518 matches
-
Mitul este discursul ultim unde se constituie tensiunea antagonistă, fundamentală oricărui discurs, adică oricărei "dezvoltări" a sensului. În mod genial, Nietzsche văzuse spre deosebire de succesorii săi culturaliști că mitul ce constituie gândirea grecească este povestirea antagonismului dintre forțele apolinice și forțele dionisiace."144 Sensul discursului mitic este dat nu de schemă sau arhetip, ci de mitem, concept nou, introdus de către Gilbert Durand. "Mitul apare ca o povestire (discurs mitic) ce pune în scenă personaje, decoruri, obiecte valorizate simbolic, segmentabilă în secvențe sau
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
1990, 2; Ion Deaconescu, Întâlniri esențiale cu E. M. Cioran, ST, 1990, 2; Nicolae Manolescu, Filosofia lirică, RL, 1990, 22; Lovinescu, Unde scurte, I, 128-133, 353-356, III, 100-106, IV, 258-269; Mariana Șora, Cioran odinioară și azi, VR, 1990, 3; Gheorghe Grigurcu, Dionisiacul Cioran, VR, 1990, 7; Cornel Ungureanu, Filosoful la 20 de ani, O, 1990, 22; Cornel Ungureanu, Renaștere sau „Schimbarea la față”, O, 1990, 49; Dan C. Mihăilescu, Omul gotic și fără scăpare, RL, 1991, 15; Vlad Russo, Excesul de metodă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
acest spațiu sub semnul verdeții. Or, verdele simbolizează viața, seva, funcția clorofiliană, adică nunta soarelui - principiul genezic - și al planetei. 7 Natura și artificiul. Natura ocupă deci un loc privilegiat, desigur, dar obligată de om să însemne ceva. Ceea ce crește, dionisiac, e îmblânzit de o voință apoliniană, nicăieri n-avem de-a face cu o grădină sălbatică. Grădina filosofică este construită, alegorică, voită, decisă, aleasă, ca și formula ei orientală zen. Iarba și copacii, fructele și legumele sunt subsumate planului, proiectului
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
a sublima brutalitatea vieții. Avântul spre vis, profuzia de stele, amintirea ca purificare a trăirii arată un romantic. „Cântăreț bolnav” de singurătate și de toamnă, de gândul morții, G.-V. face din „pământ” o figură dominantă, pătrunsă uneori de febre dionisiace, ce mărturisesc înrâurirea blagiană. Privighetoarea oarbă aduce o notă muzical-funambulescă (Audiție din Saint-Saëns) în această lirică de o rostire mereu clară, plată adesea, în ciuda spaimelor care au alimentat-o. Poetul nu se va despărți de tradiționalismul în formula promovată la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287247_a_288576]
-
eliberarea dintr-un mediu preponderent teologic, saturat de canoane și precepte constrângătoare (care are ca emblemă angelicul, ce în povestirile lor va cunoaște o demitizare), spre o lume dezordonată, dar firească și pitorească 1048 (aceea a demonicului, ilustrând mai mult dionisiacul sau epicurismul), doi termeni ce constituie, în cadrul abordării noastre, concepte de bază, asupra cărora am insistat în capitolul al doilea. 1047 Caleb Cushing, art. cit., p. 84. 1048 Walter Raleigh, Boccaccio, în „The English Review”, vol. 14, May, 1913, p.
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
mai generală a accepțiilor, noțiunea de clasic desemnează o dimensiune existențială ce implică nevoia de echilibru, ordine, armonie și mai ales primatul rațiunii, putându-se asocia, în acest sens, cu ceea ce Friedrich Nietzsche numea viziunea apolinică, tipologie așezată în contrast cu cea dionisiacă marcată de frenezia trăirii, vitalitate și accentuarea laturii afective.8 În secolul al XIX-lea, la început, se creează și substantivul clasicism care desemnează o anumită școală literară, coagulată în jurul unei doctrine estetice, care, în cazul de față, presupune principii
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
manifeste, arte poetice etc.), dar scriau romantic sau preponderent romantic (căci nu există omogenitate nici la nivelul operelor). Saltul de la teorie la practică presupune, în acest caz, o trecere de la glasul rațiunii la tumultul trăirii, de la aspectul apolinic la cel dionisiac. Dualitatea aceasta a impulsurilor artistice a mai fost explicată prin raportarea la etapele dezvoltării spirituale a tinerilor pașoptiști care, în marea lor majoritate, au studiat în adolescență la școli grecești sau școli românești în care orientarea era filoclasică, însușindu-și
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
prin raportare la modul în care liricul fusese definit începând cu secolul al XIX-lea drept tărâm al visului, al unei supra realități. Cocteau anulează această imagine, accentuând în schimb ideea calcului, a socotelilor. Se observă aici acea trecere dinspre dionisiac spre apolinic, în ceea ce privește percepția poeziei, pe care o observase Hugo Friedrich, după cum am arătat în subcapitolul introductiv. O altă trăsătură, care ține într-o anumită măsură de particularitățile unei viziuni clasice, este investirea poeziei cu rolul de a transpune lucrurile
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
este perceput drept o trăsătură mai degrabă romantică, venind în consonanță, de altfel, cu personalitatea complexă a autorului, cu plăcerea pentru paradoxuri și formulări oxi-moronice. În acest sens, Dimitrie Micu observa faptul că "toate obiectivările scriitorului sunt o expresie a dionisiacului visând la apolinic"314, sugerând că alegerea canoanelor clasice este expresia lucidă a dorinței de a ordona într-un fel frenezia interioară. Se face, astfel, o raportare la Eugen Lovinescu, a cărui fire înclinată spre patriarhal ar fi fost mai
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
care însă opera lui Călinescu nu o ilustrează pe deplin, aceasta fiind mai degrabă marcată de personalitatea gigantică a autorului care și-a hipertrofiat ego-ul în toate aspectele creației sale fie critice, fie literare. Este vorba de aceeași dualitate apolinic dionisiacă, despre care am discutat anterior prin raportare la afirmațiile lui Dumitru Micu. Finalul prelegerii lui Călinescu stă sub semnul unor imperative estetice, marcate prin verbul a trebui, care sunt oferite, de fapt, ca soluție pentru reorientarea literaturii naționale pe un
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
de milițieni în fluviu. În aceeași zonă dunăreană, acoperită pe suprafețe imense cu vie, nimeni nu poate gusta licit nici măcar o singură boabă de strugure, întreaga producție viticolă fiind destinată exportului. În octombrie se reeditează, totuși, an de an, misterele dionisiace. Totul, în roman, e ambiguu. Ceea ce se vede nu e decât camuflaj; real cu adevărat este ceea ce se ascunde sub aparența realității. Ca în timpurile migrațiilor, oamenii pământului carpato-dunărean participă doar aparent la viața istorică, în realitate o boicotează, instalați
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285758_a_287087]
-
Întunecatul April”, „craiul Amurg”), Dumnezeu (Tatăl, Adonai, dar și „Marele Fariseu”), precum și o figurație măruntă, proliferată oniric. Multitudinea acestora, antrenarea lor în scenarii ce se pot reduce la hăituire, fugă, evadare, întâlnire periculoasă etc. conferă poemelor o frenezie halucinantă, un dionisiac nemaiîntâlnit. În Întunecatul April se naște, sub aparențe ludice, fanteziste, o veritabilă mitologie. Masivul volum Pe-o gură de rai aduce un lirism decantat, cu o exteriorizare mai amplă și mai directă a unui lăuntru mai adânc, într-o altă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285840_a_287169]
-
un limbaj de o rară expresivitate, Pe-o gură de rai stă între marile cărți românești de poezie. Reeditate în 1966, primele două volume de versuri ale lui B. suportă modificări (texte eliminate, pasaje, titluri schimbate etc.). Ca urmare, frenezia dionisiacă din Întunecatul April e întru câtva potolită, insolitul e domesticit și se infuzează o doză de optimism conjunctural. Uneori, intervenția este totuși un act creator, limbajul devenind mai criptic, mai aluziv. Aceeași situație o are și ciclul Vineri (1971), cât
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285840_a_287169]
-
un vers convențional. Următoarele cărți oferă un vers mai tehnic, cantabil și metaforic în accepție modernă: „Versurile sale sunt sever elaborate, conceptuale sau controlat sentimentale, cu un timbru ușor recognoscibil” (Al. Piru). Așa cum s-a spus, H. este „un temperament dionisiac care pendulează între extaz și prăbușiri interioare” (Ovidiu Ghidirmic). Volumele Vânt de vis (1977) și Călăreț stingher (1984) au fost distinse cu Premiul Asociației Scriitorilor din Craiova. În 1974 scoate volumul Convorbiri cu..., în care sunt prezenți Ștefan Aug. Doinaș
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287434_a_288763]
-
care vorbeam la început. Cert e că apropierea e cu mult mai mică decât distanțarea, iar literarmente vorbind, valoarea textelor publicistice rezidă și în valoarea autorului lor. Dacă despre gazetăria eminesciană s-a spus că a evoluat dinspre apolinic spre dionisiac (Vatamaniuc), adică de la o atitudine analitică, marcată de echidistanță și echilibru, la una în care subiectivismul și puseele colerice domină discursul, despre cea argheziană Șerban Cioculescu a observat o trecere "în decursul anilor, de la acțiunea romantică, înverșunată împotriva indivizilor, la
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
aliază sistematic cervideele ca antidot imaginar la teroarea existențială, refugiindu-se într-un timp al originilor. Munții "veșnici" și "codrii merei" configurează o rezervație naturală eternă; cântări în lumină antică, Rapsodia pădurii și Odă soarelui, se înscriu într-o simbolistică dionisiacă, supratemporală, forțând limitele concretului. Un poem cu titlu sadovenian, Locuri și întâmplări, introduce într-un "frunziș de-aramă"amintitor de Eminescu: "Eu m-am desprins din munții vineții, / Cascade vuitoare port în mine (...) / Pădurea care mi-i a doua mamă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
în acțiune. Inventatorul lui Arthur-detectivul vine cu propria-i regie inconfundabilă. Repudiind banalul care mortifică mica provincie (locul unde nu se întâmplă nimic), deturnând spre umor însemnele stereotipiei curente dar lăsând loc și elegiei, senzitivul Emil Brumaru adoptă masca unui dionisiac fantast. Melancolia, câtă este, atribuită bunăoară Ospitalierului, se estompează printre zâmbete. De detectivul Arthur, de Julien Ospitalierul, el e aproape și departe; formează cu ei un triptic legănător balansând între exterior și interior. Detectivismul presupune operații secrete, enigme de descifrat
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
cu insmnii și greață (...) / Dar și din morți de vrei să te ridici, / Te culcă-n fân, acasă: doar țărâna / Parcă îți ia durerile cu mâna!" (Migrenă). O filozofie practică ancestrală, deci verificată, își probează perpetuu impulsurile. Un senzualism sănătos (dionisiac) traducând contacte cu materia, punctează impresia de vitalism, de plenitudinar cu baze milenare. A învăța să mori senin, împăcat, încorporându-te în anotimpuri, a înțelege că permanență și trecere, tangibil și amăgire coexistă firesc, iată un concis program ontologic intitulat
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
explice misteriosul nume Basarab prin termenul grecesc bássaros, identic cu bassaréus, unul dintre numele lui Dionysos și derivat din bassára (vulpe), punând la originea Basarabilor un "cult secret tragic, avînd ca animal sacru vulpea, așa cum capridele fuseseră la obârșia curentului dionisiac"18. Preocuparea pentru etimologie se regăsește în toată opera sa de istoric al religiilor (v. explicarea numelor divinităților diverselor triburi, a numelor de unelte, schimbarea numelui după nașteri inițiatice etc. în Istoria credințelor și ideilor religioase, dar și explicații ale
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
personal latin Hadrianus (fem. Hadriana), la origine un cognomen cu semnificația "de la Hadria", derivat de la toponimul Hadria 84, localitate de unde își are numele marea omonimă. Analiza etimologică a numelui 85 pune numele în legătură cu elementul arhetipal, și, prin aceasta, cu esența dionisiacă a personajului (lucru pe care îl evocă și numele cunoscutului personaj mitologic Ariáne prin jocul lingvistic Adriana/Ariana). Semnificația numelui trebuie căutată și în repetarea obsesivă a numelor Adriana-Ariana, precum și în modificarea fonetică din interiorul numelui. În contextul de față
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Spune-ne ceva! Învață-ne!..." se rezumă în întrebarea finală: "ce este acolo?". Răspunsul lui Cucoaneș: Totul este!"205 redă prin acest verb de existență "revelația ontofanic-universală"206. Frenezia lui Cucoaneș în noua sa condiție - "E bine!" - este de esență dionisiacă; el are revelația bruscă a tainelor ultime 207. În ultimele două apariții soarele îl lovește deasupra "ca pe un munte"208, apoi ultima oară când îl întâlnește îi dă impresia unei apariții de sfârșit de lume", "argintat în bătaia lunii
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
referire la tânărul care are revelația identității mitice a Leanei, sunt indici grafematici de atenționare a lectorului) reface "ritualul mistic al zeului, libațiunea"529. Într-o astfel de interpretare, numele personajului feminin poate fi pus în relație cu o sărbătoare dionisiacă (în dialogul platonician, Cratylos, Socrate explică numele lui Dionysos ca ho didoùs tòn oīnos, cel care dă vinul 530), Lenaion, Leneienele; Heraclit precizează despre cuvântul "Lenai" și verbul "a îndeplini Lenai" se foloseau ca echivalent pentru "bacante" și "a bacantiza
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
dată prin 1920-22, și spune tuturor că "n-o cheamă Leana, dar că așa a fost ea blestemată, să cânte prin cârciumi..."588. Dublarea simbolului (cârciuma se află pe strada Popa Soare) care o așază sub semnul solarității, obiceiul ritualic dionisiac consacrat prin actul de a bea din paharul "vreunui tinerel", acompanierea cu o vioară din altă țară și din alt veac (cum i se pare lui Hrisanti) sunt semne de recunoaștere ale lui Orfeu, deopotrivă profet al lui Apolo și
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Mi se fac semne"), dar, amnezic fiind, nu le poate decripta. Al doilea este la Platani unde în 1930, debutează cu În curte la Dionis, loc care stă sub semnul renunțării la solaritate, la orficul instrument, și la ritualul mistic dionisiac practicat la Floarea -soarelui. Melancolia de la Platani o prelungește pe cea de la Floarea-soarelui. În ultima vreme, când Leana cântă la alte cârciumi modeste ca Albatros, Trei ochi sub plapumă, Dorul Ancuții, Dor mărunt, Scrânciob, "felul ei de a fi și
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
tale”. Chiar din prima lui carte, F. W. Nietzsche. Viața și filosofia sa (1897), în capitolul Originea tragediei, filosoful român analizează lucrarea lui Friedrich Nietzsche Die Geburt der Tragödie aus dem Geiste der Musik. El explicitează categoriile estetice apolinic și dionisiac (din îmbinarea cărora, printr-un act al voinței eline, s-a născut tragedia antică) și rolul lor în dezvoltarea ulterioară a artelor. Principiile erau ale lui Schopenhauer și Wagner, pe ultimul repudiindu-l spre sfârșitul vieții. R.-M. ține să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289110_a_290439]