tresărire atunci când, retrăind clipa în care propria-i fantomă pândise fiecare mișcare a acestui autor așteptând ca el să o însuflețească, să o transforme dintr-o închipuire într-o realitate, are deodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
formă vizibilă, perceptibilă, nu au însă, la Pirandello, statutul unor simple năluciri, al unor fantasme. Ele sunt, dimpotrivă, în viziunea lui, mult mai reale decât actorii. Pentru a-l face pe spectator să înțeleagă acest lucru, dramaturgul propune, tot în didascalii, utilizarea măștilor (preferate pentru forța expresivă a imobilității lor), ca și a anumitor costume (destinate să dea personajelor aspectul unor statui). Măștile și costumele, insistă Pirandello, trebuie alese astfel încât să permită comparația cu statuile sau cu imaginile pictate din biserici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
vor fi folosite de trupa de actori (găzduită de Cotrone în misterioasa lui vilă) pentru spectacolul cu piesa Povestea copilului înlocuit, deși Contele, nedumerit, se întreabă în modul cel mai prozaic ce-ar putea face cu ele, din moment ce sunt mute. Didascaliile precizează însă că marionetele se mișcă, vorbesc, râd batjocoritor, în vreme ce popicele cu cap de om doar țopăie; aceleași manechine își vor manifesta deplina supunere în fața bătrânei Sgricia, vestitoarea sosirii Îngerului ocrotitor al sufletelor din Purgatoriu, prosternându-se dinaintea acestuia, îngenunchind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
Despre necesitatea credinței Minunea se întemeiază, așadar, pe credință, pe încrederea în capacitatea spiritului personajului de a anima manechinul inert. Despre acest gen de minune vorbește Pirandello în Uriașii munților. Cu mult înainte de intrarea în „camera aparițiilor”, încă de la primele didascalii, el notează prezența unor lumini ciudate care însoțesc personajele aflate în vilă, dându-le aspectul unor creaturi misterioase. Indicațiile autorului o vizează în special pe bătrâna Sgricia: în actul al treilea, aceasta îl vede pe Îngerul O Sută Plus Unu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
așa cum se întâmplă în cazul Wardei, costumul, imaginea reflectată în oglindă și manechinul. Uneori, acestora li se asociază cadavrul - aranjat după datină și expus ca efigie. În tabloul al cincisprezecelea din Paravanele, de pildă, trupul neînsuflețit al Wardei devine, conform didascaliilor, obiectul unui veritabil ritual de toaletă mortuară, oficiat în spatele unui paravan transparent. Corpul îmbrăcat și gătit așa cum se cuvine este apoi ridicat în picioare, iar Genet ne descrie în amănunt somptuozitatea podoabelor acestei efigii, rochia ei aurie, obrazul fardat cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1362

Conținuturile pe care le oferă Cercul Dramatic: Genul dramatic speciile lierare 1. Comedia. Conceptul de comic 2. Tragedia. Conceptul de tragic 3. Drama. Conceptul de dramatic Concepte operaționale specifice textului dramatic 1. Personaj dramatic 2. Actor 3. Regizor 4. Scenograf 5. Didascalie 6. Tablouri 7. Acte 8. Scenă 9. Replică 10. Limbaje scenice 11. Monolog 12. Solilocviu Competențele specifice Definirea conceptelor specifice; Relevarea particularităților artei dramatice; Recunoașterea speciilor literare specifice genului darmatic; Observarea evoluției formelor dramatice; Analiza unor structuri dramatice; Crearea unor

Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Magdalena-Livioara Todiresei (2009) [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1362]
sincretism conexe artei dramatice. Activitățile desfășurate Exerciții de diferențiere a componetelor structurale și expresive specifice operelor dramatice studiate(temă, motiveliterare, elemente de construcție a subiectului dramatic, personaje, simboluri centrale); Dezbateri asupra textelor dramatice abordate privind rolul componentelor identificate (Conflict darmatic, didascalii, personaje, problematică, etc. ), Exerciții de identificare a elementelor dramatice în textele propuse; Realizări de compoziții dramatice și de construcții scenice pe baza unui text suport din dramaturgia română sau universală; Prezentări de scenete, spectacole în cadrul unor manifestări culturale și festivaluri

Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Magdalena-Livioara Todiresei (2009) [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1362]