490 matches
-
această bază el a elaborat o teorie cantitativă a efectului fotoelectric, pe care teoria ondulatorie fusese incapabilă să-l explice. O confirmare ulterioară a teoriei fotonului în detrimentul teoriei ondulatorii a venit de la efectul Compton (1924). Analiza experimentelor de interferență și difracție arată că lumina se propagă sub formă de unde; aspectul corpuscular se manifestă însă în procesul emisiei sau absorbției luminii de către materie. Acest caracter dual — corpuscular și ondulatoriu — al radiației este incompatibil cu fizica clasică. În teoria corpusculară a materiei, descoperirea
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
D0 corespund cu fotonii care ating detectorii D1, D2, D3 și D4, se pot sorta înregistrările fotonilor colectate de D0 în 4 grupe. Numai atunci devine posibil să vedem modele de interferență în două dintre grupe și doar modele de difracție în celelalte două grupe. Dacă nu ar fi numărătorul de coincidențe, nu ar fi nici o cale de a distinge între un foton ce ajunge la detectorul D0 și orice alt foton care îl atinge. Fotonii nu vor ajunge la detectorii
Ștergerea întârziată a alegerii cuantice () [Corola-website/Science/329393_a_330722]
-
patru detectori a fost activat atunci când un foton a ajuns la detectorul D0. Rețineți că în diagramele schematice, franjele sau modele de interferență arătate de detectorii D1 și D2 se vor adăuga, formând împreună o bandă compactă. Suprapunerea modelelor de difracție împerecheate de la D1 și D2 cu modelele de difracție furnizate de detectorii D3 și D4 vor face zona de centru oarecum mai luminoasă decât ar fi în caz contrar, dar nu ar avea altă influență asupra imaginii confuze furnizate de
Ștergerea întârziată a alegerii cuantice () [Corola-website/Science/329393_a_330722]
-
ajuns la detectorul D0. Rețineți că în diagramele schematice, franjele sau modele de interferență arătate de detectorii D1 și D2 se vor adăuga, formând împreună o bandă compactă. Suprapunerea modelelor de difracție împerecheate de la D1 și D2 cu modelele de difracție furnizate de detectorii D3 și D4 vor face zona de centru oarecum mai luminoasă decât ar fi în caz contrar, dar nu ar avea altă influență asupra imaginii confuze furnizate de datele primare culese la Detectorul D0. Este imposibil să
Ștergerea întârziată a alegerii cuantice () [Corola-website/Science/329393_a_330722]
-
fi inundat cu lumina. Pentru a separa fotonii care sosesc la D0 între cei care vor forma unul sau altul dintre cele două modele de interferență care se suprapun și, de asemenea, cei care vor forma cele două modele de difracție, va fi necesar să știm cum să-i colectăm în cele patru seturi. Dar pentru a face acest lucru este necesar să primim, de la cea de a doua parte a experimentului, mesaje despre care detector a fost implicat în detectarea
Ștergerea întârziată a alegerii cuantice () [Corola-website/Science/329393_a_330722]
-
de cristale de gheață și poate împărți în culori, din cauza dispersiei. Cristalele se comportă ca prisme și oglinzi refractare și reflectând lumina soarelui între fețele lor, trimițând arbori de lumina în direcții speciale. Halo-ul circular este un disc de difracție cu un chenar roșu pe interior. El are mereu aceeași dimensiune din cauza simetriei hexagonale a cristalelor de gheață. Dacă concentrația de cristale de gheață din atmosferă este mare, atunci haloul este foarte intens și soarele apare înconjurat de încă 2
Halou () [Corola-website/Science/312026_a_313355]
-
Optica ondulatorie este o ramură a fizicii și a opticii în particular în care fenomene ca difracția, interferența și polarizarea luminii sunt explicate prin considerentul că lumina este un fenomen de natură ondulatorie, mai concret o undă electromagnetică. Acest lucru a fost arătat de Maxwell care a afirmat că "lumina face parte din spectrul undelor" electromagnetice, și
Optică ondulatorie () [Corola-website/Science/326269_a_327598]
-
X se comportă ca niște particule i-au adus titlul de membru al Royal Society. Interesul pentru știință nutrit de William Bragg, împreună cu pasiunea fiului său, Lawrence, pentru acest domeniu au dus la punerea bazei unei noi ramuri științifice: analiza difracției radiațiilor X pe rețele cristaline, urmând observația lui Max von Laue, care arăta că lungimea de undă a radiațiilor X este de același ordin de mărime cu distanța dintre atomii vecini dintr-o rețea cristalină. Ei au evidențiat și faptul
William Henry Bragg () [Corola-website/Science/302903_a_304232]
-
arăta că lungimea de undă a radiațiilor X este de același ordin de mărime cu distanța dintre atomii vecini dintr-o rețea cristalină. Ei au evidențiat și faptul că acestea sunt un instrument bun pentru a studia structura cristalelor. Metoda difracției radiațiilor X pe cristale a permis determinarea experimentală a lungimii lor de undă și a spectrului acestora, aceste cercetări aducându-le Premiul Nobel pentru fizică în anul 1915. William Bragg a conceput un dispozitiv pentru observarea difracției de raze X
William Henry Bragg () [Corola-website/Science/302903_a_304232]
-
structura cristalelor. Metoda difracției radiațiilor X pe cristale a permis determinarea experimentală a lungimii lor de undă și a spectrului acestora, aceste cercetări aducându-le Premiul Nobel pentru fizică în anul 1915. William Bragg a conceput un dispozitiv pentru observarea difracției de raze X, numit spectograf cu cristal, cu ajutorul căruia, variindu-se unghiul și măsurând unghiurile corespunzătoare maximelor de difracție, se poate deduce spectrul lungimilor de undă ale fasciculului de raze X. Bragg a predat la "Universitatea din Adelaide" în Australia
William Henry Bragg () [Corola-website/Science/302903_a_304232]
-
spectrului acestora, aceste cercetări aducându-le Premiul Nobel pentru fizică în anul 1915. William Bragg a conceput un dispozitiv pentru observarea difracției de raze X, numit spectograf cu cristal, cu ajutorul căruia, variindu-se unghiul și măsurând unghiurile corespunzătoare maximelor de difracție, se poate deduce spectrul lungimilor de undă ale fasciculului de raze X. Bragg a predat la "Universitatea din Adelaide" în Australia (1886 - 1908), apoi la Universitatea din Leeds (1909 - 1915) și la "Colegiul Universitar din Londra " (1915 - 1923). Începând cu
William Henry Bragg () [Corola-website/Science/302903_a_304232]
-
1923, a fost profesor de chimie Fullerian la Royal Institution și director al Davy Faraday Research Laboratory. Premiul Nobel pentru Fizică, primit în 1915, a fost "împărțit" cu fiul său, William Lawrence Bragg pentru cercetările lor asupra spectrului razelor X, difracției razelor X și a structurii cristalelor, utilizând un spectrograf de raze X. A devenit membru ("Fellow") al "Royal Society" în 1906, respectiv președinte al acesteia între 1935 și 1940. Ernest Rutherford a împărțit cu Bragg teoriile sale despre proton și
William Henry Bragg () [Corola-website/Science/302903_a_304232]
-
Norii stratosferici polari, cunoscuți și sub acronimul PSC (abvrevierea lui Polar Stratospheric Cloud), sunt nori aflați la o altitudine de 15.000-25.000 metri, situați în stratul inferior al stratosferei. Aceștia prezintă fenomenul de irizare, difracția luminii în cele 7 culori, prezentând uneori și fenomenul de sidefare. În contrast cu troposfera, stratosfera este foarte uscată, nepermițând astfel formarea norilor în general. Și totuși, deasupra cercului polar se pot forma nori arctici foarte înalți în stratosferă, aceștia fiind clasificați
Nor stratosferic polar () [Corola-website/Science/316434_a_317763]
-
Arte și Științe; Membru de convocare al Senatului Univ. din Londra și al Univ. "Alexandru I. Cuza" din Iași, cu specializări în: FT-RMN, microspectroscopie FT-NIR cu aplicații în biofizica medicală-medicină nucleară în diagnoza + tratamentul cancerului și patologiei Alzheimer, metode de difracție cu raze X și neutroni aplicate la para-cristale/sisteme necristaline, fizica plasmei și teorii de grupuri-grupoizi cuantici pluri-dimensionali, calculatoare și mașini cuantice, biologie matematică relaționala a organismelor vii și sisteme genomice integrate, biologie moleculară cuantică. Petre Frangopol, Prof. Univ. Dr.
Listă de biofizicieni români () [Corola-website/Science/315346_a_316675]
-
compuși de plumb nu a mai avut loc până în 1835. În 1974, consumul de compuși de plumb al Statelor Unite, excluzând pigmenții și aditivii din benzină, era de 642 tone. Structura cristalină a azotatului de plumb solid a fost determinată prin difracție de neutroni. Compusul cristalizează în sistemul cubic, iar atomii de plumb cristalizează într-un sistem cubic cu fețe centrate. Grupul său de spațiu este Pa3 (notația rețelei Bravais), cu fiecare laterală a cubului cu lungimea de 784 picometri. Punctele negre
Azotat de plumb () [Corola-website/Science/326290_a_327619]
-
dispersia luminii este generat de o serie de prisme. Se observă un curcubeu. Spectroscopul este constituit dintr-un tub. În extremitatea tubului se găsește focala prin care privește observatorul, în cealaltă extremitate, o fantă. 2. Spectroscopul cu rețea difractantă (de difracție) Un spectru prin difracție este generat de o plăcuță fină pe care au fost gravate fante minuscule paralele. Când lumina incidentă lovește acestă plăcuță, ea este difractată. Se observă un curcubeu. În interiorul tubului se află o lentilă cât și o
Spectroscop () [Corola-website/Science/312441_a_313770]
-
de o serie de prisme. Se observă un curcubeu. Spectroscopul este constituit dintr-un tub. În extremitatea tubului se găsește focala prin care privește observatorul, în cealaltă extremitate, o fantă. 2. Spectroscopul cu rețea difractantă (de difracție) Un spectru prin difracție este generat de o plăcuță fină pe care au fost gravate fante minuscule paralele. Când lumina incidentă lovește acestă plăcuță, ea este difractată. Se observă un curcubeu. În interiorul tubului se află o lentilă cât și o serie de trei sau
Spectroscop () [Corola-website/Science/312441_a_313770]
-
solide, condensarea și dilatarea. În domeniul opticii, studiază propagarea luminii, reflexia și refracția și dispersia, reconsiderând lucrările anterioare ale lui Fresnel, Coriolis și regăsind rezultatele lui Brewster. Demonstrează existența "undelor evanescente", verificate experimental de către Jasmin. Pune în evidență fenomenul de difracție. În cadrul astronomiei, reconsiderând teoria perturbației elaborată anterior de către Lagrange, Laplace și Poisson, studiază problema stabilității sistemului solar. În 1845, memoriul lui Le Verrier asupra planetei Pallas este verificat de Cauchy în câteva ore. formula 7 ° formula 8 formula 9 formula 10 cu condițiile inițiale
Augustin Louis Cauchy () [Corola-website/Science/309624_a_310953]
-
inofensivă pentru mediu și economie. Aripile fluturelui" Morfo" conțin microstructuri care crează un efect de colorație structurală, mai degrabă decât de pigmentare. Undele luminoase incidente sunt reflectate la anumite lungimi de undă pentru a crea culori vibrante, datorită interferenței multistrat, difracției, a peliculei de interferență și alte proprietăți. Scarificările de diferite forme ale acestor fluturi s-au dovedit a fi responsabile pentru colorarea lor aparte. Culorile structurale au fost a explicate simplu ca interferențe datorate alternativ straturilor de cuticul și de
Biomimetică () [Corola-website/Science/337052_a_338381]
-
după răsărit sau înainte de apus. Luna nu dispare complet în timp ce trece prin umbră datorită refracției luminii solare de către atmosfera terestră în conul de umbră. Dacă Pământul nu ar avea atmosferă, Luna s-ar întuneca aproape de tot, rămânând iluminată doar prin difracție. Culoarea este roșcată pentru că lumina venită de la Soare trece prin atmosfera Pământului, unde radiația cu lungimi de undă mai mici este împrăștiată mai puternic (ceea ce explică culoarea albastră a cerului văzut de pe Pământ). Același efect are loc și la apus
Eclipsă de Lună () [Corola-website/Science/306364_a_307693]
-
astfel mai puțin de pe urma trecerii timpului. Ea a fost inventată de Gerhard Bernsee în 1973 la Schott AG în Germania. În 1991, studiile în domeniul cristalelor fotonice a dus la dezvoltarea fibrei optice cu cristal fotonic care ghidează lumina prin difracție într-o structură periodică, și nu prin reflexie internă totală. Prima fibră din cristal fotonic a devenit disponibilă pe piață în 2000. Fibra din cristal fotonic poate fi proiectată să transfere putere mai multă decât fibra convențională, iar proprietățile dependente
Fibră optică () [Corola-website/Science/297270_a_298599]
-
păstra polarizarea luminii, de exemplu. Fibra din cristal fotonic este realizată cu un șablon regulat de variație a indicelui de refracție (adesea în formă de găuri cilindrice care merg de-a lungul lungimii fibrei). Astfel de fibre folosesc efectele de difracție în loc de (sau pe lângă) reflexia internă totală, pentru a păstra lumina în miezul fibrei. Proprietățile fibrei pot fi modificate într-o varietate largă de aplicații. Atenuarea în fibra optică, denumită și pierdere de transmisie, reprezintă reducerea de intensitate a razei de
Fibră optică () [Corola-website/Science/297270_a_298599]
-
Sistemului Internațional de Măsuri și Greutați (Sistemul Internațional, sau SI), adică sistemul metric). În fizică se pot menționa descoperirea legilor de mișcare a planetelor de către Johannes Kepler, publicarea primei concepții cosmogonice închegate aparținând lui Jean-Antoine Lavoisier, descoperirea legilor interferenței și difracției (Christian Huygens), descoperirile din domeniul electricității ale lui Alessandro Volta și cele din magnetism ale lui Hans-Christian Oersted. Fizica culminează cu închegarea ei în sistemul newtonian. În biologie apariția taxonomiei speciilor ființelor vii, bazată pe limba latină și pe împărțirea
Revoluția științifică () [Corola-website/Science/298391_a_299720]
-
sus (captura neutronilor, împrăștierea elastică și inelastică) fac posibilă detecția lor. Surse de neutroni sunt reacțiile nucleare de fisiune sau produse de particule alfa. Fasciculele de neutroni sunt folosite la determinări de structură a stărilor de agregare prin împrăștiere elastică (difracție de neutroni) și inelastică a neutronilor și producerea fisiunii nucleare.
Neutron () [Corola-website/Science/297812_a_299141]
-
ar fi vorba de un eter foarte fin. Observațiile lui Francesco Maria Grimaldi (1618 - 1663) constituie un progres remarcabil în evoluția opticii. În 1665, în lucrarea "Physico-mathesis de lumine, coloribus et iride" menționează un fenomen pe care l-a numit difracție, sugerând astfel pentru prima dată că lumina nu se propagă neapărat în linie dreaptă, aceasta fiind capabilă să ocolească obstacolele, lucru inobservabil în cazul propagării prin reflexie sau refracție. Mai mult, în urma unor experiențe, Grimaldi ajunge la concluzia că "... uneori
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]