135 matches
-
româna veche, opțiunea la V-la-C cu forme finite apare mult mai frecvent, și nu doar la imperativ și la imprecațiile condiționale și subjonctivale, fiind în mod liber disponibilă și la indicativ(iarla subjonctiv și la condițional în contexteîn care trăsătura [+directiv] nu cauzează deplasarea V-la-C).Prin aplicarea testelor sintactice discutate în analiza altor limbi romanice vechi, vom conchide că structurile la V-la-C reprezintă instanțierea unei gramatici V2 reziduale (cu deplasare la FIN), specifică fazelor vechi ale limbilor romanice. Pe lângă datele din
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
2 supra), am eliminat din cercetarea cantitativă a distribuției globale a gramaticii V-la-I vs gramatica V-la-C formele de condițional, întrucât constrângerile fonologice joacă un rol foarte important în inversiunea condiționalului. Dată fiind păstrarea condiționalului inversat în imprecații, unde verifică trăsătura [+directiv] proiectată în planul irrealis (v. §III.3.5) - context înregistrat și pentru româna veche -, luarea în considerație a condiționalului ar fi creat ambiguitate în discuția privitoare la gramatica V2 a limbii vechi.După cum am subliniat în repetate rânduri în secțiunile
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
diacronică, verificarea forței asertive (formalizată ca o trăsătură în domeniul C) prin V-la-C a fost eliminată, ducând la eliminarea deplasării la C a verbului, deci a eliminării majorității cazurilor în care inversiunea are loc. Pe de altă parte, verificarea trăsăturii [+directiv] prin deplasarea verbului la C nu a fost eliminată (ci, mai degrabă, este opțională, vezi variația de la imperativ Du-te și culcă-te / te culcă!). Astfel, întrucât în limba veche condiționalul se inversează din princina a două trăsături, dintre care
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
V2 relaxată specifică limbilor romanice vechi. Trebuie menționat că ne-am concentrat asupra formelor de inversiune care au fost eliminate în trecerea de la româna veche la româna modernă; inversiunile în care deplasarea verbului la C este determinată de verificarea trăsăturii [+directiv] - imperativul și imprecațiile - au fost păstrate, reprezentând chiar norma în româna modernă (v. §III.3.5). Structurile cu inversiune din româna veche prezintă toate trăsăturile discutate pentru diagnosticarea gramaticii V2 în alte faze vechi din limbile romanice (§3.1 supra
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
structurile cu gerunziu (169) și imperativ (170) cu procliză pronominală (v. Nicolae și Niculescu 2016). Atât gerunziul, cât și imperativul verifică trăsături din domeniul C: în mod obișnuit, gerunziul își verifică morfologia prin deplasare la FINP, iar imperativul verifică trăsătura [+directiv], tot prin deplasare la C; în exemplele de mai jos, procliza pronominală indică rămânerea verbului lexical în domeniul IP și verificarea trăsăturilor din domeniul C prin ACORD la distanță. (169) în trupu se ivind(CC1.1567: 96v) (170) Deci îț
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
de mod, timp, aspect pentru dislocarea nucleului verbal; a morfologiei definite pentru articolul hotărât inferior; a morfologiei nonfinite pentru gerunziul cu procliză pronominală. În schimb, în construcția cu imperativ și procliză pronominală, ACORDUL la distanță este legat de verificarea trăsăturii [+directiv], o trăsătură care nu este legată de instanțierea morfologiei, ci mai degrabă de tipul de enunț; imperativul este deci singura formă în cazul căreia deplasarea la C nu este în mod direct legată de instanțierea morfologiei. Așadar, putem conchide că
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
gramatical. Deplasarea verbului (iii) În româna veche, deplasarea verbului în domeniul C, manifestată prin encliza auxiliarelor și a pronumelor clitice, este mult mai frecventă decât în româna contemporană și apare atât în contextele familiare din româna contemporană (pentru verificarea trăsăturii [+directiv] la imperativ și cu imprecațiile condiționale și subjonctivale), cât și într-o serie de alte contexte, unde factorii injonctivi nu sunt implicați. Pentru acest al doilea tip de deplasare la C, care a fost eliminat diacronic în trecerea la româna
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
din instanțierea paradigmatică săracă (v. Schifano 2015a) a categoriei modului deplasarea verbului în domeniul complementizatorului (V-la-C), diagnosticată prin encliza pronumelor clitice și/sau a auxiliarelor, este de asemenea prezentă în gramatica românei moderne; locusul deplasării la C este FINP - trăsătura [+directiv] este responsabilă de deplasarea la C pentru imperativul pozitiv și în imprecațiile condiționale și subjonctivale - gerunziul se deplasează la FINP în vederea verificării morfologiei nonfinite strategia generală de deplasare a verbului este deplasarea grupului verbal (phrasal VP-movement) - efectele de adiacență a
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
limba veche și se manifestă prin inversiune (V-AUX, V-CL, V-CL-AUX) - deplasarea V-la-C este disponibilă în limba veche într-un număr mai mare de contexte sintactice decât în limba modernă; deplasarea V-la-C nu se manifestă doar în vederea verificării trăsăturii [+directiv], ci reprezintă o strategie generală de marcare a forței asertive (v. Ledgeway 2008), speficifică limbilor romanice vechi - prin aplicarea testelor sintactice propuse în bibliografia de romanistică pentru analiza fazelor vechi ale limbilor romanice ca sisteme cu gramatică V2 relaxată (cu excepția
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
Alexiadou, Anagnostopolou, Iordăchioaia și Marchiș 2012 i.a.). 51Alte fenomene care pot fi analizate tot sub incidența procesului de ACORD la distanță în româna modernă sunt verificarea trăsăturii de polaritate pentru interogativele totale (v. Giurgea și Remberger 2012), verificarea trăsăturii [+directiv] la imperative negative etc. 52Vezi, de exemplu, următorul comentariu din Oniga (2014): "The inflection of Latin verbs is particularly rich. This is because the inflectional information is expressed jointly by the stem, the tense suffix and the inflectional ending" (Oniga
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
străine evoluate, unde tradiția și cotele atinse asigura autoreglarea sistemului de lucru, la nivelul competitivității culturale și valorice naționale și internaționale. Prins în această utopie, fără a-și pune deloc problemele unei politique des auteurs și ale unui program cultural directiv și metodologic, pe care un Ion Cantacuzino și le punea de O.N.C.-ul din anii 1940-1944, O.N.C.-ul rezultat din legea recentă nu depășește deocamdată sfera preocupărilor financiare și administrative. După uzurpările și eșecul regizorocratiei artizanale autoinstalate în
Falimentul cinematografiei buftene si sfîrsitul criticii cameleonice by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/17667_a_18992]
-
acest lucru presupunând mai multe stiluri de conducere de referință și mai multe elemente situaționale. Rolul managerului este considerat acela de a sprijini/motiva angajații să găsească modalitatea corectă de atingere a obiectivelor. Stilurile de conducere specifice teoriei „cale-obiective” sunt: directiv, suportiv, participativ, orientat spre performanță și ele trebuie utilizate în funcție de caracteristicile grupului și de tipul de sarcină. Factorii situaționali sunt: pentru subordonați: gradul de supunere, locul controlului (intern sau extern) și abilitățile de a realiza sarcina dată; pentru mediu: tipul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1908_a_3233]
-
că stilul de leader orientat spre angajați este cel mai eficient, conform lor acești leaderi sunt asociați cu o mai mare productivitate de grup, cât și o satisfacție crescută amuncii. Cele patru stiluri de conducere sunt: stimulativ, antrenorial, delegativ și directiv. (apud.T.Constantin, “Psiholgie organizațională”- supor de curs) -abordarea situaționala - afirmă că eficacitatea liderului depinde în primul rând de contextul în care el evoluează și la care trebuie să fie adecvat sau să se adapteze. Hersey - Blanchard definește stilul de
ANALIZA RELA?IILOR DINTRE STILUL DE MUNC?, IMPLICAREA ?I SATISFAC?IA PROFESIONAL? A CADRELOR DIDACTICE by VERGINA ?ERBAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83885_a_85210]
-
a unor sume în cazul materializării unor riscuri; Guvernanța corporativă 258 planurile pentru situațiile neprevăzute reprezintă un mijloc prin care o organizație își planifică și asigură continuitatea în cazuri de criză, pe care nu le poate controla; instrumente de control directiv Aceste instrumente de control sunt concepute să asigure realizarea unui anumit rezultat, respectiv sunt esențiale atunci când se dorește ca efectele unui anumit risc nedorit care s-ar putea materializa, să fie orientate într-o anumită direcție tolerabilă de către organizație. Exemple
Guvernanţa corporativă by Marcel GHIŢĂ () [Corola-publishinghouse/Science/229_a_184]
-
sunt concepute să asigure realizarea unui anumit rezultat, respectiv sunt esențiale atunci când se dorește ca efectele unui anumit risc nedorit care s-ar putea materializa, să fie orientate într-o anumită direcție tolerabilă de către organizație. Exemple de instrumente de control directiv: instruirea și deprinderea personalului cu anumite abilități; asigurarea pregătirii profesionale a personalului într-un domeniu special, respectiv IT, control, audit ș.a. în general, echipamentele de protecție pentru activitățile periculoase; instrumente de control detectiv Scopul acestor instrumente este să identifice situațiile
Guvernanţa corporativă by Marcel GHIŢĂ () [Corola-publishinghouse/Science/229_a_184]
-
în diferite acțiuni: vitalitate, competențe în realizarea sarcinilor, capacitatea de înțelegere, de a motiva grupul, curaj în depășirea riscurilor, capacitatea decizională, autocunoaștere, raționalitate, flexibilitate. ► Modelul behaviorist, comportamentalist care evidențiază ca stiluri: concentrat pe obiective și sarcini, concentrat pe grup, autoritar, directiv sau participativ. ► Modelul situațional (al contingenței) subliniază rolul interrelațiilor, al structurării sarcinilor, al raportării la puterea exercitată. ► Modelul liderului transformațional și tranzacțional, care să introducă schimbări și să negocieze cu grupul idei, proceduri, criterii, soluții. Educatorul-manager al clasei își îndeplinește
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
alegerea schimbării comportamentului, prin ajutarea clienților să exploreze și să rezolve ambivalența. Comparativ cu consilierea nondirectivă, acest instrument este mai mult focalizat și direcționat pe scop. Examinarea și rezolvarea ambivalenței constituie scopurile lui centrale, iar consilierul este în mod intenționat directiv în urmărirea acestor scopuri. Spiritul interviului motivațional Miller și Rollnick (1995) consideră că este vital să se facă distincție între „spiritul” interviului motivațional și tehnicile pe care le recomandă ca manifestare a acestui „spirit”. Clinicienii și formatorii care devin prea
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
de speranță, lent și pasiv. Dovada stă în rezultat. Strategiile mai agresive, uneori ghidate de dorința de a „confrunta negarea clientului”, alunecă ușor în mobilizarea clienților de a face schimbări pentru care ei nu sunt încă pregătiți. 5. Consilierul este directiv în ajutarea clientului să examineze și să rezolve ambivalența. Interviul motivațional nu implică formarea clienților în deprinderi necesare pentru a se descurca din punct de vedere comportamental, deși abordările nu sunt incompatibile. Ipoteza operațională în interviul motivațional este aceea că
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
supraeul. Imaturitatea afectivă a educatorului poate da naștere unui comportament nedorit în contact cu imaturitatea afectivă a elevului. (Un copil agresiv poate ușor provoca agresivitatea educatorului imatur sub aspect afectiv). Potrivit teoriei psihanalitice, acțiunea educatorului trebuie să aibă un caracter directiv, continuînd astfel procesul de constituire a supraeului. La elevii mici, mai ales, dar și la preadolescenți, lipsa de autoritate a educatorului provoacă neliniște, după cum prezența acesteia oferă securitate. Pe ce se întemeiază autoritatea educatorului? Pe calitățile sale personale, esențială fiind
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
teoriei cu practica. Se cuvine să fie reținută poziția autorului care era, de fapt, a întregii pedagogii românești, chiar dacă, uneori, nu era atît de tranșant exprimată: în problema alternativei dintre orientarea directivă și nondirectivă, "considerăm că învățămîntul trebuie să fie directiv: în toate cele trei moduri de organizare a procesului didactic... Pentru ca elevul să progreseze și să se depășească, are nevoie de ajutorul, controlul și încurajarea profesorului" (22, pp. 228-229). În domeniul relației profesor-elevi s-a scris relativ mult, manifestîndu-se opoziție
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
autonomie conferit elevilor în procesul învățării. Acest grad de dirijare/autonomie este după opinia sa dependent de stilul educațional al profesorului. Stilul după afirmația sa deși poartă amprenta personalității educatorului, s-ar cuveni să fie unul flexibil (cînd permisiv, cînd directiv, cînd cooperant), în funcție de vîrsta elevilor, de obiectul de învățămînt, de tema studiată, de obiectivele urmărite. Astfel, se apreciază că la vîrsta adolescenței elevul este disponibil pentru un stil accentuat cooperant și democratic; în lipsa unui astfel de stil, în condițiile afirmării
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
ca, în viitor, să se extindă sistemul de predare pe echipe (team-teaching); acesta prezintă avantajul de a se putea valorifica la un nivel superior pregătirea și aptitudinile didactice ale fiecărui profesor. La întrebarea dacă școala viitorului va promova un învățămînt directiv sau nondirectiv, sînt indicii care permit să se răspundă că se va menține directivismul, dar un directivism destul de flexibil, pentru a nu intra în conflict cu unul din obiectivele principale ale școlii: cultivarea creativității; se vor valorifica, pentru aceasta, multiplele
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
pregnant în comunicarea cotidiană, incluzând și formule stereotipe, precum „Salut! Ce mai faci?“, care au scopul de a iniția comunicarea, de a facilita contactul interlocutorilor (funcția conativă precomunicativă). Se activează frecvent și în sfera comunicării oficial administrative (texte cu caracter directiv, discursuri politice, texte oratorice, pledoarii în instanță etc.) și a massmediei (mai ales în domeniul publicitar). Este realizată explicit prin forme de vocativ, prin verbe la imperativ (așanumita reto rică de apel), prin alți indici textuali ai persoanei a IIa
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
spre a deveni un spectacol. Viziunea despre lume, ideile, concepțiile, sentimentele scriitorului dramatic sunt obiectivate prin intermediul personajelor, al acțiunii scenice și al modalităților spectacolului. Discursul direct al scriitorului se limitează la didascalii - text nonliterar cu funcții pragmatice care are rol directiv în montarea spectacolului. Creația dramatică este o formă de artă sincretică, având un dublu sistem de semnificare (dualitate semiotică): discursul dramatic (dialogurile și monologurile rostite pe scenă) și limbajele scenice (forme nonverbale, specifice, de semnificare: jocul scenic al actorilor, decorul
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
cazuri, poate fi vorba de a trage o linie, adică de a pune capăt unei situații sau unei relații. Pentru că permite trasarea cercurilor, considerate expresia perfecțiunii, compasul induce ideea inversă. Trebuie să fim flexibili, să rotunjim unghiurile, să nu fim directivi sau prea obtuzi. Uneori, compasul indică și sufocarea, închiderea (cercul este o figură închisă), sentimentul de a se învârti în cerc, care face eforturile sterile și lupta inutilă. A construi, construcție Din punct de vedere simbolic, construirea de edificii nu
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]