177 matches
-
constituie baza noii paradigme. Este ceea ce face în cele patru volume ale monumentalei sale lucrări La Méthode. Instrumentul de bază al noii gândiri este "conceptualizarea complexă", care presupune 854: a) Articularea unor "macro-concepte multidimensionale", polisemice, în care noțiuni de obicei disjuncte sau antagoniste sunt asociate în lanțuri sau constelații conceptuale inseparabile: "eveniment/element", "autonomie/dependență", "ordine/dezordine/organizare", "sistem/interrelație/organizare", "unu/multiplu", "deschidere/închidere", "haos/cosmos", "individual/generic" etc. b) Joncțiuni conceptuale complexe între diverse macro-concepte (de tipul "computațional/informațional
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
interacțiune". Or, Morin arată că ideea de buclă ne invită la o "gândire generativă", deoarece ea semnifică faptul că "nu se poate gândi decât plecând de la un praxis cognitiv (buclă activă) care face să interacționeze productiv noțiuni sterile atunci când sunt disjuncte sau doar antagoniste. Ea semnifică faptul că orice explicație, în loc de a fi reducționistă/simplifiantă, trebuie să treacă printr-un joc retroactiv/recursiv care devine generator de cunoaștere"860. Alte instrumente ale gândirii complexe sunt cuprinse în principiile care stau la
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
sugerează de aceea o întreagă construcție psihologică, derulată ulterior după legile unei tragedii clasice (unde eroul nu reușește să-și depășească limita!). Prin urmare, Jane și Catherine nu se referă doar la două eroine diferite, ci la două principii tipologice disjuncte, care, în ultimă instanță, însumează două viziuni estetice antagonice. Jane Eyre este un personaj de melodramă (unilateral, nesupus schimbării, egal cu sine, cu propriul id/se, cu propria "natură"), pe cînd Catherine Earnshaw rămîne un personaj de tragedie (complex, labil
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
la cea din Dublin (în inde pendenta Republică Irlanda!), iar, din 1989, este profesor de poezie la Oxford. S-a creat aici, inevitabil, un dualism cultural (mentalist), generat de "confuzia identitară" așa-zicînd a poetului trăitor în spații complementare și totuși disjuncte: Irlanda și Anglia (ori America). "Dubla aparte nență" ("dubla critică" îi spun postcolonialiștii) creează o oarecare confuzie situație benefică pentru literatură. Heaney este eu și celălalt în același timp, jocul substituțiilor identitare trimițînd la deconstructivismul lui Derrida (conceptul de différance
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
la convingerea că, în interiorul creierului, siste me neurale diferite sînt responsabile pentru emoții și, respectiv, pentru rațiune, identitatea emoțională a indivi dului fiind una, iar identitatea lui rațională fiind cu totul altceva, așa cum trupul și sufletul rămîn două entități ultimativ disjuncte (o tradiție culturală, ce își are apogeul în romantism, susține practic aceeași ipoteză!). Descartes credea că mintea (suprapusă, filozofic, cu un așa-zis "centru al sufletului", reperabil noțional, de asemenea, ca "intelect" sau "rațiune") își are sediul într-o glandă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
un scriitor total. Și un cititor neatent la substituțiile ideologice ale textului ar fi încîntat (doar) de povestea de suprafață din 19Q4. Ce avem în această "poveste de suprafață" așa zicînd? Intriga se derulează pe două nivele narative, la început disjuncte, apoi tot mai apropiate, pînă cînd intervine suprapunerea propriu-zisă. Primul plan aparține tinerei Aomame, instructoare sportivă, oficial, ucigașă plătită, în particular. Mai precis, ea se află în slujba unei femei foarte bogate (Doamna) a cărei fiică a dispărut de mult
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Tunelul" res pectiv marchează, în sine, o ruptură de nivel, prin care orice scriitor (autentic) primește șansa de "a reconfigura" vorba informaticienilor existența. Murakami o face cu succes. Cele două spații para doxale (paralele, însă complementare, separate, dar inter sectate, disjuncte și totuși asemănătoare chiar pînă la indistincție) devin anul 1984 (cînd, tehnic judecînd lucrurile, se desfășoară acțiunea) și, să-i zicem, "cronotopul" suprareal, intervalul imaginar 1Q84, unde spațiul și timpul sînt proiectate în ficțional. Litera Q, din structura denominării segmentului
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
naturale formate numai din cifrele 1 și 2. Ce observați? 13. Operații cu mulțimi: intersecție, reuniune, diferență. DE REȚINUT: * Intersecția a două mulțimi A și B este mulțimea tuturor elementelor comune celor două mulțimi. * Două mulțimi A și B sunt disjuncte dacă nu au nici un element comun. * Reuniunea a două mulțimi A și B este mulțimea tuturor elementelor mulțimii A și B comune și necomune luate o singură dată. * Diferența a două mulțimi A și B este mulțimea formată din elementele
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/997_a_2505]
-
în monotonia și sterilitatea jocurilor textuale; se mai poate scrie încă o poezie de vibrație interioară fără a friza sentimentalismul minor. Poemele cuprinse în Ideile bursuce au, de cele mai multe ori, lungimea celor whitmaniene și o dezinvoltură a cuvântului obișnuit, aparent disjunct poeziei, ce amintește de Arghezi. Avem în față o lirică aflată sub semnul barocului, în care, așa cum spune poetul însuși, „nimic nu e real... totul e un imens trompe l’oeil, o imensă anamorfoză, ca o pădure desenată pe geam
LECTURI LA ZI by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14325_a_15650]
-
epocă speculații (pe care autorul studiului le prezintă sub formă de certitudini) în legătură cu geneza nu tocmai „curată” (în engleză: sober) a respectivei melodii 21. Private de contextul lor și amalgamate între multe alte amănunte pasabile, cele două secvențe (în realitate, disjuncte) formează, prin simpla lor alăturare, un tot insinuant, pe care Oișteanu nu face nici un efort să-l limpezească. Dincolo de aceste rădăcini îndepărtate, sintagma are, în poezia lui Florin Iaru, câteva interesante vecinătăți: în 1979, poetul apărea într-un Caiet al
Florin Iaru și nenumăratele sale unelte by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3322_a_4647]
-
California (Berkeley) și la cea din Dublin (în independența Republică Irlanda!), iar, din 1989, este profesor de poezie la Oxford. S-a creat aici, inevitabil, un dualism cultural, generat de „confuzia identitara” a poetului - trăitor în spații complementare și totuși disjuncte: Irlanda și Anglia. „Dublă apartenența” („dublă critică” îi spun postcolonialistii) creează însă o situatie benefică pentru literatură. Heaney este eu și celălalt în același timp, jocul substituțiilor identitare trimițînd la deconstructivismul lui Derrida. Adesea, poetul ajunge să treacă de la „starea
Lumea văzută de Seamus by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/6555_a_7880]
-
în CL, înțelegând, în plus, că acest comparativ: "îmi va plăcč" se referă la trecerea anilor, nu la intensitatea iubirii (plăcerii), așadar: nu îmi va plăcea din ce în ce mai mult cu fiecare an care trece (cum vrea virgula maioresciană combinată cu forma disjunctă pentru că) - ci tot se va accentua în rostire dând sensul "totuși" și rezultând o stare pe loc a sentimentului, un același al iubirii în luptă cu trecerea anilor (,mai mult", adică pentru fiecare an se adaugă ceva încât trecerea să
Cum scria Eminescu? by N. Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/7706_a_9031]
-
Thule a poeticității, pe care, ca să facem recurs la interculturalitate, așa cum procedează cu inteligență Marius Ghica, o putem asemăna concepției indiene asupra Vedelor, lipsite de autor, întrucât Divinitatea nu gândește, fiind (inclusiv) gândirea. În acest context, nu ni se pare disjunctă includerea în volum a unei secțiuni secunde, intitulată Cărări spre o poietică în temeiul ființei. Deși cele trei capitole ale sale definesc poeticul altfel decât o făcea Paul Valéry, îndeobște privit ca empirist, pentru delictul său de respingere a filosofiei
Ultima Thule a poeticului by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/9059_a_10384]
-
este acela de a descoperi și comunica Adevărul, de a veghea asuprea Binelui cetății, recunoscînd însă totodată că Adevărul ca noțiune abstractă nu există, că Binele e de fapt o permanentă confruntare între interese de grup, între ideologii rivale, chiar disjuncte? Imaginea filozofului guvernînd o republică a spiritelor luminate repugnă profund unei anumite orientări sociale descinzînd din Iluminism, dintr-o anumită latură a Iluminismului, aceea care a creat concepte precum "drepturile omului." Dar atunci care este imaginea acceptabilă a unei anumite
Noua intelectualitate by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16057_a_17382]
-
cum pielea unei fecioare/ pântecul corăbiilor crapă cum merele coapte..." (Aventură). Substanța lirică a acestor poezii pare a se revendica de la constatarea călinesciană potrivit căreia amestecul de regnuri este în sine poetic. Alăturarea nestingherită a unor cuvinte din registre semantice disjuncte dizolvă limitele conceptuale convenționale, scurtcircuitând inerțiile limbii. Versurile domnului Grigurcu se rup de discursivitatea percepției cotidiene, conturând crâmpeie de viziune, intermitente intuiții poetice, din care se încheagă o lume proteică, aflată sub amenințarea vidului: "O blană strălucitoare dar/ înăuntru nici o
Metafora revelatorie by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14790_a_16115]
-
mai general și totodată mai greu de contestat. Există și multe altele, particulare, iar istoria culturii abundă de asemenea misreadings. Chiar criticul la care mă refer recunoaște că, în ce îl privește, a citit dintotdeauna „la fel” două poeme istoricește disjuncte: Lycidas de John Milton și The Waste Land de T.S. Eliot. Le-a considerat adică aproape consubstanțiale, rezultate ale uneia și aceleiași crize, căreia îi oferă soluții identice. Nu altele trebuie să fi fost considerentele în virtutea cărora Sorin Mărculescu și-
Originalitatea vintage by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3414_a_4739]
-
în arta sunetelor cu pastișa și colajul). Pe de altă parte, Frederic Jameson crede că "experiența post-modernă accentuează eterogenitatea și profundele discontinuități în opera de artă, care nu mai este unificată sau organică, devenind acum un virtual ansamblu de subsisteme disjuncte". La Tiberiu Olah, dimpotrivă, opusul muzical, chiar și atunci când are la bază un material brut și accidental ori impulsuri de varii genuri și pregnanțe, vădește o exemplară constanță și stabilitate. Nu e nici fluxul continuu, nestăvilit din sintactica niculesciană, dar
Tiberiu Olah și cele șapte porunci ale postmodernismului by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/8541_a_9866]
-
barbară, a relațiilor internaționale); sau cea "paroxistică" (conform căreia atentatele reprezintă o veritabilă traumă istorică)? A ajuns sistemul relațiilor internaționale la un grad de complexitate atît de avansat încît se ghidează după reguli incongruente, care decupează universuri culturale și civilizaționale disjuncte? Trebuie citită sintagma "apărarea Civilizației Unice" drept "apărarea civilizației Occidentale", sau drept apărarea Umanității? Marchează "lumea post-ground-zero" (așa cum a fost numit New York-ul imediat după atentate) criza paroxistică a raționalității Modernității, criză căreia i se conjugă intrarea spectaculoasă într-o
Departe de echilibru by Mircea Naidin () [Corola-journal/Imaginative/14824_a_16149]
-
ce-i al lui și numai al lui: o formulă de succes. S-ar putea ca aceasta să fie rezultatul previzibil al unei sinteze imprecise. Cu alte cuvinte, ca autorul Chipurilor să fi profitat cu larghețe de cele câteva poetici disjuncte vehiculate în anii din urmă, obținând prin calcul un mixtum compositum de la care orgoliul i-a oprit pe colegii săi un pic mai vârstnici. Nu exclud varianta, dar nici nu-i fac prea mare credit. În definitiv, de ce-ar
O poezie de succes by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6776_a_8101]
-
două direcții de întrebuințare și/sau întreprindere conceptuală: compozițională și analitică (de-compozițională sau critică). o Dimensiuni generice ale vocii formale - câmp (în adâncime); discurs (la suprafață) La nivel elementar melosul DMz se compune din minimum două sunete, totodată succesiv-diferite (disjuncte) pe o dimensiune și simultan-conjuncte (indiferențiabile) pe o alta. Prin aceasta capătă relevanță principiul de discursivitate-în-cursivitate, în baza căruia devine posibilă unitatea-în-discurs a unei expresii. Tot astfel, considerăm două dimensiuni generice ale Vf: de adâncime și de suprafață. În adâncime
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
răspunsurile lui Codrescu se citesc sub o anumită tensiune a atenției și a încântării care le imunizează față de eventuale, vagi, prejudecăți dogmatice. În vreme ce întrebările lui Lazu vin asiduu, pasionat (și nu arareori polemic) replicile, ample, se succed pe oricâte claviaturi, disjuncte chiar, fără suportul predeterminat al vreunei ideologii. Deși subiectele devin adesea delicate (de la religie până la opțiuni politice), Codrescu își asumă riscul unor poziții constant imprevizibile, chiar șocante. Și totuși, niciodată scandaloase. Există, în tot acest eclectism, o normalitate provenind, poate
Sine qua non-ul occidental by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Imaginative/10803_a_12128]
-
precum columba lui Noe îi voi răspunde: pământul sunt eu... dorm am să dorm am să dorm din greșeală pleoapa umedă mi-o aștern dedesubt pe nisip am să dorm într-o fiară. din țâțele căreia toată noaptea am supt... disjunct motoarele vieții s-au cam diluat plugul luminii s-a rupt în arat mi-am pus cerul cu fața în jos - sub el aud cum plânge Christos micul ritual am despicat boabele: înlăuntru dormeau viermii pregătitori am despicat pragul bisericii
Ritual by Gheorghe Istrate () [Corola-journal/Imaginative/9203_a_10528]
-
Îi recitau din Păunescu? Îi cîntau muzică bizantină? Era evident că și capsomana se gîndea, aburită, la cele ce vor urma. Ceea ce ministrul nu știa în ruptul capului era că la vestala parașutică, gîndirea era ceva difuz. Reprezentările ei curgeau disjuncte ca picăturile pe pereții unei cabine de duș. Se vedea cînd purtată pe brațe de un toreador, cînd violată de o gorilă, cînd singură și somnoroasă pe un maldăr de zdrențe, cum dormise în copilărie pe țoale azvîrlite ca să închipuie
De la Sinaia la Cotroceni by Horia Gârbea () [Corola-journal/Imaginative/7344_a_8669]
-
de apostrof vor fi mult mai frecvente decât la Alecsandri ori la alți poeți contemporani. Desigur, fiecare caz în parte necesită o analiză specială. Apostroful eminescian nu însemnează numai căderea unei vocale, ci și natura atingerii cuvintelor, formele conjuncte sau disjuncte. Apostroful larg arată, cum se poate vedea și din exemplele de mai sus, căderea unei vocale dar menținerea, totuși, a pauzei între cuvinte, adică formele disjuncte se păsterază chiar dacă ritmul sau situația gramaticală cere eliziunea. Această pauză specială nu are
Forme cu aprostrof în poezia eminesciană by N. Georgescu () [Corola-journal/Imaginative/15398_a_16723]
-
nu însemnează numai căderea unei vocale, ci și natura atingerii cuvintelor, formele conjuncte sau disjuncte. Apostroful larg arată, cum se poate vedea și din exemplele de mai sus, căderea unei vocale dar menținerea, totuși, a pauzei între cuvinte, adică formele disjuncte se păsterază chiar dacă ritmul sau situația gramaticală cere eliziunea. Această pauză specială nu are reguli ci se face strict după voința autorului, după ce anume vrea el să comunice. Este prepoderent o notație paragramaticală - și nu credem că ține de scrisul
Forme cu aprostrof în poezia eminesciană by N. Georgescu () [Corola-journal/Imaginative/15398_a_16723]