298 matches
-
este scutită de uzură. Uitarea sursei nevăzute din care izvorăște adevărul unitar al tradiției ecleziale a fost urmată de încrederea într-o filozofie a reprezentării. În artă, perspectiva inversă e uitată. În teologie, tăcerea Duhului a fost înlocuită de moratoriul discursivității. Despărțirea de predania Părinților a fost mereu o tentație recurentă - mai cu seamă în contact cu promisiunea „noului” oferită de orice erezie incipientă. Ca răspuns la teroarea plictisului - tradiția fiind adesea redusă la repetiția goală a unor propoziții sacrosancte -, s-
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
el contestă puterea rațiunii de a depăși contingența autodeterminării, ceea ce impune o reevaluare a cunoașterii de tip a posteriori; pe de altă parte, Schleiermacher rezistă tentației religioase de a apăra unilateral o theologia crucis care neagă accesul la înțelegere și discursivitate. Totodată, alături de Kierkegaard, Schleiermacher a fost printre gânditorii care și-au reorientat atenția asupra conținutului revelației, asupra impactului afectiv determinant pe care aceasta o are asupra persoanei umane. Prin urmare, problema reprezentării, adică a conceptualizării abstracte, este secundară atunci când viața
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
nimic altceva decât din ivirea de sine. Darul este o revelație. Paradisul nostalgiei ludicetc "Paradisul nostalgiei ludice" În ce constă, deci, darul fotbalului atunci când spectacolul se produce în torentul unei dăruiri totale? Vom răspunde: în apofaza jocului care transcende limita discursivității. Jocul, redus la pura sa imanență, indiferent de rezultat, este extazul libertății la care omul aspiră din cea mai fragedă copilărie. Să nu fie oare jocul limbajul adamic, lipsit însă de amenințările hazardului? Bucuria nemotivată a jocului nu întrupează nostalgia
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
-514 a. Două fiind „genurile”, „inteligibil” (noetos) și „vizibil” (óratós),care, la rândul lor, se subdivid, primul presupunând ordinea „idei-lor” și pe aceea a „obiectelor matematice”, iar al doilea lucrurile și umbrele, pe măsură erau și operațiunile sufletului: inteligența (noesis),discursivitatea (dianoia), în-credințarea (pistis), și iluzia (eikasia) (511e). Epistéme sunt doar achizițiile primelor două; celelalte țin de doxa,pentru că nici chiar lucrurile, necum umbrele - skiai, imagini ale lor,nu-și sunt suficiente ontologic. Prin urmare, convingerea privitoarela ele, ca în cazul
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
ai acestui intertext. Melancolia era pentru filosoful german pesimismul devenit tristețea impersonală a lumii. Este limpede însă că Schopenhauer nu putea fi o cale de receptare corectă a gândirii indiene pentru Eminescu. Gândirea indiană preluată de Schopenhauer era de domeniul discursivității metafizice; Eminescu însă, deși receptase acest aspect discursiv al gândirii indiene, prin structura sa coincide mai degrabă cu gândirea prediscursivă, cea a reprezentărilor simbolice din care s-a născut, în final, discursul filosofic indian (Al-George: 1981, 278). Buddhismul constituie unul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
și Y. Stourdzé: [...] Un anumit număr de factori și de evoluții recente ne permite să întrevedem posibilitatea unei noi dezvoltări a studiilor semiologice în domeniul media. Mai întîi, trebuie remarcată o evoluție foarte profundă a teoriei lingvistice în domeniile enunțării, discursivității și pragmaticii (1982, p. 35). Ne propunem abordarea globală a diverselor practici de prefețe, epigrafe sau reclame. Totuși, principala noastră intenție nu a fost să constituim un corpus închis și exhaustiv. Am avut grijă să acoperim mai multe segmente de
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
ale discursului paratextual editorial. Care sînt aceste "genuri ale discursului"? Trebuie făcută o delimitare între "texte" și "discursuri"? Marcînd existența "tipurilor de enunțuri relativ stabile", Bahtin insistă asupra deosebitei lor mobilități. De fapt, pentru a lua în calcul toți parametrii discursivității, este necesar să dispunem de un model capabil să articuleze discursuri și instituții și să descrie "sistemul de raporturi" care, "pentru un anumit discurs, reglementează amplasările instituționalizate ale diverselor poziții pe care le poate ocupa subiectul enunțării" (D. Maingueneau, 1984
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
experiențe este iubirea-combustie, iubirea-adorație și voluptate, împinsă până la punctul în care carnalul trece în spiritual, în vreme ce copilăria se revelează ca o experiență originară și reversibilă, scrutată cu uneltele poetului psiholog. O asemenea lirică imnică e pândită de grandilocvență, redundanță și discursivitate, capcane în care, contând pe inspirație și prea puțin pe elaborare, P. cade adesea, mai ales în Cariatidele iubirii (1986) și în Asceza voluptății (1996). Versuri prețioase se pierd astfel în sterilul poemelor nesupravegheate ca întreg. O selecție riguroasă ar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288729_a_290058]
-
asemenea strângeri laolaltă de elemente principiale conferă demnitate factuală și utilitate acestei esențe, demonstrând la nivelul unei comprehensiuni directe (dar în egală măsură exigente) adevăruri dezbrăcate de expresie tradițional-teoretică, adică reluând în limbaj pragmatic esențialul conținut în aserțiuni ale unei discursivități riguroase. Devenirea inteligibilă este un concept compus care primește accentul diacronic în elementul caracterizant al praxisului și care orientează astfel dubla contribuție noțională în interpretarea unei deserviri semantice ce oglindește fidel realitatea. Componenta intelectuală este pusă în slujba dimensiunii evolutive
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
celor trecătoare? A treia și ultima încercare le împlinește pe cele anterioare, recapitulându-le printr-o revenire superioară (parousiacă) la ceea ce le-a făcut cu putință, cuprinzându-le în acolada unei singure mișcări: vederea nelimitată. Acum cuvântul - smuls din materia discursivității, golit de rostirea ce-și egalează rostitul, căzut în binecuvântarea propriei orbiri - vorbește în numele luminii, vede nelimitat. Cuvânt care nu mai poate fi închis, căci despovărat, imponderabil, absorbit de darul noii vederi, el rămâne veșnic deschis precum ochiul în care
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
neoavangardist”, „postmodernist de nuanță ironică”, V. interpretează epigonic rolul lui Virgil Mazilescu. Frecventarea boemei asigură clișeul, băutura spirtoasă dă revelatorul, iar versurile confirmă poza. Manieriste, poemele se construiesc pe canavaua acelorași teme (iubire, alcool, prieteni) și linii stilistice (metaforizare onirică, discursivitate, tehnică de elasticitate controlată a textului), asumate de ucenicul devotat. În Drumul până la ospiciu și reîntoarcerea pe jumătate, lungimea titlurilor o concurează pe cea a textului propriu-zis, care face stop-cadru pe secvențe din viața „fratelui sardele” aflat în cârdășie cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290577_a_291906]
-
limbajului, a sistemelor simbolice (formate din semne, credințe, mentalități), precum și a tehnologiilor performante ce imprimă un nou ritm vieții în general. Filosoful francez Jacques Derrida atestă inflația limbajului în toate domeniile de activitate sau invadarea întregului cîmp universal de către problematica discursivității, situație ce pare a demonstra existența unei rupturi între lumea lucrurilor și aceea a cuvintelor. Dacă sensurile se creează prin munca semnelor, atunci discursul trebuie perceput ca un eveniment și tratat ca o practică (Michel Foucault), context ce repune în
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
l-ar fi înspăimântat cumva, făcându-l să lase postumele în stare „pre-poetică”. În orientarea spre neptunic, adică în retragerea pe poziții mai liniștitoare, poetul ar fi cedat și îndemnurilor lui Maiorescu, cărora exegetul le atribuie și lunecarea spre o discursivitate filozofică preponderent schopenhaueriană. I. Negoițescu minimalizează influența lui Schopenhauer, socotind că Eminescu ar fi avut afinități mai profunde cu alți gânditori, bunăoară și cu un Fechner pe lângă cei pomeniți mai înainte. Dar oricâte asemenea afinități cu diverși gânditori s-ar
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
de pildă Luceafărul, precumpănitor neptunic dar nu exclusiv (de altfel, nu numai din consecvență ci și, credem, dintr-un spirit de contradicție nu lipsit de virtuți stimulatoare, I. Negoițescu acordă poemului o destul de redusă stimă). Există în postume mai multă discursivitate decât în antume și mult mai mult romantism elocvent, de tip hugolian, de exemplu în Memento mori, în Mureșanu, în altele, precum și, virtual, în proiectele dramaturgice. În postume, Sarmis, e mai curând neptunic, în schimb Gemenii, urmarea sa purtând aceeași
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
sursă legitimă de inspirație. N-aș putea spune precis de ce nu m-a satisfăcut însă deplin. Placheta are o compunere unitară, programatică, ceea ce bineînțeles că nu e câtuși de puțin un defect, dimpotrivă, dar mi s a părut de o discursivitate cam artificială, de o abstracție fără suficientă acoperire latentă. Poate nu aveam dreptate, probabil că nu aveam, fapt e însă că nu am izbutit să-i acord mai mult decât stimă. Nu mă uimise îndeajuns, cum mă uimesc de regulă
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
scleroza unui timp, altădată potrivit și necesar, ajuns Însă „azi” - acel azi În care tinerii revoluționari, cum o spuneam, iau act de absurdul și injustiția socială! - obsolet și reacționar, „ucigaș” de vise și elanuri. Nu vreau să intru aici În discursivitatea unei filosofii a istoriei, dar trebuie să consemnez - propunând „variante muzicale” la un același motiv al disputei Între „tineri și bătrâni”! - că, pentru mine, modernitatea - concept Încăpător și pe care eu Încă Îl folosesc, deși alte minți, mai nerăbdătoare, vor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
o stilistică în măsură să definească struc- tural opera lui Caragiale ? În sensul unei deformări remar- cate, H.-R. Patapievici postulează existența unei stilistici identitare care se lasă cercetată tocmai prin stilistica ope- rei lui Caragiale, o stilistică deopotrivă a discursivității și a gesticulației personajelor caragialiene transpozabilă ori- când personajelor empirice ale oricărei secvențe temporale ulterioare. Iar acestei stilistici îi corespunde la nivel struc- tural hiperbola, pentru că nu este vorba de a identifica figuri de stil în opera scriitorului, ci practici
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cu cuțitul”. Accentele argheziene de împotrivire și revoltă se transformă, într-o conștiință anticonformistă și dezabuzată, în viziuni cinice, terifiante, dominate de imagini ale descompunerii și putrezirii ce amintesc de universul poetic bacovian. Ceea ce îl deosebește însă pe C. este discursivitatea, tonul voit prozaic - semne lingvistice ale unei atitudini antipoetice, în care tresăririle vitalității („Poeți! Voi trebuie să agitați lumea”) sunt repede înghițite de un scepticism atotcuprinzător: „Lebedele nu-mi știu zarea. / Cerul nu mă mai conține. / Când și când, doar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286096_a_287425]
-
Aplecându-se asupra acestei hermeneutici, Sergiu Al-George observă că ea poate fi înțeleasă mai degrabă din perspectiva culturii indiene, decât a celei occidentale. Argumentul său este că, la Mircea Eliade, descifrarea limbajului sacru și simbolic "presupune un demers diferit față de discursivitatea conceptuală ce stăpânește spiritul occidental și o intrare în logica de adâncime a fantasticului"541, în logica imaginarului, a mitului și simbolului. Structurile simbolice ale imaginarului scot gândirea din logica elementară, pentru că ele fac trimitere la "modalități excepționale ale conștiinței
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
logica obișnuită nu mai are nici o putere. Datorită acestui lucru, hermeneutica lui Mircea Eliade are puține afinități cu hermeneutica occidentală. Aceasta din urmă "este în primul rând o hermeneutică a "textului", căruia îi subsumează și simbolul, deci o hermeneutică a discursivității, care își propune o ieșire din ambiguitatea în care se află în mod funciar orice structură simbolică. Aspirația către univocitate constituie în consecință caracteristica sa esențială..."543. Această scoatere din ambiguitate prin univocitate a simbolului nu consonează deloc cu hermeneutica
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
protagoniști pe Lucian Blaga și Ștefan Lupașcu, curent "care repune în drepturi gândirea antinomică". El va ajunge la concluzia că "Orice hermeneutică a gândirii simbolice trebuie să accepte aprioric o logică antinomică, să rupă cu tradiția logicii aristotelice; univocitatea aparține discursivității și gândirii empirico-raționale. Hermeneutica nu trebuie să fie deci o ieșire din incertitudine, ci tocmai o instalare deliberată în zona incertitudinii și ambiguității, zonă în care își află rădăcinile nu numai poezia și fantasticul, ci însăși filosofia și chiar știința
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
la doi termeni (A și non-A), ci la trei (A, non-A și T) ce coexistă în același moment al timpului"642. În această interpretare, logica clasică a non-contradicției continuă să funcționeze, observ eu, regizând un anumit plan de discursivitate fără de care înțelegerea și comunicarea nu mai sunt posibile. Logica terțului inclus nu tinde să înlocuiască logica non-contradicției în zonele ei de valabilitate. De asemenea, această logică "nu suprimă logica terțului exclus". Tot ce face este să-i restrângă domeniul
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
sinteză constructivă, clasică, integrală”. În ciuda aparențelor, asemenea postulate nu contrazic, totuși, respingerea „gramaticii” și a „logicii”; căci noua „gramatică” și „logică” a poeziei se vrea expresia unei ordini construite de poet, cu totul alta decât cea moștenită, ținând de canoanele discursivității și în corespondență cu o ordine a realului. Poezia nouă, ca și arta de avangardă, se vrea esențialmente antimimetică, evadată - cum se putea citi în manifestul revistei Integral - din „pastișul etern natural”. Altfel spus, „construcția” poetică își mărturisește insubordonarea față de
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
din paginile consacrate noii sale „gramatici” a poeziei, așa cum se conturează ea în articolele publicate între anii 1924-1927 în revistele 75 H.P., Punct și Integral: negare radicală a gramaticii și logicii ca tipare ale limbajului conceptual, respingere, ca atare, a discursivității („anecdota cuvintelor”), aducere la zi a concepției mallarméene privind cedarea de către poet a „inițiativei cuvintelor” și a rimbaldienei „alchimie du verbe”, în sensul considerării cuvântului ca material cu semnificație și valoare în sine, putându-se dispensa, ca atare, de simbol
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
ca și total autoreferențialitatea, subtila „chimie a cuvintelor”. Compensat adesea de performanțele asociative, acest deficit de prelucrare a discursului e nu de mai puține ori agravat de utilizarea abuzivă a comparației - ca în mai vechile Restriști -, ornament exterior al unei discursivități abia mascate, ca în următoarea strofă din Concluziuni: Aici tresare vitrina ca un obraz Vorbe deplasez ca figuri de șah Să-mi împlânți privirile ca brazi Se leagănă sângele nostru ca un hamac... Atributul de „ostenitoare lirică”, dat de G.
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]