KorAP: Find »[drukola/base=divinație & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...4 5 6 ...42 >

1,047 matches

Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256

În raport cu Orientul Apropiat și China, dar și, prin caracterul său În Întregime fonetic, o prelungire a limbii vorbite.” J.-P. Vernant vorbește, de asemenea, despre o anumită „accesibilitate” a limbajului oracular: el nu pretinde serviciile unui specialist, ca În cazul divinației inductive, ci - o dată formulat -, pentru a-l Înțelege, nu-i nevoie de mai mult decât de „o minte sănătoasă, măsură și ponderație” - calități ce definesc orice „bun cetățean” al unei polis grecești. Un exemplu foarte grăitor pentru acest tip de

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
se va găsi nici un oracol „mincinos”, cuprinzând ordine sau indicații obscure sau ambigue, care Îl induc În eroare pe consultant, de tipul celor prezente În răspunsurile legendare și chiar cvasi-istorice (conform clasificării lui Fontenrose). Altfel spus, acest prim tip de divinație oraculară ar putea fi foarte bine caracterizat prin ceea ce spune Plutarh despre limbajul adoptat de Pythia din vremea sa: „(zeul) a rânduit-o pe Pythia să le vorbească oamenilor Într-un limbaj asemănător celui pe care legile Îl adoptă față de

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
adoptă față de cetățeni, conducătorii față de popoarele lor sau celui pe care Învățăceii Îl aud de la dascălii lor. În sfârșit, nu are altceva În vedere decât să fie Înțeles și crezut (pithanon)”2. 2. Dar există și o altă atitudine față de divinația oraculară, un alt „model” atestat de Întreaga literatură scrisă și care, departe de a fi o creație artificială, Își află rădăcinile Într-o tradiție orală vehiculată Încă din epoca arhaică 3. „Cuvântul profetului inspirat și cel al oracolului nu au

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
expresie a lui M. Detienne. Memoria lor nu este una cantitativă, ci transcendentă și esențială. E omnisciența de tip divinatoriu. Iată de ce poezia, ca dar al Muzelor, era singura capabilă să transmită mesajul acestor adevăruri esențiale. „Prin funcția sa profetică, divinația reprezintă, așadar, o irupție a permanenței și a omniscienței divine În curgerea schimbătoare a existenței umane.” 1 Oracolul, În cazul nostru oracolul zeului Apollo, are puterea de a prevesti viitorul, de a-l dezvălui cu aceeași limpezime pe care o

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
simțită ca inutilă și să se opună revelației, cunoașterii adevărului. 4. Poezia părăsește „câmpiile adevărului”, după celebra formulă a lui Platon: „S-a ajuns până acolo că metaforele, enigmele au devenit suspecte, «imputându-li-se» că sunt, În materie de divinație, simple evadări și refugii special aranjate pentru cel ce rostea oracolul, Îngăduindu-i să se retragă și să se ascundă În caz de eșec”1. Cu poezia se petrece același lucru ca și cu miturile homerice devenite plasma kenon, „vorbă

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
oracolul este, așadar, un instrument de cercetare filosofică. Zeul propune enigme, omului Îi revine sarcina de a le desluși sensul. Concluzietc "Concluzie" În pofida aparentelor divergențe Între punctele de vedere exprimate de Cleombrotos și de Lamprias În De Defectu... cu privire la agenții divinației, În ciuda importantelor diferențe Între teoriile inspirației oraculare expuse În De Defectu... și, respectiv, În De Pythiae Oraculis, lectura celor două dialoguri ne-a dovedit că există o unitate și o continuitate În reflecția lui Plutarh asupra fenomenului oracular. Am văzut

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
De Pythiae Oraculis, lectura celor două dialoguri ne-a dovedit că există o unitate și o continuitate În reflecția lui Plutarh asupra fenomenului oracular. Am văzut cum În ultima parte a intervenției lui Lamprias cele două tipuri de agenți ai divinației - daimonii și pneuma - ajung să „conlucreze”, neexcluzându-se unul pe celălalt. Mai mult chiar, pneuma se vede ea Însăși Învestită cu atributele daimonilor. Aceleași atribute vor constitui puntea de legătură Între teoriile inspirației oraculare din De Defectu... și din De

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
de la Delfi, pe treptele edificiului,cu vedere spre muntele Kirphis, dincolo de care se Întrezărește golful Corint. * Dialogul este În așa fel structurat Încât din discuțiile despre anathema E să reiasă calitățile morale ale religiei apollinice, o religie puristă, În care divinația și prorocirea jucau un rol Însemnat. Dintre toți participanții la discuții, Ammonios este cel care știe multe, care propune cele mai acceptabile soluții pentru problemele ce se ivesc. În finalul discuțiilor se ajunge la concluzia că, dacă Apollo este zeul

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
ipotetică. Ca urmare, iată de ce termenul ei șdacăț, ce exprimă și generează judecata, a fost consacrat de Înțelepți ca omagiu adus Zeului care, mai presus de orice, iubește adevărul. (B) Mai mult decât atât. Zeul este și prezicător, iar arta divinației se referă la viitor, plecând de la considerente asupra celor prezente sau asupra celor petrecute deja. Căci nimic nu se produce fără o cauză anume și nici o previziune nu se face fără apel la rațiune. Toate cele prezente decurg și purced

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
aur... din străfunduri divine ea scoate apa parfumată”... Prin urmare, Într-un mod cu totul greșit, Eudoxos 3 admite opinia care consideră această apă ca venind din Styx. Dacă aici au fost găzduite Muzele În chip de asistente și supraveghetoareale divinației alături de fântână și de sanctuarul Geei, căreia, pe cât se pretinde, Îi aparținea Oracolul, acest lucru s-a Întâmplat astfel deoarece prezicerea viitorului era cântată În versuri 4. După spusele unora, aici este locul unde a fost auzit primul vers eroic

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
deschis o părere sau pentru a formula apologuri și maxime; În sfârșit, imnurile, rugile, peanurile În cinstea zeilor erau compuse și ele În versuri puse pe muzică, fie datorită unui talent natural, fie unei obișnuințe dobândite. Când era vorba despre divinație, nici Apollo n-a refuzat figurile de stil și elevația rugilor care i seînălțau. Departe de a alunga de pe tripodul său Muza preacinstită, o copleșea cu favoruri, Încurajând și menținând dispozițiile naturale ale poeziei. Pe acea vreme, el Însuși oferea

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
bună cu oracolul a fost acuzată că se opune cunoașterii adevărului prin amestecul obscurității și al umbrei cu dezvăluirile Zeului. S-a ajuns până acolo că metaforele, (B) enigmele au devenit suspecte, imputându-li-se că sunt, În materie de divinație, simple evadări și refugii specialaranjate pentru cel ce rostea oracolul, Îngăduindu-i să se retragă și să se ascundă În caz de eșec. Puteai să auzi multă lume zicând că unii versificatori se aciuaseră pe lângă sanctuarele profetice. Ei aflau răspunsurile

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
Însuși Plutarh, În acest dialog Îi revine lui Lamprias, nominalizat abia În capitolul 8. Plutarh stima În cel mai Înalt grad calitățile intelectuale ale fratelui său, căruia În acest dialog Îi atribuie cele mai bogate și mai substanțiale discuții despre divinație și despre cauzele părăsirii oracolelor șekleipsisț. Printre acestea se află expunerea teoriei fizicaliștilor care admiteau pluralitatea lumilor (infra, pp. 176 și urm.), precum și cea despre pneuma, „suflul vital”, cu totul aparte de psyche, „sufletul”, parte integrantă a spiritualității umane, căreia

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
cauza unui asemenea declin. Ce să mai vorbim despre ele? Cele din Beoția 1, care pe vremuri făceau să răsune ținutul de ecoul numeroaselor voci care se auzeau, acum au tăcut cu desăvârșire,Întocmai unor râuri secate. În această regiune divinația este lovităde o sterilitate absolută. (F) În afară de Lebadeia 2, Beoția nu mai oferă amatorilor de consultații nici o altă sursă de preziceri. În toate celelalte Sanctuare domnește liniștea, ba chiar părăsirea totală. Și când stai și te gândești că În perioada

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
mintea ta, (E) ele nu-și datorează originea și existența bunăvoinței Zeului, ci vreunei alte cauze. Adevărul este că nu există nici o altă forță oricât de mare și de puternică pentru a fi În stare să distrugă și să suprime divinația, dacă admitem că este opera unui zeu. * Nu Încape Îndoială că nu mi-au plăcut deloc spusele lui Planetiades Îndeosebi din pricina nestatorniciei pe care el o atribuia Zeului. Presupunea că Apollo ocolește viciul și Îl izgonește din anumite locuri, În vreme ce

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
vorbim de o a treia, cu rol de Înlocuitoare. Astăzi, Oracolul nu mai are decât o singură preoteasă, destul pentru câtă treabă este. Prin urmare, nu se cuvine să-i reproșăm nimic Zeului. Ceea ce a mai rămas În materie de divinație este Îndestulător pentru toți consultanții. Oamenii se Întorc la casele lor satisfăcuți de răspunsurile primite. Agamemnon, odinioară, cu nouă heralzi sub ordinele sale abia de izbutea să domine Adunarea 5, Într-atât era de numeroasă. (C) Aici, unde ne găsim

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
abia de izbutea să domine Adunarea 5, Într-atât era de numeroasă. (C) Aici, unde ne găsim, peste câteva zile, la Teatru, veți observa că vocea unui singur vorbitor poate fi auzită de toți. Tot așa era și odinioară, atunci când divinația se folosea de mai multe voci pentru a se adresa unui auditoriu numeros. Acum am găsit un motiv În plus să ne mirăm, dimpotrivă, dacă Zeul ar Îngădui, cu indiferență, ca prezicerile sale să se piardă fără folos caapa care

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
la cap o poveste de alta»1, Îngăduiți-mi să termin aceste considerații prin concluzia așteptată. Căci iată, am ajuns la sfârșitul dezbaterii. Îndrăznesc să afirm, la rândul meu, după mulți alții, că, (D) atunci când daimonii implicați În treburi de divinație și În cele ale oracolelor dispar fără urmă, o dată cu ei dispar și oracolele. Și atunci când sunt goniți sau emigrează, oracolele Își pierd puterea. Pentru a o regăsi este nevoie ca demonii să revină, fie și după un lung interval de

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
În permanență Într-un dialect doric, folosit În poezie 3. Atunci când vorbește, locul În care se află se impregnează de o mireasmă Încântătoare emanată de gura sa. Este În permanență preocupat de tot felul de studii și de cercetări, pe lângă divinație. Cât privește mantica, este inspirat Într-o singură zi a anului, când se duce pe malul mării pentru a face profeții. Cu acel prilej persoane de vază și grămătici ai regilor vin să-l Întâlnească și apoi se Întorc la

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
anului, când se duce pe malul mării pentru a face profeții. Cu acel prilej persoane de vază și grămătici ai regilor vin să-l Întâlnească și apoi se Întorc la casele lor. Omul despre care vorbim aici atribuia daimonilor darul divinației. (C) Prețuia Oracolul de la Delfimai presus de orice; toate cele câte se povestesc, toate riturile Închinate lui Dionysos 1, nimic din toate acestea nu-i scăpa din vedere. Afirma că, atât aici, cât și În cazul lui Python nu-i

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
toate aceste obiecții care nu ne Îngăduie să admitem infinitatea lumilor nu ne Împiedică totuși să afirmăm că există mai mult decât una singură. Putem admite că intervenția Întâmplării șTycheț este cu totul neînsemnată. Este posibil ca un zeu, o divinație și o providență să existe concomitent În mai multe lumi. Majoritatea lucrurilor, mă refer la cele mai importante, se ivesc și se transformă după o ordine dată. Un asemenea proces este În mod firesc exclus În ipoteza infinității lumilor. Apoi

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
adevărat e că În anumite suflete se Întâmplă adesea să se dezvolte, să sclipească În vise sau În apropierea momentului morții, fie că trupul, În asemenea Împrejurări, se află Într-o stare de purificare, fiecă dobândește o dispoziție specială, favorabilă divinației. Sufletul renunță atunci la facultatea sa rațională șto logistikónț capabilă de a judeca șto phrontistikónț și se eliberează de cele prezente pentru a da atenție doar reprezentării iraționale a viitorului 1. Căci se Înșală Euripide când afirmă că «un bun

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
adesea pământul este cel care produce oamenilor multe stări deosebite, unele extatice, maladive sau mortale, altele sănătoase, de folos și salvatoare. Acest lucru devine evident celor ce trec printr-o astfel de experiență. Dar, dintre toate, exalația șpneumaț sau suflul divinației este cel mai divin și cel mai sfânt, fie că se răspândește direct prin aer, fie prin intermediul apei de izvor. (E) Atunci când pătrunde În trupul omenesc, provoacă În suflet o dispoziție neobișnuită, stranie, al cărei caracter este greu de definit

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
guvernatorul era un om trufaș și rău - se datora În mare parte relațiilor sale prietenești cu câțiva epicurei care, În baza unor argumente Întemeiate pe fizică, pe baza celor ce susțineau, n-aveau decât vorbe de dispreț pentru credințele În divinație. Atunci iată ce a făcut. A trimis la oracol pentru a spiona, ca și cum ar fi fost vorba de un dușman, pe un libert ce ducea cu sine o tăbliță pecetluită unde era scrisă Întrebarea adresată oracolului și pe care nimeni

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
mă preocupă pe mine este mult mai serioasă și se referă la un subiect mult mai grav. Ceva mai Înainte, nici nu-mi dau seama cum, am fost cu toții de acord că (435) din scrupule religioase suntem obligați să scoatem divinația de sub tutela zeilor și să o atribuim unor daimoni. Și În zilele noastre, iată că-i eliberăm și pe daimoni de această sarcină,alungându-i la rândul lor din oracole și de lângă tripod, reducând astfel principiul sau, mai curând, substanța

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]