612 matches
-
pe baza unui inventar amănunțit de probleme, Întocmit În timpul cercetării), urmărind: o planul compoziției: există sau nu, s-a respectat sau nu planul dat; proporția părților; legătura Între părți; o conținutul : dacă subiectul e tratat În Întregime, dacă nu sunt digresiuni, exactitatea informațiilor, bogăția ideilor, argumentarea, exemplificarea; o redactarea: punerea În pagină, vocabularul, construcția gramaticala, ortografia, punctuația, stilul; - lectura unor compoziții sau părți din ele (dacă nu este timp, se citează numele elevilor care au alcătuit texte bune și foarte bune
Modalităţi de stimulare a capacităţilor creatoare în lecţiile de compunere la clasele primare by Lenuţa Barbu, Laurenţiu Tolontan () [Corola-publishinghouse/Science/91825_a_92802]
-
care-i transformă în calvar viața de toate zilele, gândul sinuciderii bântuind în mai multe rânduri gândirea acestui om răvășit de suferință. Scund, stângaci, cu un sex micuț devenit foarte curând inoperant, Montaigne se descrie fără complezență. Când printr-o digresiune meșteșugită, mărturisește coincidența dintre metafizica și fizicul său, putem afirma, fără a recurge la cine știe ce extrapolări, că acest trup care gândește trebuie să se împace de bine de rău cu unul material care atârnă destul de greu în cântar... Carnea lui
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
cărți mișcă, fac zgomot, tremură, freamătă, se încordează, se contractă, lungi sau lente, domoale sau impetuoase, întunecate sau împrăștiind lumină, precise asupra unui subiect, vagi asupra altuia, situate în epicentrul problemei anunțate la începutul capitolului sau pur și simplu în digresiune - când, uneori, digresiunea n-are ca temă chiar... digresiunea - consacrate unor tematici serioase - moartea, prietenia - sau aparent neînsemnate: ștafetele, poștalioanele! Eseurile încearcă. Ele încearcă niște tonuri, niște stiluri, niște gânduri, dar și păreri, idei, ele testează, își bagă nasul, scotocesc
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
zgomot, tremură, freamătă, se încordează, se contractă, lungi sau lente, domoale sau impetuoase, întunecate sau împrăștiind lumină, precise asupra unui subiect, vagi asupra altuia, situate în epicentrul problemei anunțate la începutul capitolului sau pur și simplu în digresiune - când, uneori, digresiunea n-are ca temă chiar... digresiunea - consacrate unor tematici serioase - moartea, prietenia - sau aparent neînsemnate: ștafetele, poștalioanele! Eseurile încearcă. Ele încearcă niște tonuri, niște stiluri, niște gânduri, dar și păreri, idei, ele testează, își bagă nasul, scotocesc pentru că este vorba
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
contractă, lungi sau lente, domoale sau impetuoase, întunecate sau împrăștiind lumină, precise asupra unui subiect, vagi asupra altuia, situate în epicentrul problemei anunțate la începutul capitolului sau pur și simplu în digresiune - când, uneori, digresiunea n-are ca temă chiar... digresiunea - consacrate unor tematici serioase - moartea, prietenia - sau aparent neînsemnate: ștafetele, poștalioanele! Eseurile încearcă. Ele încearcă niște tonuri, niște stiluri, niște gânduri, dar și păreri, idei, ele testează, își bagă nasul, scotocesc pentru că este vorba de a găsi și de a
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
pentru a căuta efebi? în acest caz, el merită calitatea de hedonist preferând acțiunea jubilatorie în locul conversației despre plăcere... Protarh duce oare o luptă demnă de numele său? Nici vorbă. Socrate poate foarte bine să-și desfășoare argumentația, să facă digresiuni după digresiuni, să dezvolte analize subtile, să arunce praf în ochi înseriind, disociind, definind sau contrapunând: el efectuează o performanță de actor jucând rolul retorului, al dialecticianului, al filosofului care obține adeziunea publicului cu o ușurință uluitoare. Cu un absent
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
căuta efebi? în acest caz, el merită calitatea de hedonist preferând acțiunea jubilatorie în locul conversației despre plăcere... Protarh duce oare o luptă demnă de numele său? Nici vorbă. Socrate poate foarte bine să-și desfășoare argumentația, să facă digresiuni după digresiuni, să dezvolte analize subtile, să arunce praf în ochi înseriind, disociind, definind sau contrapunând: el efectuează o performanță de actor jucând rolul retorului, al dialecticianului, al filosofului care obține adeziunea publicului cu o ușurință uluitoare. Cu un absent și cu
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
obsesie a retoricii de dragul retoricii, o manie a subtilităților dialectice, o evitare a subiectului și o concentrare asupra unor probleme adiacente. Confiscarea socratică a cuvântului se efectuează în detrimentul subiectului: plăcerea. Socrate pierde efectiv enorm de mult timp disertând asupra unor digresiuni inutile pentru avansarea unei reflecții asupra subiectului. Atâtea pagini despre ceea ce este asemănător și neasemănător, finit și infinit, limitat și nelimitat, atâtea digresiuni asupra intervalelor și a gradelor între aceste ocurențe dualiste, atâtea disertații indigeste asupra cauzei, clasificări arbitrare, serii
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
a cuvântului se efectuează în detrimentul subiectului: plăcerea. Socrate pierde efectiv enorm de mult timp disertând asupra unor digresiuni inutile pentru avansarea unei reflecții asupra subiectului. Atâtea pagini despre ceea ce este asemănător și neasemănător, finit și infinit, limitat și nelimitat, atâtea digresiuni asupra intervalelor și a gradelor între aceste ocurențe dualiste, atâtea disertații indigeste asupra cauzei, clasificări arbitrare, serii de genul întâi, al doilea și al treilea, atâtea detalii asupra speciilor și a caracterelor - încât este de înțeles tăcerea lui Protarh, care
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Și iepurele acesta de moarte se plictisea 273. demonstrativul întărește continuitatea textului dincolo de ruptura pe care o produce cel de-al doilea vers: naratorul îi indică cititorului că vorbește tot despre același iepure. Folosirea lui "acesta", chiar și într-o digresiune, privilegiul celui care spune povestea, întărește înțelegerea cu cititorul. În afara strânsei sale legături cu subiectivitatea enunțiativă, determinantul demonstrativ, spre deosebire de anafora realizată cu articol hotărât, introduce o discontinuitate: ea poate indica faptul că enunțătorul izolează, desprinde o temă. Ca în exemplul
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
justițiar, și care se găsea, la sfârșitul Evului Mediu, într-o degradare a idealurilor sale. Curteanul se transformă într-un intrigant, ideea însăși de cavalerism a dispărut, a decăzut imaginea bărbatului plecat în căutarea iubirii pure, absolute sau a nemuririi. Digresiunea aceasta era necesară pentru a sublinia metamorfozarea unei lumi ce avea nevoie de alte coordonate: vechile simboluri fiind perimate, nu se putea apela decât la un antropocentrism. Lauretta este o fire modestă, recunoaște superioritatea intelectuală a Pampineei, cea care o
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
163 ale secolului al XII-lea și posibil și dintr-o cantare 598 ce a circulat și în spațiul italian. „Numit de câțiva critici literari <<primul roman din literatura europeană>>, Cele treisprezece întrebări despre dragoste este lung și plin de digresiuni; deși personajele principale au o origine nobilă, acțiunea diversificată în călătorii anticipă literatura picarescă. Cu toată retorica și prolixitatea sa, firul narativ este bine structurat și protagoniștii credibili.”599 Scriitorul italian își intitulează versiunea sa Filocolo, ceea ce ar desemna „durerile
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
o nouă epocă, în care tot ceea ce reprezintă omenesc este strâns legat de natură, de teluric, de materialitate. Il Filocolo încearcă să imite marii clasici ai literaturii antice (intervenții divine neașteptate, metamorfoze), face trimiteri la realități istorice cunoscute, conține numeroase digresiuni care trădează o erudiție a autorului legată de mitologia străveche, reușește chiar să explice formarea unor orașe (cum ar fi cel natal, Certaldo, unde Boccaccio și-a petrecut și ultimii ani ai vieții), nu lipsesc însă nici elemente împrumutate din
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
care anunță cel mai bine, ca un herald, Decameronul. Este o fabulă pastorală, cu iz legendar, deoarece încearcă să explice apariția cetății Fiesole. Tehnica narativă a autorului este în această operă superioară în comparație cu celelalte creații ale tinereții, deoarece renunță la digresiunile livrești sau mitologizante, care atât de mult umbreau povestea lui Florio și a Biancifiorei. Ninfale fiesolano este o novella în versuri.616 În atmosfera rarefiată a unui decor rustic idilic, naratorul schițează delicatele emoții ale unor adolescenți care se luptă
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
de partea grecilor. Cu aceeași rapiditate personajele se îndrăgostesc. Rareori autorul se oprește pentru a descrie personajele sau locurile, și nici nu încarcă narațiunea cu procedee retorice ori trimiteri erudite. Dacă comparăm această lucrare cu retorica înaltă și cu numeroasele digresiuni întâlnite în Filocolo, observăm că, într-un stil simplu, se îndreaptă rapid spre deznodământ. Multe tehnici din popularele cantare pot fi regăsite, cum ar fi de exemplu vocea naratorului care anticipă acțiunile, folosirea proverbelor și a maximelor familiare auditoriului. Limbajul
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
tradus câteva fragmente (din Physiologie du mariage). În afara conturării intrigii sentimentale, capitolul inițial cuprinde expunerea unor idei politice și naționale, fie ilustrate de eroi (Stihescu, mic proprietar, păstrător al spiritului național, anticosmopolit), fie prezentate direct de autor într-o amplă digresiune, fără interes literar. Punerea în scenă a acțiunii e remarcabilă, căci autorul are un simț al gradației și al construcției care amintește și aici arta desăvârșită a oratorului. Uscăciunea observațiilor generale este compensată, pe alocuri, de sugestive viziuni picturale. Printre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287719_a_289048]
-
și principii importante și de o parte și de alta, după cum fiecare din tabere a făcut anumite greșeli din dorința exagerată uneori de a-și apăra domeniul, căzând astfel într-o periculoasă unilateralitate. În planul operelor, Disputa se continuă prin Digresiuni asupra Anticilor și Modernilor a lui Fontenelle (1688) și cele patru volume ale Paralelelor dintre Antici și Moderni publicate de Perrault între anii 1688-1697. Din partea Anticilor răspunsurile nu întârzie prin Caracterele lui La Bruyère (1688) și Reflecții asupra lui Longinus
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
a actului artistic ce presupunea, printre altele, și integrarea în dimensiunea istorică, contravenind cu principiul atemporalității frumosului ce aparținea lui Boileau și altor clasici. II.3. Fontenelle Bine ancorat în tabăra Modernilor, Bernard le Bovier de Fontenelle publică în 1688 Digresiuni asupra Anticilor și Modernilor, lucrare ce, dincolo de câteva idei pe care le regăsim și la Perrault privind natura imuabilă și teoria progresului, aduce câteva aspecte noi ce merită cercetate prin relevanța generală pe care o au. Astfel, se face mai
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
spiritului critic ce devine un filtru mult mai puternic al valorii decât criteriul timpului. Se conturează, așadar, și prin ideile enunțate de Fontenelle dorința de eliberare a receptării de orice viziune dogmatică, unilaterală. Un alt aspect demn de menționat în Digresiuni îl reprezintă intuirea justă, lucidă, a relativității noțiunilor de antic și modern, relativitate dată de succesiunea istorică neîntreruptă. În acest sens, privind spre trecut, latinii au fost la un moment dat moderni, în raportare cu grecii, după cum modernii secolului al
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
tinerețe se descoperă roadele imaginației, iar maturitatea presupune capacitatea deplină de a raționa. Din acest punct de vedere, modernii aparțin maturității omenirii, argumentându-se și din această perspectivă superioritatea lor în fața anticilor. Subsumată astfel aceluiași țel ce unea tabăra Modernilor, Digresiunile conturează totuși o atitudine lucidă și o justă sesizare a unor mecanisme ce concretizează invariabil orice dispută între tradiție și inovație. II.4. La Fontaine După două voci ale Modernilor, se cuvine să ascultăm și pe un apărător al Anticilor
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
care se supun cu o plăcere variabilă acestor constrângeri, interacțiunile pornografice tind spre exemplaritate. Partenerii sexuali nu cunosc nici pudoarea (sau aceasta nu este decât provizorie, la începutul procesului de inițiere), nici stângăcia. Toți contribuie la intensificarea schimbului, fără vreo digresiune ori vreun timp mort: în acest context, pot exista scene lungi sau scurte, dar toate oferă o satisfacție completă. În plus, respectarea normelor interacțiunii nu trebuie să capete alura unei sarcini impuse: ca într-o conversație reușită, participanților li se
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
al dezvoltării și puterii, fiind nu numai independentă, ci și capabilă să impună altora voința sa. Poate pentru a marca frângerea istoriei odată cu sfârșitul domniei lui Ștefan, dar și pentru a clarifica noțiuni și referințe probabil necunoscute, autorul face o digresiune, prezentând succint țările și populațiile menționate, aducând informații culese din lucrări de specialitate, însoțite de considerații personale. Urmează înregistrarea pas cu pas a declinului Moldovei începând chiar cu urmașii direcți ai lui Ștefan, care i-au moștenit mai degrabă defectele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290371_a_291700]
-
de cel al revistei Rost, pe atât de diferit în cel al expresiei și formei expunerii (semnatarii săi fiind Sorin Pavel, Ion Nestor și Petru Marcu Balș, alias Petre Pandrea). Dacă primul ia forma unei pledoarii ferme și punctuale, fără digresiuni inutile, și este logic articulat pe douăsprezece direcții-cheie, definitorii pentru identitatea autorului colectiv, cel de-al doilea este un pamflet-rechizitoriu, al cărui nihilism agresiv, caracteristic unei bune părți a tinerei generații interbelice, urmărește, ca finalitate imediată, să șocheze și să
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
în ficțiunea augmentativă polemistul păstrează contactul cu elementul real care a declanșat-o. Revenind la un exemplu invocat mai sus, vom preciza că ficțiunea augmentativă, realizată prin intermediul hiperbolei, joacă un rol-cheie în discursul polemic arghezian, fiind, alături de alegorie, una din digresiunile ludice favorite. Tendințele și pretențiile ideologice ale adversarilor (formulate și ca acuze tranșante, așa cum am văzut) devin, aici, pretextul imaginării celor mai cumplite orori ale holocaustului: "Pruncilor evrei trebuie să li se răsucească gâtul îndată după născare și chiar în
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
care să ofere o perspectivă de ansamblu asupra publicisticii polemice argheziene. Mai întâi, în publicistica argheziană, comicul poate fi privit ca un substitut fundamental al atacului frontal, marcat de echilibru și detașare, în raport cu obiectul. Privit astfel, el apare ca o digresiune ficțională, care transpune obiectul în câmpul rizibilului, iar, aici, toate contururile sale intră în disoluție. Din acest unghi, caricatura, ca resursă stilistică a satirei și strategie de bază în pamfletul arghezian, transformă individul real în personajul fictiv, adică într-o
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]